- Dosarul nr.
- 1158/2005
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 24 noiembrie 2005
Decizia nr. 5634/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 1158/2005 — recurs împotriva sentinței nr. 71/2005 a Curții de Apel Iași
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 71 din 29 aprilie 2005, a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 1158/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de 138 de locuitori ai comunei Erbiceni din județul Iași, pentru anularea în parte a Anexei nr. 4 din H.G. nr. 1832/2004, privind înființarea „Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei”, în contradictoriu cu emitentul hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut: - că reclamanții cer să fie scoase din anexa la hotărâre, tarlalele nr. 6, 10, 11 și 12, însumând 364,24 ha, care trebuiau predate Comisiei Locale Erbiceni de aplicare a Legii nr. 18/1991, iar în locul lor să se introducă tarlalele nr. 2, 3, 4 și 5 însumând tot 364,24 ha și situate la punctul „Tarna Veche”; - că cererea e motivată de situația că reclamanților li s-a recunoscut dreptul de a primi în proprietate suprafața de 364,24 ha, prin hotărârea nr. 700 din 6 septembrie 2002, a Comisiei Județene Iași de fond funciar, iar anexa la H.G.
nr. 1832/2004 încalcă acest drept, precum și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 18/1991, privind constituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente (în speță vechiul amplasament fiind „Tarna Veche”); - că prin hotărârea de guvern atacată, la art. 3, s-a aprobat trecerea unui teren de 693,62 ha (identificat în Anexa nr. 4) din domeniul public, în cel privat al statului, iar la art. 4 s-a stabilit că terenul respectiv va fi transmis comisiilor locale, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; - că terenul vizat de reclamanți spre a le fi restituit, face parte din domeniul public al statului, dar nimeni nu are dreptul de a impune statului să renunțe la dreptul său, ocrotit de art. 44 din Constituție; - că, prin hotărârea atacată, Guvernul a adus la îndeplinire dispozițiile Legii nr. 290/2002, concomitent cu înființarea „Stațiunii (...)”, ca instituție publică cu personalitate juridică, având în administrare și terenul de 13343,3 ha, aflat în domeniul public al statului; - că hotărârea ține seama și de interesele foștilor proprietari, întrucât trece din domeniul public, în cel privat, un alt teren de 693,62 ha, spre a fi pus la dispoziția comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991; - că „Stațiunea (...)” nu și-ar putea realiza obiectul de activitate, dacă loturile suprafețele destinate cercetării ar fi fragmentate, nu compacte,
iar dacă s-ar realiza solicitarea reclamanților, s-ar ajunge chiar la o astfel de fragmentare. Împotriva acestei sentințe au declarat în termen recursul de față, reclamanții, cererea fiind legal timbrată. În motivarea cererii se susține: 1. că motivarea instanței de fond nu este legală, întrucât reclamanții nu au impus statului să renunțe la dreptul de proprietate, ci să respecte o lege organică ce prevede reconstituirea drepturilor de proprietate pe vechile amplasamente, persoanelor îndreptățite și că terenul trecut din domeniul public, în cel privat al statului (pentru a se transmite comisiilor locale), reprezintă o măsură firească, parțială, de a repara abuzurile săvârșite de stat împotriva foștilor proprietari, iar nu o favoare față de aceștia; 2. că este discutabil modul în care Guvernul, prin hotărârea atacată, a adus la îndeplinire dispozițiile Legii nr. 290/2002, de vreme ce O.U.G.
nr. 64/2004 prevede, la art. 22 3 , că în privința suprafețelor de teren ce se vor da în administrarea stațiunilor de cercetări, vor fi exceptate terenurile agricole necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată, persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000 și că rămânerea terenurilor în administrarea stațiunilor de cercetări nu este definitivă și irevocabilă, așa cum a reținut instanța de fond, întrucât această prevedere abuzivă a fost eliminată în noua formulare a Legii nr. 147/2004, dată prin O.U.G.
nr. 29/2005, care era în vigoare la data pronunțării sentinței; 3. că nici o lege sau act normativ cu putere de lege nu prevede amplasamentul terenului ce urmează a fi retrocedat, dar Guvernul, prin hotărârea atacată, a stabilit abuziv amplasamentul, vătămând, astfel, dreptul reclamanților, în condițiile în care retrocedarea se face, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în cazul lor este posibilă reconstituirea în acest mod; 4. că instanța a reținut greșit că această delimitare (concretă) a terenului pentru stațiune ar fi strict necesară, întrucât nici un act normativ, inclusiv hotărârea atacată, nu prevede acest lucru; că suprafața trebuie stabilită (în scopul realizării obiectului de activitate), dar nu delimitarea și amplasamentul, iar în speță acestea au vătămat drepturile cetățenilor; 5. că retrocedarea pe alte amplasamente este periculoasă, atât pentru stat, cât și pentru cetățeni, întrucât amplasamentul oferit reclamanților prin hotărârea atacată a fost deja revendicat de alte persoane și va genera procese interminabile, situație care s-ar fi evitat prin respectarea vechilor amplasamente; 6. că nu se poate vorbi de o restrângere a dreptului de proprietate al statului la presiunea reclamanților, întrucât statul a consimțit trecerea terenului ce urmează a fi retrocedat, din domeniul public, în domeniul privat, în aplicarea Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000.
Recursul nu se fondează. În fapt (cronologic):
Prin Legea nr. 290/2002 (M. Of. nr. 358/29.05.2002) s-a stabilit regimul juridic al cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și intrării în domeniul agriculturii, silviculturii și industriei alimentare. Art. 3 din lege definește sistemul național de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, ca ansamblu al instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare agricolă cu capital de stat, iar art. 4 la lit. c) prevede, ca instituții publice în domeniu, stațiunile de cercetare-dezvoltare. Art. 7 alin. (1) al legii prevedea reorganizarea unităților de cercetare-dezvoltare (existente până la intrarea în vigoare a legii), enumerate în Anexele nr. 1, 2, 3 și 6, ca instituții publice. În Anexa nr. 2 la poziția 6 se află și „Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei”, reorganizată sub denumirea „Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei”, cu o suprafață de teren aflată în administrare de 2137 ha. Corelativ art. 7, art. 21 alin. (2) prevedea că „Suprafețele necesare pentru cercetarea și producerea semințelor și materialului săditor (...) sunt prevăzute în Anexele nr. 1-6.”
O.U.G. nr. 78/2003 (M. Of. nr. 657/17.09.2003), de modificare a Legii nr. 290/2002, la art. I pct. 20, abrogă alin. (2) al art. 21; așadar și Anexa nr. 2, în care se prevedea stațiunea în cauza de față cu denumirea nouă și cu terenul aflat în administrarea sa, a fost abrogată.
Prin Legea nr. 147/2004, de aprobare cu modificări și completări a O.U.G. nr. 78/2003, s-au introdus în legea inițială art. 22 1 - 22 5 . În speță, este de interes art. 22 3 care prevedea că suprafețele de teren trecute în administrarea stațiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol rămân definitiv și irevocabil în administrarea acestora. De asemenea, legea a introdus noi anexe, iar la Anexa nr. 1 a) la poziția 1.12 figura și stațiunea din cauza de față, fără a se mai prevedea, de astă dată, vreo suprafață de teren aflată în administrarea ei.
Prin O.U.G. nr. 64/2004 (M. Of. nr. 846/15.09.2004), pct. 3, a fost modificat art. 22 3 , în sensul că: potrivit alin. (1), suprafețele de teren trecute potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea stațiunilor, rămân definitiv și irevocabil în administrarea lor, dar există și o excepție: terenurile agricole necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004. Iar potrivit alin. (2) „Suprafețele de teren destinate reconstituirii dreptului de proprietate potrivit alin. (1), se transmit Comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privat asupra terenurilor, prin hotărârea de guvern de reorganizare a unităților de cercetare-dezvoltare”.
Așadar, în aplicarea acestui din urmă text - art. 22 3 din Legea nr. 290/2002, s-a emis H.G. nr. 1832/2004 (M. Of. nr. 1049/12.11.2004) privind Stațiunea Podu Iloaiei, act atacat în cauza de față. La art. 2 alin. (2) din această hotărâre se prevede darea în administrarea stațiunii a unui teren în suprafață totală de 1343,3 ha, aflat în domeniul public al statului și în administrarea A.D.S., cu datele de identificare prevăzute în Anexa nr. 1. Deci, articolul sus menționat este dat în aplicarea art. 22 3 alin. (1) din lege. La art. 3 și 4 din hotărâre se aprobă trecerea din domeniul public, în cel privat al statului, a unui teren de 693,62 ha, cu datele de identificare din Anexa nr. 4, teren care se transmite Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu scopul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Deci, articolele sus menționate sunt date în aplicarea art. 22 3 alin. (2) din lege. Prin Legea nr. 552/2004 (M. Of. nr. 1115/27.11.2004), de aprobare cu modificări și completări a O.U.G. nr. 64/2004, la pct. 4 a fost modificat alin. (1) al art. 22 3 , căpătând următorul conținut „Suprafețele de teren trecute, potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea (...) stațiunilor de cercetare-dezvoltare (...), rămân definitiv și irevocabil în administrarea acestora, cu excepția terenurilor agricole prevăzute în Anexa nr. 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991”. Așadar, legiuitorul a concretizat în nou introdusa Anexă nr. 7, terenurile exceptate de la darea în administrarea stațiunilor de cercetări. La poziția 5 din Anexa nr. 7 se regăsește Stațiunea Podu Iloaiei, terenul exceptat de la trecerea în administrarea sa având aceeași suprafață cu cel din hotărârea de guvern: 693,62 ha, fiind preluat din această hotărâre.
La 11 februarie 2005, reclamanții au introdus acțiunea în contenciosul administrativ de față, cerând anularea Anexei nr. 4, mai exact, solicitând în limitele suprafeței de 693,62 ha să fie înlocuite parțial terenurile incluse în ea, cu alte terenuri a căror amplasare coincide cu vechile amplasamente (deținute de reclamanți înainte de colectivizare), în limita a 364,24 ha.
Prin O.U.G. nr. 29/1995 (M. Of. nr. 346/25.04.2005) a fost din nou modificată Legea nr. 290/2002, la art. I pct. 2 modificându-se art. 22 3 alin. (1) din lege. Modificarea constă în înlăturarea sintagmei „rămân în mod definitiv și irevocabil în administrarea acestora” și reformularea: „rămân în administrarea acestora”. Excepția prevăzută de text și trimiterea la Anexa nr. 7 sunt neschimbate, anexa nefiind modificată.
La 29 aprilie 2005 a fost pronunțată sentința atacată prin recursul de față. În drept: 1. Legea nr. 290/2002, în forma sa inițială, a stabilit prin șase anexe, suprafețele de teren necesare unităților de cercetare, fără a corela aceste dispoziții și mai ales, efectele lor concrete asupra reconstituirii dreptului de proprietate privată, pentru persoanele care au solicitat aceasta în temeiul Legii nr. 18/1991. Tocmai de aceea, prin O.U.G. nr. 78/2003 s-a abrogat art. 21 alin. (2) care prevede aceste suprafețe, prin trimitere la anexe, abrogând implicit și anexele. Nici Legea nr. 147/2004, introducând art. 22 3 , nu a avut în vedere ca modul în care terenurile sunt trecute, definitiv și irevocabil, în administrarea stațiunilor de cercetare, să nu afecteze suprafețele destinate reconstituirii dreptului de proprietate al persoanelor, precum și drepturile propriu-zise ale acestora. Abia prin O.U.G. nr. 64/2004 s-a introdus excepția din alin. (1) al art. 22 3 și alin. (2) al aceluiași articol, ambele texte fiind concepute, în mod evident, pentru a ocroti drepturile persoanelor care au vocația la reconstituirea dreptului de proprietate pe temeiul Legii nr. 18/1991. Dat fiind că H.G. nr. 1832/2004 s-a emis în aplicarea acestor două texte, alin. (1) teza a II-a și alin. (2) din art. 22 3 , temeinicia acțiunii de față nu se poate verifica decât apreciind în ce măsură Anexa nr. 4 a hotărârii încalcă acest principiu al ocrotirii drepturilor persoanelor care intră în sfera Legii nr. 18/1991, și anume, drepturile reclamanților. Din acest punct de vedere se constată că hotărârea de guvern a făcut aplicarea întocmai a textului Legii nr. 290/2002 - art. 22 3 . Iar, sub acest aspect, concluzia instanței de fond este corectă. În realitate, reclamanții invocă o vătămare a unui drept ocrotit de Legea nr. 18/1991, și anume: reconstituirea dreptului de proprietate, de regulă, pe vechile amplasamente, ca principiu pe care hotărârea l-ar fi încălcat. Dar câtă vreme Legea nr. 18/1991 doar recomandă respectarea vechilor amplasamente, dar nu impune acest lucru, nu se poate reține că Anexa nr. 4 a hotărârii, excluzând vechile amplasamente, ar fi nelegală, fie în raport cu Legea nr. 290/2002, fie cu Legea nr. 18/1991 sau cu ambele. 2. În speță nu are relevanță modul în care legiuitorul a prevăzut inițial - în Legea nr. 147/2004, caracterul definitiv și irevocabil al rămânerii unor terenuri în administrarea stațiunilor de cercetare și nici înlăturarea acestei dispoziții (exagerate), ulterior, prin O.U.G. nr. 29/2005. Relevant este dacă prin hotărârea atacată, Guvernul a respectat alin. (1) al art. 22 3 privind excepția și alin. (2) al aceluiași articol, privind măsurile de transmitere a terenurilor la Comisiile locale de aplicare a Legii nr. 18/1991. Or, aceste dispoziții au fost respectate, astfel cum rezultă din cele de mai sus (pct. 1). Cât privește efectele juridice, în speța de față, produse de O.U.G. nr. 29/2005 intrată în vigoare la 25 aprilie 2005, ele nu sunt esențiale în a determina anularea Anexei nr. 4 din hotărâre, întrucât referirea la Anexa nr. 7 se face fără a modifica această anexă. Anexa nr. 7 a fost introdusă prin Legea nr. 525/2004 și, în ceea ce privește terenurile agricole exceptate de la trecerea în administrarea Stațiunii Podu Iloaiei, ea prevede generic suprafața de 693,62 ha, fără a prevedea un amplasament și respectând, ca suprafață, cele stabilite prin H.G. nr. 1832/2004, în Anexa nr. 4. Așadar, faptul că în Anexa nr. 7 a Legii nr. 290/2002 a fost trecută suprafața de 693,62 ha, nu reprezintă un argument în dovedirea susținerii reclamanților că acest teren, parțial măcar, ar include vechile amplasamente. Și aceasta pentru că Legea nr. 525/2004 nu individualizează terenurile. 3. Este adevărat că în succesiunea modificărilor și completărilor Legii nr. 290/2002, nici un act (ordonanță sau lege) nu prevede amplasamentul. Dar H.G. nr. 1832/2004 nu are un caracter general, ea nu aprobă norme metodologice ori instrucțiuni de aplicare a Legii nr. 290/2002, fiind ținută a se circumscrie strict în organizarea executării legii. Dimpotrivă, dată în aplicarea art. 22 3 din Legea nr. 290/2002, astfel cum a fost el nuanțat de O.U.G. nr. 64/2004, H.G. nr. 1832/2004 vizează un singur subiect de drept: „Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei” înființată chiar prin această hotărâre, prin reorganizarea vechii stațiuni de cercetări agricole din aceeași localitate. Așa fiind, era obligatoriu ca emitentul ei să evidențieze în anexe distincte, pe de o parte terenurile care se vor transmite în administrare stațiunii nou înființate, pe de altă parte terenurile care se vor transmite Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991. Ca urmare, enumerarea concretă, în Anexa nr. 4, a terenurilor care urmează a fi transmise comisiilor, nu reprezintă o încălcare a Legii nr. 290/2002. Nu există un interes legitim vătămat al reclamanților prin această detaliere a amplasamentelor din Anexa nr. 4 și nici prin faptul că amplasamentele enumerate coincid cu vechile amplasamente pe care ei le pretind prin reconstituire, câtă vreme Legea nr. 18/1991 nu prevede imperativ reconstituirea pe vechile amplasamente. 4. Aceleași considerente sunt valabile și pentru argumentele din pct. 4 la motivarea recursului. 5. Câtă vreme Legea nr. 18/1991 nu proclamă ca principiu reconstituirea pe vechile amplasamente, instanța de fond nu putea transforma o recomandare într-o normă imperativă, întrucât rostul ei nu este să legifereze, indiferent de efectele negative posibile sau previzibile ale unei norme juridice. 6. Este adevărat că legiuitorul, prin modificarea Legii nr. 290/2002, prin introducerea art. 22 3 și completarea lui ulterioară (prin O.U.G. nr. 64/2004), a urmărit să realizeze un echilibru al drepturilor, pe de o parte cele ale stațiunilor de cercetare din agricultură, ca instituții necesare dezvoltării acestui domeniu; pe de altă parte, cele ale persoanelor cu vocație la reconstituirea dreptului de proprietate pe temeiul Legii nr. 18/1991. Dar art. 22 3 alin. (2) prevede transmiterea la comisiile locale, a suprafețelor de teren destinate reconstituirii dreptului de proprietate privată, fără a distinge că e vorba de vechile amplasamente sau altele. De altfel, legiuitorul nici nu putea să intervină cu o asemenea precizare care ar fi fost neconstituțională, întrucât ar fi introdus o modificare de esență într-o lege organică ce reglementează dreptul de proprietate asupra terenurilor - Legea nr. 18/1991.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanții A.G.M., A.N., A.D., A.D.M., A.G.I., A.I., B.D.M., B.D.P., B.G.I., B.G.V., B.I., B.P., B.V.C., B.V.E., B.V.I., B.N.V., C.G.M., C.G.R., C.T.M., C.D., C.G.N., C.M., C.N.M., C.G.H.M., D.I.A., F.I.P., F.N.I., G.G.N., H.Ș., H.I., H.M.M., I.G.M., I.Ș., I.E., I.G.P., I.G.H.P., I.R., L.D.D., L.D.D.M., L.I.C., L.I.I., L.L.V., L.T.T., L.P., L.M., L.A., L.I.N., L.S.C., M.A., M.P., M.N.C., M.V.M.A., M.I.D., M.C.E., M.C.P., M.D.D., M.D.M., M.D.T., M.G.E., M.G., M.I.A., M.M.M., M.Ș.E., M.T.P., M.V.E., M.D.C., M.D.D.M., M.I.G., M.T.C., M.G.C., M.M., M.V.I., M.V.Ș., M.I.M., M.N., M.V.M., M.M.A., M.V.G., N.T.N., N.C.T., N.P.I., N.Z., O.A., P.E., P.N.D., P.T.A., P.C.V., P.T.G., P.T.G.H., P.O., P.I.M., P.M., P.V.P., P.M.I., P.V.P., P.G.D., P.V.A., R.C., R.D.D., R.D.G., R.G.E., R.I.D., R.N.D., R.N.V., R.C.E., R.D.I., R.P., R.P.A., S.E., S.V., S.A., S.E.M., S.V.C., S.C.V., S.V.M., S.I.C., S.C.C., S.D.M., S.G., S.P.V., Ș.T.C., Ș.E., Ș.I.E., Ș.M., Ș.N.C., T.G.D., V.N.M., V.V.D., V.V.I., V.V.N., V.A., V.A.I.I., V.N.C., V.V.E., V.A.D., V.D.G., V.M., Z.G.G.
împotriva sentinței civile nr. 71/CA din 29 aprilie 2005, a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2005.