ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5634/2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5634/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 71 din 29

aprilie 2005, a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 1158/2005, a

fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de 138 de locuitori ai comunei

Erbiceni din județul Iași, pentru anularea în parte a Anexei nr. 4 din H.G. nr.

1832/2004, privind înființarea „Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu

Iloaiei”, în contradictoriu cu emitentul hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut:

- că reclamanții cer să fie scoase

din anexa la hotărâre, tarlalele nr. 6, 10, 11 și 12, însumând 364,24 ha, care trebuiau predate Comisiei Locale Erbiceni de aplicare a Legii nr. 18/1991, iar în

locul lor să se introducă tarlalele nr. 2, 3, 4 și 5 însumând tot 364,24 ha și situate la punctul „Tarna Veche”;

- că cererea e motivată de situația

că reclamanților li s-a recunoscut dreptul de a primi în proprietate suprafața

de 364,24 ha, prin hotărârea nr. 700 din 6 septembrie 2002, a Comisiei Județene Iași de fond funciar, iar anexa la H.G. nr. 1832/2004 încalcă acest drept,

precum și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 18/1991, privind constituirea

dreptului de proprietate pe vechile amplasamente (în speță vechiul amplasament

fiind „Tarna Veche”);

- că prin hotărârea de guvern

atacată, la art. 3, s-a aprobat trecerea unui teren de 693,62 ha (identificat în Anexa nr. 4) din domeniul public, în cel privat al statului, iar la art. 4

s-a stabilit că terenul respectiv va fi transmis comisiilor locale, pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor;

- că terenul vizat de reclamanți

spre a le fi restituit, face parte din domeniul public al statului, dar nimeni

nu are dreptul de a impune statului să renunțe la dreptul său, ocrotit de art.

44 din Constituție;

- că, prin hotărârea atacată,

Guvernul a adus la îndeplinire dispozițiile Legii nr. 290/2002, concomitent cu

înființarea „Stațiunii (...)”, ca instituție publică cu personalitate juridică,

având în administrare și terenul de 13343,3 ha, aflat în domeniul public al statului;

- că hotărârea ține seama și de

interesele foștilor proprietari, întrucât trece din domeniul public, în cel

privat, un alt teren de 693,62 ha, spre a fi pus la dispoziția comisiilor

locale de aplicare a Legii nr. 18/1991;

- că „Stațiunea (...)” nu și-ar

putea realiza obiectul de activitate, dacă loturile suprafețele destinate

cercetării ar fi fragmentate, nu compacte, iar dacă s-ar realiza solicitarea

reclamanților, s-ar ajunge chiar la o astfel de fragmentare.

Împotriva acestei sentințe au

declarat în termen recursul de față, reclamanții, cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii se susține:

este legală, întrucât reclamanții nu au impus statului să renunțe la dreptul de

proprietate, ci să respecte o lege organică ce prevede reconstituirea

drepturilor de proprietate pe vechile amplasamente, persoanelor îndreptățite și

că terenul trecut din domeniul public, în cel privat al statului (pentru a se

transmite comisiilor locale), reprezintă o măsură firească, parțială, de a

repara abuzurile săvârșite de stat împotriva foștilor proprietari, iar nu o

favoare față de aceștia;

Guvernul, prin hotărârea atacată, a adus la îndeplinire dispozițiile Legii nr.

290/2002, de vreme ce O.U.G. nr. 64/2004 prevede, la art. 22

3

, că în

privința suprafețelor de teren ce se vor da în administrarea stațiunilor de

cercetări, vor fi exceptate terenurile agricole necesare reconstituirii

dreptului de proprietate privată, persoanelor îndreptățite, solicitate în baza

Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000 și că rămânerea terenurilor în

administrarea stațiunilor de cercetări nu este definitivă și irevocabilă, așa

cum a reținut instanța de fond, întrucât această prevedere abuzivă a fost

eliminată în noua formulare a Legii nr. 147/2004, dată prin O.U.G. nr. 29/2005,

care era în vigoare la data pronunțării sentinței;

cu putere de lege nu prevede amplasamentul terenului ce urmează a fi

retrocedat, dar Guvernul, prin hotărârea atacată, a stabilit abuziv amplasamentul,

vătămând, astfel, dreptul reclamanților, în condițiile în care retrocedarea se

face, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în cazul lor este posibilă

reconstituirea în acest mod;

această delimitare (concretă) a terenului pentru stațiune ar fi strict

necesară, întrucât nici un act normativ, inclusiv hotărârea atacată, nu prevede

acest lucru; că suprafața trebuie stabilită (în scopul realizării obiectului de

activitate), dar nu delimitarea și amplasamentul, iar în speță acestea au

vătămat drepturile cetățenilor;

amplasamente este periculoasă, atât pentru stat, cât și pentru cetățeni,

întrucât amplasamentul oferit reclamanților prin hotărârea atacată a fost deja

revendicat de alte persoane și va genera procese interminabile, situație care

s-ar fi evitat prin respectarea vechilor amplasamente;

restrângere a dreptului de proprietate al statului la presiunea reclamanților,

întrucât statul a consimțit trecerea terenului ce urmează a fi retrocedat, din

domeniul public, în domeniul privat, în aplicarea Legii nr. 18/1991 și a Legii

nr. 1/2000.

Recursul nu se fondează.

În fapt (cronologic):

nr. 358/29.05.2002) s-a stabilit regimul juridic al cercetării științifice,

dezvoltării tehnologice și intrării în domeniul agriculturii, silviculturii și

industriei alimentare.

Art. 3 din lege definește sistemul

național de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, ca ansamblu al

instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare agricolă cu capital de

stat, iar art. 4 la lit. c) prevede, ca instituții publice în domeniu,

stațiunile de cercetare-dezvoltare.

Art. 7 alin. (1) al legii prevedea

reorganizarea unităților de cercetare-dezvoltare (existente până la intrarea în

vigoare a legii), enumerate în Anexele nr. 1, 2, 3 și 6, ca instituții publice.

În Anexa nr. 2 la poziția 6 se află

și „Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei”, reorganizată sub

denumirea „Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei”, cu o

suprafață de teren aflată în administrare de 2137 ha.

Corelativ art. 7, art. 21 alin. (2)

prevedea că „Suprafețele necesare pentru cercetarea și producerea semințelor și

materialului săditor (...) sunt prevăzute în Anexele nr. 1-6.”

657/17.09.2003), de modificare a Legii nr. 290/2002, la art. I pct. 20, abrogă

alin. (2) al art. 21; așadar și Anexa nr. 2, în care se prevedea stațiunea în

cauza de față cu denumirea nouă și cu terenul aflat în administrarea sa, a fost

abrogată.

aprobare cu modificări și completări a O.U.G. nr. 78/2003, s-au introdus în

legea inițială art. 22

1

- 22

5

.

În speță, este de interes art. 22

3

care prevedea că suprafețele de teren trecute în administrarea stațiunilor de

cercetare-dezvoltare din domeniul agricol rămân definitiv și irevocabil în

administrarea acestora.

De asemenea, legea a introdus noi

anexe, iar la Anexa nr. 1 a) la poziția 1.12 figura și stațiunea din cauza de

față, fără a se mai prevedea, de astă dată, vreo suprafață de teren aflată în

administrarea ei.

nr. 846/15.09.2004), pct. 3, a fost modificat art. 22

3

, în sensul

că: potrivit alin. (1), suprafețele de teren trecute potrivit Legii nr.

147/2004, în administrarea stațiunilor, rămân definitiv și irevocabil în

administrarea lor, dar există și o excepție: terenurile agricole necesare

reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptățite,

solicitate în baza Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, până la data intrării

în vigoare a Legii nr. 147/2004.

Iar potrivit alin. (2) „Suprafețele

de teren destinate reconstituirii dreptului de proprietate potrivit alin. (1),

se transmit Comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privat

asupra terenurilor, prin hotărârea de guvern de reorganizare a unităților de

cercetare-dezvoltare”.

urmă text - art. 22

3

din Legea nr. 290/2002, s-a emis H.G. nr.

1832/2004 (M. Of. nr. 1049/12.11.2004) privind Stațiunea Podu Iloaiei, act

atacat în cauza de față.

La art. 2 alin. (2) din această

hotărâre se prevede darea în administrarea stațiunii a unui teren în suprafață

totală de 1343,3 ha, aflat în domeniul public al statului și în administrarea

A.D.S., cu datele de identificare prevăzute în Anexa nr. 1.

Deci, articolul sus menționat este

dat în aplicarea art. 22

3

alin. (1) din lege.

La art. 3 și 4 din hotărâre se

aprobă trecerea din domeniul public, în cel privat al statului, a unui teren de

693,62 ha, cu datele de identificare din Anexa nr. 4, teren care se transmite

Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu scopul reconstituirii

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Deci, articolele sus menționate sunt

date în aplicarea art. 22

3

alin. (2) din lege.

Prin Legea nr. 552/2004 (M. Of. nr.

1115/27.11.2004), de aprobare cu modificări și completări a O.U.G. nr. 64/2004,

la pct. 4 a fost modificat alin. (1) al art. 22

3

, căpătând următorul

conținut „Suprafețele de teren trecute, potrivit Legii nr. 147/2004, în

administrarea (...) stațiunilor de cercetare-dezvoltare (...), rămân definitiv

și irevocabil în administrarea acestora, cu excepția terenurilor agricole

prevăzute în Anexa nr. 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată

persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991”.

Așadar, legiuitorul a concretizat în

nou introdusa Anexă nr. 7, terenurile exceptate de la darea în administrarea

stațiunilor de cercetări.

La poziția 5 din Anexa nr. 7 se

regăsește Stațiunea Podu Iloaiei, terenul exceptat de la trecerea în

administrarea sa având aceeași suprafață cu cel din hotărârea de guvern: 693,62 ha, fiind preluat din această hotărâre.

au introdus acțiunea în contenciosul administrativ de față, cerând anularea

Anexei nr. 4, mai exact, solicitând în limitele suprafeței de 693,62 ha să fie înlocuite parțial terenurile incluse în ea, cu alte terenuri a căror amplasare

coincide cu vechile amplasamente (deținute de reclamanți înainte de

colectivizare), în limita a 364,24 ha.

nr. 346/25.04.2005) a fost din nou modificată Legea nr. 290/2002, la art. I

pct. 2 modificându-se art. 22

3

alin. (1) din lege.

Modificarea constă în înlăturarea

sintagmei „rămân în mod definitiv și irevocabil în administrarea acestora” și

reformularea: „rămân în administrarea acestora”.

Excepția prevăzută de text și

trimiterea la Anexa nr. 7 sunt neschimbate, anexa nefiind modificată.

În drept:

inițială, a stabilit prin șase anexe, suprafețele de teren necesare unităților

de cercetare, fără a corela aceste dispoziții și mai ales, efectele lor

concrete asupra reconstituirii dreptului de proprietate privată, pentru

persoanele care au solicitat aceasta în temeiul Legii nr. 18/1991.

Tocmai de aceea, prin O.U.G. nr.

78/2003 s-a abrogat art. 21 alin. (2) care prevede aceste suprafețe, prin

trimitere la anexe, abrogând implicit și anexele.

Nici Legea nr. 147/2004, introducând

art. 22

3

, nu a avut în vedere ca modul în care terenurile sunt

trecute, definitiv și irevocabil, în administrarea stațiunilor de cercetare, să

nu afecteze suprafețele destinate reconstituirii dreptului de proprietate al

persoanelor, precum și drepturile propriu-zise ale acestora.

Abia prin O.U.G. nr. 64/2004 s-a

introdus excepția din alin. (1) al art. 22

3

și alin. (2) al

aceluiași articol, ambele texte fiind concepute, în mod evident, pentru a

ocroti drepturile persoanelor care au vocația la reconstituirea dreptului de

proprietate pe temeiul Legii nr. 18/1991.

Dat fiind că H.G. nr. 1832/2004 s-a

emis în aplicarea acestor două texte, alin. (1) teza a II-a și alin. (2) din

art. 22

3

, temeinicia acțiunii de față nu se poate verifica decât

apreciind în ce măsură Anexa nr. 4 a hotărârii încalcă acest principiu al

ocrotirii drepturilor persoanelor care intră în sfera Legii nr. 18/1991, și

anume, drepturile reclamanților.

Din acest punct de vedere se

constată că hotărârea de guvern a făcut aplicarea întocmai a textului Legii nr.

290/2002 - art. 22

3

.

Iar, sub acest aspect, concluzia

instanței de fond este corectă.

În realitate, reclamanții invocă o

vătămare a unui drept ocrotit de Legea nr. 18/1991, și anume: reconstituirea

dreptului de proprietate, de regulă, pe vechile amplasamente, ca principiu pe

care hotărârea l-ar fi încălcat.

Dar câtă vreme Legea nr. 18/1991

doar recomandă respectarea vechilor amplasamente, dar nu impune acest lucru, nu

se poate reține că Anexa nr. 4 a hotărârii, excluzând vechile amplasamente, ar

fi nelegală, fie în raport cu Legea nr. 290/2002, fie cu Legea nr. 18/1991 sau

cu ambele.

în care legiuitorul a prevăzut inițial - în Legea nr. 147/2004, caracterul definitiv

și irevocabil al rămânerii unor terenuri în administrarea stațiunilor de

cercetare și nici înlăturarea acestei dispoziții (exagerate), ulterior, prin

O.U.G. nr. 29/2005.

Relevant este dacă prin hotărârea

atacată, Guvernul a respectat alin. (1) al art. 22

3

privind excepția

și alin. (2) al aceluiași articol, privind măsurile de transmitere a

terenurilor la Comisiile locale de aplicare a Legii nr. 18/1991. Or, aceste

dispoziții au fost respectate, astfel cum rezultă din cele de mai sus (pct. 1).

Cât privește efectele juridice, în

speța de față, produse de O.U.G. nr. 29/2005 intrată în vigoare la 25 aprilie

2005, ele nu sunt esențiale în a determina anularea Anexei nr. 4 din hotărâre,

întrucât referirea la Anexa nr. 7 se face fără a modifica această anexă.

Anexa nr. 7 a fost introdusă prin Legea nr. 525/2004 și, în ceea ce privește terenurile agricole exceptate de

la trecerea în administrarea Stațiunii Podu Iloaiei, ea prevede generic

suprafața de 693,62 ha, fără a prevedea un amplasament și respectând, ca

suprafață, cele stabilite prin H.G. nr. 1832/2004, în Anexa nr. 4.

Așadar, faptul că în Anexa nr. 7 a Legii nr. 290/2002 a fost trecută suprafața de 693,62 ha, nu reprezintă un argument în dovedirea

susținerii reclamanților că acest teren, parțial măcar, ar include vechile

amplasamente. Și aceasta pentru că Legea nr. 525/2004 nu individualizează

terenurile.

modificărilor și completărilor Legii nr. 290/2002, nici un act (ordonanță sau

lege) nu prevede amplasamentul.

Dar H.G. nr. 1832/2004 nu are un

caracter general, ea nu aprobă norme metodologice ori instrucțiuni de aplicare

a Legii nr. 290/2002, fiind ținută a se circumscrie strict în organizarea

executării legii.

Dimpotrivă, dată în aplicarea art.

22

3

din Legea nr. 290/2002, astfel cum a fost el nuanțat de O.U.G.

nr. 64/2004, H.G. nr. 1832/2004 vizează un singur subiect de drept: „Stațiunea

de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei” înființată chiar prin această

hotărâre, prin reorganizarea vechii stațiuni de cercetări agricole din aceeași

localitate.

Așa fiind, era obligatoriu ca

emitentul ei să evidențieze în anexe distincte, pe de o parte terenurile care

se vor transmite în administrare stațiunii nou înființate, pe de altă parte

terenurile care se vor transmite Comisiilor locale de aplicare a Legii nr.

18/1991.

Ca urmare, enumerarea concretă, în

Anexa nr. 4, a terenurilor care urmează a fi transmise comisiilor, nu

reprezintă o încălcare a Legii nr. 290/2002.

Nu există un interes legitim vătămat

al reclamanților prin această detaliere a amplasamentelor din Anexa nr. 4 și

nici prin faptul că amplasamentele enumerate coincid cu vechile amplasamente pe

care ei le pretind prin reconstituire, câtă vreme Legea nr. 18/1991 nu prevede

imperativ reconstituirea pe vechile amplasamente.

valabile și pentru argumentele din pct. 4 la motivarea recursului.

proclamă ca principiu reconstituirea pe vechile amplasamente, instanța de fond

nu putea transforma o recomandare într-o normă imperativă, întrucât rostul ei

nu este să legifereze, indiferent de efectele negative posibile sau previzibile

ale unei norme juridice.

prin modificarea Legii nr. 290/2002, prin introducerea art. 22

3

și

completarea lui ulterioară (prin O.U.G. nr. 64/2004), a urmărit să realizeze un

echilibru al drepturilor, pe de o parte cele ale stațiunilor de cercetare din

agricultură, ca instituții necesare dezvoltării acestui domeniu; pe de altă

parte, cele ale persoanelor cu vocație la reconstituirea dreptului de

proprietate pe temeiul Legii nr. 18/1991.

Dar art. 22

3

alin. (2)

prevede transmiterea la comisiile locale, a suprafețelor de teren destinate

reconstituirii dreptului de proprietate privată, fără a distinge că e vorba de

vechile amplasamente sau altele.

De altfel, legiuitorul nici nu putea

să intervină cu o asemenea precizare care ar fi fost neconstituțională,

întrucât ar fi introdus o modificare de esență într-o lege organică ce

reglementează dreptul de proprietate asupra terenurilor - Legea nr. 18/1991.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții

A.G.M.,

A.N., A.D., A.D.M., A.G.I., A.I., B.D.M., B.D.P., B.G.I., B.G.V., B.I., B.P.,

B.V.C., B.V.E., B.V.I., B.N.V., C.G.M., C.G.R., C.T.M., C.D., C.G.N., C.M.,

C.N.M., C.G.H.M., D.I.A., F.I.P., F.N.I., G.G.N., H.Ș., H.I., H.M.M., I.G.M.,

I.Ș., I.E., I.G.P., I.G.H.P., I.R., L.D.D., L.D.D.M., L.I.C., L.I.I., L.L.V.,

L.T.T., L.P., L.M., L.A., L.I.N., L.S.C., M.A., M.P., M.N.C., M.V.M.A., M.I.D.,

M.C.E., M.C.P., M.D.D., M.D.M., M.D.T., M.G.E., M.G., M.I.A., M.M.M., M.Ș.E.,

M.T.P., M.V.E., M.D.C., M.D.D.M., M.I.G., M.T.C., M.G.C., M.M., M.V.I., M.V.Ș.,

M.I.M., M.N., M.V.M., M.M.A., M.V.G., N.T.N., N.C.T., N.P.I., N.Z., O.A., P.E.,

P.N.D., P.T.A., P.C.V., P.T.G., P.T.G.H., P.O., P.I.M., P.M., P.V.P., P.M.I.,

P.V.P., P.G.D., P.V.A., R.C., R.D.D., R.D.G., R.G.E., R.I.D., R.N.D., R.N.V.,

R.C.E., R.D.I., R.P., R.P.A., S.E., S.V., S.A., S.E.M., S.V.C., S.C.V., S.V.M.,

S.I.C., S.C.C., S.D.M., S.G., S.P.V., Ș.T.C., Ș.E., Ș.I.E., Ș.M., Ș.N.C.,

T.G.D., V.N.M., V.V.D., V.V.I., V.V.N., V.A., V.A.I.I., V.N.C., V.V.E., V.A.D.,

V.D.G., V.M., Z.G.G. împotriva sentinței civile nr. 71/CA din 29 aprilie 2005, a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie

2005.