ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 933/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 904 din 9 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul București s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului G.N.A. împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Tribunalul a reținut că reclamantul a fost condamnat definitiv și se află în executarea unei pedepse privative de libertate, stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, situație în care nu sunt aplicabile prevederile art. 504 C. proc. pen. Prin apelul declarat de reclamant se arată că a chemat în judecată Statul Român, solicitând daune în cuantum de 1.000.000.000 lei pentru arestare și detenție abuzivă în perioada decembrie 2000 – octombrie 2001. Prin decizia civilă nr. 799 A din 27 aprilie 2004, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul reclamantului reținând că acțiunea nu este întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc.

pen. Potrivit acestui text, orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma judecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există. Apelantul reclamant se află în executarea pedepsei închisorii la care a fost condamnat prin hotărâre definitivă (sentința penală nr. 2725/2001 pronunțată de Judecătoria Ploiești). S-a mai reținut că nici condiția reglementată prin alin. (2) al art. 504 C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, deoarece măsura arestării preventive nu a fost urmată de o soluție de scoatere de sub urmărire penală ori de admitere, ci dimpotrivă s-a dispus condamnarea apelantului reclamant la pedeapsa închisorii, din durata căruia s-a dedus perioada arestării preventive.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.N.A., cu precizarea că motivele le va prezenta la primul termen de judecată. Recursul astfel declarat nu a fost motivat, fiind nul. Cauza recursului constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după cum nu este de suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege. Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va motiva prin însuși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, astfel că depunerea motivelor la primul termen de judecată așa cum precizează recurentul este peste termenul prevăzut de textul civil. În plus, se constată că recursul nu a fost motivat nici la termenul de judecată din 8 februarie 2005. Art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția capătului în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică. Instanța investită cu judecarea recursului poate exercita un control, judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

De asemenea, Curtea nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuția părților și asupra cărora să delibereze. Așa fiind, urmează a se reține că recursul este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamantul G.N.A. împotriva deciziei nr. 799/A din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.