ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 933/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 904 din 9 octombrie 2003,

pronunțată de Tribunalul București s-a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului G.N.A. împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice.

Tribunalul a reținut că reclamantul

a fost condamnat definitiv și se află în executarea unei pedepse privative de

libertate, stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, situație în

care nu sunt aplicabile prevederile art. 504 C. proc. pen.

Prin apelul declarat de reclamant se

arată că a chemat în judecată Statul Român, solicitând daune în cuantum de

1.000.000.000 lei pentru arestare și detenție abuzivă în perioada decembrie

2000 – octombrie 2001.

Prin decizia civilă nr. 799 A din 27

aprilie 2004, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul

reclamantului reținând că acțiunea nu este întemeiată pe dispozițiile art. 504 C.

proc. pen.

Potrivit acestui text, orice

persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către

stat a pagubei suferite, dacă în urma judecării cauzei s-a stabilit prin

hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu

există.

Apelantul reclamant se află în

executarea pedepsei închisorii la care a fost condamnat prin hotărâre

definitivă (sentința penală nr. 2725/2001 pronunțată de Judecătoria Ploiești).

S-a mai reținut că nici condiția

reglementată prin alin. (2) al art. 504 C. proc. pen. nu sunt îndeplinite,

deoarece măsura arestării preventive nu a fost urmată de o soluție de scoatere

de sub urmărire penală ori de admitere, ci dimpotrivă s-a dispus condamnarea

apelantului reclamant la pedeapsa închisorii, din durata căruia s-a dedus

perioada arestării preventive.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul G.N.A., cu precizarea că motivele le va prezenta la primul

termen de judecată.

Recursul astfel declarat nu a fost

motivat, fiind nul.

Cauza recursului constă în

nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale, care

trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Așadar,

simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după

cum nu este de suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este

nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe

cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.

Art. 301 C. proc. civ. prevede că

termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu

dispune altfel, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va

motiva prin însuși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, astfel

că depunerea motivelor la primul termen de judecată așa cum precizează

recurentul este peste termenul prevăzut de textul civil. În plus, se constată

că recursul nu a fost motivat nici la termenul de judecată din 8 februarie

2005.

Art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

prevede că recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția capătului în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive

de casare de ordine publică.

Instanța investită cu judecarea

recursului poate exercita un control, judecătoresc eficient, numai în măsura în

care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea

ce nu s-a realizat în cauză.

De asemenea, Curtea nu a constatat

nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuția

părților și asupra cărora să delibereze.

Așa fiind, urmează a se reține că

recursul este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de

reclamantul G.N.A. împotriva deciziei nr. 799/A din 22 aprilie 2004 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2005.