ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3496/2005

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în anulare formulată

la data de 3 noiembrie 2004, reclamanta debitoare SCB. S.R.L. Târgu Jiu a

solicitat anularea sentinței nr. 1555 din 7 noiembrie 2004 pronunțată de

Tribunalul Dâmbovița și rejudecând cauza să se respingă cererea privind somația

de plată formulată de creditoarea SCA. S.A. Găești.

S-a solicitat pronunțarea

tribunalului asupra excepției prescripției dreptului la acțiune și excepției

necompetenței teritoriale, invocate și în primul ciclu procesual.

În motivarea cererii, reclamanta

debitoare a arătat sentința atacată este netemeinică și dată cu încălcarea

prevederilor legale, întrucât facturile depuse de creditoare sunt întocmite

ilegal și nu sunt acceptate la plată de debitoare, că este falsificată semnătura

de pe delegațiile pentru ridicarea mărfii, iar persoana împuternicită nu este

salariatul debitoarei.

S-a mai arătat că avizele de

însoțire a mărfii nu certifică primirea acesteia la debitoare.

Pârâta creditoare a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare, arătând că

între părți au existat relații comerciale concretizate în vânzarea și respectiv

cumpărarea de produse frigorifice.

Pârâta a mai arătat că a livrat

debitoarei în baza comenzilor făcute de aceasta produse frigorifice în valoare

totală de 4.187.914.666 lei, iar în încercarea de soluționare a conflictului pe

cale amiabilă s-a încheiat procesul verbal din 24 iunie 2004 prin care

reclamanta debitoare SC B. S.R.L. Târgu Jiu s-a angajat să achite debitul

restant prin compensare în măsura în care existența acestuia urma să fie

confirmat de contabilitatea societății.

Prin sentința nr. 121 din 3

februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 5632/2004, a

fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului

Gorj, reținându-se că între părți nu a funcționat contractul nr. 108/2001 cu

privire la facturile în litigiu și nu sunt aplicabile dispozițiile codului

comercial conform cărora acțiunea poate fi intentată după alegerea reclamantului

la tribunalul locului unde obligația a luat naștere sau unde va fi executată,

nefiind făcută vreo dovadă în acest sens.

În urma declinării la Tribunalul

Gorj s-a format dosarul cu nr. 121/COM/2005 și s-a pus în discuția părților la

cererea pârâtei creditoare excepția de necompetență materială a acestei

instanțe.

Prin sentința nr. 58 din 29 martie

2005, Tribunalul Gorj a admis excepția de necompetență teritorială invocată de

pârâta creditoare SC A. S.A. Găești și a declinat competența de soluționare a

acțiunii în anulare formulată de debitoarea SC B. S.R.L. Târgu Jiu în favoarea

Tribunalului Dâmbovița. Constatând că s-a ivit un conflict negativ de

competență între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Gorj acest din urmă

tribunal a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se

pronunța asupra conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Tribunalul Gorj a avut în vedere următoarele:

Litigiul dintre părți, societăți

comerciale, privește raporturi juridice de natură comercială, respectiv

livrarea de produse de către pârâta creditoare SC A. S.A. Găești către

reclamanta debitoare SC B. S.R.L. Târgu Jiu, la dosarul de somație de plată

fiind depuse comenzile de livrare de produse, avize de însoțire a mărfii și

facturi fiscale pe anul 2001.

Natura comercială a acestei

obligații rezidă din specificul activității părților, respectiv fapte de comerț

dintre cele enumerate în art. 3 C. com.

Astfel, între părți au luat naștere

obligații comerciale probate în sensul arătat de art. 46 C. com., cu actele

anterior amintite, nefiind necesar ca aceste obligații să rezulte expres

dintr-un contract, cum greșit s-a reținut de instanța care a declinat cauza

spre soluționare Tribunalului Gorj.

Potrivit art. 10 pct. 4 C. proc.

civ., în cererile privitoare la obligații comerciale este competentă instanța

locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății.

Este de necontestat că obligația

comercială a reclamantei debitoare de plată a prețului a luat naștere la sediul

pârâtei creditoare de unde a ridicat marfa prin delegații săi, respectiv în

localitatea Găești, jud. Dâmbovița.

Chiar și locul plății este tot în

aceeași localitate întrucât pârâta creditoare și-a deschis contul în care urma

să plătească reclamanta debitoare la băncile din județul Dâmbovița, județ în

care își are sediul și nu în județul Gorj.

Competențele prevăzute de art. 10 C.

proc. civ., sunt alternative și reclamantul este în măsură să-și aleagă

instanța câtă vreme părțile nu au convenit expres la o anumită instanță.

În speță, SC A. S.A. care a formulat

cererea de somație de plată avea posibilitatea alegerii instanței dintre cele

alternative și a ales instanța în circumscripția căreia obligația comercială a

luat naștere, respectiv Tribunalul Dâmbovița și nu cea de la domiciliul pârâtei

debitoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că se află în fața unui conflict negativ de competență, în

conformitate cu art. 22 alin. (3), raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Gorj cu privire la soluționarea unei

cereri în anulare formulată împotriva unei ordonanțe în somație de plată emisă

de Tribunalul Dâmbovița.

Examinând acest conflict negativ de

competență între cele două tribunale, prin prisma principiilor și prevederilor

legale privind competența teritorială, dar și cea materială, sau de

atribuțiune, Înalta Curte constată că Tribunalului Dâmbovița îi revine

competența de a cauzei, pentru motivele următoare:

Potrivit art. 2 alin. (1)

din O.G. nr. 5/2001 (așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003)

„cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru

judecarea fondului cauzei în primă instanță” iar, în conformitate cu art. 8

alin. (2) din aceeași ordonanță (text inițial și nemodificat) „cererea în

anulare se soluționează de instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei

în primă instanță”. Din aceste dispoziții rezultă că cererea în anulare este o

cale de atac de retractare care, așa fiind se soluționează de către chiar

instanța care a pronunțat hotărârea atacată, chemată să-și retragă hotărârea și

să pronunțe o alta.

Având în vedere caracterul cererii

în anulare de cale de atac de retractare dar și abrogarea alin. (3) al art. 8

din O.G. nr. 5/2001 se poate deduce că prevederile art. 8 alin. (2) fac

trimitere doar la normele ce reglementează competența materială sau de

atribuțiune, nu și la cele privind competența teritorială. Ca atare, fără a se

mai putea pune în discuție competența teritorială, cererea de anulare va fi

soluționată de aceiași instanță care a soluționat și somația de plată, chiar cu

încălcarea normelor de competență teritorială, și nu de o altă instanță de

același grad.

Competența de soluționare a cererii

în anulare revenind, în virtutea celor mai sus arătate, Tribunalului Dâmbovița

care soluționase și cererea în somație de plată, acesta nu putea, în aplicarea

regulilor privind competența teritorială, să-și decline competența în favoarea

unei alte instanțe, chiar de același grad, în speță Tribunalul Gorj.

Tribunalul Dâmbovița, trebuia să

soluționeze cererea în anulare cu care a fost investit și, cu această ocazie

să, se pronunțe asupra excepției privind necompetența teritorială a

Tribunalului Dâmbovița de a soluționa cererea în somație de plată. O eventuală

admitere a acestei excepții ar fi avut drept urmare trimiterea cauzei la

Tribunalul Gorj, sau la o altă instanță competentă teritorial, pentru

soluționarea cererii de somație de plată și, pe cale de consecință, și pentru

soluționarea, apoi, a unei, eventuale, cereri în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența în favoarea

Tribunalului Dâmbovița.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 8 iunie 2005.