ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3496/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în anulare formulată la data de 3 noiembrie 2004, reclamanta debitoare SCB. S.R.L. Târgu Jiu a solicitat anularea sentinței nr. 1555 din 7 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și rejudecând cauza să se respingă cererea privind somația de plată formulată de creditoarea SCA. S.A. Găești. S-a solicitat pronunțarea tribunalului asupra excepției prescripției dreptului la acțiune și excepției necompetenței teritoriale, invocate și în primul ciclu procesual. În motivarea cererii, reclamanta debitoare a arătat sentința atacată este netemeinică și dată cu încălcarea prevederilor legale, întrucât facturile depuse de creditoare sunt întocmite ilegal și nu sunt acceptate la plată de debitoare, că este falsificată semnătura de pe delegațiile pentru ridicarea mărfii, iar persoana împuternicită nu este salariatul debitoarei.

S-a mai arătat că avizele de însoțire a mărfii nu certifică primirea acesteia la debitoare. Pârâta creditoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare, arătând că între părți au existat relații comerciale concretizate în vânzarea și respectiv cumpărarea de produse frigorifice. Pârâta a mai arătat că a livrat debitoarei în baza comenzilor făcute de aceasta produse frigorifice în valoare totală de 4.187.914.666 lei, iar în încercarea de soluționare a conflictului pe cale amiabilă s-a încheiat procesul verbal din 24 iunie 2004 prin care reclamanta debitoare SC B. S.R.L. Târgu Jiu s-a angajat să achite debitul restant prin compensare în măsura în care existența acestuia urma să fie confirmat de contabilitatea societății.

Prin sentința nr. 121 din 3 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 5632/2004, a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj, reținându-se că între părți nu a funcționat contractul nr. 108/2001 cu privire la facturile în litigiu și nu sunt aplicabile dispozițiile codului comercial conform cărora acțiunea poate fi intentată după alegerea reclamantului la tribunalul locului unde obligația a luat naștere sau unde va fi executată, nefiind făcută vreo dovadă în acest sens. În urma declinării la Tribunalul Gorj s-a format dosarul cu nr. 121/COM/2005 și s-a pus în discuția părților la cererea pârâtei creditoare excepția de necompetență materială a acestei instanțe.

Prin sentința nr. 58 din 29 martie 2005, Tribunalul Gorj a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta creditoare SC A. S.A. Găești și a declinat competența de soluționare a acțiunii în anulare formulată de debitoarea SC B. S.R.L. Târgu Jiu în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Gorj acest din urmă tribunal a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra conflictului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Gorj a avut în vedere următoarele: Litigiul dintre părți, societăți comerciale, privește raporturi juridice de natură comercială, respectiv livrarea de produse de către pârâta creditoare SC A. S.A.

Găești către reclamanta debitoare SC B. S.R.L. Târgu Jiu, la dosarul de somație de plată fiind depuse comenzile de livrare de produse, avize de însoțire a mărfii și facturi fiscale pe anul 2001. Natura comercială a acestei obligații rezidă din specificul activității părților, respectiv fapte de comerț dintre cele enumerate în art. 3 C. com. Astfel, între părți au luat naștere obligații comerciale probate în sensul arătat de art. 46 C. com., cu actele anterior amintite, nefiind necesar ca aceste obligații să rezulte expres dintr-un contract, cum greșit s-a reținut de instanța care a declinat cauza spre soluționare Tribunalului Gorj. Potrivit art. 10 pct. 4 C. proc. civ., în cererile privitoare la obligații comerciale este competentă instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății.

Este de necontestat că obligația comercială a reclamantei debitoare de plată a prețului a luat naștere la sediul pârâtei creditoare de unde a ridicat marfa prin delegații săi, respectiv în localitatea Găești, jud. Dâmbovița. Chiar și locul plății este tot în aceeași localitate întrucât pârâta creditoare și-a deschis contul în care urma să plătească reclamanta debitoare la băncile din județul Dâmbovița, județ în care își are sediul și nu în județul Gorj. Competențele prevăzute de art. 10 C. proc. civ., sunt alternative și reclamantul este în măsură să-și aleagă instanța câtă vreme părțile nu au convenit expres la o anumită instanță. În speță, SC A. S.A. care a formulat cererea de somație de plată avea posibilitatea alegerii instanței dintre cele alternative și a ales instanța în circumscripția căreia obligația comercială a luat naștere, respectiv Tribunalul Dâmbovița și nu cea de la domiciliul pârâtei debitoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că se află în fața unui conflict negativ de competență, în conformitate cu art. 22 alin. (3), raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Gorj cu privire la soluționarea unei cereri în anulare formulată împotriva unei ordonanțe în somație de plată emisă de Tribunalul Dâmbovița. Examinând acest conflict negativ de competență între cele două tribunale, prin prisma principiilor și prevederilor legale privind competența teritorială, dar și cea materială, sau de atribuțiune, Înalta Curte constată că Tribunalului Dâmbovița îi revine competența de a cauzei, pentru motivele următoare: Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 5/2001 (așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003) „cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță” iar, în conformitate cu art. 8 alin. (2) din aceeași ordonanță (text inițial și nemodificat) „cererea în anulare se soluționează de instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”. Din aceste dispoziții rezultă că cererea în anulare este o cale de atac de retractare care, așa fiind se soluționează de către chiar instanța care a pronunțat hotărârea atacată, chemată să-și retragă hotărârea și să pronunțe o alta. Având în vedere caracterul cererii în anulare de cale de atac de retractare dar și abrogarea alin. (3) al art. 8 din O.G.

nr. 5/2001 se poate deduce că prevederile art. 8 alin. (2) fac trimitere doar la normele ce reglementează competența materială sau de atribuțiune, nu și la cele privind competența teritorială. Ca atare, fără a se mai putea pune în discuție competența teritorială, cererea de anulare va fi soluționată de aceiași instanță care a soluționat și somația de plată, chiar cu încălcarea normelor de competență teritorială, și nu de o altă instanță de același grad. Competența de soluționare a cererii în anulare revenind, în virtutea celor mai sus arătate, Tribunalului Dâmbovița care soluționase și cererea în somație de plată, acesta nu putea, în aplicarea regulilor privind competența teritorială, să-și decline competența în favoarea unei alte instanțe, chiar de același grad, în speță Tribunalul Gorj.

Tribunalul Dâmbovița, trebuia să soluționeze cererea în anulare cu care a fost investit și, cu această ocazie să, se pronunțe asupra excepției privind necompetența teritorială a Tribunalului Dâmbovița de a soluționa cererea în somație de plată. O eventuală admitere a acestei excepții ar fi avut drept urmare trimiterea cauzei la Tribunalul Gorj, sau la o altă instanță competentă teritorial, pentru soluționarea cererii de somație de plată și, pe cale de consecință, și pentru soluționarea, apoi, a unei, eventuale, cereri în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 iunie 2005.