Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3572/2005

HOTĂRÂRE
08.06.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3572/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 577/2004 pronunțată de Tribunalul Galați, a fost condamnat inculpatul G.A.N.T., la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de substanțe toxice, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., în referire la art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 466/1979, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 39 alin. (4), art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 C. pen. (fapta din data de 16 ianuarie 2004). În baza art. 71 C. pen., a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat special de la inculpat cantitatea de 858 gr.

mercur, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.J.P. Conform prevederilor art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Galați. În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului, cheltuieli judiciare în sumă de 1.500.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt următoarele: La data de 15 ianuarie 2004, inculpatul G.A.N.T. a găsit lângă locuința sa o sticlă din plastic ce conținea mercur și s-a hotărât să-l valorifice. În acest scop, la data de 16 ianuarie 2004, s-a deplasat în zona Pieței Centrale din municipiul Galați, împreună cu soția sa, martora G.A.N., fără a-i aduce acesteia la cunoștință despre substanța găsită.

În timp ce martora G.A.N. se afla în piața de fructe, inculpatul a încercat să vândă mercurul, fiind depistat de lucrătorii de poliție. În prezența martorului asistent T.V., recipientul cu mercur a fost ridicat de lucrătorii de poliție. Sticla a fost cântărită la SC P. SRL Galați, rezultând o greutate de 0,870 kg după care a fost sigilată în prezența martorilor P.V. și G.A.N. Raportul de expertiză întocmit, la data de 2 februarie 2004, a stabilit că recipientul din material plastic conține 868 gr. mercur substanță cuprinsă în lista anexă la Ordinul Ministerului Sănătății nr. 43/1980 cu privire la Decretul nr. 466/1979 privind regimul produselor și substanțelor toxice. Cantitatea de 868 gr. mercur a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.J.P.

Galați, conform procesului verbal seria D nr. 945 din 1 martie 2004. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpatul G.A.N.T., care apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, din următoarele considerente: - nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii; - pedeapsa aplicată este prea aspră. Prin decizia penală nr. 89/ A din 3 martie 2005, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.A.N.T. solicitând, prin apărătorul ales, admiterea recursului casarea hotărârilor și, pe fond, în principal, achitarea întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de acesta, iar instanța de control judiciar, în mod just, a respins apelul declarat de inculpat, menținând dispozițiile sentinței pronunțată de prima instanță. Analizând primul motiv de recurs care vizează achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., se remarcă faptul că, inculpatul solicită achitarea întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, deci recunoaște fapta, în timp ce în apel a solicitat achitarea întrucât nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

Raportând dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., la situația de fapt, Înalta Curte apreciază că cererea recurentului inculpat nu este întemeiată întrucât fapta săvârșită de acesta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs care vizează o nouă individualizare judiciară a pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte apreciază că, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea de sinceritate, de recunoaștere a faptei), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 52 C. pen.

De altfel, inculpatului i-au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., având ca efect reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, conform dispozițiilor art. 76 lit. c) C. pen., împrejurare față de care, cu atât mai mult, apare ca neîntemeiată solicitarea inculpatului în sensul reducerii pedepsei, în cauză nefiind temeiuri care să impună admiterea acestei cereri. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A.N.T. împotriva deciziei penale nr. 89/ A din 3 martie 2005 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5466/2004
iona să o valorifice. În timp ce se aflau în zona magazinului G. din Galați și discutau cu martorul M.L. și cu F.L., inculpații C.I.V. și M.N. au fost surprinși de organele de poliție. Inculpatul M.N. a recunoscut deținerea sticlei cu mercu
ÎCCJ 2014-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1117/2014
statului suma de câte 600 RON, restul cheltuielilor judiciare în care se include onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul M.B.G. rămânând în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin r
ÎCCJ 2003-03-12
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1244/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 313 din 3 septembrie 2002 a Tribunalului Galați, inculpații M.N. și B.V.G. au fost condamnați la pedepse de câte 3 ani și 2 luni închiso
ÎCCJ 2005-02-28
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1467/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 263/2004 Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul M.F. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complimenta
ÎCCJ 2013-11-20
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3647/2013
art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 118 lit. f) C. pen., a fost confiscată cantitatea de 19,10 kg mercur. În baza
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă