ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3647/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3647/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 55 din 4 februarie

2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 21549/63/2012, în baza art. 334

C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I. din dispozițiile art. 24 din Legea

nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C.pen cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

în dispozițiile art. 24/1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen.

cu aplic. art. 37 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 24/1 din

Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a)

și b) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.pen, a fost condamnat

inculpatul P.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 39 alin.

(1) și (2) C. pen., a fost contopită pedeapsa de mai sus cu restul de pedeapsă

rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 109 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin Decizia penală nr.

345 din 27 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, respectiv de 2 ani și 360 de

zile, în pedeapsa ce mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 02

aprilie 2012 la zi.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor

prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 118 lit.

f) C. pen., a fost confiscată cantitatea de 19,10 kg mercur.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată (atât din faza de urmărire penală, cât și în faza de

judecată), din care suma de 200 lei a reprezentat onorariu avocat oficiu.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța a reținut că în anul 1999 inculpatul P.I. a introdus

în țară o cantitate de 2,4 kg de mercur din Ucraina, fiind depistat în anul

2000, de organele de poliție în momentul în care încerca să o vândă.

Prin sentința penală nr.

33/2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 6953/2000, a fost condamnat

la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

contrabandă și trafic de stupefiante.

În luna aprilie 2012,

în timp ce se afla în executarea unei alte pedepse cu închisoarea, inculpatul

i-a relatat colegului său de cameră că deține din anul 1999 o cantitate de

mercur, cei doi sesizând organele judiciare cu această faptă.

În baza

autodenunțului și a sesizării făcute de martorul T.G., organele de poliție au

ridicat mai multe recipiente de sticlă conținând 6,750 kg și respectiv 12.38 kg

de mercur, așa cum rezultă din rapoartele din

09 mai 2012

și din

24 august 2012 efectuate de Laboratorul de încercări din cadrul A.R.P.M.

Craiova.

În drept, instanța a

apreciat că fapta inculpatului P.I. de a deține fără drept substanțe toxice

realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 24

1

din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin 1 C. pen., inculpatul săvârșind

infracțiunea cu intenție directă, acesta cunoscând natura substanței deținute.

Având în vedere că

inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

24 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen., iar art. 24 din Legea

nr. 360/2003, vizează modul în care se realizează modul de inspecție, la nivel

teritorial, art. 24

1

fiind cel care incriminează producerea,

deținerea sau orice operațiune privind circulația substanțelor și produselor

toxice și foarte toxice fără drept, instanța în baza art. 334 C. proc. pen. a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului P.I. din dispozițiile art. 24 din Legea nr.

360/2003 rap. la art. 312 alin (1) C. pen. în dispozițiile art. 24

1

din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen.

Din fișa de cazier

judiciar a inculpatului (fila 55 d.u.p.) a reieșit că acesta are mai multe

condamnări. Astfel, acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 1 din

04 ianuarie 1996 a Tribunalului Teritorial București la pedeapsa de 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 312 C. pen. De asemenea,

prin sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara,

acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșire a infracțiunilor prev. de art. 312 C. pen și art. 176 din Legea nr. 141/1997,

iar prin sentința penală nr. 109 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Salonta a

fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 323

1

C. pen. și art. 71

1

din O.U.G. nr. 105/2001.

Așa cum a rezultat

din probele administrate în cauză cantitatea de mercur a fost adusă în țară de

inculpat în decursul anului 1999-2000. În momentul în care acesta a încercat să

vândă o parte din cantitatea adusă în țară a fost prins, fiind condamnat prin

sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 312 C. pen. și art. 176 din Legea

nr. 141/1997.

Infracțiunea de

deținere de substanțe toxice este o infracțiune continuă permanentă întrucât

pentru desfășurarea activității infracționale nu este necesară intervenția

făptuitorului pentru prelungirea activității infracționale. În cazul acestor

infracțiuni continue permanente, orice întrerupere are valoarea unei epuizări a

infracțiunii, iar reluarea activității infracționale înseamnă săvârșirea unei

noi infracțiuni continue. Deși cantitatea de mercur a fost adusă în țară în

anul 1999, condamnarea inculpatului printr-o hotărâre judecătorească definitivă

a determinat o întrerupere a activității infracționale, din acel moment acesta

săvârșind o nouă infracțiune continuă.

În speță, instanța a

apreciat că activitatea infracțională a început în data de 11 februarie 2001 (data

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru deținerea de substanțe

toxice – sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului

Hunedoara) și s-a epuizat în data de 02 aprilie 2012, data denunțului formulat

de către martorul T.G.

Având în vedere data

la care se împlinea termenul de reabilitare pentru pedeapsa de 4 ani și 6 luni

aplicată prin sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului

Hunedoara, respectiv 28 octombrie 2012 (având în vedere că data considerării ca

executată a pedepsei aplicate era de 28 iulie 2006, dată la care se adaugă un

interval de 4 ani și jumătate din pedeapsa aplicată, adică 2 ani și 3 luni,

conform dispozițiilor art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen.), instanța a constatat

că prezenta infracțiune este comisă în stare de recidivă postexecutorie.

Totodată, având în

vedere că prin sentința penală nr. 109 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Salonta a

fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 323

1

C.pen și art. 71

1

din O.U.G. nr. 105/2001,

pedeapsă ce a început a o executa la data de 28 martie 2012, instanța a

apreciat că infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze este comisă și în

stare de recidivă postexecutorie (după rămânerea definitivă a unei hotărâri de

condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, în timpul executării

acesteia, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune, iar pedeapsa

prevăzută de lege pentru aceasta este închisoarea mai mare de un an).

La aprecierea

pedepsei aplicată inculpatului instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă

astfel cum au fost reduse potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie în care

se află inculpatul, cantitatea mare de mercur deținută contrar legii, precum și

atitudinea inculpatului care a conștientizat gravitatea faptelor sale.

Față de aceste

aspecte instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 5 ani

închisoare, în regim de detenție, având în vedere că pedeapsa executată până în

prezent nu și-a atins în totalitate scopul pentru care a fost aplicată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul P.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinice.

În motivarea apelului

a criticat cuantumul pedepsei stabilite de instanța de fond, pe care l-a

apreciat ca excesiv în raport de reținerea circumstanțelor atenuante și lipsa

antecedentelor penale. Totodată a susținut că având în vedere conduita

ulterioară săvârșirii faptei și anume colaborarea cu organele judiciare,

poziția procesuală de recunoaștere și regret a faptei comise, se impunea

aplicarea art. 74 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special

prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, conform art. 76 C. pen. De

asemenea apelantul inculpat a criticat hotărârea instanței de fond și sub

aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate, apreciind că în raport

de circumstanțele personale, reeducarea se poate realiza și prin executarea

unei pedepse sub supraveghere, mai mult, durata arestului preventiv din 02

aprilie 2012 și până în prezent fiind suficientă pentru conștientizarea

repercusiunilor încălcării normei penale.

Prin Decizia penală nr.

110 din 2 aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de

inculpatul P.I. împotriva sentinței penale nr. 55 din 4 februarie 2013,

pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 21549/63/2012, ca nefondat. A

dedus prevenția inculpatului de la 02 aprilie 2012 la zi, apelantul inculpat

fiind obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 320

lei.

Pentru a decide

astfel instanța de control judiciar a reținut că în fața primei instanțe,

înainte de începerea cercetării judecătorești, după aducerea la cunoștință a

prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul P.I. a precizat în

mod expres, că este de acord cu aplicarea procedurii instituite prin art. 320

1

C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010.

Având în vedere

poziția procesuală a inculpatului și, verificând îndeplinirea cerințelor art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen., conform cărora latura penală poate fi soluționată

numai atunci când din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt

stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite

stabilirea unei pedepse, Curtea a constatat că, în mod legal și temeinic, prima

instanță a considerat că pricina poate fi soluționată în procedura simplificată

reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., fiind îndeplinite atât

cerințele alin. (4) al aceluiași articol, cât și cele privind recunoașterea de

către inculpat a faptelor astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și

solicitarea de a fi judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

Curtea de apel a

reținut că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei prin

prisma criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzută de art. 72

C. pen. Odată cu aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. s-a

făcut o reducere cu 1/3 a pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea

săvârșită în condițiile în care inculpatul este în stare de recidivă

postcondamnatorie și postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. a) și b) C. pen. Pretinsul

autodenunț nu a dobândit valența atenuantă dorită de inculpat, acesta fiind

făcut la 06 aprilie 2012, dată la care infracțiunea dedusă judecății fusese

deja sesizată de către martorul T.I., denunțul acestuia din 02 aprilie 2012

constituind actul de sesizare a organelor judiciare.

Totodată, atitudinea

sinceră de recunoaștere și regret a faptei comise a primit semnificația

cuvenită prin aplicarea în favoarea inculpatului a disp. art. 320

1

C.

proc. pen., nemaiputând fi valorificată drept circumstanță atenuantă judiciară,

iar în raport de durata mare a activității infracționale, deținerea mercurului

prelungindu-se pe durata a cca. 12 ani chiar și după ce inculpatul a mai fost

condamnat pentru o altă infracțiune prev. de art. 312 C. pen., nu se poate

aprecia că fapta comisă ar prezenta caracter atenuat, fiind evidentă apetența

inculpatului pentru nesocotirea ordinii de drept și a valorilor sociale

ocrotite de Legea penală.

În ceea ce privește

modalitatea de executare criticată de inculpat, Curtea a reținut că aceasta nu

poate fi decât în regim de detenție, dispozițiile art. 86

1

C. pen.

nefiind aplicabile câtă vreme nu sunt satisfăcute exigențele înscrise la lit. a)

și b) referitoare la cuantumul pedepsei pronunțate și lipsa unei condamnări

anterioare la o pedeapsă mai mare de 1 an.

Astfel, Curtea a

apreciat în considerarea pericolului concret al faptei săvârșite de inculpat,

că pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită de instanța de fond, atât prin

cuantum, dar și prin modalitatea de executare, corespunde exigențelor unei

juste operațiuni de individualizare judiciară, asigurând un tratament

sancționator adecvat la pericolul social al faptei și la persoana inculpatului,

satisfăcând scopul general al pedepsei, atât sub aspectul restabilirii ordinii

de drept încălcate, cât și din punct de vedere al nevoii de reeducare, de

reinserție socială reală a făptuitorului.

Împotriva acestei

decizii inculpatul P.I. a declarat recurs, invocând cazul de casare prev. de art.

385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., criticând decizia Curții de

Apel Craiova sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicată pe motiv

că nu s-a ținut seama de autodenunțul către Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dolj predând 19,10 kg de mercur, cât și a modalității de executare, precum și a

greșitei deduceri a arestului preventiv.

Examinând recursul

prin prisma dospozițiilor legale, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește

în alineatul 2 că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele

motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă,

așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel,

recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

în art. 385

9

C. proc. pen.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, la 2 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare

(pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă

casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând

îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen. se constată că recurentul a motivat în termen recursul,

motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris.

O primă critică a

inculpatului este formulată în cadrul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și se referă la greșia aplicare a legii în

sensul că nu s-a acordat valența cuvenită autodenunțului formulat.

Înalta Curte

apreciază critica neîntemeiată.

Pretinsul autodenunț

nu poate dobândi valența atenuantă dorită de inculpat, acest fiind făcut la

data de 6 aprilie 2012, data la care infracțiunea dedusă judecății, fusese deja

sesizată de către martorul T.I., denunțul acestuia din 2 aprilie 2012

constituind actul de sesizare a organelor judiciare.

Ținând cont de

regulile stricte ce reglementează soluționare recursului ca o a doua cale de

atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, nu are posibilitatea de a examina

critica privind individualizarea pedepsei, întrucât aceasta nu se circumscrie art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. .

Legiuitorul

stabilește în termeni imperativi limitele acestui caz de casare neexistând

posibilitatea prorogării câmpului de aplicare și la alte situații decât cele

expres prevăzute de lege.

Greșita individualizare

a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. 14 teza I C. proc. pen., caz de

casare care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel că, incidența cazului

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. nu

poate fi extrapolată la alte situații decât cele reglementate de legiuitor.

Reținerea unor

circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen.,

modalitatea de executare a pedepsei sunt împrejurări ce țin de procesul de

individualizare a pedepselor și nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți de

Casație și Justiție ca urmare a abrogării cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 teza I C. proc. pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune

analizei criticile formulate de inculpați sub acest aspect.

Nici cea de a doua

critică formulată de inculpat în cadrul aceluiași caz de casare privind

nelegala deducere a prevenșiei nu este fondată.

Instanțele au avut în

vedere momentul epuizării activității infracționale, care este data de 2

aprilie 2012, data denunțului formulat de martorul T.G., astfel că deducerea

prevenției s-a dipus corest de la această dată.

Față de cele ce preced și constatând că, în

cauză, nu sunt incidente cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din

oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 110 din 2 aprilie 2013 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va deduce prevenția inculpatului de la 2

aprilie 2012 la 20 noiembrie 2013.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei

de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 2 aprilie 2013 a Curții

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce prevenția inculpatului de la 2 aprilie

2012 la 20 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

noiembrie 2013.