ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3647/2013

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 55 din 4 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 21549/63/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I. din dispozițiile art. 24 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C.pen cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. în dispozițiile art. 24/1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 24/1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C.pen, a fost condamnat inculpatul P.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) și (2) C. pen., a fost contopită pedeapsa de mai sus cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 109 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin Decizia penală nr. 345 din 27 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, respectiv de 2 ani și 360 de zile, în pedeapsa ce mai grea de 5 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 02 aprilie 2012 la zi. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 118 lit. f) C. pen., a fost confiscată cantitatea de 19,10 kg mercur.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (atât din faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată), din care suma de 200 lei a reprezentat onorariu avocat oficiu. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că în anul 1999 inculpatul P.I. a introdus în țară o cantitate de 2,4 kg de mercur din Ucraina, fiind depistat în anul 2000, de organele de poliție în momentul în care încerca să o vândă. Prin sentința penală nr. 33/2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 6953/2000, a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trafic de stupefiante.

În luna aprilie 2012, în timp ce se afla în executarea unei alte pedepse cu închisoarea, inculpatul i-a relatat colegului său de cameră că deține din anul 1999 o cantitate de mercur, cei doi sesizând organele judiciare cu această faptă. În baza autodenunțului și a sesizării făcute de martorul T.G., organele de poliție au ridicat mai multe recipiente de sticlă conținând 6,750 kg și respectiv 12.38 kg de mercur, așa cum rezultă din rapoartele din 09 mai 2012 și din 24 august 2012 efectuate de Laboratorul de încercări din cadrul A.R.P.M. Craiova. În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului P.I. de a deține fără drept substanțe toxice realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 24 1 din Legea nr. 360/2003 rap.

la art. 312 alin 1 C. pen., inculpatul săvârșind infracțiunea cu intenție directă, acesta cunoscând natura substanței deținute. Având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen., iar art. 24 din Legea nr. 360/2003, vizează modul în care se realizează modul de inspecție, la nivel teritorial, art. 24 1 fiind cel care incriminează producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația substanțelor și produselor toxice și foarte toxice fără drept, instanța în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I.

din dispozițiile art. 24 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin (1) C. pen. în dispozițiile art. 24 1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen. Din fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 55 d.u.p.) a reieșit că acesta are mai multe condamnări. Astfel, acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 1 din 04 ianuarie 1996 a Tribunalului Teritorial București la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 312 C. pen. De asemenea, prin sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșire a infracțiunilor prev. de art. 312 C. pen și art. 176 din Legea nr. 141/1997, iar prin sentința penală nr. 109 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Salonta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 1 C. pen.

și art. 71 1 din O.U.G. nr. 105/2001. Așa cum a rezultat din probele administrate în cauză cantitatea de mercur a fost adusă în țară de inculpat în decursul anului 1999-2000. În momentul în care acesta a încercat să vândă o parte din cantitatea adusă în țară a fost prins, fiind condamnat prin sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 312 C. pen. și art. 176 din Legea nr. 141/1997. Infracțiunea de deținere de substanțe toxice este o infracțiune continuă permanentă întrucât pentru desfășurarea activității infracționale nu este necesară intervenția făptuitorului pentru prelungirea activității infracționale. În cazul acestor infracțiuni continue permanente, orice întrerupere are valoarea unei epuizări a infracțiunii, iar reluarea activității infracționale înseamnă săvârșirea unei noi infracțiuni continue.

Deși cantitatea de mercur a fost adusă în țară în anul 1999, condamnarea inculpatului printr-o hotărâre judecătorească definitivă a determinat o întrerupere a activității infracționale, din acel moment acesta săvârșind o nouă infracțiune continuă. În speță, instanța a apreciat că activitatea infracțională a început în data de 11 februarie 2001 (data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru deținerea de substanțe toxice – sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara) și s-a epuizat în data de 02 aprilie 2012, data denunțului formulat de către martorul T.G.

Având în vedere data la care se împlinea termenul de reabilitare pentru pedeapsa de 4 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara, respectiv 28 octombrie 2012 (având în vedere că data considerării ca executată a pedepsei aplicate era de 28 iulie 2006, dată la care se adaugă un interval de 4 ani și jumătate din pedeapsa aplicată, adică 2 ani și 3 luni, conform dispozițiilor art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen.), instanța a constatat că prezenta infracțiune este comisă în stare de recidivă postexecutorie. Totodată, având în vedere că prin sentința penală nr. 109 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Salonta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 1 C.pen și art. 71 1 din O.U.G.

nr. 105/2001, pedeapsă ce a început a o executa la data de 28 martie 2012, instanța a apreciat că infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze este comisă și în stare de recidivă postexecutorie (după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, în timpul executării acesteia, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta este închisoarea mai mare de un an). La aprecierea pedepsei aplicată inculpatului instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă astfel cum au fost reduse potrivit dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie în care se află inculpatul, cantitatea mare de mercur deținută contrar legii, precum și atitudinea inculpatului care a conștientizat gravitatea faptelor sale.

Față de aceste aspecte instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare, în regim de detenție, având în vedere că pedeapsa executată până în prezent nu și-a atins în totalitate scopul pentru care a fost aplicată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. În motivarea apelului a criticat cuantumul pedepsei stabilite de instanța de fond, pe care l-a apreciat ca excesiv în raport de reținerea circumstanțelor atenuante și lipsa antecedentelor penale. Totodată a susținut că având în vedere conduita ulterioară săvârșirii faptei și anume colaborarea cu organele judiciare, poziția procesuală de recunoaștere și regret a faptei comise, se impunea aplicarea art. 74 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, conform art. 76 C. pen.

De asemenea apelantul inculpat a criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate, apreciind că în raport de circumstanțele personale, reeducarea se poate realiza și prin executarea unei pedepse sub supraveghere, mai mult, durata arestului preventiv din 02 aprilie 2012 și până în prezent fiind suficientă pentru conștientizarea repercusiunilor încălcării normei penale. Prin Decizia penală nr. 110 din 2 aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de inculpatul P.I. împotriva sentinței penale nr. 55 din 4 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 21549/63/2012, ca nefondat. A dedus prevenția inculpatului de la 02 aprilie 2012 la zi, apelantul inculpat fiind obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 320 lei.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că în fața primei instanțe, înainte de începerea cercetării judecătorești, după aducerea la cunoștință a prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul P.I. a precizat în mod expres, că este de acord cu aplicarea procedurii instituite prin art. 320 1 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010. Având în vedere poziția procesuală a inculpatului și, verificând îndeplinirea cerințelor art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora latura penală poate fi soluționată numai atunci când din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, Curtea a constatat că, în mod legal și temeinic, prima instanță a considerat că pricina poate fi soluționată în procedura simplificată reglementată de art. 320 1 C. proc.

pen., fiind îndeplinite atât cerințele alin. (4) al aceluiași articol, cât și cele privind recunoașterea de către inculpat a faptelor astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și solicitarea de a fi judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Curtea de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei prin prisma criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzută de art. 72 C. pen. Odată cu aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. s-a făcut o reducere cu 1/3 a pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită în condițiile în care inculpatul este în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Pretinsul autodenunț nu a dobândit valența atenuantă dorită de inculpat, acesta fiind făcut la 06 aprilie 2012, dată la care infracțiunea dedusă judecății fusese deja sesizată de către martorul T.I., denunțul acestuia din 02 aprilie 2012 constituind actul de sesizare a organelor judiciare. Totodată, atitudinea sinceră de recunoaștere și regret a faptei comise a primit semnificația cuvenită prin aplicarea în favoarea inculpatului a disp. art. 320 1 C. proc. pen., nemaiputând fi valorificată drept circumstanță atenuantă judiciară, iar în raport de durata mare a activității infracționale, deținerea mercurului prelungindu-se pe durata a cca. 12 ani chiar și după ce inculpatul a mai fost condamnat pentru o altă infracțiune prev. de art. 312 C. pen., nu se poate aprecia că fapta comisă ar prezenta caracter atenuat, fiind evidentă apetența inculpatului pentru nesocotirea ordinii de drept și a valorilor sociale ocrotite de Legea penală.

În ceea ce privește modalitatea de executare criticată de inculpat, Curtea a reținut că aceasta nu poate fi decât în regim de detenție, dispozițiile art. 86 1 C. pen. nefiind aplicabile câtă vreme nu sunt satisfăcute exigențele înscrise la lit. a) și b) referitoare la cuantumul pedepsei pronunțate și lipsa unei condamnări anterioare la o pedeapsă mai mare de 1 an. Astfel, Curtea a apreciat în considerarea pericolului concret al faptei săvârșite de inculpat, că pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită de instanța de fond, atât prin cuantum, dar și prin modalitatea de executare, corespunde exigențelor unei juste operațiuni de individualizare judiciară, asigurând un tratament sancționator adecvat la pericolul social al faptei și la persoana inculpatului, satisfăcând scopul general al pedepsei, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punct de vedere al nevoii de reeducare, de reinserție socială reală a făptuitorului.

Împotriva acestei decizii inculpatul P.I. a declarat recurs, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., criticând decizia Curții de Apel Craiova sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicată pe motiv că nu s-a ținut seama de autodenunțul către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj predând 19,10 kg de mercur, cât și a modalității de executare, precum și a greșitei deduceri a arestului preventiv. Examinând recursul prin prisma dospozițiilor legale, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alineatul 2 că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la 2 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că recurentul a motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris. O primă critică a inculpatului este formulată în cadrul cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și se referă la greșia aplicare a legii în sensul că nu s-a acordat valența cuvenită autodenunțului formulat. Înalta Curte apreciază critica neîntemeiată. Pretinsul autodenunț nu poate dobândi valența atenuantă dorită de inculpat, acest fiind făcut la data de 6 aprilie 2012, data la care infracțiunea dedusă judecății, fusese deja sesizată de către martorul T.I., denunțul acestuia din 2 aprilie 2012 constituind actul de sesizare a organelor judiciare.

Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționare recursului ca o a doua cale de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, nu are posibilitatea de a examina critica privind individualizarea pedepsei, întrucât aceasta nu se circumscrie art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. . Legiuitorul stabilește în termeni imperativi limitele acestui caz de casare neexistând posibilitatea prorogării câmpului de aplicare și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. Greșita individualizare a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 teza I C. proc. pen., caz de casare care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel că, incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. nu poate fi extrapolată la alte situații decât cele reglementate de legiuitor. Reținerea unor circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., modalitatea de executare a pedepsei sunt împrejurări ce țin de procesul de individualizare a pedepselor și nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a abrogării cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 teza I C. proc. pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile formulate de inculpați sub acest aspect. Nici cea de a doua critică formulată de inculpat în cadrul aceluiași caz de casare privind nelegala deducere a prevenșiei nu este fondată. Instanțele au avut în vedere momentul epuizării activității infracționale, care este data de 2 aprilie 2012, data denunțului formulat de martorul T.G., astfel că deducerea prevenției s-a dipus corest de la această dată.

Față de cele ce preced și constatând că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 110 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Va deduce prevenția inculpatului de la 2 aprilie 2012 la 20 noiembrie 2013. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce prevenția inculpatului de la 2 aprilie 2012 la 20 noiembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2013.