ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1517/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1517/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 430 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul penal nr. 13439/63/2010, a fost respinsă cererea formulată de inculpații N.B.I., S.I.S. și B.C.M., privind restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
I. În baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare, a fost condamnat inculpatul D.O.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 46 alin. (2), raportat la art. 42 - 45 din Legea nr. 161/2003, cu modificările ulterioare, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni.
În baza art. 33 - 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul D.O.R. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, perioada arestului preventiv de la 01 iunie 2010 la 28 ianuarie 2011 inclusiv și s-a menținut măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea, respectiv Municipiul Craiova, dispusă prin Decizia penală nr. 121 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova.
II. În baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare, a fost condamnat inculpatul N.B.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 46 pct. 2, raportat la art. 42 - 45 din Legea nr. 161/2003, cu modificările ulterioare, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 33 - 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul N.B.I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv de la 01 iunie 2010 și de la 04 iunie 2010 la 28 ianuarie 2011 inclusiv și s-a menținut măsura obligării acestui inculpat de a nu părăsi localitatea, respectiv Municipiul Craiova, dispusă prin Decizia penală nr. 121 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova.
III. În baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.M. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 46 pct. 2 raportat la art. 42 - 45 din Legea nr. 161/2003, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 10 luni.
În baza art. 4 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 luni.
În baza art. 33 - 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.C.M. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B.C.M. perioada reținerii de la 01 iunie 2010 și a arestului preventiv de la 04 iunie 2010 la 28 ianuarie 2011 inclusiv.
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, cu privire la inculpații S.I.S. și S.L., din infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare, în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare, pentru fiecare dintre inculpați.
IV. În baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare, a fost condamnat inculpatul S.I.S. la pedeapsa închisorii de 5 ani și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 46 pct. 2, raportat la art. 42 - 45 din Legea nr. 161/2003 cu modificările ulterioare, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni.
În baza art. 33 - 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.I.S. să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada arestului preventiv de la 01 iunie 2010 până la 28 ianuarie 2011 inclusiv și a fost menținută măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea, respectiv Municipiul Craiova, dispusă prin Decizia nr. 121 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova din art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare, în art. 26 C. pen., raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare, cu privire la inculpatul T.A.G..
V. În baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare, a fost condamnat inculpatul T.A.G. la pedeapsa închisorii de 5 ani și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 46 pct. 2, raportat la art. 42 - 45 din Legea nr. 161/2003, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, cu modificările ulterioare, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 279 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpate la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.A.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului preventiv de la 09 iunie 2010 la 28 ianuarie 2011 inclusiv și s-a menținut măsura obligării acestui inculpat de a nu părăsi localitatea, respectiv Municipiul București dispusă prin Decizia penală nr. 121 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova.
VI. În baza art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare și cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.L. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpate la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 46 pct. 2, raportat la art. 42 - 45 din Legea nr. 161/2003, cu modificările ulterioare, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 33 - 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.L. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului S.L. perioada arestului preventiv de la 09 iunie 2010 la 28 ianuarie 2011 inclusiv.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145
1
C. proc. pen., a fost înlocuită măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv Municipiul Craiova, dispusă de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penală nr. 121 din 28 ianuarie 2011 față de inculpații B.C.M. și S.L., cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
S-a dispus ca pe durata măsurii obligării inculpaților B.C.M. și S.L. de a nu părăsi țara, fiecare dintre aceștia să respecte următoarele obligații, conform dispozițiilor art. 145
1
, raportat la art. 145 alin. (1
1
) și alin. (1
2
) C. proc. pen.:
- să se prezinte la organele de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori vor fi chemați;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, respectiv Poliția municipiului Craiova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori vor fi chemați;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu folosească carduri bancare sau alte instrumente de plată electronică; să nu se apropie și să folosească bancomate (bancare - ATM);
- să nu se apropie de martorii A.S.E., P.V., M.A., S.R.C. și U.V.T. și să nu comunice cu acești martori.
S-a atras atenția inculpaților B.C.M. și S.L. asupra dispozițiilor art. 145
1
pct. 2 raportat la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., privind încălcarea cu rea-credință a măsurilor și a obligațiilor impuse.
În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările ulterioare, raportat la art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 0,05 grame de cannabis, ridicată de la inculpatul B.C.M.
În baza art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea unui pistol marca E calibru de 8 mm, seria E1, ridicat de la inculpatul T.A.G.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul S.I.S. a unui laptop marca T, cu seria T1.
În baza art. 118 lit. c) și lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea unui hard-disk marca „WD", cu seria WM capacitate 80 Gb și a unui CD de culoare galbenă, marca „E", de la inculpatul D.O.R., a unui hard-disk marca „Mx", seria 9Q, capacitate 500 Gb și a trei suporturi optice, marca „T", „Ml" și „Mr", de la inculpatul T.A.G., precum și a unui număr de cinci carduri, ridicate de la inculpatul T.A.G., individualizate conform proceselor-verbale.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul S.L. a două baghete din plastic, în formă de L.
Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 15 octombrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 13439/63/2010, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova nr. 33/D/P/2010 din 15 octombrie 2010, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților S.I.S., D.O.R., B.C.M., N.B.I., S.L., T.A.G., astfel:
D.O.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea 39/2003,
- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronica, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventive și pentru infracțiunea de:
- deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 46 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, toate în final cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.,
N.B.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003;
- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv și pentru infracțiunea de:
- deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 46 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, toate în final cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.,
B.C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003;
- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronica, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventive și pentru infracțiunile de:
- complicitate la deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prev. la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45,faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III și
- deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, toate în final cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.,
S.I.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003;
- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv și pentru infracțiunea de:
- complicitate la deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 pct. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, toate în final cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.,
T.A.G. zis „Gh." pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003;
- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronica, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv și pentru infracțiunile de:
- complicitate la deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 pct. 2 din Legea 161/2003, Titlul III,
- falsificarea instrumentului de plată electronică în modalitatea deținerii în vederea punerii în circulație, faptă prevăzută și pedepsită de art. 24 pct. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 și
- nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) din C. pen., toate în final cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. și
S.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003;
- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv și pentru infracțiunea de:
- complicitate la deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 pct. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, toate în final cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.
În esență, în fapt, s-a reținut că, la data de 11 februarie 2010, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova a fost sesizat de către structurile specializate, cu privire la faptul că S.I.S., împreună cu T.M.C., zis „P." și D.I., zis „J.H.", sunt liderii unei grupări infracționale specializate în falsificarea cardurilor bancare și a altor mijloace de plată electronică.
Din sesizarea înaintată la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova a rezultat faptul că în cadrul grupării infracționale condusă de cele trei persoane menționate anterior, au mai fost identificați D.O.R. și B.M.S., aceștia ocupându-se de montarea în țări, precum Germania, Franța și Italia, a unor dispozitive de tip „s" (copiator) și camere video, cu care se copiau datele cardurilor introduse în bancomat, precum și codul PIN aferent.
Ulterior, informațiile obținute erau utilizate pentru donarea cardurilor originale, folosindu-se dispozitive de inscripționat banda magnetică.
În finalul sesizării înaintate la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, s-a arătat că aparatura folosită în activitatea infracțională fusese achiziționată de la S.V. zis „J." sau „B.", precum și de la un anume T.M.C. din București.
Urmare acestei sesizări, la data de 12 februarie 2010, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova a solicitat și obținut de la Tribunalul Dolj autorizația cu nr. 10 din 12 februarie 2010, pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor efectuate prin telefon, înregistrări audio-video în mediu ambiental și localizare, pentru posturile telefonice cu nr. ........., utilizat de inculpatul S.I.S. și ........., utilizat de numitul T.M.C., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13 februarie 2010, dispusă de instanță prin încheierea cu același număr din aceeași dată
Datele informaționale furnizate ulterior de către structurile operative, au relevat faptul că activitățile infracționale de extragere de numerar cu carduri clonate, desfășurate pe teritoriul Italiei, de către membrii grupului infracțional organizat, coordonat de către inculpatul S.I.S. aveau loc în zilele de 25, 26, 27 și 28 ale fiecărei luni, seara și dimineața, deoarece în acele zile erau alimentate cardurile cu retribuțiile salariale ale cetățenilor italieni.
Totodată, în cadrul grupului infracțional organizat, a fost identificat inculpatul N.B., persoană aflată într-o strânsă legătură cu inculpatul S.I.S., prin prisma faptului că acesta îi este naș, dar și alte persoane, unele neidentificate, prin intermediul cărora membrii grupului intenționau să cumpere din nou aparatură din Municipiul București.
În aceste condiții, la data de 23 februarie 2010, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova a solicitat și obținut de la Tribunalul Dolj autorizația cu nr. 10A din 23 februarie 2010 pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor efectuate prin telefon, înregistrări audio-video în mediu ambiental și localizare, pentru posturile cu nr. ........., ......... și ......... utilizat de numitul L.R., ......... utilizat de C.C.F., ......... și ........., ambele utilizate de inculpatul S.I.S., ......... utilizat de Ț.A.I. și ........., ........., ........., ........., ........., ......... și ........., utilizate de persoane neidentificate din cadrul grupului infracțional organizat, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24 februarie 2010.
Datele de anchetă strânse ulterior ca urmare a activităților specific desfășurate, au stabilit faptul că la sfârșitul lunii februarie 2010, autoritățile italiene procedaseră la reținerea inculpatului D.O.R. pentru activități infracționale desfășurate pe teritoriul Italiei.
Urmare situației de mai sus, inculpatul S.I.S. discutase cu numitul N.B.I., pentru ca acesta să o convingă pe numita „S.", identificată ca fiind A.S.E., pentru ca aceasta să-i găsească un avocat lui D.O.R., care să-l reprezinte în fața autorităților judiciare italiene.
S-a arătat în actul de sesizare că informațiile prezentate anterior, cu privire la activitatea infracțională desfășurată de D.O.R. pe teritoriul Italiei, sunt confirmate fără echivoc de către Oficiul Interpol - București, care la data de 22 iulie 2010, a comunicat că: „în data de 03 mai 2010 carabinierii din Bitonto (Bari) i-au făcut raport penal către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bari și l-au înscris în anchetă penală pentru infracțiune de fraudă informatică împotriva aparaturii bancomatului Băncii MPS, împreună cu alte persoane. La data de 15 iunie 2010, Comisariatul de Poliție din Canosa di Puglia (Bari) i-au făcut raport penal către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bari și l-au înscris în anchetă penală pentru infracțiuni de utilizare ilegală de carte de credit împotriva aparatelor bancomatelor Băncii MPS și CE dar și pentru infracțiunea de instalare ilegală a aparaturii pentru a intercepta telecomunicații, anchetele aflându-se în stadiul de investigații preliminarii".
Faptul că inculpatul D.O.R. desfășurase activități infracționale pe teritoriul Italiei, în domeniul infracțiunilor de criminalitate informatică, precum și legătura sa cu persoane din cadrul grupului infracțional organizat menționat anterior, a rezultat și din comunicarea adresată B.C.C.O. Craiova, din care a reieșit că M.V.V. fusese arestat de către „Nucleul Operativ al Companiei de Carabinieri" din Napoli, la data de 24 aprilie 2010 și depus la Penitenciarul Napoli, pentru infracțiunea de distrugere de aparatură informatică, telematică și bancomatică, fiind inițial arestat în penitenciar iar, ulterior, la data de 06 mai 2010, s-a dispus cu privire la el măsura arestului domiciliar.
În aceeași comunicare, s-a mai arătat că învinuita P.V. a fost arestată în flagrant pentru aceeași infracțiune ca și M.V.V., alături de numitul T.M.C., care fusese arestat domiciliar în localitatea italiană Fiumidno pentru infracțiunea de distrugere de aparatură informatică, telematică și bancomatică.
Totodată, din conținutul comunicării a rezultat în mod explicit că inculpatul D.O.R. participase la activitatea infracțională împreună cu învinuita P.V. și că privitor la toți se luase în final, măsura îndepărtării din teritoriul Italian, pentru motive imperative de ordine publică.
În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat că, în mod cert, la activitatea infracțională desfășurată participaseră persoanele prezentate anterior.
Astfel, din relatarea învinuitei P.V. rezultă că înainte de Crăciunul anului 2009, aceasta 1-a cunoscut pe inculpatul S.I.S., prin intermediul lui T.M.C., zis „P.". Din prezentarea învinuitei, rezultă că inculpatul S.I.S. și T.M.C., zis „P." i-au cerut acesteia să-i însoțească în Italia, deoarece „..aveau acolo un român care se ocupa cu activități de skimming (copiere)..".
Deoarece învinuita P.V. nu era prea convinsă să facă acest lucru, cei doi au menționat că activitatea ei consta în aceea că îl însoțea pe cel care monta aparatura și trebuia să distragă atenția pentru a nu fi observat în timp ce umbla la bancomate. Până la urmă, învinuita P.V. a acceptat propunerea celor doi, astfel că s-a deplasat în Italia și l-a cunoscut pe inculpatul D.O.R., el fiind persoana care se ocupa cu montarea aparaturii de copiere la ATM-uri.
S-a reținut, astfel, că la câteva zile după ce l-a cunoscut pe D.O.R., învinuita l-a însoțit pe acesta la un ATM, unde inculpatul a montat o gură de bancomat și o cameră video miniaturală.
Ulterior, spre sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie 2010, învinuita l-a mai însoțit de două ori pe D.O.R. pentru a monta aparatura de copiere, iar a doua oară, când cei doi au mers pentru a recupera dispozitivele, au fost prinși de către carabinierii din Barleta și arestați preventiv.
Totodată, s-a reținut că din relatarea învinuitei P.V. rezultă în mod expres faptul că dispozitivele de skimming (copiere) folosite în Italia fuseseră achiziționate de către inculpatul S.I.S. și T.M.C., zis „P." de la o persoană din municipiul București pe care învinuita nu o cunoștea.
S-a mai arătat că preocupările infracționale ale inculpaților S.I.S. și D.O.R. sunt dezvoltate și de martora A.S.E., care, în declarația dată, prezintă împrejurările în care i-a cunoscut pe cei doi, faptul că D.O.R. și P.V. au fost prinși de autoritățile italiene cu dispozitive de skimming (copiere) la bancomat, precum și interesul inculpatului S.I.S. de a-i proteja pe cei doi, cu privire la eventuala răspundere în fața autorităților italiene.
Nu în ultimul rând, din relatarea martorei A.E.S. rezultă că, deplasându-se în Italia pentru a discuta cu un avocat, a cunoscut-o pe mama inculpatului D.O.R., numita „C.", soră a inculpatului S.I.S., ocazie cu care, la insistențele inculpatului N.B.I., aceasta a trebuit să ascundă la sutien, pentru a fi scoasă din țară, o gură de bancomat care rămăsese nerecuperată de autoritățile italiene.
Din actele administrate în cauză, respectiv autorizații pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice, precum și perchezițiile domiciliare efectuate, a rezultat modul în care inculpatul S.I.S. conducea întreaga activitate infracțională, depunând diligentele pentru procurarea de aparatură electronică performantă utilizată la copierea cardurilor bancare, acesta aflându-se în strânsă legătură cu persoanele menționate anterior.
În aceste împrejurări, la sfârșitul lunii mai 2010, datele informative deținute au reliefat faptul că inculpatul S.I.S. intenționa să se deplaseze în Germania, pentru a continua activitatea infracțională, deoarece, urmare împrejurărilor prezentate în paginile anterioare, desfășurarea de acțiuni infracționale în Italia era cel puțin riscantă.
Urmare acestei situații, în seara de 31 mai 2010, inculpații S.I.S., D.O.R. și N.B.I. s-au deplasat cu autoturismul marca CL, cu nr. de înmatriculare "X" spre punctul de trecere a frontierei Cenad, pentru a se deplasa în Germania, urmând ca aparatura să fie transportată în alte împrejurări de către alte persoane.
La data de 01 iunie 2010, în jurul orei 03:30, autoturismul marca CL cu nr. de înmatriculare "X", a fost oprit în punctul de trecere a frontierei Cenad, ocazie cu care s-a constatat că în autoturism se aflau inculpații S.I.S., N.B.I. și D.O.R.
Fiind efectuată o percheziție a autoturismului, au fost descoperite și ridicate mai multe sisteme informatice și mijloace de stocare a datelor, printre care și un laptop marca T.
În dimineața de 01 iunie 2010, la domiciliul inculpaților S.I.S., N.B.I., D.O.R. și B.C.M. au fost efectuate percheziții domiciliare, ocazie cu care, de la unele dintre aceste imobile au fost ridicate dispozitive folosite în activitatea de skimming (copiere) precum și suporturi informatice și mijloace de stocare a datelor cu privire la care, ulterior, au fost efectuate expertize tehnico-științifice sau percheziții informatice pentru a se stabili dacă puteau fi utilizate în activitatea de skimming (copiere), ori dacă, conțineau programe specifice acestor activități.
De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatul T.A.G. din municipiul B., au fost descoperite și ridicate mai multe sisteme informatice și mijloace de stocare a datelor dar și un skimmer (copiator) inscripționat PMR 600, asemănător dispozitivelor de citire/scriere a benzilor magnetice a cardurilor bancare, un dispozitiv POS, un display asemănător celor integrate în POS-uri precum și numeroase instrumente ajutătoare în activitatea de skimming (copiere), fiind descoperite și ridicate mai multe carduri bancare.
În urma efectuării percheziției domiciliare la data de 08 iunie 2010 la domiciliul inculpatului S.L., din procesul-verbal de percheziție domiciliară rezultă că inculpatul a încercat să facă în așa fel încât, organul de cercetare penală să nu poată efectua percheziția domiciliară datorită lipsei vreunui membru de familie, sens în care, în perioada în care a stat ascuns în domiciliul său, a distrus ireversibil mijloace de probă și le-a abandonat aruncându-le peste un geam de la baia apartamentului său.
Cu toate acestea, în urma efectuării percheziției domiciliare au fost descoperite și ridicate numeroase mijloace informatice și sisteme de stocare a datelor, precum și alte bunuri folosite în activitatea infracțională.
Situația de fapt expusă și vinovăția inculpaților au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procese-verbale, interceptări convorbiri telefonice și comunicări efectuate în baza autorizațiilor Tribunalului Dolj, procese-verbale de supraveghere operativă, percheziții domiciliare, rapoarte de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor A.S.E., P.V., M.A., S.R.C., U.V.T. și C.M.R., precum și declarațiile inculpaților care nu s-au prevalat de dreptul la tăcere, astfel cum acestea se află menționate în rechizitoriu, fiind atașate la dosarul cauzei.
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații B.C.M., T.A.G., S.I.S., S.L., N.B.I., D.O.R., martorii C.M.R., P.V., S.R.C., M.A., A.S.E., precum și martorii în circumstanțiere B.V.C., M.G., D.E.A. și V.M.
În drept: sub aspect constitutiv, s-a arătat că, având în vedere organizarea activității infracționale în sensul că inculpatul S.I.S. coordona acțiunile infracționale desfășurate de către inculpații D.O.R., N.B.I., B.C.M., S.L. și T.A.G., inculpații D.O.R. și T.A.G. ocupându-se în principal de confecționarea și montarea aparaturii, faptelor celor 6 inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.
S-a apreciat că în raport de materialul probator administrat în cauză, faptele inculpatului S.I.S. întrunesc și elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și complicitate la deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III.
De asemenea, faptele inculpatului D.O.R. s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 46 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III.
Sub aspect constitutiv, s-a apreciat că faptele inculpatului N.B.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 46 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III.
Cu privire la inculpatul B.C.M., s-a considerat că faptele acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III.
Percheziția domiciliară efectuată la inculpatul B.C.M. a evidențiat, conform Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor (constatarea tehnico-științifică cu nr. 91808771/2010), că resturile vegetale descoperite conțin 0,05 g cannabis, substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis care face parte din Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Ca atare, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările ulterioare, astfel că având în vedere cantitatea mică de cannabis descoperită la domiciliul său, sa apreciat că fapta sa întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004.
Cu privire la inculpatul S.L., s-a apreciat că faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și complicitate la deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prev. la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III.
Cu privire la inculpatul T.A.G., s-a apreciat că faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind Comerțul Electronic și complicitate la deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prev. la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. de art. 42 - 45, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, falsificarea instrumentelor de plată electronică în modalitatea deținerii în vederea punerii în circulație, faptă prevăzută și pedepsită de art. 24 pct. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002.
Percheziția domiciliară a evidențiat găsirea la domiciliul inculpatului T.A.G. a unui pistol marca EW, calibrul 8 mm, seria E1, pistol ce a fost ridicat de către organele de cercetare penală, iar conform Adresei cu nr. de 107,218 din 13 septembrie 2010 a IPJ Dolj - Biroul Arme, Explozivi, Substanțe periculoase - Registrul Național al Armelor, inculpatul „nu figurează în evidențele Registrului Național al Armelor ca deținător legal de arme letale sau neletale. De asemenea, pistolul marca EW, calibru 8 mm, seria E1 nu figurează în evidențele noastre înregistrat, pierdut sau furat".
Fapta inculpatului de a deține nelegal arma marca EW cu caracteristicile precizate de către organul abilitat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 279 alin. (1) C. pen. ce are denumirea marginală de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor", de fapt pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
Raportat la probatoriul administrat la urmărirea penală, reluat o parte în ancheta judiciară, Tribunalul a reținut ca întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova cu privire la inculpații S.I.S. și S.L. din art. 25 din Legea nr. 365/2002 în art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2003.
Deși la urmărirea penală martora A.S.E. a dat declarații menite să circumscrie vinovăția inculpatului S.I.S. în sensul reținerii participației penale sub forma autoratului privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu ocazia audierii în ședință publică, martora și-a retractat declarația dată în fața procurorului de caz precizând că nu a avut nicio discuție cu inculpatul S.I.S. cu referire la acel laptop care ar fi conținut aplicații informatice menite să ducă la falsificarea de instrumente de plată electronice, sau echipamente necesare în cadrul acestei activități de falsificare.
Raportat la perchezițiile domiciliare și informatice ce au fost efectuate la mijloacele de stocare a datelor, sisteme informatice deținute de coinculpatul S.I.S., probatoriul de la urmărirea penală a confirmat că nu au fost identificate elemente care să ducă la concluzia că ar fi deținut vreun program informatic folosit în activitatea de criminalitate informatică.
Coroborând aceste probe tehnico-științifice cu declarația martorei A.S.E., oscilantă pe parcursul procesului penal, instanța a dat eficiență probelor științifice, înlăturând declarația martorei de la urmărirea penală, subliniind în acest fel îndoiala cu privire la obiectivitatea martorei, îndoială care profită inculpatului.
Față de acest aspect, s-a reținut participația penală a inculpatului S.I.S. în modalitatea complicității, participație ce rezidă, de altfel, din întreg materialul probator, respectiv supravegherea operativă, transcrierile interceptărilor telefonice.
Raportat la aceleași probe ce au fost administrate, respectiv concluziile constatărilor tehnico-științifice, dar și supravegherea operativă și interceptările telefonice, probele au condus spre reținerea aceleiași forme de participație și pentru inculpatul S.L., îndoiala cu privire la reținerea autoratului la infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 fiind redată chiar în conținutul constatării tehnico-științifice cu nr. 780303/2010 în care se reține „nu se poate preciza dacă cele două bucăți de plastic de formă dreptunghiulară ar fi putut fi utilizate la comiterea de infracțiuni skimming". De asemenea, tribunalul nu a putut reține simpla deducție logică făcută de către organul de urmărire penală prin găsirea unor bunuri deteriorate la același inculpat, acesta a încercat, de fapt, să distrugă anumite dispozitive, programe informatice ce ar fi putut fi utilizate în activitatea infracțională.
Ca atare, reținând și în acest caz un dubiu cu privire la actele materiale specifice activității de coautorat, s-a reținut participația penală sub forma complicității.
Supravegherea operativă concretizată și în fotografii judiciare efectuate, dar și în interceptările telefonice au confirmat o complicitate atât morală, cât și materială a acestui inculpat, susținută de altfel și de o abilitate deosebită a inculpatului S.L. în utilizarea mijloacelor informatice, percheziția domiciliară efectuată atestând ridicarea de numeroase mijloace informatice și sisteme de stocare a datelor.
Reținând vinovăția sub forma intenției directe, tribunalul l-a condamnat pe inculpatul S.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002.
Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 138 din 18 aprilie 2012, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile declarate de inculpații D.O.R., N.B.I., B.C.M., S.I.S., S.L. și T.A.G. împotriva Sentinței penale nr. 430 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul penal nr. 13439/63/2010, ca nefondate, însușindu-și argumentația instanței de fond.
Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs inculpații D.O.R., N.B.I., B.C.M., S.I.S., S.L. și T.A.G.
Inculpatul D.O.R., prin apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că recursul declarat vizează două motive de casare și anume dispozițiile art. 385
9
pct. 12 și 14 C. proc. pen.
Pentru primul motiv de casare, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere apărările pe care le-a făcut atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, în sensul că nu a făcut parte dintr-un grup organizat așa cum prevede textul de lege, iar faptul că între el și inculpatul S. există un grad de rudenie, nu înseamnă că a făcut parte dintr-un grup organizat, lipsind astfel unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, și anume, latura subiectivă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., a solicitat pentru cea de-a doua și a treia infracțiune, așa cum acesta a cerut și la instanța de apel, redozarea pedepsei, având în vedere circumstanțele sale personale, și anume, că a fost la primul contact cu legea penală română, a avut o atitudine procesuală sinceră și este o persoană tânără, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere.
Inculpatul N.B.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385
9
pct. 17
2
, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.
În esență, cu privire la primul caz de casare susținut, a invocat neclaritatea acuzării și a condamnării, respectiv nerespectarea legii care obligă la o prezentare amănunțită a învinuirii, iar din încadrarea juridică nu rezultă care dintre art. 42 - 45, 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 a fost stabilit ca temei al condamnării sale pentru o infracțiune informatică.
A solicitat instanței casarea și trimiterea spre rejudecare a deciziei și chiar a sentinței pentru ca să își poată face apărările necesare prin raportare la o faptă nu numai descrisă, dar și încadrată cu exactitate.
Astfel, în motivele scrise aflate la dosarul cauzei, a arătat că nu s-a precizat cu suficientă claritate ce acțiune dintre cele incriminate, respectiv deținerea unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date informatice i se impută, apreciind că din descrierea faptelor în rechizitoriu și în cele două hotărâri judecătorești, se pare că acuzația constă în deținerea unui dispozitiv și a două programe informatice ale căror denumiri ar fi fost depistate în stick-ul aflat asupra sa sau numai în deținerea a două programe informatice.
În situația în care se acceptă ideea că actele materiale constau în deținerea unui dispozitiv și (sau numai) a 2 programe informatice necesare pentru scrierea și citirea cardurilor magnetice bancare, respectiv pentru descărcarea și prelucrarea datelor de pe cardurile bancare, era absolut necesar să se precizeze în care dintre ipotezele normative de la art. 42 - 45 din Legea nr. 161/2003 se încadrează activitatea de skimming, determinarea cu precizie a faptei penale fiind o cerință a procesului echitabil impusă de art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar un prim efect concret al acestei încălcări constând în aceea că inculpatul nu a putut să aducă în discuția instanței natura cardului bancar în raport de care se putea stabili încadrarea juridică și limitele de pedeapsă pentru fapta prevăzută de legea penală.
În ceea ce privește grava eroare de fapt, a arătat că au fost avute în vedere înscrisuri care nu pot să constituie probe și contrazic realitatea, făcând trimitere la procesul-verbal încheiat de către procuror și care nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege potrivit art. 91 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru că este practic imposibil de verificat o aserțiune a procurorului și care nu este confirmată de probe, respectiv faptul că ar fi deținut pentru inculpatul S.I.S. un dispozitiv folosit în activitatea de skimming.
De asemenea, a mai arătat că nu este probată nici deținerea a două programe informatice utile copierii de date informatice, citirii de carduri bancare, transferării de date de pe carduri bancare pe carduri contrafăcute.
Referitor la infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 a precizat că s-a reținut cu totul eronat că relațiile sale ar fi fost de natură infracțională, că ar fi fost component al unui grup infracțional organizat. Relațiile cu inculpații D. și S. erau de natură familială, ceea ce explică pe deplin implicarea sa (fin al lui S.) în ajutarea inculpatului D. (nepot de soră al lui S.) și în efectuarea altor servicii pentru inculpatul S. Simpla alăturare a sa de persoane care ar fi săvârșit infracțiuni informatice, fără ca personal să fi săvârșit vreuna - chiar și în forma tentativei - nu poate conduce la ideea că este membru al unui grup infracțional organizat.
O altă dovadă a încadrării dreptului la un proces echitabil o constituie dezinteresul, refuzul de a verifica cine era „B." și ce sumă a ridicat el (N.) de la un bancomat, în timpul supravegherii operative, în Craiova.
Concluzionând, a arătat că nu este vinovat de niciuna din acuzații, nu a deținut echipamente sub nicio formă în niciun moment, existând o singură legătură de rudenie între el și inculpatul D. A mai precizat că nu a aderat la niciun grup infracțional, singura sa acțiune fiind aceea de a merge împreună cu mama lui D. la acesta când este arestat în Italia.
În ceea ce privește pct. 14 al art. 385
9
C. proc. pen. a solicitat să se observe că întreaga sa atitudine, în afară de faptele descrise greșit, în opinia sa, în actul de acuzare și în cele două hotărâri criticate, este una a unei persoane integrate în societate care a avut și are loc de muncă, ce a primit recomandări inclusiv de la locul de muncă, care are preocupări intelectuale și studii superioare, împrejurări în raport de care apreciază pedeapsa aplicată mult prea mare, considerând că scopul acesteia poate fi atins și prin reducerea cuantumului și aplicarea unei modalități de executare neprivative de libertate.
Inculpatul B.C.M., prin apărător ales, a arătat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., solicitând să fie avută în vedere doar modalitatea de executare a pedepsei și să se facă aplicarea dispozițiilor art. 86
1
C. pen.
De asemenea, a solicitat să se țină cont de faptul că a executat 10 luni din pedeapsă și de ceea ce s-a depus în scris la dosar, ca și circumstanțiere, respectiv acte doveditoare că mama sa este grav bolnavă, fiind singurul care o îngrijește și este întreținător de familie.
Inculpatul S.I.S. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., arătând că a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru trei infracțiuni: grup organizat, respectiv complicitate la deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată și complicitate la deținere de programe informatice.
În concret, în sarcina sa nu s-a reținut că ar fi falsificat instrumente de plată, că ar fi accesat programe informatice în scopul săvârșirii de criminalitate informatică și ar fi făcut demersuri pentru ca nepotul său, coinculpatul D., să aibă posibilitatea să acceseze astfel de progra