ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1305/2006

Asupra recursului de față constată următoarele: Reclamanta SC C. SA a solicitat, prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 14 aprilie 2003 la Judecătoria Cluj-Napoca să se constate, în contradictoriu cu pârâții M.C.N. și C.L.M.C.N., că, în temeiul H.G. nr. 391/1995 imobilele situate în Cluj-Napoca str. Iuliu Maniu, str. Lalelelor, str. Horea și str. Memorandumului, împreună cu terenul aferent au fost transmise din patrimoniul M.C.N., în patrimoniul său și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândite în cartea funciară.

Într-un prim ciclu procesual Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 10.562 din 21 noiembrie 2003 respinge acțiunea reclamantei, sentință ce a fost anulată de Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 86/2004 cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, Tribunalul Cluj, urmare constatării naturii comerciale a litigiului și pe cale de consecință a necompetenței materială a Judecătoriei în primă instanță, astfel cum era reglementată la data introducerii acțiunii. Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 3295/ C din 2 septembrie 2004 respinge excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, excepție invocată de pârâte, și pe fond respinge acțiunea introductivă, ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut în considerentele sentinței adoptate că în conformitate cu art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 391/1995 spațiile comerciale aflate în administrarea consiliilor locale se transmit în folosința gratuită pentru o perioadă de 10 ani, iar conform anexei la actul normativ și proceselor verbale de predare-primire încheiate între părți, spațiile în litigiu au fost transmise în folosința gratuită și nu în proprietate. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 600 pronunțată la data de 15 decembrie 2004. Răspunzând criticilor formulate, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză a operat o transmitere în folosința gratuită pentru o perioadă de 10 ani a spațiilor în litigiu.

Totodată Curtea a reținut că susținerea reclamantei potrivit căreia în temeiul art. 3 din H.G. nr. 391/1995 și-a majorat capitalul social cu spațiile ce au fost preluate, nu conduce la concluzia că aceasta ar fi devenit proprietara spațiilor, în condițiile în care a dobândit numai un drept de folosință gratuită asupra acestora. În contra acestei decizii reclamanta a declarat, în termen legal recurs solicitând casarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată. Recurenta și-a structurat criticile formulate pe două direcții: Sub un prim aspect a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 din H.G.

nr. 391/1995 potrivit cărora capitalul social al societăților comerciale ce fac obiectul actului normativ se majorează ca urmare a aplicării prevederilor sale, ceea ce în opinia recurentei impuneau concluzia transmiterii dreptului de proprietate asupra spațiilor concomitent cu majorarea capitalului social; - instanța de apel nu a examinat cererea în raport de obiectul său care viza constatarea unei stări de drept conform dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 391/1995; - instanța de apel respingând cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară a încălcat dispozițiile art. 36 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996; - sub un al doilea aspect recurenta critică hotărârea în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe hotărâtoare în soluționarea cauzei, respectiv H.G. nr. 391/1995, anexele la actul normativ, raportul de expertiză, dosarul de prezentare al societății întocmit cu ocazia privatizării, actele de modificare ale statutului societății din care rezultă că spațiile comerciale au fost cuprinse în capitalul social al societății. În susținerea recursului s-au depus de către recurentă acte respectiv raportul comisiei de cenzori privind activitatea economică-financiară a societății în anul 1996; acte privind vânzarea pachetului de acțiuni al societății către SC S. SA; dovada majorării capitalului social al societății și cu valoarea spațiilor comerciale în litigiu.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 mai 2005, pârâtele au solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurenta a dobândit numai un drept de folosință gratuită asupra spațiilor în temeiul H.G. nr. 391/1995. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Prin H.G. nr. 391 din 6 iunie 1995 publicată în M. Of. al României partea I nr. 163 la 27 iulie 1995 s-a aprobat transmiterea fără plată în patrimoniul sau în folosință gratuită a unor spații comerciale, către societăți comerciale cu capital majoritar de stat cu activitate de producție în domeniile morărit, panificație carne și produse din carne, pește și produse din pește. Potrivit anexei la hotărâre, care face parte integrantă din cuprinsul său, spațiile în litigiu au fost transmise fără plată în folosința gratuită a societății reclamante pe o perioadă de 10 ani.

Prin urmare dispozițiile actului normativ în temeiul căruia reclamanta a dobândit în folosința gratuită pe o perioadă de 10 ani spațiile comerciale, au fost corect aplicate de instanțe. 2. Susținerea reclamantei recurente că în baza art. 1 alin. (2) din actul normativ s-a operat o transmitere în proprietate este lipsită de temei, în condițiile în care în art. 2 din actul normativ se prevăd sancțiuni pentru nerespectarea de către societățile comerciale beneficiare ale folosinței spațiilor a dreptului conferit, ceea ce este de natură să înlăture orice dubiu asupra naturii dreptului transmis.

Art. 3 din hotărâre are în vedere evidențierea contabilă în capitalul social sau în patrimoniul societăților beneficiare a drepturilor transmise respectiv dreptul de proprietate (art. 1 alin. (1)) sau dreptul de folosință (art. 1 alin. (2)). Rezultă așadar că dispozițiile hotărârii de guvern nu cuprind nici-o contradicție ci reglementează clar și precis modul de transmitere și evidențiere în proprietate sau folosință gratuită a spațiilor comerciale cu destinația specificată. 3. Critica întemeiată pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ. este de asemeni nefondată. Instanța de apel s-a pronunțat asupra înscrisurilor ce atestau majorarea capitalului social cu valoarea imobilelor în litigiu constatând că modul de evidențiere a dreptului acordat ca drept de proprietate nu conduce la concluzia că reclamanta a devenit proprietara spațiilor.

Raționamentul instanței este corect, reclamanta-recurentă nu își poate crea prin modul de evidențiere a dreptului de folosință acordat, un drept de proprietate cu încălcarea evidentă a actului normativ în baza căruia l-a dobândit. 4. Motivul vizând încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 7/1996 privind înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate este lipsit de relevanță. În condițiile în care capătul de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate în C.F. era subsecvent admiterii acțiunii, iar instanța de apel a păstrat soluția de respingere a acțiunii, problema aplicării dispozițiilor Legii nr. 7/1996 nu mai putea face obiect de examinare și pe cale de consecință și critica de nelegalitate invocată este lipsită de obiect.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 600 din 15 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 12497/2004, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 31 martie 2006.