ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2694/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 iunie 2000, reclamanta SC B.E. SA Timișoara a cerut obligarea pârâtei SC U. SA Timișoara la plata sumei de 2.253 dolari S.U.A. în echivalent lei, reprezentând prețul produselor și prestațiilor efectuate pentru pârâtă (2 case de marcat și 2 case de marcat O. și soft de comunicație). Prețul facturat cu facturile din 8 aprilie 1999 și 30 martie 1998 a fost parțial achitat, astfel că pârâta datorează diferența neachitată de 2235 dolari S.U.A. Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința nr. 739 din 13 aprilie 2001 a respins acțiunea.

Apelul reclamantei împotriva sentinței menționate a fost respins de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 721 din 29 iunie 2001. Recursul reclamantei împotriva deciziei instanței de apel a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 485 din 30 ianuarie 2003, hotărârea atacată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru clarificarea îndeplinirii obligațiilor contractuale de către ambele părți. În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 92 din 5 aprilie 2004 a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 2253 dolari S.U.A.

sau echivalentul în lei la cursul de la data executării hotărârii, cu 14.626.582 lei cheltuieli de judecată, fiind respinse restul pretențiilor. S-a reținut, în pronunțarea acestei hotărâri, că din probatoriul administrat în rejudecare, audiere martori, expertiză tehnică, a rezultat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contract și anume livrarea și montarea calculatoarelor, care sunt folosite de pârâtă, livrarea echipamentelor, astfel că refuzul plății prețului nu este întemeiat. Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ., formulând următoarele critici: - facturile în litigiu au fost emise în executarea contractului, astfel că greșit instanța a reținut că bunurile livrate cu aceste facturi exced obligațiilor contractuale; - prețul înscris în contract a fost achitat integral 13.272 dolari S.U.A., astfel că greșit a fost obligată la un preț peste cel contractat; - greșit s-a reținut că echipamentele livrate de reclamantă au fost instalate și că ar funcționa în rețea. Chiar expertiza reține nefinalizare a lucrărilor. Recursul este nefondat. Refuzul pârâtei beneficiare pentru plata a parte din prețul livrărilor efectuate de reclamantă se întemeiază pe depășirea prețului contractat și nefinalizarea livrărilor, nepunerea în funcțiune a programelor pe casele de marcat.

Din actele și lucrările dosarului, inclusiv expertiza tehnică, rezultă că reclamanta a livrat toate echipamentele contractate, fapt necontestat de pârâta beneficiară. Recurenta susține însă, nepunerea în funcțiune a programelor de transfer de date cu calculatorul. Aceste pretenții nu-și au temei, întrucât în contract nu s-a precizat cine trebuie să realizeze programul de conversie de date cu calculatorul. În ce privește refuzul de plată privind facturile din 20 martie 1998 și 8 aprilie 1998, instanța de apel a reținut că nu-și are temei, dat fiind faptul că pârâta a recunoscut livrarea caselor de marcat. Aceste livrări s-au efectuat în executarea contractului, astfel că beneficiara, întemeiat a fost obligată la plata prețului produselor primite, conform contractului.

Hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC U. SA Timișoara, împotriva deciziei nr. 92/ A din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.