ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2697/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Timiș, reclamanta SC S.F. SRL Cărpiniș, a solicitat obligarea

pârâtului C.L.C. la plata sumei de 12.425,44 dolari S.U.A., plătibili în lei,

reprezentând preț lucrări pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Tribunalul Timiș prin sentința

civilă nr. 533/ PI din 13 martie 2001, a admis în parte acțiunea reclamantei SC

S.F. SRL a obligat pârâtul C.L.C. la plata sumei de 25.000.000 lei

contravaloare lucrări executate și la 2.075.000 lei cheltuieli de judecată. A

respins în rest pretențiile reclamantei referitoare la actualizarea sumei în

cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că reclamanta a efectuat lucrări de reparații,

conform contractului, a căror valoare în 1995 reprezenta 25.000.000 lei sumă ce

a fost recunoscută de pârât și că în ceea ce privește suma reactualizată de

304.274.160 lei, aceasta este prescrisă conform art. 3 din decretul nr. 167/1958

și că stabilirea pretențiilor reclamantei în dolari S.U.A. nu este admisibilă,

având în vedere că prin contract s-a stabilit contravaloarea lucrărilor în

moneda națională.

Curtea de Apel Timiș prin decizia

civilă nr. 656/ A din 14 iunie 2001, a admis apelul reclamantei, a schimbat în

tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și l-a obligat

pe pârât la plata sumei de 329.274.160 lei contravaloare servicii și la

20.230.484 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timiș a reținut în

esență că, pe de o parte în speță nu operează dispozițiile decretului nr. 167/1958,

întrucât potrivit art. 16 din acest act normativ, prescripția se întrerupe prin

recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută în folosul părții

căreia curge prescripția și că pe de altă parte, din conținutul procesului

verbal din 28 ianuarie 1997, rezultă că părțile au convenit ca la achitarea

sumei de 25.000.000 lei contravaloare lucrări efectuate să se țină cont de rata

inflației.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 3879 din 9 octombrie 2003, a admis apelul

pârâtului C.L.C., a casat decizia nr. 656/ A din 14 iunie 2001 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și a trimis cauza

spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Curtea de Apel Timișoara, după

rejudecare, a pronunțat decizia civilă nr. 130/ A din 5 mai 2004, prin care a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC S.F. SRL, împotriva

hotărârii instanței de fond și a obligat pârâtul la 8.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

Împotriva menționatei decizii

reclamanta SC S.F. SRL, a declarat recurs în temeiul art. 304 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie

admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării pârâtului la

plata contravalorii lucrărilor, reactualizată cu indicele de inflație.

În criticile formulate, recurenta

susține în esență următoarele:

- că temeiul juridic al acțiunii îl

constituie contractul de execuție lucrări și prestări servicii din 27 iulie

1995, în baza căruia au fost executate lucrări de reparații la C.C. Iecea Mare,

lucrări al căror cuantum de 25.000.000 lei a fost recunoscut de pârât și că în

temeiul art. 969 C. civ., acesta datorează ca urmare a nerespectării

obligațiilor contractuale suma reactualizată cu indicele de inflație;

- că potrivit art. 43 C. com.,

datoriile comerciale produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile și

că având în vedere că societatea sa nu a cerut dobânzi comerciale, ci numai

actualizarea sumei datorate de pârât cu indicele de inflație în speță nu se

poate ignora producerea unei pagube reale prin neplata prețului, ca urmare a

ratei inflației, situație în care nu era necesar să fie prevăzută în contract o

clauză în acest sens.

Recursul reclamantei este fondat.

Curtea analizând hotărârea prin

prisma criticilor formulate, constată că acestea sunt de natură să conducă la

modificarea deciziei recurate, în speță fiind întrunite condițiile art. 304 C.

proc. civ.

Astfel se constată că, deși instanța

de apel a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că la baza

raporturilor dintre părți a stat contractul de execuție și prestări servicii din

27 iulie 1995, că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a efectua reparațiile

la căminul cultural din localitate și că pârâtul la rândul său a recunoscut că

datorează această sumă, instanța a dat o interpretare greșită probelor și

actelor administrate în cauză.

Prin faptul că pârâtul beneficiar al

lucrărilor nu a efectuat plata la scadență, echilibrul contractual nu s-a mai

păstrat, prestatoarea fiind prejudiciată prin devalorizarea leului

corespunzător indicelui de inflație.

Ca urmare, soluția de respingere a

cererii de reactualizare a prețului de către instanța de fond și apel pe

considerentul că părțile nu au prevăzut expres în contract scadența sumei

datorate este nefondată.

Aceasta întrucât nu suntem în

prezența unei sancțiuni pentru neîndeplinirea unei prestații contractuale, cum

ar fi clauza de penalități, ci a unei reactualizări a prețului, convenit la

data încheierii contractului, respectiv de stabilire a valorii prestațiilor

reclamantei la data plății efective de către beneficiar.

Nu se poate ignora producerea unei

pagube reale, având în vedere dispozițiile art. 1084 C. civ., când creditorul

este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite care include prețul și

beneficiul de care a fost lipsit.

În consecință, Curtea urmează să

admită recursul, să modifice decizia, în sensul admiterii apelului reclamantei,

cu consecința schimbării sentinței primei instanțe, în sensul obligării

pârâtului la plata sumei de 329.274.160 lei contravaloarea lucrărilor,

reactualizată cu indicele de inflație.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

urmează a fi obligat pârâtul și la cheltuieli de judecată în sumă de 20.230.484

lei în apel și la fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S.F. SRL Iecea Mare, județul Timiș împotriva deciziei nr. 130/ A

din 5 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de reclamantă.

Schimbă sentința nr. 533 din 13

martie 2001 a Tribunalului Timiș și obligă pârâtul C.L.C., la plata sumei de

329.274.160 lei contravaloare lucrări. Obligă pe intimatul pârât C.L.C. la

20.230.484 lei cheltuieli de judecată în apel și la fond, către

recurenta-reclamantă SC S.F. SRL Iecea Mare, jud. Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 10 mai 2005.