ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în
judecată, înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, la data de 15 februarie
2001, recurentul-reclamant Grupul Școlar Forestier Câmpina, județul Prahova, a
solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de
proprietate, seria M.03 nr. 3631 din 5 septembrie 1997, emis de fostul Minister
al Industriei și Resurselor, pentru SC E. SA București, în sensul înlăturării
din totalul de 11.729 mp, a suprafeței de 500 mp, aferentă construcției atelier
- școală, susținând că această suprafață este proprietatea sa. Totodată, prin
cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a cerut instanței să
oblige fostul Minister al Industriei și Resurselor să emită un nou certificat
de atestare a dreptului de proprietate, pentru suprafața respectivă de teren.
În motivarea acțiunii, recurentul-reclamant a afirmat că deținea în proprietate
atelierul - școală, căruia îi este aferentă suprafața de teren de 500 mp, în
baza următoarelor acte:
- Protocolul de
predare-primire din 30 martie 1993, încheiat între recurentul-reclamant și
sucursala E.P.L. Ploiești;
- H.G. nr. 705/1990;
- Adresa comună a fostului
Minister al Finanțelor nr. 2606/1990 și a fostului Minister al Învățământului
și Științei nr. 150.048 din 5 octombrie 1990.
În cauză au fost introduse
și SC D.M. SRL București, care a dobândit suprafața de teren respectivă, prin
contractul de vânzare-cumpărare nr. 374 din 12 iunie 2000, încheiat cu SC E. SA
București și SC F.H. SA Câmpina, județul Prahova, care, la rândul său, a
dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiași teren, prin contractul de
vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 august 2000, cu SC D.M. SRL București.
Prin sentința civilă nr. 178
din 17 iulie 2001, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de Grupul Școlar
Forestier Câmpina, județul Prahova, reținând, în esență, următoarele:
- certificatul de atestare a
dreptului de proprietate seria M.03 nr. 3631 din 5 septembrie 1997, a fost emis
de fostul Minister al Industriei și Resurselor, pentru SC E. SA București, cu
respectarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990,
privind
reorganizarea unităților economice de stat, ca regii autonome și societăți
comerciale
și ale H.G. nr. 834/1991,
privind
stabilirea si evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu
capital de stat;
- recurentul-reclamant
Grupul Școlar Forestier Câmpina, județul Prahova, a făcut dovada faptului că i
s-a predat de către sucursala E.P.P.L. Ploiești, construcția atelier - școală,
care a funcționat în incinta intimatei-pârâte SC E. SA București, dar nu a
făcut dovada deținerii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 500 mp
aferentă atelierului - școală. Astfel, recurentul-reclamantul nu era
îndreptățit să solicite anularea parțială a certificatului de atestare a
dreptului de proprietate emis pentru SC E. SA București. Totodată, instanța de
fond a reținut că Primăria municipiului Câmpina a emis autorizația nr. 3 din 14
martie 2001, pentru desființarea construcției atelier - școală, căreia îi era
aferent terenul în suprafață de 500 mp, care face obiectul litigiului.
Grupul Școlar Forestier
Câmpina, județul Prahova, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 178
din 17 iulie 2001, a Curții de Apel Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. În
susținerea recursului, recurenta-reclamantă a afirmat că instanța de fond nu a
apreciat corect raporturile juridice deduse judecății și a făcut o interpretare
greșită a probatoriilor administrate. Totodată, recurentul-reclamant a reiterat
argumentele invocate în fața instanței de fond.
Recursul este nefondat,
pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din documentele depuse la
dosarul cauzei de către recurentul-reclamant Grupul Școlar Forestier Câmpina,
județul Prahova, nu rezultă că acesta ar fi deținut un drept de proprietate sau
de administrare asupra suprafeței de teren de 500 mp, aferentă construcției
atelier-școală.
Este adevărat că prin
protocolul de predare-primire încheiat la data de 30 martie 1993 a fost
transmisă recurentului-reclamant, construcția atelier - școală. Însă, la art. 3
din protocol se prevede că trec în administrarea Grupului Școlar Forestier
Câmpina, județul Prahova, „activul și pasivul existent la bilanțul contabil
încheiat la data de 30 martie 1993 (respectiv mijloace fixe, obiecte de
inventar, materii prime și materiale și alte valori)”. Ori, așa cum rezultă din
interpretarea prevederilor pct. 52 din Regulamentul de aplicare a Legii
contabilității nr. 82/1991, aprobat prin H.G. nr. 704/1993, terenurile nu fac
parte din categoria mijloacelor fixe. Pe cale de consecință, protocolul la care
face referire recurentul-reclamant, nu putea avea ca efect transferul dreptului
de proprietate sau de administrare asupra suprafeței de teren aferentă
construcției atelier-școală.
În ceea ce privește H.G. nr.
705/1990, la care face referire recurentul-reclamant, aceasta este un act
normativ cu caracter militar care
, în baza dispozițiilor
art. 107 alin. (4) teza a III-a din Constituția României (M. Of. nr.
233/21.11.1991)
,
nu a fost publicată. De
altfel,
recurentul-reclamant a depus la dosarul de recurs, o copie a
H.G. nr. 705/1991,
privind organizarea, finanțarea și
coordonarea învățământului preuniversitar din ramurile exploatării și
prelucrării lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine (M. Of.
nr. 224/6.11.1991). Prevederile art. 3 din H.G. nr. 705/1991, la care a înțeles
să facă referire recurentul-reclamant, nu au efect constitutiv sau declarativ
în privința dreptului de proprietate sau de administrare asupra terenului
aferent construcției atelier-școală, ci instituie o interdicție cu privire la
schimbarea destinației spațiilor de învățământ existente în rețeaua fostului
Departament al industriei lemnului din Ministerul Industriei. Ori, este evident
faptul că destinația pe care un spațiu o are la un anumit moment, nu reprezintă
dovada faptului că dreptul de proprietate sau de administrare asupra acelui
spațiu aparține structurii care desfășoară activitatea specifică destinației
stabilite.
Privind al treilea document
invocat de recurentul-reclamant în dovedirea dreptului său de proprietate
asupra suprafeței de teren în litigiu - adresa comună a fostului Minister al
Finanțelor nr. 2606/1990 și a fostului Minister al Învățământului și Științei
nr. 150.048 din 5 octombrie 1990 - la acesta se face referire în preambulul
protocolului de predare-primire încheiat la data de 30 martie 1993, între
recurentul-reclamant Grupul Școlar Forestier Câmpina, județul Prahova și
sucursala de E.P.P.L. Ploiești. Este, însă, de necontestat faptul că dreptul de
proprietate sau de administrare nu poate lua naștere și nu poate fi transmis pe
baza unei corespondențe administrative.
În concluzie, în condițiile
în care nici unul dintre actele invocate de recurentul-reclamant nu fac dovada
dreptului său de proprietate sau de administrare pentru suprafața de teren de
500 mp aferentă construcției atelier - școală, rezultă că instanța de fond a reținut
în mod corect faptul că Grupul Școlar Forestier Câmpina, județul Prahova, nu
este îndreptățit să solicite anularea parțială a certificatului de atestare a
dreptului de proprietate seria M.03 nr. 3631 din 5 septembrie 1997, emis de
fostul Minister al Industriei și Resurselor, pentru SC E. SA București.
Referitor la cererile
recurentului-reclamant cu privire la acordarea de despăgubiri în sumă de 2
miliarde lei și retrocedarea mașinilor-unelte care au aparținut școlii, acestea
sunt inadmisibile, potrivit dispozițiilor art. 316, coroborate cu dispozițiile
art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat
de Grupul Școlar Forestier Câmpina, județul Prahova, împotriva sentinței civile
nr. 178 din 17 iulie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de
contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 iunie 2005.