ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5616/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub nr. 3655 din 28 martie 2003,

reclamanții P.M., P.T. și P.I. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român,

prin Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca, O.V. și O.A., pentru ca prin

sentința ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar care desparte

proprietatea lor, înscrisă în C.F. 2181 Someșeni, A+2, nr. top 944/6/3/12/2/2,

teren în suprafață de 705 mp, de proprietatea pârâților înscrisă în C.F. 2127

Someșeni, nr. top 944/6/3/12/1, teren în suprafață de 250 mp.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că proprietatea lor este vecină cu aceea a

pârâților, că au încercat să facă o grănițuire a celor două fonduri pe cale

amiabilă dar nu au reușit, pârâții ridicând o împrejmuire care, cu siguranță,

nu le respectă cotele lor de proprietate.

Consiliul Local

al municipiului Cluj Napoca a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu se

opune admiterii în parte a acțiunii și a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, deoarece Statul Român nu este proprietar al terenului în

litigiu.

Pârâții O.V. și O.A.

au depus la dosar întâmpinare, prin care au arătat că nu se opun în principiu

admiterii acțiunii, precizând că au deținut inițial în proprietate imobilul

compus din casă și teren în suprafață de 250 mp, ulterior cumpărând restul

grădinii în suprafață de 455 mp de la numiții M.I. și M.D. După cumpărarea

terenului și-au intabulat dreptul de proprietate în baza sentinței civile nr.

11274/2002, în temeiul raportului de expertiză tehnică topografică efectuat în

cauză.

Prin sentința

civilă nr. 10561 din 21 noiembrie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a respins ca

neîntemeiată acțiunea civilă în grănițuire formulată împotriva pârâților O.V. și

O.A. Totodată s-a respins acțiunea reclamanților față de Statul Român prin

Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca, pe baza excepției lipsei calității

procesuale pasive.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii

imobilului înscris în C.F. 2181 Someșeni nr. top 944/6/3/12/2/2 compus din

teren în suprafață de 705 mp, 322/2/4/1/10/1 și 322/2/4/1/10/2 compus din teren

în suprafață de 630 mp și casă din cărămidă, iar pârâții sunt proprietarii

imobilului înscris în C.F. 2127 Someșeni, nr. top 944/6/3/12/1, compus din

teren și casă din cărămidă, drept dobândit prin cumpărare în anul 1983 și

intabulat în baza sentinței civile nr. 11274/2002 a Judecătoriei Cluj Napoca.

Instanța a avut

în vedere constatările raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză,

conform cărora din momentul vânzării și până în prezent configurația curții a

rămas neschimbată, precum și declarațiile martorilor G.P. și R.M. care confirmă

constatările expertului.

S-a mai reținut

de către instanță că suprafața terenului nu este garantată de cartea funciară,

ceea ce înseamnă că reclamanții nu sunt îndreptățiți să se extindă pe terenul

pârâților, împrejurarea că parcela reclamanților nu are suprafață și front la

stradă egale cu ale pârâților, neconstituind un motiv pentru mutarea mejdiei.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea ei în sensul

admiterii acțiunii și în consecință a stabilirii liniei de hotar conform

variantei 2 din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul M.M.T.

În motivarea

apelului, reclamanții au arătat că și-au intabulat dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 705 mp în temeiul sentinței civile nr.

9607/2001 a Judecătoriei Cluj Napoca, care a avut în vedere expertiza întocmită

de inginer E.D. Prin această expertiză completată, s-a stabilit că parcela

reclamanților are un front la stradă de 9 m, situație ce exista la data când

pârâții au promovat acțiunea având ca obiect intabularea dreptului de

proprietate asupra suprafeței de 455 mp, astfel că aceștia nu mai pot invoca

inopozabilitatea măsurătorilor efectuate, cât timp reclamanții își operaseră

deja în C.F. -ul din care și-au dezmembrat parcela, hotărârea judecătorească și

raportul de expertiză.

Apelanții și-au

exprimat nemulțumirea față de modul în care expertul a răspuns obiecțiunilor

formulate, cu privire la raportul de expertiză, apreciind că în mod eronat

acesta a concluzionat că terenul deținut de pârâți are suprafața de 455 mp,

solicitând totodată înlăturarea declarațiilor martorilor audiați ca irelevante.

Apelanții au mai

susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că ar exista o

configurație a curților ce nu îndreptățește o cerere de grănițuire, în

realitate fiind îndeplinite condițiile art. 584 C. civ., deoarece cu toate că

între proprietățile părților există semne exterioare de hotar, acestea au fost

amplasate unilateral, au fost și sunt controversate și nu reprezintă convenția

părților, motiv pentru care se impune admiterea cererii de grănițuire.

Prin decizia nr.

870/A din 9 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul

declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis

acțiunea și a stabilit limita dintre proprietățile reclamanților, înscrisă în C.F.

nr. 2181 Someșeni A+2 nr. top 944/6/3/12/2/2 teren și proprietatea pârâților O.V.

și O.A., înscrisă în C.F. 2127 Someșeni, nr. top 944/6/2/12/1 teren, conform

variantei 1 din expertiza și planul de situație întocmite de expertul M.M.T.,

ce fac parte din hotărâre, pe aliniamentul 2-6-7-8-9.

Totodată, a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la respingerea acțiunii

împotriva pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj

Napoca.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere că inițial terenul și casa

în litigiu formau un singur imobil, care aparținea reclamanților. În anul 1983,

reclamanții au înstrăinat numiților M.I. și M.D. întreaga construcție edificată

pe terenul în suprafață de 250 mp, terenul aferent trecând în proprietatea

Statului Român, iar grădina la CAP Someșeni.

Ulterior, soții M.

au înstrăinat pârâților O.V. și O.A. grădina în suprafață de 455 mp, astfel

încât suprafața de teren aparținând pârâților este de 705 mp.

Având în vedere

declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că gardul

despărțitor dintre cele două proprietăți este același cu acela existent la data

cumpărării imobilului, apreciind că prezența gardului pe același amplasament

încă de la data încheierii contractului de vânzare din anul 1983 are semnificația

unei recunoașteri reciproce a graniței dintre fonduri, putându-se prezuma că

părțile l-au acceptat și recunoscut cel puțin tacit.

În consecință,

s-a apreciat că folosința îndelungată duce la concluzia că limita dintre

proprietățile în litigiu a fost recunoscută de peste 20 de ani, fiind de

principiu că înscrierile în cartea funciară garantează existența dreptului, iar

nu exactitatea suprafeței.

Instanța a

apreciat că în mod greșit a respins acțiunea prima instanță, reținând

configurația neschimbată a curții, atâta vreme cât limita dintre proprietățile

părților este în litigiu, semnele de hotar fiind controversate.

Drept urmare,

considerând că granița dintre proprietăți corespunde celei existente pe

aliniamentul 2-6-7-8-9 din planul de situație redat conform variantei nr. 1 din

raportul de expertiză întocmit de expertul M.M.T., instanța de apel a admis

apelul, a schimbat în parte sentința stabilind limita dintre proprietățile

părților conform acestei variante.

Împotriva celor

două hotărâri au declarat recurs reclamanții, invocând dispozițiile art. 304

pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Exceptând critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin care se susține

că instanța de apel a acordat o variantă de grănițuire pe care reclamanții nu

au solicitat-o, prin celelalte motive de recurs se reiterează motivele de apel.

Recursul este

nefondat.

Critica

privitoare la faptul că instanța de apel a acordat reclamanților o variantă de

grănițuire pe care aceștia nu au solicitat-o, nu face posibilă încadrarea în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează.

În scopul

stabilirii situației de fapt, prima instanță a ordonat efectuarea unui raport

de expertiză tehnică, pentru ca expertul să stabilească linia de hotar dintre

cele două proprietăți, ținând seama de configurația celor două proprietăți la

momentul vânzării din anul 1983, încheiată între reclamanți și M.I. și M.D.

Răspunzând

obiectivelor stabilite de instanță, prin prima variantă a raportului de

expertiză, expertul M.M.T. a constatat că gardul despărțitor corespunde limitei

dintre proprietăți pe traseul descris de punctele 2-6-7-8-9.

Expertul a arătat

că de la data vânzării în anul 1983 a casei, până în prezent, configurația

curții a rămas neschimbată, cu motivarea că argumentele prezentate de pârâți în

acest sens nu au fost infirmate de către reclamanți cu ocazia măsurătorilor.

La solicitarea

reclamanților, expertul a întocmit și o a doua variantă de grănițuire, din

planul de situație prezentat în anexa nr. 4 la raportul de expertiză tehnică

rezultând că în ipoteza în care această variantă va fi luată în calcul, linia

despărțitoare dintre proprietăți ar fi lipită de zidul casei pârâților.

În acest context,

față de concluziile primei variante a raportului de expertiză, coroborate cu

declarațiile martorilor audiați în cauză, din care a rezultat că gardul

despărțitor este același cu cel existent în anul 1983 când s-a cumpărat

imobilul, configurația curții fiind neschimbată, instanța de apel a stabilit

linia de hotar dintre proprietăți, pronunțându-se astfel asupra pretenției

formulate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Împrejurarea că

instanța a stabilit o altă variantă de grănițuire decât aceea solicitată de

reclamanți cu prilejul dezbaterilor, nu constituie

extra petita

în

sensul reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Cea de a doua

critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondată,

întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

apelului, instanța argumentând împrejurările care au determinat-o să schimbe în

parte soluția primei instanțe.

Cea de a treia

critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este de

asemenea nefondată, deoarece instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 584 C. civ., prin aceea că, reținând existența conflictului

între titularii fondurilor limitrofe, a stabilit limita dintre proprietățile

acestora.

În declarația de

recurs se invocă dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., fără a se formula

critici de natură a face posibilă încadrarea în acest motiv de recurs.

Astfel fiind,

pentru considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții

P.M., P.T. și P.I. împotriva deciziei nr. 870 A din 9 aprilie 2004 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

octombrie 2004.