- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 1 martie 2005
Decizia nr. 1558/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 4658/2003 a Judecătoriei Galați
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3782 din 17 septembrie 2003, pe rolul Judecătoriei Galați, reclamantul C.I. a solicitat evacuarea pârâtului C.V. din spațiul de locuit situat în Galați. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 24 aprilie 2003, a cumpărat de la pârât apartamentul, urmând ca până la 24 mai 2003 acesta să-i elibereze spațiul, fapt pentru care pârâtul l-a refuzat de nenumărate ori. Prin sentința civilă nr. 4658 din 17 septembrie 2003, Judecătoria Galați a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtului și obligarea sa la 2.088.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1692 din 24 aprilie 2003, reclamantul a dobândit proprietatea apartamentului situat în Galați, cu mențiunea ca pârâtul să-l elibereze la data de 24 mai 2003, termen nerespectat de către pârât. Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe nefiind motivat, Curtea de Apel Galați a verificat sentința apelată prin prisma dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. și prin decizia nr. 229/A din 19 decembrie 2003, a respins apelul, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, formulându-se critici generale și neindicându-se nici un temei de drept. Recursul este nefondat.
Față de nestructurarea recursului conform prevederilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., Curtea urmează a analiza susținerile recurentului-pârât având în vedere prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Aceste susțineri ar putea fi interpretate să s-ar referi la netemeinicia deciziilor criticate. Este necesar a preciza că pct. 11 al art. 304 care se referă la un motiv de netemeinicie a acțiunii, respectiv „o apreciere eronată a probelor administrate” a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, în consecință, criticile aduse deciziei curții de apel sunt nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.V., împotriva deciziei civile nr. 229/A din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 martie 2005.