ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2002/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 14 mai 2003, D.A., D.J., D.M., P.T. și B.A., au solicitat instanței în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și B.N.R., obligarea pârâților de a le restitui în natură, 4 mahmudele din aur, fabricate între anii 1883 – 1897, ori contravaloarea acestora în sumă de 25.000.000 lei. În considerentele acțiunii, reclamanții au arătat că cele 4 mahmudele, montate într-o salbă, au aparținut autorului lor D.G. și au fost confiscate abuziv în anul 1958 de către fostele organe de miliție. Judecătoria Roșiorii de Vede, prin sentința civilă nr. 2165 din 29 septembrie 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâta B.N.R.

la restituirea în natură către reclamanți a celor 4 monede Frantz Josef, emisia 1883, 1892, 1897, în greutate de 55 gr, ori contravaloarea acestora în sumă de 25.000.000 lei. A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Teleorman. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au făcut dovada că autorul lor comun a deținut la domiciliul său cele 4 monede de aur găurite, montate în salbă, a căror deținere nu era interzisă, conform art. 2 din Legea nr. 284/1947 și care i-au fost confiscate abuziv în anul 1958, fără a-i mai fi înapoiate. “Apelul” declarat în cauză de B.N.R., D.G.F.P. Teleorman și Ministerul Finanțelor Publice a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 203 din 13 februarie 2004, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că potrivit dispozițiilor art. 34 1 din O.U.G. nr. 190/2000, completată prin Legea nr. 261/2002 pot fi solicitate a fi restituite doar metalele prețioase preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare de după anul 1946. Or, în cauză, măsura confiscării a fost luată cu respectarea reglementărilor în vigoare la acea dată, respectiv Legea nr. 284/1947, care îngăduia persoanelor fizice să dețină doar ducați austrieci și icusari, sub formă de salbă. Totodată, se mai arată, monedele în cauză nu mai există în tezaurul B.N.R., fiind valorificate în folosul statului, prin topire. În cauză, au declarat recurs reclamanții care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 11 C. proc.

civ., susțin în esență că cele 4 monede ce fac obiectul acțiunii, nu erau interzise la deținere și se încadrau în prevederile art. 2 din Legea 284/1947. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce succed. Potrivit art. 282 1 C. proc. civ. în redactarea anterioară modificării sale prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, obligații de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil în valoare de până la 200 milioane lei, inclusiv acțiunile posesorii, etc. În speță, așa cum s-a arătat, obiectul acțiunii l-a constituit restituirea celor 4 monede din aur, sau a contravalorii acestora în sumă de 25.000.000 lei.

Cum O.U.G. nr. 190/2000 “privind regimul metalelor prețioase” modificată și completată prin O.G. nr. 24/2003, aprobată prin Legea nr. 362/2003, nu conține dispoziții derogatorii de la regulile comune de procedură privind exercitarea căilor de atac în această materie, hotărârea pronunțată de judecătorie în primă instanță, nu era supusă apelului potrivit dispozițiilor art. 282 1 C. proc. civ., neputând fi atacată decât cu recurs. Ca atare, calea de atac exercitată în cauză a fost greșit interpretată ca “apel” în condițiile în care împotriva hotărârii primei instanțe, potrivit textului mai sus citat, nu se putea declara decât recursul. Pe cale de consecință, cum cauza a parcurs cele două grade de jurisdicție reglementate de lege, exercitarea unei noi căi de atac, la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate fi privită decât ca un “recurs la recurs”, ceea ce în sistemul nostru juridic, este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții D.A., D.J., D.M., P.T. și B.A. împotriva deciziei civile nr. 203 din 13 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV- civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.