ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1290/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 274 din 17 mai

2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială și contencios administrativ, a

respins ca nefondată acțiunea reclamantei A.V.A.S. București formulată în

contradictoriu cu pârâta A.S.L.B. reținând că, prin contractul de vânzare

cumpărare acțiuni din 29 octombrie 1997, pârâta cumpărătoare s-a obligat să

efectueze în termen de 5 ani un volum de investiții în sumă de 1.929.200.000

lei.

Instanța de fond, și-a însușit

concluziile raportului de expertiză efectuat în dosar ce a avut ca obiect plata

penalităților de întârziere solicitată de reclamantă pentru întârzierea

investiției, și a reținut că, pârâta a realizat volumul de investiții asumat

prin contract, volumul investițiilor efectuat depășind suma la care aceasta s-a

obligat, astfel încât acțiunea reclamantei se impune respinsă ca nefondată.

Apelul declarat de către reclamantă

împotriva sentinței de fond a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 93 din

12 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Instanța de apel a analizat

criticile aduse sentinței de fond ce vizau greșita interpretare a clauzelor

contractuale și încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., și a reținut că în

mod corect instanța de fond a apreciat cu privire la raportul de expertiză efectuat

în dosarul nr. 4953/2000 al Tribunalului Botoșani, față de faptul că această

probă a atestat că pârâta a efectuat investiții globale de 1.929.200.000 lei,

peste valoarea stabilită prin contract.

Mai mult, nici penalitățile

solicitate de reclamantă nu se justifică, odată ce volumul global de investiții

a fost realizat de pârâtă anterior scadenței în luna mai 2001, iar în cauza din

dosarul nr. 4953/2000, reclamanta nu a făcut dovada penalităților datorate la

suma anuală ce ar fi trebuit investită și nici nu a cerut pârâtei anual,

certificatul prin care cenzorii societății trebuiau să ateste valoarea

investițiilor efectuate potrivit art. 7.8 alin. (3) din contract.

Împotriva deciziei din apel a

declarat recurs reclamanta invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea

în totalitate a sentinței de fond cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a

fost formulată.

Recurenta susține că în mod greșit

instanțele au avut în vedere la soluționarea cauzei un raport de expertiză

efectuat într-un dosar, cu referire la dosarul nr. 4953/2000 ce a avut ca

obiect plata penalităților datorate de pârâtă pentru perioada 1997-2000, pe

când litigiul actual se referă la investițiile asumate pentru anul 2001.

În mod greșit instanțele au

interpretat clauza nr. 7.8 din contractul de vânzare cumpărare acțiuni, clauză

ce prevede sancțiunea unei penalități de 30 % din suma neinvestită calculată la

sfârșitul fiecărui an. Ori, investiția asumată pentru anul 2001, în cuantum de

220.200.000 lei nu a fost realizată de către cumpărător.

În opinia recurentei, pârâta a

încălcat dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 970 din același cod

neexecutându-și corespunzător obligațiile asumate prin contract.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Criticile dezvoltate de către

recurentă sunt o reiterare a motivelor de apel, fiind deja supuse controlului

judiciar pe calea devolutivă a căii de atac exercitate de reclamantă.

În mod corect și legal cele două

instanțe au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor raportul de expertiză

efectuat în dosarul nr. 4953/2000 al Tribunalului Botoșani întrucât, pe de o

parte concluziile acestui raport atestau o situație de fapt de netăgăduit și

anume că pârâta cumpărătoare și-a executat obligația investițională în

cuantumul stabilit de expert, 1.947.163.030 lei, iar pe de altă parte hotărârea

judecătorească pronunțată a intrat sub puterea lucrului judecat rămânând

irevocabilă prin decizia nr. 103 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Suceava

prin respingerea ca nefondat a recursului reclamantei A.V.A.S.

Cum sumele pretinse cu titlu de

penalități în această cauză, decurgeau din suma ce trebuia investită în anul

2001, potrivit graficului de plăți anexă la contract, în mod corect instanțele

au stabilit că acestea nu sunt datorate față de situația că pârâta își

îndeplinise obligația de plată asumată prin contract, astfel încât nu se poate

discuta de o încălcare a dispozițiilor art. 969 sau 970 C. civ.

În mod corect instanța de apel a

reținut că, reclamanta nu a făcut dovada penalităților datorate de către pârâtă

și nici nu a cerut pârâtei certificatul prin care cenzorii societății trebuiau

să ateste valoarea investițiilor efectuate.

Față de clauza prevăzută în art. 7.8

alin. (3) din contract, recurenta este cea care în fapt nu și-a îndeplinit

obligațiile ce-i reveneau cu privire la atestarea valorilor investițiilor.

Mai mult, convenția părților dedusă

judecății nu conține nici o mențiune referitoare la situația în care

investițiile se vor efectua în alte proporții, respectiv în unele perioade în

sume mai reduse, iar în altele peste cele stabilite în anexă, alin. (2) al art.

7.8 din contract privind nerealizarea investițiilor eșalonate și cumulate, pe

ani.

În consecință, criticile formulate

se dovedesc a fi nefondate, astfel încât Înalta Curte va da eficiență

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 93 din 12 octombrie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 martie 2006.