ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5624/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M.T.R.G. SA a chemat în judecată pe pârâta C.F.R. M. SA București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 37.819.799.841 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 408.321.962 lei. În motivarea acțiunii reclamanta susține că în baza contractului a executat lucrări de reparații la vagoanele de marfă proprietatea pârâtei, aceasta din urmă și-a achitat cu întârziere obligația de plată a prețului, iar potrivit clauzei penale stabilită prin art. 26 din contract, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,15 %, pentru fiecare zi de întârziere.

Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 1400/ C din 20 noiembrie 2002 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Craiova reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 C. proc. civ., litigiul având o valoare de peste 10 miliarde lei. Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mehedinți, excepție invocată de pârâta C.F.R. M. SA București. Cu privire la excepția prematurității acțiunii invocată de către aceeași pârâtă, instanța de fond a reținut că aceasta urmează să fie analizată de instanța competentă. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, investită cu soluționarea litigiului după declinarea competenței de către tribunal, prin sentința nr. 16 din 8 aprilie 2004, a admis acțiunea precizată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 31.880.940.726 lei cu titlu de penalități de întârziere și 440.606.950 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că în cauză s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., având în vedere corespondența purtată între părți în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv convocarea la conciliere inițiată de reclamantă la 18 iunie 2002 prin adresa din aceeași dată și rezultatul negocierilor dintre părți confirmate prin „minuta” din data de 13 februarie 2002, prin care se recunoaște debitul restant și se convine asupra eșalonării și modalității de stingere a facturilor neachitate și asupra penalităților de întârziere. S-a reținut de asemenea că ulterior pârâta nu a respectat termenul de plată, reclamanta fiind nevoită să promoveze acțiune în instanță.

Asupra fondului cauzei, s-a reținut în considerentele sentinței astfel pronunțate că potrivit contractului încheiat între părți, reclamanta avea obligația să efectueze reparațiile pentru restabilirea stării tehnice inițiale a vagoanelor de marfă pentru aducerea la parametrii funcționali, iar pârâta avea obligația de plată a facturilor, în caz de întârziere a plăților, aceasta urmând să achite penalitățile prevăzute în art. 26 din contract. Cum la contractul de prestări servicii, părțile au încheiat acte adiționale privind modalitatea de stingere a plăților și prin compensare, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, obiectivul acestei probe fiind stabilirea cu exactitate a penalităților datorate de către pârâtă prin compensare.

Instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al expertului care a stabilit contravaloarea penalităților datorate prin compensare în cuantum de 8.148.190.136 lei la care s-a adăugat suma de 23.745.667.978 lei penalități necontestate de către pârâtă și stabilite prin minuta încheiată între părți. În drept, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 969 și art. 970 C. civ. Împotriva sentinței de fond a declarat apel pârâta C.F.R. M. SA București criticile vizând netemeinicia și nelegalitatea soluției pronunțate. Astfel, în ceea ce privește soluționarea excepției prematurității introducerii acțiunii, se susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., „minuta” încheiată între părți având ca obiect în exclusivitate o factură în sumă de 23.745.667.987 lei ce reprezintă prețul lucrărilor și nu penalitățile de întârziere, ca atare nu făcea obiectul cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește fondul cauzei, criticile vizează modul greșit de calcul al penalităților, interpretarea greșită a instanței de fond asupra recunoașterilor debitului restant, în realitate pârâta datorând doar 15.300.334.440 lei. Cu prilejul dezbaterilor în fond a pricinii, recurenta pârâtă a invocat excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea litigiului față de dispozițiile O.G. nr. 58/2003 aplicabile în momentul pronunțării deciziei.

Astfel, susține recurenta, hotărârea pronunțată la fond era supusă apelului, dosarul urmând a fi trimis tribunalului. Analizând cu prioritate excepția de ordine publică astfel invocată, de altfel și motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că față de obiectul dedus judecății raportat la noile dispoziții de modificare a Codului de procedură civilă aduse prin Legea nr. 219/2005, excepția este întemeiată și pe cale de consecință urmează a o admite. Potrivit noilor reglementări ce stabilesc competența materială a instanțelor, norme imperative de imediată și strictă aplicare, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora tribunalele judecă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard lei și, în consecință în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza pentru judecata pe fond Tribunalului Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA București, împotriva sentinței nr. 16 din 8 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, casează sentința recurată și trimite cauza pentru judecata pe fond la Tribunalul Mehedinți. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 noiembrie 2005.