ÎCCJ, Decizia nr. 335/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1345 din 12 noiembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F. SA Cluj-Napoca, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Cluj și a anulat decizia nr. 307 din 16 septembrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 12.144/S din 12 august 2003, încheiat de Direcția Regională Vamală Cluj. S-a reținut că reclamanta este beneficiara, fără voia sa, a unor utilaje introduse în țară în realizarea acordului dintre Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Or, potrivit O.U.G. nr. 165/2001, reclamanta era scutită de orice obligație de plată aferentă acestor importuri, așa încât în mod neîntemeiat aceasta a fost obligată la plata, prin procesul-verbal de control menționat, a taxelor vamale, T.V.A., majorări, dobânzi și penalități de întârziere în valoare totală de 9.873.416.441 lei, iar Ministerul Finanțelor Publice a respins în mod greșit contestația formulată de SC F. SA Cluj-Napoca Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Cluj. La termenul din 20 septembrie 2005, fixat pentru judecarea recursurilor, Autoritatea Națională a Vămilor a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 165/2001. S-a susținut că actul normativ menționat este neconstituțional, întrucât încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Instanța de recurs a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatând că Autoritatea Națională a Vămilor nu a avut calitate de parte în proces și, prin urmare, nu putea exercita recursul împotriva hotărârii primei instanțe și nici nu putea formula o astfel de cerere. La aceeași dată au fost soluționate recursurile declarate în cauză, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale regăsindu-se în practicaua deciziei pronunțate în cauză. Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală Cluj.

S-a susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu încălcarea dispozițiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, reținându-se că Autoritatea Națională a Vămilor nu are calitate de parte în proces. Mai mult, instanța nu a observat că excepția a fost invocată și în numele Direcției Regionale Vamale Cluj, a cărei calitate procesuală este fără dubiu în cauză. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea încheierii atacate și constatarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională. Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul judecății, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde exigențelor noii perspective asupra accesului la justiție, generată de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție. Totodată, determinând precis, prin norme imperative, desfășurarea procesului civil, în fond și căi de atac, aceleași pentru pesoane aflate în situații identice, legea procesual-civilă a creat un mecanism coerent de desfășurare a acestuia, menit a constitui o garanție a egalității părților și a protejării judiciare imparțiale a drepturilor deduse judecății. Petentul a declarat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în cursul judecării recursului, prin practicaua deciziei pronunțate în cauză.

Este adevărat că în cauză nu a fost pronunțată, separat, o încheiere, conform dispozițiilor Legii nr. 47/1992, republicată, ceea ce ar fi pus în discuție caracterul autonom al acesteia. Or, sub un prim aspect, caracterul autonom al încheierii este exclus de dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ. Pe de altă parte, potrivit regulii generale stabilite prin art. 299 teza a II-a C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate numai odată cu fondul. Este adevărat că legea procesual-civilă a stabilit și o excepție de la regula generală menționată, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, situație de strictă interpretare ce nu se regăsește în cauză.

Prin urmare, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, chiar și dacă soluția ar fi fost dată prin actul procesual prevăzut de legea specială, și nu prin practicaua deciziei pronunțate în recurs, este supusă regulii generale privitoare la căile de atac, în condițiile stabilite de legea procesual-civilă pentru hotărârea ce se va pronunța în cauză. Or, decizia care s-a pronunțat în soluționarea recursului, este o hotărâre irevocabilă care, neîncadrându-se în categoria hotărârilor prevăzute de art. 299 C. proc. civ., nu este susceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs. Prin urmare, neîndeplinită fiind una din condițiile de exercitare a căilor de atac, ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate, ca atare, de lege, susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, acesta apare ca fiind inadmisibil potrivit dreptului comun.

Este adevărat că prin art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a stabilit că „încheierea (cu referire la încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale) poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunțare”. Însă, prin textul menționat, legiuitorul nu a vizat modificarea art. 299 C. proc. civ., ci, din considerente ținând de soluționarea cu celeritate a cauzelor civile, a înlăturat în acest caz posibilitatea atacării încheierii, și cu apel, eliminând această cale intermediară de atac. Ca atare, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată cu recurs exclusiv în situația pronunțării acesteia în cursul judecării în fond a cauzei sau în calea de atac a apelului.

În fine, în raport cu caracterul irevocabil al hotărârilor pronunțate de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepția secției penale în cazuri determinate, precum și a normelor atributive de competență, cu referire la completul de 9 judecători, stabilite prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, recursul apare ca fiind inadmisibil și potrivit legii speciale. Ca atare, excepția se constată a fi întemeiată. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul declarat de petenta Autoritatea Națională a Vămilor, în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Cluj, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Cluj, împotriva deciziei nr. 4384 din 20 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1854/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.