ÎCCJ, Decizia nr. 335/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1345 din 12

noiembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F. SA Cluj-Napoca,

în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală

Cluj și a anulat decizia nr. 307 din 16 septembrie 2003, emisă de Ministerul

Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 12.144/S din 12 august

2003, încheiat de Direcția Regională Vamală Cluj.

S-a reținut că reclamanta este

beneficiara, fără voia sa, a unor utilaje introduse în țară în realizarea

acordului dintre Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru

Dezvoltare.

Or, potrivit O.U.G. nr. 165/2001,

reclamanta era scutită de orice obligație de plată aferentă acestor importuri,

așa încât în mod neîntemeiat aceasta a fost obligată la plata, prin

procesul-verbal de control menționat, a taxelor vamale, T.V.A., majorări,

dobânzi și penalități de întârziere în valoare totală de 9.873.416.441 lei, iar

Ministerul Finanțelor Publice a respins în mod greșit contestația formulată de

SC F. SA Cluj-Napoca

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională a

Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Cluj.

La termenul din 20 septembrie 2005,

fixat pentru judecarea recursurilor, Autoritatea Națională a Vămilor a invocat

excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 165/2001. S-a susținut că actul

normativ menționat este neconstituțional, întrucât încalcă principiul

constituțional al neretroactivității legii civile.

Instanța de recurs a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale, constatând că Autoritatea Națională a

Vămilor nu a avut calitate de parte în proces și, prin urmare, nu putea

exercita recursul împotriva hotărârii primei instanțe și nici nu putea formula

o astfel de cerere.

La aceeași dată au fost soluționate

recursurile declarate în cauză, soluția de respingere a cererii de sesizare a

Curții Constituționale regăsindu-se în practicaua deciziei pronunțate în cauză.

Împotriva soluției de respingere a

cererii de sesizare a Curții Constituționale a declarat recurs, Autoritatea

Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală Cluj.

S-a susținut că în mod greșit a fost

respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu încălcarea dispozițiilor

art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, reținându-se că

Autoritatea Națională a Vămilor nu are calitate de parte în proces. Mai mult,

instanța nu a observat că excepția a fost invocată și în numele Direcției

Regionale Vamale Cluj, a cărei calitate procesuală este fără dubiu în cauză.

În concluzie, recurenta a solicitat

admiterea căii de atac exercitate, casarea încheierii atacate și constatarea

admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Posibilitatea provocării unui

control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind

pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de

desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional

eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac,

numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu

constituțional, legea procesual-civilă a reglementat dreptul examinării cauzei

civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul judecății, în două

grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse

reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Reglementarea menționată are

aptitudinea funcțională de a răspunde exigențelor noii perspective asupra

accesului la justiție, generată de art. 21 din Constituția României, art. 13

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Totodată, determinând precis, prin

norme imperative, desfășurarea procesului civil, în fond și căi de atac, aceleași

pentru pesoane aflate în situații identice, legea procesual-civilă a creat un

mecanism coerent de desfășurare a acestuia, menit a constitui o garanție a

egalității părților și a protejării judiciare imparțiale a drepturilor deduse

judecății.

Petentul a declarat recurs împotriva

soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în

cursul judecării recursului, prin practicaua deciziei pronunțate în cauză.

Este adevărat că în cauză nu a fost

pronunțată, separat, o încheiere, conform dispozițiilor Legii nr. 47/1992,

republicată, ceea ce ar fi pus în discuție caracterul autonom al acesteia.

Or, sub un prim aspect, caracterul

autonom al încheierii este exclus de dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc.

civ.

Pe de altă parte, potrivit regulii

generale stabilite prin art. 299 teza a II-a C. proc. civ., cu referire la art.

282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate numai odată cu

fondul.

Este adevărat că legea

procesual-civilă a stabilit și o excepție de la regula generală menționată, cu

referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, situație de

strictă interpretare ce nu se regăsește în cauză.

Prin urmare, încheierea prin care

s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, chiar și dacă soluția

ar fi fost dată prin actul procesual prevăzut de legea specială, și nu prin

practicaua deciziei pronunțate în recurs, este supusă regulii generale

privitoare la căile de atac, în condițiile stabilite de legea procesual-civilă

pentru hotărârea ce se va pronunța în cauză.

Or, decizia care s-a pronunțat în

soluționarea recursului, este o hotărâre irevocabilă care, neîncadrându-se în

categoria hotărârilor prevăzute de art. 299 C. proc. civ., nu este susceptibilă

de reformare prin declararea unui nou recurs.

Prin urmare, neîndeplinită fiind una

din condițiile de exercitare a căilor de atac, ce se cer a fi întrunite

cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate, ca atare, de

lege, susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, acesta apare ca

fiind inadmisibil potrivit dreptului comun.

Este adevărat că prin art. 29 alin.

(6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a stabilit că „încheierea

(cu referire la încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale) poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat

superioară, în termen de 48 ore de la pronunțare”.

Însă, prin textul menționat,

legiuitorul nu a vizat modificarea art. 299 C. proc. civ., ci, din considerente

ținând de soluționarea cu celeritate a cauzelor civile, a înlăturat în acest

caz posibilitatea atacării încheierii, și cu apel, eliminând această cale

intermediară de atac.

Ca atare, încheierea prin care s-a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată cu

recurs exclusiv în situația pronunțării acesteia în cursul judecării în fond a

cauzei sau în calea de atac a apelului.

În fine, în raport cu caracterul

irevocabil al hotărârilor pronunțate de secțiile Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cu excepția secției penale în cazuri determinate, precum și a

normelor atributive de competență, cu referire la completul de 9 judecători,

stabilite prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, recursul apare ca

fiind inadmisibil și potrivit legii speciale.

Ca atare, excepția se constată a fi

întemeiată.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul

declarat de petenta Autoritatea Națională a Vămilor, în nume propriu și pentru

Direcția Regională Vamală Cluj, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de

Autoritatea Națională a Vămilor,

în nume propriu

și pentru Direcția Regională Vamală Cluj, împotriva deciziei nr. 4384 din 20

septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1854/2004, al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.