ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1338/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 251 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Alba, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul M.G., în temeiul dispozițiilor art. 461 C. proc. pen. În baza art. 189, 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei RON, din care 100 lei RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției. S-a reținut că petiționarul condamnat se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 183/2000 a Tribunalului Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În motivarea contestației la executare formulate, condamnatul a criticat încadrarea juridică greșită dată faptei pe care a săvârșit-o, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și aplicarea circumstanțelor atenuante. Instanța de fond a constatat că, în raport de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., motivele invocate de condamnat nu constituie cazuri de contestație la executare. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 359/ A din 13 decembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 80 lei RON, din care 40 lei RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul M.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, admiterea contestației la executare, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen. și reținerea, în favoarea sa, a circumstanțelor atenuante. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc.

pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: - când s-a pus în executarea hotărârii care nu era definitivă; - când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; - când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. Motivele invocate de condamnat nu se înscrie în cele prevăzute limitativ și expres de textul de lege arătat, ci critică soluția de condamnare cu privire la condamnarea juridică și individualizarea pedepsei, aspecte intrate în puterea lucrului judecat și care nu pot face obiectul contestației la executare.

Ca atare, în mod legal a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnat. În consecință, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat și să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 359 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2006.