ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5385/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 decembrie 2000, la Curtea de Apel București, trimisă prin declinare de competență la Curtea de Apel Cluj, reclamanta Direcția Județeană pentru Protecția Plantelor Sălaj a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Alimentației (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale), solicitând obligarea acestuia să-i dea acordul favorabil pentru magaziile fito-sanitare din municipiul Zalău și orașele Șimleul Silvaniei și Jibou și să-i plătească daune pentru paguba produsă prin neemiterea avizului, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii arată că prin protocolul de predare-primire nr. 41 din 18 octombrie 1999 a preluat de la Direcția Fitosanitară a județului Sălaj, bunuri în valoare de 39.502.235,92 lei, însă nu a primit cele 3 magazii fito-sanitare din Zalău, Șimleul Silvaniei și Jibou, pentru care s-a întocmit o notă de obiecțiuni anexă la protocol. Mai arată că cele 3 magazii nu s-au inclus în protocol, din cauză că pentru transferarea lor era necesar avizul pârâtului, conform prevederilor art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 669/1999, aviz care încă nu a fost eliberat, cu toate că l-a solicitat pârâtului.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată și a Direcției Fitosanitare a județului Sălaj, pentru ca hotărârea ce se va pronunța, să-i fie opozabilă, ca și cerere de chemare în garanție a acesteia, pentru ca în solidar cu pârâtul inițial să fie obligată la plata unor daune și la beneficiul pe care nu l-a realizat (din cauza nepredării celor 3 magazii), actualizate cu rata inflației. Direcția Fitosanitară a județului Sălaj a formulat cerere de intervenție principală, prin care solicită ca instanța să constate că cele 3 magazine în discuție sunt absolut necesare desfășurării activității sale, să se respingă acțiunea și să fie obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul procesului, reclamanta a renunțat la judecata cererii de chemare în garanție, iar Direcția Fitosanitară a județului Sălaj a renunțat la judecata cererii de intervenție principală. Prin precizarea de acțiune depusă la dosar, reclamanta înțelege să solicite obligarea primului pârât să-i acorde avizul favorabil pentru predarea efectivă a magaziilor fito-sanitare din Zalău, Jibou și Șimleul Silvaniei, anularea actului nr. 129551 din 20 octombrie 2000, emis de Agenția Națională Fitosanitară din cadrul ministerului pârât, anularea autorizațiilor sanitare de funcționare nr. 551, nr. 578 și nr. 579, toate din 9 mai 2000, eliberate Direcției Fitosanitare a județului Sălaj, pentru cele 3 magazii și obligarea ambilor pârâți, în solidar, la plata unor daune-interese, cu obligarea acestora și la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 244 din 27 iunie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată și a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei Direcția Fitosanitară a județului Sălaj, suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța reține, în motivarea sentinței, că adresa a cărei anulare se cere, nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, dar reclamanta nici nu a făcut dovada că i s-ar fi încălcat un drept recunoscut de lege.

Mai reține că împărțirea patrimoniului fostelor Inspectorate județene de protecție a plantelor și carantină fito-sanitară s-a realizat prin protocoale încheiate de Direcțiile fitosanitare județene, cu Serviciile publice județene de protecție a plantelor și că prin protocolul încheiat de către cele două instituții din județul Sălaj, la 6 octombrie 1999, nu au fost cuprinse și magaziile în discuție, iar ministerul de resort a avizat protocolul în forma în care a fost semnat de ambele părți. Reține și că nota de obiecțiuni la protocol, notă întocmită de reclamantă, nu putea fi avizată favorabil de primul pârât, pentru că nu era semnată de ambele părți și că divergențele cu privire la cele 3 magazii trebuiau soluționate în cadrul unei acțiuni pe calea dreptului comun și rezolvate înainte de a se trimite protocolul, spre avizare, ministerului.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că prin probele depuse la dosar a dovedit că are un drept recunoscut de lege pentru utilizarea celor 3 magazii, în vederea depozitării produselor fito-sanitare din toate grupele de toxicitate, în condiții corespunzătoare. Arată că aprecierea instanței că soluționarea divergențelor dintre părțile semnatare ale protocolului referitoare la cele 3 magazii, trebuia rezolvată anterior transmiterii protocolului la minister, pentru avizare, nu e conformă cu realitatea, pentru că protocolul e semnat cu obiecțiuni și se putea transmite ministerului, numai însoțit de anexa cu obiecțiunile. Consideră că nu e reală nici aprecierea instanței cu privire la imposibilitatea obligării ministerului la eliberarea avizului favorabil pentru includerea celor 3 magazii în patrimoniul său, deoarece includerea lor în protocol era condiționată de acordarea avizului favorabil și ministerul a refuzat nejustificat să-l dea.

Menționează că și cea de-a doua pârâtă e în culpă, deoarece a refuzat nejustificat să fie incluse în protocol cele 3 magazii, cu toate că nu erau specifice obiectului său de activitate. Ambii intimați-pârâți au formulat întâmpinare. Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a solicitat ca recursul să fie respins ca nefondat, menționând că adresa nr. 129551/2000 nu este un act administrativ care să poată fi atacat în instanță de contencios administrativ și că nu a avizat nota de obiecțiuni, pentru că aparține numai recurentei, e întocmită ulterior încheierii protocolului, nu este numerotată și în protocol nu se face referire la ea. Direcția Fitosanitară a județului Sălaj solicită ca instanța să verifice dacă recurenta-reclamantă a respectat termenul de 30 de zile pentru depunerea acțiunii, ca și dacă răspunsul ministerului are caracterul de act administrativ.

Arată că recurenta nu are un drept recunoscut de lege care să-i fi fost încălcat și că numai ministerul avea dreptul de a aprecia cât din patrimoniul fostelor inspectorate de protecție a plantelor se preia de nou înființatele servicii. Recursul este nefondat. Corect a reținut instanța de fond că adresa nr. 129551 din 20 octombrie 2000, a Ministerului Agriculturii și Alimentației - Agenția Națională Fitosanitară, către recurentă, nu este un act administrativ în sensul prevederilor Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabilă în prezenta cauză). De asemenea, prima instanță a apreciat corect și că divergențele referitoare la cele 3 magazii în discuție trebuiau rezolvate anterior trimiterii protocolului către minister, în cadrul unei acțiuni pe calea dreptului comun.

Protocolul s-a încheiat ca urmare a desființării Inspectoratelor județene de protecția plantelor și carantină fito-sanitară și înființarea direcțiilor fito-sanitare județene, în subordinea Ministerului Agriculturii și Alimentației și a serviciilor publice de protecție a plantelor, în subordinea consiliilor județene, în baza O.U.G. nr. 71/1999, iar prin H.G. nr. 669/1999, dată în aplicarea ordonanței, s-a prevăzut ca patrimoniul aferent activității serviciilor publice de protecție a plantelor să fie preluat de la fostele inspectorate, pe bază de protocol încheiat între cele două noi instituții, protocoale ce trebuiau să fie avizate de minister.

Drept urmare, Direcția Fitosanitară a județului Sălaj și Direcția Județeană pentru Protecția Plantelor Sălaj au încheiat protocolul de predare-primire din 6 octombrie 1999, cu 10 anexe, în care se specifică bunurile care trec în administrarea recurentei, între acestea nefiind cuprinse magaziile fito-sanitare în discuție, pentru care recurenta a formulat obiecțiuni la protocol. Ministerului i s-a trimis protocolul, spre avizare, având atașat și o anexă cu obiecțiunile formulate de recurentă, dar ministerul a avizat numai protocolul semnat de ambele părți, nu și obiecțiunile care reprezentau numai opinia uneia dintre părțile semnatare.

Considerăm că ministerul a procedat corect, neputând să-și dea acordul și pentru includerea celor 3 magazii în patrimoniul recurentei, față de opoziția intimatei, existând neconcordanțe între punctele de vedere ale celor două părți semnatare ale protocolului în ce privește includerea celor 3 bunuri în patrimoniul recurentei, ca fiindu-i necesare pentru desfășurarea activității. Se impunea ca întâi să se rezolve această problemă și după aceea să se trimită protocolul, spre avizare, ministerului, ceea ce nu s-a realizat. Recurenta nu a făcut dovada că ar avea un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru a se include în patrimoniul său, magaziile fito-sanitare, dreptul pretins fiind litigios și poate fi rezolvat numai pe calea unei acțiuni de drept comun.

De altfel, între recurentă și intimată există un proces în acest sens, care urmează să stabilească dacă recurenta are un drept legitim asupra celor 3 magazii, ținându-se cont de instituția căreia sunt mai necesare în desfășurarea activității. Pentru considerentele menționate mai sus, urmează ca în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., să se respingă recursul, ca nefondat, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Județeană pentru Protecția Plantelor Sălaj împotriva sentinței civile nr. 244 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2005.