ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4739/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

16 martie 2004, creditoarea SC C.C. SRL a solicitat executarea silită prin

poprire a debitorilor U.S.L.M. și S.U.M., terț poprit fiind B.R.D., titlul

executoriu fiind sentința civilă nr. 5685 din 29 mai 2000, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Prin încheierea de ședință din data

de 17 martie 2001, Judecătoria sectorului 1 București a respins cererea de

executare, reținându-se că prin același titlu au fost obligați la plată doi

debitori, situație în care creditorul trebuia să inițieze o procedură de

executare distinctă pentru fiecare, avându-se în vedere caracterul unipersonal

al executării silite și faptul că fiecare patrimoniu trebuie supus în mod

separat tuturor formelor de executare.

Împotriva acestei încheieri a

promovat apel reclamanta – creditoare criticile vizând aspecte de netemeinicie.

Astfel se susține că normele de

procedură prevede o singură condiție pentru a se putea încuviința executarea

silită și anume „o creanță certă, lichidă și exigibilă și un titlu executoriu,

pluraritatea de debitori neavând relevanță.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 657 din 17 noiembrie 2004 a admis apelul, a

schimbat în tot încheierea atacată și a admis cererea de încuviințare a executării

silite, prin poprire terț poprit fiind B.R.D. până la concurența sumei de

459.215.107 lei, actualizată la data executării efective.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a înlăturat susținerea instanței de fond potrivit

căreia sentința civilă ce constituie titlul executoriu nu poate fi pusă în

executare întrucât în dispozitiv debitorii nu au fost obligați în solidar,

având în vedere că în dreptul comercial solidaritatea se prezumă fără a fi

necesară o stipulație expresă în acest sens.

Efectul principal al solidarității

pasive, conchide instanța de apel, este obligația fiecărui codebitor de a plăti

datoria în întregime, creditorul având dreptul să urmărească pe oricare dintre

debitor.

Cu petiția înregistrată la data de

22 noiembrie 2004 pârâta – debitoare U.S.L.M. a declarat recurs, în termen și

legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel se susține că instanța de

apel în mod eronat a respins excepția tardivității formulării apelului.

Astfel se susține că încheierea

judecătoriei nu a fost comunicată, neexistând proba comunicării.

Pe fond se critică soluția instanței

de fond considerând că prin admiterea cererii s-a îmbogățit creditoarea cu o

sumă dublă.

Pe de altă parte recurenta susține

că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că s-a ignorat cererea

privind efectuarea unei adrese către biroul executorului judecătoresc de

comunicare a documentelor existente în dosarul de executare.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește tardivitatea

formulării apelului, se reține că instanța de apel a reținut un mod corect că

la cererea creditoarei la data de 27 septembrie 2004 s-a dispus comunicarea

încheierii și față de această dată apelul a fost declarat în termen, excepția

fiind răspunsul corect în raport de dispozițiile art. 336 alin. (1) pct. 3 C.

proc. civ.

Pe fondul cauzei, urmează a se

înlătura criticile formulate, instanța de apel făcând o corectă apreciere a

dispozițiilor art. 22 C. com.

Cu privire la ignorarea solicitării

privind obținerea datelor din dosarul de executare instanța de recurs,

consideră că în judecarea cauzei instanța este suverană în aprecierea și

administrarea probatoriilor în raport de situația de fapt.

În aceste condiții, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

debitoarea U.S.L.M., împotriva deciziei nr. 657 din 17 noiembrie 2004 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2005.