ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6742
din 21 august 2002 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții T.I. și T.T.S. au
chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Brăila, pentru ca, prin
hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună anularea dispoziției nr. 5127
din 19 iulie 2002 a Primăriei municipiului Brăila, prin care a fost respinsă
cererea acestora de restituire, în natură, a imobilului situat în Brăila,
precum și restituirea în natură a acestui imobil.
În motivarea acțiunii lor,
reclamanții au arătat că prin actul de vânzare-cumpărare din 25 septembrie
1948, transcris sub nr. 139 din 11 octombrie 1984, numiții T.G.C. și G.I.C.,
soți, au cumpărat de la A.Ș. imobilul situat în Brăila.
Prin testamentul olograf din 29
iunie 1948 și transcris sub nr. 137 din 21 ianuarie 1951, G.I.C. a dispus de
întreaga sa avere în favoarea soției sale.
La decesul acestuia, 12 aprilie 1948,
soția sa C.T. a devenit unica moștenitoare conform procesului verbal încheiat
la data de 20 decembrie 1951 de către Secția Financiară a orașului Brăila.
Prin testamentul autentificat sub
nr. 623 din 15 octombrie 1969 de către Notariatul de Stat Brăila, T.C. a testat
averea sa cu titlu universal lui T.H. La 11 iunie 1995 a decedat T.H. de pe
urma căruia au rămas ca moștenitori: reclamanții în calitate de fiu și soție
supraviețuitoare, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1831 din 31
octombrie 1995 eliberat de Notariatul de Stat Brăila.
După decesul lui G.C., 12 aprilie
1949, imobilul a fost ocupat în mod abuziv de ofițeri ruși (1951-1958) și de
alți chiriași (1958-1960).
Între proprietara imobilului T.C. și
ofițerii sovietici a fost o înțelegere în sensul ca aceștia să plătească
impozitul datorat pe clădire, însă nu s-au achitat de această obligație, adunându-se
astfel un debit de 2.487 lei.
În aceste condiții, prin procesul
verbal de sechestru nr. 6328 din 11 iunie 1960, Secția Financiară Brăila a
sechestrat în absența proprietarului imobilul situat în Brăila, și prin
procesul verbal din 25 august 1960 a fost trecut în administrarea fostului Sfat
Popular Brăila.
T.C. a aflat despre această vânzare
în anul 1967, moment în care a început demersurile în vederea recuperării
acestui imobil.
Odată cu apariția Legii nr. 10/2001,
reclamanții în calitate de moștenitori ai defunctei T.C. au notificat Primăria
Brăila în vederea restituirii în natură a imobilului în conformitate cu art. 2
alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziția nr. 5127 din 19
iulie 2002, Primăria Municipiului Brăila a respins cererea de restituire în
natură a imobilului în cauză, deoarece s-a considerat că nu s-a făcut dovada
„motivelor independente de voința proprietarului”.
Prin acțiunea formulată, reclamanții
au contestat această dispoziție, considerând-o netemeinică și nelegală.
Astfel, au arătat reclamanții,
imobilul a fost preluat în mod abuziv pentru neplata unor impozite, proprietara
imobilului din acea vreme, T.C., fiind în imposibilitate vădită de a interveni
cu ceva în derularea acestui proces, că aceasta a convenit cu ofițerii
sovietici, care au locuit în acea perioadă în imobil să plătească impozitul pe
clădire în contul chiriei datorate, că aceasta fiind în vârstă a plecat din
localitate și nu a cunoscut nimic până în anul 1967.
Prin sentința civilă nr. 428 din 7
noiembrie 2002, Tribunalul Brăila a respins contestația formulată de reclamanți
împotriva dispoziției nr. 5127 din 19 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului
Brăila.
Pentru a se pronunța astfel,
tribunalul a reținut, în esență, că nu s-a dovedit existența unei convenții în
baza căreia ofițerii sovietici ar fi trebuit să achite impozitele aferente
proprietății, iar fosta proprietară nu s-a interesat de imobil după plecarea
trupelor sovietice, ocazie cu care ar fi putut să constate că nu s-au plătit
impozitele respective nici de către ofițerii sovietici, nici de către ceilalți
chiriași.
Apelul declarat de reclamanți
împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Galați, care, prin
decizia civilă nr. 15/A din 31 ianuarie 2003, a schimbat sentința atacată și,
în rejudecare, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat dispoziția
nr. 5127 din 19 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului Brăila și în
consecință, a obligat pârâta să restituie reclamanților imobilul situat în
Brăila.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de apel a reținut, în esență că trecerea imobilului în proprietatea
statului în baza Decretului nr. 224/1951 și HCM 792/1960 este nelegală,
împrejurarea că, în contul chiriei, chiriașii nu au plătit nici impozitul
conform înțelegerii verbale cu proprietara, constituind un motiv independent de
voința proprietarei, de achitare a impozitului în sensul cerut de art. 2 lit. e)
din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei pronunțate de
curtea de apel, a formulat recurs pârâta Primăria Municipiului Brăila, invocând
motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului său, pârâta
a susținut că nu a fost dovedită, cu ocazia soluționării fondului și apelului,
împrejurarea că fosta proprietară T.C. ar fi fost împiedicată în vreun fel de a
achita impozitul către stat, aceasta fiind, de fapt, o obligație legală ce
trebuia respectată.
A mai susținut pârâta, în recursul
său, că instanța de apel face referire în motivarea deciziei sale la referatul
Primăriei și la acela al Prefecturii, documente încheiate în anul 1990 și care
nu se află la dosarul cauzei, dar despre care menționează în motivarea
sentințelor pronunțate în anul 1992 de către Judecătoria Brăila într-un dosar
ce a avut ca obiect revendicarea imobilului situat în municipiul Brăila.
De asemenea, a mai susținut
recurenta, nici din depoziția martorului D.G., nu se poate deduce existența
motivelor independente de voința proprietarului pentru neplata impozitelor
către stat.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedere
că, în raport de probele administrate în cauză, instanța de apel a apreciat în
mod corect că, începând cu anul 1951, anul în care imobilul a fost ocupat de
trupele rusești, proprietara T.C. a fost lipsită de dreptul său de folosință
cât și de dreptul de dispoziție asupra acestui bun.
Imobilul a fost ocupat de trupele
rusești, în anul 1951, iar după plecarea acestora în anul 1958, de către P.E.,
care l-a ocupat în calitate de chiriașă, proprietara mutându-se în altă localitate
și înțelegându-se cu chiriașii ca, în contul chiriei, să plătească impozitul
către stat.
Faptul că nu a fost achitată de
către chiriași nici un fel de chirie pentru camerele ocupate, precum și faptul
că aceștia nu au plătit nici impozitul către stat rezultă din adresa nr. 24231
din 26 martie 1953 eliberată de Sfatul Popular al orașului Brăila, Biroul
pentru plata chiriilor camerelor ocupate de ofițerii sovietici (fila 45 dosar
fond), din memoriul moștenitoarei C.T., din conținutul procesului verbal de
sechestru nr. 6328 din 11 iunie 1960, dar și din depozițiile martorilor.
În anul 1960, imobilul a fost
preluat de către stat pentru datorii restante la impozit.
În mod corect a reținut instanța de
apel că această trecere în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 224/1951
și a HCM 792/1960 este nelegală.
Este de observat că, așa cum rezultă
din referatele nr. 5263 din 12 noiembrie 1990 al Prefecturii Brăila și
respectiv referatul nr. 5263 din 17 octombrie 1990 al Primăriei Brăila,
înscrisuri despre care recurenta afirmă că nu ar exista la dosarul cauzei, dar
care în fapt, acestea există la filele 13-14 dosar fond și respectiv filele
40-41 dosar fond, însăși reprezentanții administrației publice locale,
Prefectura și Primăria Brăila, au constatat că dispozițiile Decretului nr. 221/1960
nu au fost aplicate corect, trecerea imobilului în proprietatea statului
făcându-se fără un temei legal (un debit de 2.487 lei pentru un imobil care
avea o valoare de asigurare la acea dată de 93.510 lei).
Totodată, la preluarea imobilului de
către stat au fost încălcate și dispozițiile HCM 792/1960, împrejurare reținută
în mod corect în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel.
Astfel, executarea silită a
imobilului s-a făcut contrar dispozițiilor legale, fără înștiințarea debitoarei
proprietare, C.T., fără a i se plăti acesteia diferența rezultată după predarea
către stat, în contul creanței, a imobilului, la o valoare redusă cu 60% și
fără a se avea în vedere că debitele sub 3.000 lei nu pot fi executate asupra
bunurilor imobiliare ale debitorului care realizează exclusiv venituri din
muncă (art. 50 din HCM nr. 792/1960).
Cu privire la acest aspect, în mod
corect a reținut instanța de apel că, în cauză, nu a rezultat că debitoarea C.T.
ar fi avut alte venituri, ba dimpotrivă, din evidențele administrației
financiare reieșind că între 1951-1958 și ulterior, până în anul 1960,
chiriașii, atât cei ruși, cât și cei autohtoni, nu au plătit chirie
proprietarei.
Astfel fiind, în mod nelegal, prin
dispoziția nr. 5127 din 19 iulie 2002, Primarul municipiului Brăila a respins
cererea de restituire în natură a imobilului, considerând că reclamanții nu au
dovedit motive independente pentru neplata impozitului și motivând că imobilul
a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 și HCM
792/1960.
Față de aceste considerente, se
privește a fi nefondată critica recurentei vizând faptul că nu s-ar fi dovedit
prin probatoriile administrate, împrejurarea că fosta proprietară, T.C., ar fi
fost împiedicată în vreun fel de a achita impozitul către stat.
Totodată, față de considerentele
reținute, Curtea constată că prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu își
găsesc incidența în cauză hotărârile, instanța interpretând corect actul
juridic dedus judecății, fără a schimba natura ori înțelesul lămurit și vădit
neîndoielnic al acestuia.
Astfel fiind, Curtea urmează a face
aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de Primăria Municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 15 din
31 ianuarie 2003 a Curții de Apel Galați.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 1 martie 2005.