ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.03.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2005

HOTĂRÂRE
01.03.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6742

din 21 august 2002 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții T.I. și T.T.S. au

chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Brăila, pentru ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună anularea dispoziției nr. 5127

din 19 iulie 2002 a Primăriei municipiului Brăila, prin care a fost respinsă

cererea acestora de restituire, în natură, a imobilului situat în Brăila,

precum și restituirea în natură a acestui imobil.

În motivarea acțiunii lor,

reclamanții au arătat că prin actul de vânzare-cumpărare din 25 septembrie

1948, transcris sub nr. 139 din 11 octombrie 1984, numiții T.G.C. și G.I.C.,

soți, au cumpărat de la A.Ș. imobilul situat în Brăila.

Prin testamentul olograf din 29

iunie 1948 și transcris sub nr. 137 din 21 ianuarie 1951, G.I.C. a dispus de

întreaga sa avere în favoarea soției sale.

La decesul acestuia, 12 aprilie 1948,

soția sa C.T. a devenit unica moștenitoare conform procesului verbal încheiat

la data de 20 decembrie 1951 de către Secția Financiară a orașului Brăila.

Prin testamentul autentificat sub

nr. 623 din 15 octombrie 1969 de către Notariatul de Stat Brăila, T.C. a testat

averea sa cu titlu universal lui T.H. La 11 iunie 1995 a decedat T.H. de pe

urma căruia au rămas ca moștenitori: reclamanții în calitate de fiu și soție

supraviețuitoare, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1831 din 31

octombrie 1995 eliberat de Notariatul de Stat Brăila.

După decesul lui G.C., 12 aprilie

1949, imobilul a fost ocupat în mod abuziv de ofițeri ruși (1951-1958) și de

alți chiriași (1958-1960).

Între proprietara imobilului T.C. și

ofițerii sovietici a fost o înțelegere în sensul ca aceștia să plătească

impozitul datorat pe clădire, însă nu s-au achitat de această obligație, adunându-se

astfel un debit de 2.487 lei.

În aceste condiții, prin procesul

verbal de sechestru nr. 6328 din 11 iunie 1960, Secția Financiară Brăila a

sechestrat în absența proprietarului imobilul situat în Brăila, și prin

procesul verbal din 25 august 1960 a fost trecut în administrarea fostului Sfat

Popular Brăila.

T.C. a aflat despre această vânzare

în anul 1967, moment în care a început demersurile în vederea recuperării

acestui imobil.

Odată cu apariția Legii nr. 10/2001,

reclamanții în calitate de moștenitori ai defunctei T.C. au notificat Primăria

Brăila în vederea restituirii în natură a imobilului în conformitate cu art. 2

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 5127 din 19

iulie 2002, Primăria Municipiului Brăila a respins cererea de restituire în

natură a imobilului în cauză, deoarece s-a considerat că nu s-a făcut dovada

„motivelor independente de voința proprietarului”.

Prin acțiunea formulată, reclamanții

au contestat această dispoziție, considerând-o netemeinică și nelegală.

Astfel, au arătat reclamanții,

imobilul a fost preluat în mod abuziv pentru neplata unor impozite, proprietara

imobilului din acea vreme, T.C., fiind în imposibilitate vădită de a interveni

cu ceva în derularea acestui proces, că aceasta a convenit cu ofițerii

sovietici, care au locuit în acea perioadă în imobil să plătească impozitul pe

clădire în contul chiriei datorate, că aceasta fiind în vârstă a plecat din

localitate și nu a cunoscut nimic până în anul 1967.

Prin sentința civilă nr. 428 din 7

noiembrie 2002, Tribunalul Brăila a respins contestația formulată de reclamanți

împotriva dispoziției nr. 5127 din 19 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului

Brăila.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut, în esență, că nu s-a dovedit existența unei convenții în

baza căreia ofițerii sovietici ar fi trebuit să achite impozitele aferente

proprietății, iar fosta proprietară nu s-a interesat de imobil după plecarea

trupelor sovietice, ocazie cu care ar fi putut să constate că nu s-au plătit

impozitele respective nici de către ofițerii sovietici, nici de către ceilalți

chiriași.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Galați, care, prin

decizia civilă nr. 15/A din 31 ianuarie 2003, a schimbat sentința atacată și,

în rejudecare, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat dispoziția

nr. 5127 din 19 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului Brăila și în

consecință, a obligat pârâta să restituie reclamanților imobilul situat în

Brăila.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut, în esență că trecerea imobilului în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 224/1951 și HCM 792/1960 este nelegală,

împrejurarea că, în contul chiriei, chiriașii nu au plătit nici impozitul

conform înțelegerii verbale cu proprietara, constituind un motiv independent de

voința proprietarei, de achitare a impozitului în sensul cerut de art. 2 lit. e)

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei pronunțate de

curtea de apel, a formulat recurs pârâta Primăria Municipiului Brăila, invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, pârâta

a susținut că nu a fost dovedită, cu ocazia soluționării fondului și apelului,

împrejurarea că fosta proprietară T.C. ar fi fost împiedicată în vreun fel de a

achita impozitul către stat, aceasta fiind, de fapt, o obligație legală ce

trebuia respectată.

A mai susținut pârâta, în recursul

său, că instanța de apel face referire în motivarea deciziei sale la referatul

Primăriei și la acela al Prefecturii, documente încheiate în anul 1990 și care

nu se află la dosarul cauzei, dar despre care menționează în motivarea

sentințelor pronunțate în anul 1992 de către Judecătoria Brăila într-un dosar

ce a avut ca obiect revendicarea imobilului situat în municipiul Brăila.

De asemenea, a mai susținut

recurenta, nici din depoziția martorului D.G., nu se poate deduce existența

motivelor independente de voința proprietarului pentru neplata impozitelor

către stat.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea are în vedere

că, în raport de probele administrate în cauză, instanța de apel a apreciat în

mod corect că, începând cu anul 1951, anul în care imobilul a fost ocupat de

trupele rusești, proprietara T.C. a fost lipsită de dreptul său de folosință

cât și de dreptul de dispoziție asupra acestui bun.

Imobilul a fost ocupat de trupele

rusești, în anul 1951, iar după plecarea acestora în anul 1958, de către P.E.,

care l-a ocupat în calitate de chiriașă, proprietara mutându-se în altă localitate

și înțelegându-se cu chiriașii ca, în contul chiriei, să plătească impozitul

către stat.

Faptul că nu a fost achitată de

către chiriași nici un fel de chirie pentru camerele ocupate, precum și faptul

că aceștia nu au plătit nici impozitul către stat rezultă din adresa nr. 24231

din 26 martie 1953 eliberată de Sfatul Popular al orașului Brăila, Biroul

pentru plata chiriilor camerelor ocupate de ofițerii sovietici (fila 45 dosar

fond), din memoriul moștenitoarei C.T., din conținutul procesului verbal de

sechestru nr. 6328 din 11 iunie 1960, dar și din depozițiile martorilor.

În anul 1960, imobilul a fost

preluat de către stat pentru datorii restante la impozit.

În mod corect a reținut instanța de

apel că această trecere în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 224/1951

și a HCM 792/1960 este nelegală.

Este de observat că, așa cum rezultă

din referatele nr. 5263 din 12 noiembrie 1990 al Prefecturii Brăila și

respectiv referatul nr. 5263 din 17 octombrie 1990 al Primăriei Brăila,

înscrisuri despre care recurenta afirmă că nu ar exista la dosarul cauzei, dar

care în fapt, acestea există la filele 13-14 dosar fond și respectiv filele

40-41 dosar fond, însăși reprezentanții administrației publice locale,

Prefectura și Primăria Brăila, au constatat că dispozițiile Decretului nr. 221/1960

nu au fost aplicate corect, trecerea imobilului în proprietatea statului

făcându-se fără un temei legal (un debit de 2.487 lei pentru un imobil care

avea o valoare de asigurare la acea dată de 93.510 lei).

Totodată, la preluarea imobilului de

către stat au fost încălcate și dispozițiile HCM 792/1960, împrejurare reținută

în mod corect în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel.

Astfel, executarea silită a

imobilului s-a făcut contrar dispozițiilor legale, fără înștiințarea debitoarei

proprietare, C.T., fără a i se plăti acesteia diferența rezultată după predarea

către stat, în contul creanței, a imobilului, la o valoare redusă cu 60% și

fără a se avea în vedere că debitele sub 3.000 lei nu pot fi executate asupra

bunurilor imobiliare ale debitorului care realizează exclusiv venituri din

muncă (art. 50 din HCM nr. 792/1960).

Cu privire la acest aspect, în mod

corect a reținut instanța de apel că, în cauză, nu a rezultat că debitoarea C.T.

ar fi avut alte venituri, ba dimpotrivă, din evidențele administrației

financiare reieșind că între 1951-1958 și ulterior, până în anul 1960,

chiriașii, atât cei ruși, cât și cei autohtoni, nu au plătit chirie

proprietarei.

Astfel fiind, în mod nelegal, prin

dispoziția nr. 5127 din 19 iulie 2002, Primarul municipiului Brăila a respins

cererea de restituire în natură a imobilului, considerând că reclamanții nu au

dovedit motive independente pentru neplata impozitului și motivând că imobilul

a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 și HCM

792/1960.

Față de aceste considerente, se

privește a fi nefondată critica recurentei vizând faptul că nu s-ar fi dovedit

prin probatoriile administrate, împrejurarea că fosta proprietară, T.C., ar fi

fost împiedicată în vreun fel de a achita impozitul către stat.

Totodată, față de considerentele

reținute, Curtea constată că prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu își

găsesc incidența în cauză hotărârile, instanța interpretând corect actul

juridic dedus judecății, fără a schimba natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Astfel fiind, Curtea urmează a face

aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Primăria Municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 15 din

31 ianuarie 2003 a Curții de Apel Galați.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 1 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3795/2012
luării abuzive a imobilului revendicat și a calității de moștenitor de pe urma fostului proprietar al imobilului situat în Brăila. Prin aceeași decizie s-a declinat competența de soluționare a notificării din 2001 către Primăria Municipiulu
ÎCCJ 2002-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 920/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2001 sub nr. 4872 pe rolul Tribunalului Brăila reclamanții M.V. și M.I., în contradictoriu cu Prim
ÎCCJ 2005-05-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3836/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 octombrie 2003 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul H.P. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu
ÎCCJ 2005-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 919/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 4873 din 18 octombrie 2001, reclamanții M.V. și M.I. au formulat contestație împotriva Dispoz
ÎCCJ 2005-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1557/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunile conexe înregistrate la 9 septembrie 2002 și la 7 martie 2003, reclamanții B.R.F., S.A. și P.N. au solicitat anularea dispozițiilor nr
Sursă