ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3836/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 octombrie 2003 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul H.P. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Brăila o contestație împotriva dispoziției nr. 7716 din 19 septembrie 2003 emisă de primarul municipiului Brăila solicitând anularea dispoziției și admiterea notificării de restituire în natură a imobilului situat în Brăila, moștenit de la bunica R.H. și, respectiv tatăl său, A.H. Tribunalul Brăila, prin decizia civilă nr. 43 din 5 februarie 2004 a admis contestația, a desființat dispoziția nr. 7716/2003 și a dispus restituirea în natură a imobilului revendicat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că primarul municipiului Brăila prin dispoziția nr. 7716/2003 a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamant pentru motivul că nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001. Tribunalul analizând probele administrate în cauză a constatat că R.(R.)H. proprietara imobilului a avut doi fii A., tatăl reclamantului și A., unchiul reclamantului. După moartea bunicii reclamantului, în 1949, cei doi fii ai ei, care au rămas în aceeași casă în care a locuit mama lor, nu au deschis succesiunea. Ulterior au plecat în America unde au decedat.

Reclamantul a făcut dovada că este singurul moștenitor al tatălui și respectiv unchiului său și, ca atare, îndreptățit să ceară restituirea imobilului, trecut nelegal în proprietatea statului, printr-un proces verbal nr. 667 din 16 septembrie 1964. Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 459/A din 1 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei Primăria Municipiului Brăila care a criticat soluția primei instanțe pentru că petiționarul nu a depus în faza administrativă dovezile pentru a-și dovedi calitatea. S-a mai criticat soluția pentru că imobilul revendicat nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 fiind trecut în proprietatea statului încă din 1941 prin Legea de Românizare nr. 842/1941.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că neprezentarea actelor în faza administrativă nu-l decade pe petiționar din dreptul de a pretinde bunul în temeiul Legii nr. 10/2001. Sub acest aspect nu se poate însă imputa instituției notificate, soluția pronunțată. Nu s-a primit nici critica că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 deoarece Legea nr. 842/1941 prin care s-a preluat imobilul de la H.R., a fost abrogată prin Legea nr. 641 din 19 decembrie 1944. Potrivit art. 19 bunurile preluate în patrimoniul statului prin art. 1 al Legii 842/1941, se consideră că nu au ieșit niciodată din patrimoniul titularului deposedat și vor fi restituite în condițiile acestei legi.

Ca urmare, concluzionându-se că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul titularului, s-a constatat că a intrat în patrimoniul statului fără titlu încă din 1941, nefiind emisă nici o decizie în beneficiul Primăriei și deci, în acest caz, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri pârâtul, Primarul municipiului Brăila, a declarat în termen legal recurs criticând soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 7 și 9 C. proc. civ. În esență, în fapt, s-a arătat că instanța a înlăturat nelegal susținerea că imobilul a trecut în patrimoniul statului în temeiul Legii nr. 842/1941. S-a mai arătat că decizia Primăriei a fost legală și temeinică pentru că în măsura în care petiționarul nu depune în termen actele de care înțelege să se folosească acestea nu vor mai fi avute în vedere (potrivit O.U.G.

nr. 10/2003 aprobată prin Legea nr. 289/2003). Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente. Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia s-a revendicat imobilul, indică, în art. 1 alin. (1), categoria imobilelor care se restituie de regulă în natură în condițiile acestei legi. Imobilele în discuție sunt cele „preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite”. Ca urmare, acestui cadru general i se subsumează dispoziția art. 2 din lege care explică sintagma folosită de lege „imobile preluate în mod abuziv” prin enumerarea de la lit. a) la h) a categoriilor vizate.

De la perioada cu privire la care se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001, și anume 6 martie 1945-22 decembrie 1989 legea face numai o singură excepție,, expres prevăzută, imobilele preluate prin Legea nr. 139/1940 și nerestituite. Pe cale de consecință orice altă preluare abuzivă ce excede acestei perioade nu se poate analiza în cadrul unei cereri de revendicare după procedura specială a Legii nr. 10/2001. Ea urmează fără îndoială procedura de drept comun. În cazul dedus judecății imobilul ce a aparținut bunicii reclamantului a intrat sub incidența Decretului-lege nr. 842 din 27 martie 1941 pentru trecerea proprietăților urbane evreiești în patrimoniul statului și pentru oprirea evreilor de a dobândi proprietăți similare urbane sau anumite drepturi reale asupra acestor imobile.

Potrivit actului normativ menționat (art. 1) imobilele urbane proprietatea evreilor au intrat de plin drept în patrimoniul statului la data publicării numitului decret-lege. În acest sens, proprietara imobilului, bunica reclamantului, s-a conformat dispozițiilor art. 7 din Decretul-lege nr. 842/1941 și a depus la Centrul Național de Românizare declarația prevăzută de lege (fila 17 din dosarul nr. 481/2004 al Curții de Apel Galați), declarația fiind înregistrată la nr. 032240 din 15 mai 1941. Prin Legea nr. 641 din 19 decembrie 1944 pentru abrogarea măsurilor legislative anterioare, au fost abrogate, pe data publicării legii toate măsurile legislative prin care s-au luat dispozițiuni discriminatorii privitoare la evrei.

Art. 19 al acestui din urmă act normativ reface situația juridică a imobilelor astfel preluate „se socotesc că nu au ieșit niciodată din patrimoniile titularilor deposedați”, dar precizează că aceste bunuri „vor fi restituite în condițiile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalități de transcriere sau intabulare”. Legea cuprinde în acest sens o serie de dispoziții care reglementează amănunțit diversele situații pentru repunerea titularilor în drepturile lor. În cauză nu s-au făcut dovezi în sensul că imobilul a reintrat în patrimoniul titularului inițial prin procedura stabilită de legea mai sus amintită pentru a putea concluziona că s-a schimbat ulterior temeiul de trecere în proprietatea statului a imobilului în discuție, situație care să facă aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Se constată așadar că imobilul revendicat nu a fost preluat în perioada reglementată de Legea nr. 10/2001 și nici prin Legea nr. 139/1940, și, ca urmare, nu intră în obiectul de reglementare al retrocedării în temeiul acestei legi speciale. Sub acest aspect, instanțele de fond și de apel au pronunțat soluții nelegale, cu aplicarea greșită a legii. Pe cale de consecință se va admite recursul Primarului municipiului Brăila și, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va casa decizia 459/A din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Galați, precum și decizia civilă nr. 93 din 5 februarie 2005 a Tribunalului Brăila și pe fond se va respinge contestația împotriva dispoziției nr. 7716 din 19 septembrie 2003, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul formulat de pârâtul primarul municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 459/A din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Galați. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 93 din 5 februarie 2004 a Tribunalului Brăila și, pe fond, respinge contestația. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.