ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3836/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

octombrie 2003 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul H.P. a formulat, în

temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Brăila o

contestație împotriva dispoziției nr. 7716 din 19 septembrie 2003 emisă de

primarul municipiului Brăila solicitând anularea dispoziției și admiterea

notificării de restituire în natură a imobilului situat în Brăila, moștenit de

la bunica R.H. și, respectiv tatăl său, A.H.

Tribunalul Brăila, prin decizia

civilă nr. 43 din 5 februarie 2004 a admis contestația, a desființat dispoziția

nr. 7716/2003 și a dispus restituirea în natură a imobilului revendicat.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că primarul municipiului Brăila prin dispoziția nr.

7716/2003 a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamant

pentru motivul că nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită la restituire

în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul analizând probele

administrate în cauză a constatat că R.(R.)H. proprietara imobilului a avut doi

fii A., tatăl reclamantului și A., unchiul reclamantului. După moartea bunicii

reclamantului, în 1949, cei doi fii ai ei, care au rămas în aceeași casă în

care a locuit mama lor, nu au deschis succesiunea. Ulterior au plecat în

America unde au decedat. Reclamantul a făcut dovada că este singurul moștenitor

al tatălui și respectiv unchiului său și, ca atare, îndreptățit să ceară

restituirea imobilului, trecut nelegal în proprietatea statului, printr-un

proces verbal nr. 667 din 16 septembrie 1964.

Curtea de Apel Galați prin decizia

civilă nr. 459/A din 1 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei

Primăria Municipiului Brăila care a criticat soluția primei instanțe pentru că

petiționarul nu a depus în faza administrativă dovezile pentru a-și dovedi

calitatea. S-a mai criticat soluția pentru că imobilul revendicat nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001 fiind trecut în proprietatea statului încă din 1941

prin Legea de Românizare nr. 842/1941.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de apel a reținut că neprezentarea actelor în faza administrativă nu-l

decade pe petiționar din dreptul de a pretinde bunul în temeiul Legii nr.

10/2001. Sub acest aspect nu se poate însă imputa instituției notificate,

soluția pronunțată.

Nu s-a primit nici critica că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 deoarece Legea nr.

842/1941 prin care s-a preluat imobilul de la H.R., a fost abrogată prin Legea

nr. 641 din 19 decembrie 1944. Potrivit art. 19 bunurile preluate în

patrimoniul statului prin art. 1 al Legii 842/1941, se consideră că nu au ieșit

niciodată din patrimoniul titularului deposedat și vor fi restituite în

condițiile acestei legi.

Ca urmare, concluzionându-se că

imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul titularului, s-a constatat că a

intrat în patrimoniul statului fără titlu încă din 1941, nefiind emisă nici o

decizie în beneficiul Primăriei și deci, în acest caz, sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul,

Primarul municipiului Brăila, a declarat în termen legal recurs criticând

soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 7 și 9 C. proc. civ.

În esență, în fapt, s-a arătat că

instanța a înlăturat nelegal susținerea că imobilul a trecut în patrimoniul

statului în temeiul Legii nr. 842/1941. S-a mai arătat că decizia Primăriei a

fost legală și temeinică pentru că în măsura în care petiționarul nu depune în

termen actele de care înțelege să se folosească acestea nu vor mai fi avute în

vedere (potrivit O.U.G. nr. 10/2003 aprobată prin Legea nr. 289/2003).

Recursul este fondat și se va admite

pentru următoarele considerente.

Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia

s-a revendicat imobilul, indică, în art. 1 alin. (1), categoria imobilelor care

se restituie de regulă în natură în condițiile acestei legi. Imobilele în

discuție sunt cele „preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22

decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940

asupra rechizițiilor și nerestituite”.

Ca urmare, acestui cadru general i

se subsumează dispoziția art. 2 din lege care explică sintagma folosită de lege

„imobile preluate în mod abuziv” prin enumerarea de la lit. a) la h) a

categoriilor vizate.

De la perioada cu privire la care se

aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001, și anume 6 martie 1945-22 decembrie 1989

legea face numai o singură excepție,, expres prevăzută, imobilele preluate prin

Legea nr. 139/1940 și nerestituite.

Pe cale de consecință orice altă

preluare abuzivă ce excede acestei perioade nu se poate analiza în cadrul unei

cereri de revendicare după procedura specială a Legii nr. 10/2001. Ea urmează

fără îndoială procedura de drept comun.

În cazul dedus judecății imobilul ce

a aparținut bunicii reclamantului a intrat sub incidența Decretului-lege nr.

842 din 27 martie 1941 pentru trecerea proprietăților urbane evreiești în

patrimoniul statului și pentru oprirea evreilor de a dobândi proprietăți similare

urbane sau anumite drepturi reale asupra acestor imobile.

Potrivit actului normativ menționat

(art. 1) imobilele urbane proprietatea evreilor au intrat de plin drept în

patrimoniul statului la data publicării numitului decret-lege.

În acest sens, proprietara

imobilului, bunica reclamantului, s-a conformat dispozițiilor art. 7 din

Decretul-lege nr. 842/1941 și a depus la Centrul Național de Românizare

declarația prevăzută de lege (fila 17 din dosarul nr. 481/2004 al Curții de

Apel Galați), declarația fiind înregistrată la nr. 032240 din 15 mai 1941.

Prin Legea nr. 641 din 19 decembrie

1944 pentru abrogarea măsurilor legislative anterioare, au fost abrogate, pe

data publicării legii toate măsurile legislative prin care s-au luat

dispozițiuni discriminatorii privitoare la evrei.

Art. 19 al acestui din urmă act

normativ reface situația juridică a imobilelor astfel preluate „se socotesc că

nu au ieșit niciodată din patrimoniile titularilor deposedați”, dar precizează

că aceste bunuri „vor fi restituite în condițiile prezentei legi, fără

îndeplinirea vreunei formalități de transcriere sau intabulare”. Legea cuprinde

în acest sens o serie de dispoziții care reglementează amănunțit diversele

situații pentru repunerea titularilor în drepturile lor.

În cauză nu s-au făcut dovezi în

sensul că imobilul a reintrat în patrimoniul titularului inițial prin procedura

stabilită de legea mai sus amintită pentru a putea concluziona că s-a schimbat

ulterior temeiul de trecere în proprietatea statului a imobilului în discuție, situație

care să facă aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Se constată așadar că imobilul

revendicat nu a fost preluat în perioada reglementată de Legea nr. 10/2001 și

nici prin Legea nr. 139/1940, și, ca urmare, nu intră în obiectul de

reglementare al retrocedării în temeiul acestei legi speciale. Sub acest

aspect, instanțele de fond și de apel au pronunțat soluții nelegale, cu

aplicarea greșită a legii.

Pe cale de consecință se va admite

recursul Primarului municipiului Brăila și, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

se va casa decizia 459/A din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Galați, precum și

decizia civilă nr. 93 din 5 februarie 2005 a Tribunalului Brăila și pe fond se

va respinge contestația împotriva dispoziției nr. 7716 din 19 septembrie 2003,

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâtul

primarul municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 459/A din 1 aprilie

2004 a Curții de Apel Galați.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 93 din 5 februarie 2004 a Tribunalului Brăila și, pe fond,

respinge contestația.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.