ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6692/2005

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brăila la 25 noiembrie 2003, T.A.M. a contestat decizia nr. 9521 din 12

noiembrie 2003 emisă de Primăria municipiul Brăila.

În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia

contestată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat

în Brăila, acordându-se despăgubiri pentru o cotă de 1/6 din imobil.

Această decizie este nelegală întrucât contestatorul

are o cotă de ⅓ din imobil.

Prin sentința civilă nr. 883 din 18 decembrie 2003,

Tribunalul Brăila a respins contestația ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din

actele dosarului rezultă că imobilul revendicat a fost demolat și pe

amplasamentul acestuia s-au construit blocuri de locuințe. Prin dispoziția

atacată instituția notificată i-a făcut contestatorului ofertă de restituire

prin echivalent, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001, pentru care

acesta trebuia să opteze în termen de 60 de zile de la data comunicării

deciziei.

Cu privire la cota parte din moștenire sunt

aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care fac

trimitere la dispozițiile codului civil în materie de moștenire și de împărțire

a acesteia. În cauză, cu privire la același imobil au pretins drepturi mai

mulți moștenitori, urmând ca drepturile acestora să se stabilească în raport de

cotele ce li se cuvin.

Apelul declarat de contestator a fost respins prin

decizia civilă nr. 761 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

În considerentele deciziei tribunalului s-a reținut

că reclamantul a renunțat expres la moștenirea mamei sale și a unchiului după

mamă, iar această renunțare nu se încadrează în prevederile art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001. Totuși, reclamantului i-a fost recunoscută o cotă de

1/6, situație care nu mai poate fi schimbată.

La instanța de fond reclamantul a contestat acordarea

cotei de 1/6 din imobil și a cerut să se depună referatul privind

imposibilitatea restituirii în natură, fără să ceară și o reevaluare a

imobilului. A făcut acest lucru abia în apel, astfel încât cererea este nouă,

în condițiile art. 294 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat

recurs, critica privind următoarele aspecte:

Nici Legea nr. 10/2001 și nici H.G. nr. 498/2003 nu

prevăd nici o mențiune cu privire la limitarea cotelor ideale cuvenite

notificatorilor în condițiile în care aceștia sunt rude de același grad și sunt

succesoare ale titularului dreptului de proprietate solicitat a fi

reconstituit.

În speță, dintre toți succesorii fostului proprietar

au făcut cerere de retrocedare numai recurentul și B.A. Cota ce ar fi revenit

celui de-al treilea succesor, care nu a formulat notificare, nu poate reveni

statului, ci trebuie atribuită celorlalți doi, aspect care rezultă chiar din

prevederile art. 4.6. din H.G. nr. 498/2003.

Din eroare instanța de apel a omis să ia în

considerare certificatul de moștenitor care atestă calitatea de moștenitor a

reclamantului e de pe urma mamei sale. Acceptarea succesiunii produce efecte

irevocabile și în consecință renunțarea ulterioară este lipsită de efecte

juridice. În aceste condiții, constatarea instanței de apel cu privire la

actele de renunțare făcute de recurent în anul 1978 trebuie să fie înlăturată.

De vreme ce a fost contestată cota succesorală s-a

contestat inclusiv valoarea despăgubirilor acordate prin decizie, deci nu se

poate vorbi de o cerere nouă în apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct.

7-10 C. proc. civ.

Curtea a apreciat că dezvoltarea criticilor aduse

hotărârii atacate face posibilă încadrarea acestora în motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizat

recursul, reținându-se următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță a fost

contestată dispoziția prin care s-a respins cererea de restituire în natură a

unui imobil și i s-a recunoscut contestatorului dreptul la despăgubiri într-o

cotă de 1/6 din imobil.

În dispoziția contestată s-a reținut că imobilul a

cărui restituire în natură s-a solicitat a fost demolat iar pe vechiul

amplasament au fost construite blocuri de locuințe.

Contestatorul nu a făcut dovada, în condițiile art.

1169 C. civ., că ar fi rămas o porțiune de teren liberă, pentru care să se

obțină restituirea în natură, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, măsura de respingere a cererii de restituire în natură și

de recunoaștere a dreptului la despăgubiri este corectă.

Nu a putut fi primită nici critica privitoare la

întinderea cotei recunoscută contestatorului.

Conținutul certificatului de moștenitor nu poate fi

contestat în cadrul procedurii speciale stabilite prin Legea nr. 10/2001, art.

4 alin. (3) nefăcând decât să-i repună pe succesibilii care nu au acceptat

succesiunea, în termenul de acceptare a moștenirii, pentru bunurile care fac

obiectul acestei legi. În condițiile art. 4 alin. (1) din lege, atunci când

restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale

bunului solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în

cote-păți ideale, potrivit dreptului comun. Or, cota de 1/6 ce îi revine

contestatorului a fost stabilită pe baza mențiunilor din ambele certificate de

moștenitor pe care acesta își întemeiază pretențiile și din care rezultă că

vine la succesiune alături de alți moștenitori. Dacă dorește să i se recunoască

o altă cotă, atunci trebuie să atace aceste certificate, în condițiile

dreptului civil comun.

Așadar, reținerea greșită a faptului că reclamantul

ar fi renunțat la moștenire, deși aceasta nu a fost făcută înăuntrul termenului

de opțiune succesorală, nu a fost de natură să influențeze legalitatea soluției

date în cauză.

Pe de altă parte, critica în sensul de vreme ce s-a

contestat cota succesorală înseamnă că s-a contestat și valoarea despăgubirilor

acordate prin decizie, astfel încât nu se poate considera că s-a făcut o cerere

nouă în apel, nu este întemeiată.

Unul din drepturile care intră în conținutul

principiului disponibilității este cel privitor la stabilirea de către

reclamant a limitelor cererii de chemare în judecată cu privire la obiect.

Prin cererea introductivă de instanță nu s-a

contestat și valoarea despăgubirii propusă de intimată, astfel încât aprecierea

instanței de apel în sensul că aceasta constituie o cerere nouă în apel este

corectă.

Împrejurarea că în urma modificării cotei sale

succesorale contestatorului i-ar reveni o sumă de bani mai mare, nu înseamnă că

prin simplul fapt că se contestă cota se majorează și totalul despăgubirilor

propuse de unitatea notificată. Drept urmare, cererea făcută în apel pentru

majorarea despăgubirilor încalcă dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a

considerat că motivele de recurs formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct.

9 C. proc. civ., instanțele de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a

legilor materiale aplicabile speței.

Ca atare, recursul a fost respins în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

recurentul-apelant T.A.M. împotriva deciziei civile nr. 761 A din 19 mai 2004

pronunțată de Curtea de Apel Galați în contradictoriu cu intimata Primăria

municipiului Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie

2005.