ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5695/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

16 decembrie 2004, reclamanta SC Y. SRL Târgu Jiu a solicitat anularea deciziei

nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de A.N.R.C.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

reclamanta, prin decizia contestată, a fost obligată nelegal la plata tarifului

de monitorizare aferentă anului 2004, în funcție de întreaga cifră de afaceri

pe anul 2003, în loc de cifra de afaceri rezultată în anul 2003, din serviciile

de telecomunicații.

Prin sentința civilă nr. 760 din 20 aprilie

2005, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

acțiunea a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că decizia atacată este

conformă dispozițiilor art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2002.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen, SC H. SA Petroșani, cu care a fuzionat, prin

absorbție, SC Y. SRL Târgu Jiu.

În motivarea recursului s-a arătat

că reclamantei nu i-a fost respectat dreptul la apărare, deoarece pentru data

la care s-a soluționat cauza, a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de

apărare; că sentința nu este motivată; că reclamanta nu a beneficiat de

serviciile din sfera serviciului universal; că pârâta, la data de 8 iulie 2004,

emisese decizia nr. 962/EI, în baza art. 38 alin. (1), (3) și (5) și art. 47

alin. (3) din O.U.G. nr. 79/2002, decizie ulterior desființată, iar apoi a emis

decizia nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, având ca temei legal art. 38 alin.

(1), (3) și (5) din O.U.G. nr. 79/2002, și nu dispozițiile art. 47 din O.U.G. nr.

79/2002.

La data de 29 noiembrie 2005,

recurenta a depus precizări la motivele de recurs, arătând că sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 304/2003, pentru serviciul universal și drepturile

utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice.

S-a precizat, în esență, că furnizorii de rețele publice de comunicații

electronice și furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului care

pot fi obligați la plata contribuției, trebuie să facă parte din categoria

furnizorilor de servicii din sfera serviciului universal. Or, recurenta nu a

fost desemnată de către A.N.R.C., furnizor de serviciu universal și nu a

beneficiat sau prestat serviciile incluse în sfera serviciului universal.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., cu referire și la dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea

constată că recursul nu este fondat.

Prin acțiune, reclamanta a precizat

că formulează contestație împotriva deciziei nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004,

emisă de A.N.R.C., întrucât tariful de monitorizare pentru anul 2004 a fost

greșit calculat în funcție de cifra totală de afaceri pe anul 2003.

Ulterior, reclamanta și-a precizat

acțiunea, arătând că se contestă decizia precizată privind plata contribuției

pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului

universal, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 304/2003; că reclamanta

nefiind desemnată de către A.N.R.C., furnizor de serviciu universal, nu trebuie

să plătească suma la care a fost obligată prin decizia atacată.

Verificând conținutul deciziei

atacate, nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de A.N.R.C., se constată că

reclamanta a fost obligată la plata contribuției pentru compensarea costului net

al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, în temeiul

dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, pct. 4.3.3. din Ordinul

nr. 184/2004 al M.C.T.I., art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (2) și art.

39 din decizia nr. 1074/2004, a Președintelui A.N.R.C., modificată.

Aceste acte normative reglementează

serviciul universal în domeniul comunicațiilor electronice.

Conform dispozițiilor art. 13 alin.

(2) din Legea nr. 304/2003, A.N.R.C. determină mecanismul de compensare a

costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal; de

asemenea, A.N.R.C. stabilește furnizorii de rețele de comunicații electronice

și furnizorii de servicii de comunicații electronice care au obligația să

contribuie la compensare, cuantumul contribuțiilor, modalitatea și termenul de

plată.

Prin dispozițiile pct. 4.3.3 din

Documentul de politică și strategie privind implementarea serviciului universal

în sectorul comunicațiilor electronice, aprobat prin Ordinul nr. 184/2004 al

M.C.T.I., se prevede că A.N.R.C. va percepe de la furnizorii de rețele publice

de comunicații electronice și de la furnizorii de telefonie destinate

publicului cu o cifră de afaceri înregistrată în anul precedent mai mare sau

egală cu 3.000.000 Euro, o sumă egală cu 0,8% din cifra lor de afaceri, din

care s-au scăzut în prealabil veniturile provenite din interconectare și

serviciile de roaming, urmând ca pentru perioada 2005 - 2010, procentul să fie

de 0,5%, dar nu mai mult de 2.000.000 Euro pentru fiecare furnizor.

În art. 33 al deciziei nr.

1074/2004, a Președintelui A.N.R.C., s-a prevăzut că pentru necesitățile anuale

de finanțare a serviciului universal, A.N.R.C. va percepe de la furnizorii de

rețele publice de comunicații electronice și de la furnizorii de servicii de telefonie

destinate publicului cu o cifră de afaceri înregistrată în anul precedent mai

mare sau egală cu 3.000.000 Euro, contribuția pentru compensarea costului net

al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.

Din cuprinsul acestor norme rezultă

că pentru anul 2004, titularii obligației de plată a contribuției pentru

compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului

universal sunt furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și

furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului cu o cifră de afaceri

mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro în anul 2003.

Reclamanta-recurentă a fost

autorizată să furnizeze rețele publice de comunicații electronice, astfel cum

rezultă din „Certificatul - tip” depus la dosar, iar în anul 2003 a înregistrat

o cifră de afaceri mai mare de 3.000.000 Euro.

În conformitate cu dispozițiile

legale mai sus precizate, se pot impune obligații la plata contribuției pentru

compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului

universal și furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice, fără ca

aceștia să furnizeze servicii de tipul celor incluse în sfera serviciului

universal. Ca atare, decizia contestată este legală, iar soluția instanței de

fond, de respingere a acțiunii, urmează a fi menținută, chiar dacă în

considerente s-au avut în vedere alte aspecte. Prezenta motivare a deciziei

substituie motivarea sentinței recurate.

Referitor la motivul de recurs prin

care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, Curtea constată că nici

acesta nu este întemeiat.

La termenul din data de 20 aprilie

2005, când a fost soluționată cauza de către curtea de apel, nu a existat

formulată o cerere de amânare pentru lipsă de apărare din partea reclamantei. O

astfel de cerere a fost depusă ulterior, după soluționarea pricinii, la data de

21 aprilie 2005, astfel încât instanța nu a putut să o aibă în vedere.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

SC H. SA Petroșani împotriva

sentinței civile nr. 760 din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 noiembrie 2005.