ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5695/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 decembrie 2004, reclamanta SC Y. SRL Târgu Jiu a solicitat anularea deciziei nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de A.N.R.C. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta, prin decizia contestată, a fost obligată nelegal la plata tarifului de monitorizare aferentă anului 2004, în funcție de întreaga cifră de afaceri pe anul 2003, în loc de cifra de afaceri rezultată în anul 2003, din serviciile de telecomunicații. Prin sentința civilă nr. 760 din 20 aprilie 2005, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că decizia atacată este conformă dispozițiilor art. 47 alin. (1) din O.U.G.

nr. 79/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, SC H. SA Petroșani, cu care a fuzionat, prin absorbție, SC Y. SRL Târgu Jiu. În motivarea recursului s-a arătat că reclamantei nu i-a fost respectat dreptul la apărare, deoarece pentru data la care s-a soluționat cauza, a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare; că sentința nu este motivată; că reclamanta nu a beneficiat de serviciile din sfera serviciului universal; că pârâta, la data de 8 iulie 2004, emisese decizia nr. 962/EI, în baza art. 38 alin. (1), (3) și (5) și art. 47 alin. (3) din O.U.G. nr. 79/2002, decizie ulterior desființată, iar apoi a emis decizia nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, având ca temei legal art. 38 alin. (1), (3) și (5) din O.U.G.

nr. 79/2002, și nu dispozițiile art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002. La data de 29 noiembrie 2005, recurenta a depus precizări la motivele de recurs, arătând că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 304/2003, pentru serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice. S-a precizat, în esență, că furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului care pot fi obligați la plata contribuției, trebuie să facă parte din categoria furnizorilor de servicii din sfera serviciului universal. Or, recurenta nu a fost desemnată de către A.N.R.C., furnizor de serviciu universal și nu a beneficiat sau prestat serviciile incluse în sfera serviciului universal.

Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., cu referire și la dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat. Prin acțiune, reclamanta a precizat că formulează contestație împotriva deciziei nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de A.N.R.C., întrucât tariful de monitorizare pentru anul 2004 a fost greșit calculat în funcție de cifra totală de afaceri pe anul 2003. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că se contestă decizia precizată privind plata contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 304/2003; că reclamanta nefiind desemnată de către A.N.R.C., furnizor de serviciu universal, nu trebuie să plătească suma la care a fost obligată prin decizia atacată.

Verificând conținutul deciziei atacate, nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de A.N.R.C., se constată că reclamanta a fost obligată la plata contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, pct. 4.3.3. din Ordinul nr. 184/2004 al M.C.T.I., art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (2) și art. 39 din decizia nr. 1074/2004, a Președintelui A.N.R.C., modificată. Aceste acte normative reglementează serviciul universal în domeniul comunicațiilor electronice. Conform dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, A.N.R.C. determină mecanismul de compensare a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal; de asemenea, A.N.R.C.

stabilește furnizorii de rețele de comunicații electronice și furnizorii de servicii de comunicații electronice care au obligația să contribuie la compensare, cuantumul contribuțiilor, modalitatea și termenul de plată. Prin dispozițiile pct. 4.3.3 din Documentul de politică și strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicațiilor electronice, aprobat prin Ordinul nr. 184/2004 al M.C.T.I., se prevede că A.N.R.C. va percepe de la furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de la furnizorii de telefonie destinate publicului cu o cifră de afaceri înregistrată în anul precedent mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro, o sumă egală cu 0,8% din cifra lor de afaceri, din care s-au scăzut în prealabil veniturile provenite din interconectare și serviciile de roaming, urmând ca pentru perioada 2005 - 2010, procentul să fie de 0,5%, dar nu mai mult de 2.000.000 Euro pentru fiecare furnizor.

În art. 33 al deciziei nr. 1074/2004, a Președintelui A.N.R.C., s-a prevăzut că pentru necesitățile anuale de finanțare a serviciului universal, A.N.R.C. va percepe de la furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de la furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului cu o cifră de afaceri înregistrată în anul precedent mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro, contribuția pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.

Din cuprinsul acestor norme rezultă că pentru anul 2004, titularii obligației de plată a contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal sunt furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului cu o cifră de afaceri mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro în anul 2003. Reclamanta-recurentă a fost autorizată să furnizeze rețele publice de comunicații electronice, astfel cum rezultă din „Certificatul - tip” depus la dosar, iar în anul 2003 a înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 3.000.000 Euro. În conformitate cu dispozițiile legale mai sus precizate, se pot impune obligații la plata contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal și furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice, fără ca aceștia să furnizeze servicii de tipul celor incluse în sfera serviciului universal.

Ca atare, decizia contestată este legală, iar soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii, urmează a fi menținută, chiar dacă în considerente s-au avut în vedere alte aspecte. Prezenta motivare a deciziei substituie motivarea sentinței recurate. Referitor la motivul de recurs prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat. La termenul din data de 20 aprilie 2005, când a fost soluționată cauza de către curtea de apel, nu a existat formulată o cerere de amânare pentru lipsă de apărare din partea reclamantei. O astfel de cerere a fost depusă ulterior, după soluționarea pricinii, la data de 21 aprilie 2005, astfel încât instanța nu a putut să o aibă în vedere.

Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC H. SA Petroșani împotriva sentinței civile nr. 760 din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2005.