ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6817/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la 23

ianuarie 2003, petiționarul T.G. a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București începerea urmăririi penale împotriva lui Z.V., asociat la SC E.C.

SRL București și R.M., inspector de specialitate în cadrul I.S.T.P.M. București

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246, raportat la art. 248

1

C. pen., art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen., art. 247 raportat

la art. 248

1

C. pen., art. 254 alin. (2) C. pen., art. 256 C. pen.,

și art. 257 C. pen.

Fiind audiat la sediul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, pentru precizarea obiectului plângerii,

petiționarul a solicitat să se efectueze cercetări și față de procurorul M.M. în

vederea stabilirii modului în care a soluționat dosarul penal nr. 7009/P/1999

al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București.

Petiționarul T.G. a susținut că, în

ziua de 3 iunie 1999, în timp ce își desfășura activitatea ca muncitor în

cadrul atelierului de turnătorie al SC E.C. SRL București a fost victima unui

accident de muncă în urma căruia a suferit arsuri de gradul 3 și 4 pe

aproximativ 8 % din suprafața corpului. Accidentul a format obiectul unei

anchete penale, întocmindu-se dosarul nr. 7009/P/1999 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria sectorului 3 București și în cauză R.M. a menționat în mod

neadevărat, în cuprinsul procesului verbal de cercetare, că ancheta a fost

efectuată în parte la sediul societății comerciale precum și faptul că victima

a luat cunoștință înainte de producerea accidentului, de normele de protecția

muncii și a semnat fișa individuală de instructaj, împrejurări reținute și de

procurorul M.M., deși această fișă a fost completată și semnată în fals după

producerea evenimentului.

Petiționarul a mai arătat că, fără a

audia nici un martor, procurorul M.M. a stabilit că el se face vinovat de

producerea accidentului deoarece nu a respectat dispozițiile art. 19 lit. b)

din Legea nr. 90/1996, aspect reținut în cuprinsul rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, din 17 februarie 2000.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, prin rezoluția nr. 270/P/2003 din 5 iunie 2003, a dispus neînceperea

urmăririi penale împotriva procurorului M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor

de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu în contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., și reținerea sau

distrugerea de înscrisuri prevăzută de art. 242 teza II C. pen.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus

disjungerea urmăririi penale față de R.M. și Z.V. în vederea efectuării

cercetărilor ce se impun și declinarea competenței de soluționare a lucrării

disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3

București.

În motivarea rezoluției Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București a reținut că în urma cercetărilor efectuate

nu s-au stabilit date sau indicii în sensul că procurorul M.M. ar fi sustras

acte din dosarul de anchetă, că și-ar fi încălcat atribuțiile sale cu prilejul

soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului penal nr. 7009/P/1999 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București și nici încheierea

unui act fals.

Împotriva acestei soluții

petiționarul s-a plâns procurorului ierarhic superior, care, prin rezoluția nr.

1253/II-2/2005 din 10 mai 2005 a constatat că neînceperea urmăririi penale este

corectă, nerezultând date care să confirme săvârșirea vreunei infracțiuni de

către procurorul M.M.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin sentința penală nr. 133

din 5 octombrie 2005, a respins, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., plângerea petiționarului T.G. considerând că soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de procurorul M.M. este corectă deoarece

acesta a soluționat lucrarea repartizată conform probelor administrate.

Petiționarul a declarat recurs, în

termen legal, împotriva sentinței solicitând casarea acesteia și admiterea

plângerii în sensul trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale față de intimatul M.M.

Verificând hotărârea atacată pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de critica formulată

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

tardivitate a recursului formulat de către petiționar, ridicată de procurorul

de ședință, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.

În acest sens, termenul de recurs

este de 10 zile, potrivit art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., iar el

curge după distincțiile prevăzute de art. 363 alin. (3) din același cod, pentru

partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de

la pronunțare.

Totodată, conform art. 186 alin. (2)

și (4) C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se

socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua

în care acesta se împlinește, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi

nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

Revenind la cauză, se constată că

petiționarul a fost prezent atât la dezbateri la termenul din 4 octombrie 2005

cât și la pronunțare, la data de 5 octombrie 2005, iar recursul declarat a fost

primit la data de 18 octombrie 2005, la 16 octombrie 2005 fiind duminică, ceea

ce din punctul de vedere al reglementărilor menționate este un recurs declarat

în termen.

formulate se constată că recursul este nefondat.

În mod judicios prima instanță a

reținut că plângerea formulată de petiționarul T.G., în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu este fondată și a respins-o ca atare.

Înalta Curte consideră că s-a dat

eficiență materialului probator administrat, rezoluția nr. 270/P/2003 din 5

iunie 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul M.M. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen., art. 246 C. pen., și art. 242 teza

II C. pen., fiind legală și temeinică.

În ziua de 3 iunie 1999, în timp ce

își desfășura activitatea, în calitate de muncitor necalificat, în cadrul

atelierului de turnătorie al SC E.C. SRL București, T.G. a fost victima unui

accident de muncă, în urma căruia a suferit arsuri de gradele 3 și 4, pe

aproximativ 8 % din suprafața corpului, leziunile necesitând pentru vindecare

35-40 zile de îngrijiri medicale.

Ancheta a fost efectuată în dosarul nr.

7099/P/1999 de procuror M.M., delegația efectua urmărirea penală și în baza

unui plan de anchetă vizat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 3 București.

În vederea stabilirii situației de

fapt a fost audiat T.G. și șase martori, colegi de serviciu cu acesta și s-a

atașat la dosar procesul verbal de cercetare nr. 3385/1999 din 14 septembrie

1999, întocmit de I.S.T.P.M. București și acte medicale.

În baza probelor administrate prin

rezoluția din 17 februarie 2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului

3 București s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză privind accidentul

de muncă suferit de T.G. întrucât vinovat de producerea acestuia este victima

care nu a respectat dispozițiile art. 19 lit. b) din Legea nr. 90/1996, deși i

s-a făcut instructaj general la 18 mai 1999 și instructaje la locul de muncă la

datele de 18 mai și 1 iunie 2005.

În mod just prin rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale s-a constatat că procurorul M.M. nu se face

vinovat de comiterea vreunei infracțiuni.

În urma cercetărilor efectuate nu

s-au stabilit date sau indicii în sensul că magistratul ar fi sustras, din

dosar, fișa individuală de instructaj privind pe T.G. și a pretinselor

declarații scrise de P.D., T.V., R.V. și I.M. astfel că în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunea de

sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen.

Deoarece intimatul M.M. a făcut referire,

în cuprinsul rezoluției din 17 februarie 2000 la constatările inspectorului R.M.

din procesul verbal de cercetare, iar T.G. nu s-a înscris în fals cu privire la

acestea, în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale și pentru

infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

De asemenea, corect s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procuror pentru săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.,

în lipsa oricăror probe care să ateste încălcarea atribuțiilor sale cu prilejul

soluționării dosarului nr. 7009/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului

3 București.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte apreciază că soluția instanței de fond de respingere a plângerii

petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale este

legală și temeinică sub toate aspectele.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recursul petiționarului T.G.

urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul T.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 5 octombrie

2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

decembrie 2005.