ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 509 din data de 16 martie 2020, pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., constând în dreptul de a ocupa o funcție publică în cadrul administrației publice locale pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate prev. de art. 349 alin. (2) C. pen.

În baza art. 38 alin. (2), art. 39 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 4 luni, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus executarea pedepsei complementare de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Local Curtici sau a Consiliului Local Arad, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 397 C. proc. pen. s-au admis, în parte, acțiunile civile exercitate în cauză, dispunându-se obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente Comuna Macea, la plata: sumei de 4940 RON, cu titlu de daune materiale și 20.000 RON daune morale către partea civilă B.; sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă C., reprezentat de B.; sumei de câte 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către părțile civile D., E., F., G., H. și I..

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni sau a neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, inculpatul A., partea responsabilă civilmente Comuna Macea și părțile civile B., C. (reprezentat de B.), D., E., F., G. și H..

Prin Decizia penală nr. 1058/A din 03.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în opinie majoritară, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, inculpatul A., părțile civile B., C., D., E., F., G. și H. și partea responsabilă civilmente U.A.T. Comuna Macea împotriva Sentinței penale nr. 509 din 16.03.2020, pronunțată de Judecătoria Arad.

Opinia parțial minoritară a fost în sensul admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, desființării, în parte, a sentinței atacate, iar pe fond, respingerii, ca tardivă, a cererii de introducere în procesul penal a părții responsabile civilmente Comuna Macea, prin primar, formulată de părțile civile și obligării numai a inculpatului la plata despăgubirilor materiale și morale către părțile civile și la plata cheltuielilor judiciare față de stat, respectiv, a respingerii, ca nefondate, a celorlalte apeluri declarate în cauză.

*****

Împotriva Deciziei penale nr. 1058/A din 03.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs în casație, în termen legal, inculpatul A., prin apărător ales.

În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

În acest sens, făcând o prezentare succintă a sferei de cuprindere a cazului de recurs în casație invocat, astfel cum a fost obiectivată în jurisprudența instanței supreme, apărarea a susținut că, dată fiind definiția doctrinară a noțiunii de "tipicitate obiectivă a infracțiunii", respectiv, o analiză comparativă a normei și a faptei concrete plecând de la calitatea făptuitorului, acțiunea sau inacțiunea incriminată și consecința acesteia, instanța supremă poate verifica, în actualul cadru procesual, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., dacă în speță calitatea subiectului activ, respectiv, a celui pasiv secundar este îndeplinită, precum și dacă toate elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare se regăsesc în fapta concretă imputată recurentului.

Or, în urma unei asemenea evaluări, se constată că fapta reținută în sarcina recurentului în încadrarea juridică prev. de art. 349 alin. (2) C. pen. nu este tipică întrucât acesta nu avea obligația și nici competența de a lua măsurile de securitate și sănătate în muncă privind activitatea de schimbare a becurilor la instalația publică de iluminat electric, motiv pentru care se impune achitarea sa, în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, textul art. 349 alin. (2) C. pen. trimite la alin. (1) al aceluiași articol, care incriminează "neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri", instituie o cerință esențială atașată elementului material al infracțiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să aibă "îndatorirea de a lua aceste măsuri".

Or, prin natura funcției deținute (viceprimar) și fiind delegat, de primar, să coordoneze activitatea de muncă în folosul unității administrativ-teritoriale desfășurată de persoanele beneficiare ale ajutorului social, recurentul avea, incontestabil, îndatorirea de a lua măsuri de securitate și sănătate în muncă pentru respectivele persoane, însă prin raportare la munca pe care acestea erau obligate să o presteze în temeiul Legii nr. 416/2001, republicată.

Potrivit art. 6 alin. (2) din această lege, "pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii".

Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (7) din Legea nr. 416/2001 rezultă că recurentul (delegat de primar să coordoneze activitatea de muncă în folosul unității administrativ-teritoriale) avea obligația "să asigure instructajul privind normele de tehnică a securității muncii pentru toate persoanele care prestează acțiuni ori lucrări de interes local". Coroborând acest text de lege cu dispozițiile art. 349 alin. (1) C. pen., care incriminează "neluarea vreuneia dintre măsurile legale", rezultă că recurentul avea obligația instruirii persoanelor beneficiare ale ajutorului social doar pentru activitățile stabilite în planul de acțiuni sau de lucrări de interes local, acțiuni și activități care presupun munci necalificate, categorie în care, în mod evident, nu intră și cea de electrician.

Acest plan aprobat de Consiliul Local Macea nu prevede însă nicio acțiune legată de schimbarea becurilor la iluminatul stradal x, ceea ce conduce la concluzia că recurentul nu trebuia și nici nu putea să ia vreo măsură legală de siguranță și sănătate în muncă în legătură cu această activitate, care era una specializată și se putea face doar de către personal specializat.

De altfel, la nivelul Primăriei/Consiliului Local Macea nici nu exista în gestiune echipament de protecție pentru electricieni, întrucât o astfel de activitate se poate realiza doar cu personal autorizat și specializat.

O altă cerință atașată elementului material al infracțiunii analizate este aceea că măsurile trebuie să fie legale, adică să fie prevăzute în legislația specială. Or, legislația specială aplicabilă speței este Legea nr. 416/2001, care nu prevede măsuri de instruire privind normele de tehnică a securității muncii în ceea ce privește activitatea de schimbare a becurilor la iluminatul stradal, aceasta constituind o muncă calificată ce poate fi prestată în mod legal doar de către o persoană care are calificarea de electrician.

Prin urmare, în cauză nefiind îndeplinită cerința esențială atașată elementului material al infracțiunii prev. de art. 349 alin. (2) C. pen., respectiv aceea de a avea "îndatorirea de a lua aceste măsuri", care trebuie să fie prevăzute în legislația specială (în cazul speței, Legea nr. 416/2001) și nici cea privind calitatea de subiect activ calificat a recurentului, respectiv, cea de subiect pasiv secundar a victimei E. (prin raportare la activitatea de schimbare a becurilor la iluminatul public în comuna Macea), fapta pentru care fost condamnat recurentul nu este una tipică, context în care devine incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

De altfel, o eventuală instruire a victimei E. în scopul schimbării de către aceasta a becurilor instalației de iluminat public nu putea fi făcută de către recurent decât prin încălcarea legii, atâta vreme cât acesta nu putea dispune efectuarea unei astfel de activități, iar victima nu o putea desfășura în mod legal.

Ca urmare, în cauză nu se poate vorbi despre "neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă", cum pretinde textul de incriminare, orice măsură luată de recurent cu privire la activitatea de schimbare a becurilor la instalația de iluminat public de către E. fiind eminamente nelegală.

În acest sens, a arătat că, deși instanța de apel a menținut pedepsele complementară și accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. aplicate recurentului în primă instanță "raportat la împrejurarea că a săvârșit fapta în exercitarea funcției de viceprimar al Comunei Macea", în paragraful 7 de la pagina 11 a deciziei recurate a reținut: "Din același motiv, va păstra și pedeapsa complementară și accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., aplicată inculpatului, respectiv dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii; adică interdicția de a ocupa funcția de ales local".

Or, prin menționarea, în paragraful redat anterior, a sintagmei "funcția de ales local", instanța de apel a extins, în mod nepermis, limitele pedepselor complementară și accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. aplicate inculpatului în primă instanță, în condițiile în care nu a admis niciunul dintre apelurile declarate în cauză.

Aceasta întrucât sintagma "funcția de ales local" excedează conținutului pedepselor complementară și accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., putând fi subsumată dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. (care nu a fost însă aplicată recurentului).

Așa cum s-a arătat și în doctrină, termenul "funcția" din cuprinsul art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. desemnează activitatea administrativă prestată în mod regulat și organizat, integrat ierarhic în cadrul unei instituții (de exemplu: președintele unui consiliu județean, managerul unui spital, rectorul unei universități, decanul unei facultăți, președintele unei instanțe etc.).

În schimb, pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. presupune interzicerea ocupării oricărei poziții sau funcții ce implică parcurgerea unui proces electiv. Ca urmare, persoana condamnată căreia i s-a aplicat această interdicție nu va putea participa la alegerile parlamentare (naționale sau europene), rezidențiale, locale (primar, consilier local sau județean), etc.

Pe de altă parte, art. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ prevede că prin sintagma "aleși locali" se înțelege: "primarul, viceprimarul, consilierii locali, președintele consiliului județean, vicepreședinții consiliului județean și consilierii județeni; în exercitarea mandatului lor, aleșii locali îndeplinesc o funcție de autoritate publică".

În consecință, prin aplicarea interdicției de a ocupa funcția de ales local, recurentului i se impune, practic, interdicția de a fi ales în toate funcțiile menționate în art. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019, deși pedepsele complementară și accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. aplicate acestuia vizează "dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii", respectiv, cea de viceprimar.

În concluzie, în considerarea argumentelor invocate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație declarat împotriva Deciziei penale nr. 1058/A din 03.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, casarea deciziei recurate și: în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., dispunerea achitării inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prev. de art. 349 alin. (2) C. pen., iar în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., înlăturarea greșitei aplicări a legii ca urmare a extinderii, în apel, a sferei pedepselor complementară și accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., la "funcția de ales local".

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 9 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

****

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și respectiv, "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă primului caz de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

La rândul său, sintagma "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", proprie celui de-al doilea caz de casare invocat de recurent, se referă la toate situațiile în care, pentru infracțiunea comisă de persoana condamnată, a fost aplicată o pedeapsă neprevăzută de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, dar și în ipoteza în care regimul de executare al pedepselor nu este conform cu dispozițiile legii penale substanțiale. Și în acest caz, analiza legalității hotărârii definitive se realizează exclusiv în limitele proprii normelor de incriminare și cauzelor de majorare sau de reducere a pedepselor reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea pronunțată în ciclul ordinar de judecată.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

Starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunea analizată (comună, de altfel, celei vizând infracțiunea de ucidere din culpă, care nu face însă obiectul prezentului demers judiciar) este, în esență, următoarea:

La nivelul comunei Macea era de notorietate faptul că montarea sau înlocuirea lămpilor electrice de la iluminatul stradal era efectuată de victima E., persoană beneficiară a venitului minim garantat, care presta ore de muncă în folosul comunității în temeiul Legii nr. 416/2001.

Prin Dispoziția nr. 113 din 23.06.2016, primarul comunei Macea a delegat în sarcina viceprimarului, inculpatul A., o serie de atribuții, printre care și cea referitoare la instructajul, urmărirea, supravegherea și dispunerea măsurilor necesare cu privire la persoanele care au obligația prestării unor acțiuni și lucrări de interes local în baza Legii nr. 416/2001. În considerarea acestei atribuții, în anul 2017, lunar, viceprimarul A. a întocmit fișele de instruire colectivă a persoanelor beneficiare de ajutor social, printre care și victima E., care trebuiau să presteze muncă în folosul comunității sub supravegherea sa, precum și tabelul nominal cu cele care erau apte de muncă.

Prin Hotărârea nr. 86 din 30.05.2017, Consiliul local al Comunei Macea a aprobat planul de acțiuni și lucrări de interes local pe anul 2017, ce se executau de beneficiarii Legii nr. 416/2001, acestea vizând lucrări de salubritate, curățare a spațiilor verzi, piețe, locuri de joacă, etc.

În acest context, potrivit cutumei, la data de 19.07.2017, în jurul orei 12:00, împreună cu martorul J. - agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Macea, inculpatul A. s-a deplasat cu autoturismul primăriei în satul Sânmartin (comuna Macea), la domiciliul victimei E., căreia i-a cerut să meargă în comuna Macea pentru a schimba un bec la iluminatul public.

Ca urmare, victima s-a deplasat, împreună cu inculpatul și martorul anterior menționat, în localitatea Macea, unde, după ce a primit un bec de la viceprimarul A., a luat din curtea primăriei o scară metalică de aluminiu și s-a deplasat cu acestea în fața imobilului de la numărul 256. Ulterior, fără a avea echipament de protecție corespunzător, victima s-a urcat pe stâlpul de susținere a rețelei electrice stradale pentru a înlocui becul și, atingând, din greșeală, cu antebrațul drept, un cablu electric aflat sub tensiune, s-a electrocutat și a decedat pe loc.

Potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. 226/A3/2017 din 26.04.2018 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, moartea victimei E. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute survenite ca urmare a electrocuțiunii.

Accidentul a fost cercetat de inspectori de muncă din cadrul Inspecției Muncii - Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, care, prin procesul-verbal de cercetare nr. x/SCSSM/13.04.2018 l-au încadrat ca accident mortal de muncă, reținând că inculpatul A. - în calitate de viceprimar al Comunei Macea "i-a încredințat victimei E. sarcini care nu sunt cuprinse în planul de acțiuni și lucrări de interes local pe anul 2017, sarcini care sunt efectuate de către beneficiari ai venitului minim garantat". Totodată, s-a reținut că "la data producerii evenimentului, victima nu avea calitatea de electrician" și că, în pofida acestui fapt, "victima a efectuat, la data producerii evenimentului, activități care necesită calificare de electrician, fapt ce contravine prevederilor art. 7 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 319/2006".

Inculpatul A. a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva acestui proces-verbal, solicitând anularea lui.

Acțiunea inculpatului a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Sentința civilă nr. 54 din 28.01.2019, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 690/2019 a Curții de Apel Timișoara), prin care instanța civilă a stabilit cu putere de lucru judecat că accidentul în urma căruia a decedat victima E. este un accident de muncă mortal, conform art. 31 lit. c) din Legea nr. 319/2006, victima beneficiară de ajutor social încadrându-se în categoria persoanelor participante la procesul de muncă prevăzută de art. 5 lit. c) din același act normativ.

Raportat la aspectele factuale prezentate, instanțele au stabilit cu titlu definitiv că accidentul de muncă în urma căruia a decedat victima E. s-a produs atât din culpa acesteia, întrucât a acceptat să efectueze o activitate pentru care nu era calificată în acel moment, fără a purta echipament de protecție corespunzător, cât și din culpa inculpatului A..

În acest sens, au reținut că inculpatul K. a încălcat dispozițiile art. 7 alin. (4) lit. c) din Legea 319/2006, actualizată, întrucât a dispus verbal ca o persoană care presta muncă în folosul comunității, beneficiară de venit minim garantat, necalificată ca electrician și care nu purta echipament de protecție corespunzător, să efectueze o activitate ce presupune o anumită calificare, respectiv aceea de electrician, deși această muncă nu era cuprinsă în planul de acțiuni și lucrări de interes public local pe anul 2017 al Consiliului Local al Comunei Macea.

În actualul cadru procesual, invocând incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că fapta reținută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (2) C. pen.

În acest sens a arătat, prioritar, că fapta concretă care i se impută nu îndeplinește cerința esențială atașată elementului material al infracțiunii analizate, respectiv aceea ca făptuitorul să aibă "îndatorirea de a lua aceste măsuri" întrucât, în considerarea atribuției ce i-a fost delegată de primar, potrivit dispozițiilor Legii nr. 416/2001 avea obligația de a lua măsuri de securitate și sănătate în muncă față de persoanele beneficiare ale ajutorului social numai raportat la activitățile stabilite în planul de acțiuni sau de lucrări de interes local, care erau munci necalificate.

Or, schimbarea becurilor la iluminatul stradal comunal constituie o activitate specializată care nu era cuprinsă în planul de acțiuni sau de lucrări de interes local pe care le puteau presta persoanele beneficiare de ajutor social, motiv pentru care viceprimarul nu avea obligația și nici competența luării de măsuri de securitate și sănătate în muncă în legătură cu această activitate, care se putea desfășura numai de către un personal specializat.

A mai arătat că, nefiind prevăzute de legea specială aplicabilă speței - Legea nr. 416/2001, măsurile de instruire privind normele de tehnică a securității muncii în ceea ce privește activitatea de schimbare a becurilor la iluminatul stradal imputate viceprimarului nu aveau caracter legal. Ca atare, o eventuală instruire a victimei E. în scopul schimbării de către aceasta a becurilor instalației de iluminat public nu putea fi făcută de către viceprimar decât prin încălcarea legii, atâta vreme cât acesta nu putea dispune efectuarea unei astfel de activități, iar victima nu o putea desfășura în mod legal.

În concluzie, susținând că în cauză nu este îndeplinită cerința esențială atașată elementului material al infracțiunii prev. de art. 349 alin. (2) C. pen., respectiv aceea de a avea îndatorirea de a lua măsuri legale de securitate și sănătate în muncă, dar nici cea privind calitatea de subiect activ calificat, respectiv, de subiect pasiv secundar al infracțiunii, inculpatul a susținut că se impune achitarea sa, în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Infracțiunea prev. de art. 349 alin. (2) C. pen. constă în neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, săvârșită din culpă.

Prin această infracțiune este sancționată nerespectarea conduitei prescrise de normele de securitate și sănătate în muncă, instituite, cu titlu general, prin Legea nr. 319/2006, și, după caz, prin actele normative care reglementează alte categorii de activități.

Potrivit normei de incriminare, subiectul activ al infracțiunii este calificat, acesta fiind reprezentat de persoana care are îndatorirea de a lua măsurile legale de sănătate și securitate în muncă.

Subiectul pasiv principal al infracțiunii este statul, ca titular al valorii sociale protejate, iar subiect pasiv secundar poate fi orice persoană fizică aflată în procesul muncii.

Elementul material al infracțiunii constă într-o inacțiune, respectiv în omisiunea de a lua măsurile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin această conduită se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

Susținerile recurentului inculpat în actualul cadru procesual, grefate în mod exclusiv pe argumente decurgând din dispozițiile Legii nr. 416/2001, sunt nepertinente, întrucât se fundamentează pe o greșită apreciere a obiectului concret al acuzației formulate în speță și a dispozițiilor legale aplicabile acesteia.

Înalta Curte reține, în acest sens, că fapta imputată inculpatului A. din perspectiva încadrării juridice prev. de art. 349 alin. (2) C. pen., constă în aceea că, la data de 19.07.2017, în calitate de persoană însărcinată cu gestionarea activităților de interes local prestate de beneficiarii venitului minim garantat conform Legii nr. 416/2001, a solicitat verbal victimei E. - persoană care se încadra în categoria anterior menționată - să efectueze schimbarea unui bec la iluminatul stradal din comuna Macea, activitate care presupunea calificarea de electrician, fără a lua măsurile de securitate și sănătate în muncă corespunzătoare desfășurării unei astfel de activități.

Dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 319/2006 definesc angajatorul ca fiind acea "persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau unității" și instituie în sarcina angajatorului astfel definit, printre altele, obligația de a lua "în considerare capacitățile lucrătorilor în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, atunci când îi încredințează sarcini." [art. 7 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 319/2006].

Totodată, conform art. 6 alin. (7) din Legea nr. 416/2001 "Primarii au obligația să întocmească un plan de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prevăzute la alin. (2), să țină evidența efectuării acestor ore și să asigure instructajul privind normele de tehnică a securității muncii pentru toate persoanele care prestează acțiuni ori lucrări de interes local".

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă că angajatorul are obligația de a instrui lucrătorii cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă în toate situațiile în care aceștia din urmă participă la procesul de muncă, inclusiv în ipoteza în care ei prestează activități în folosul comunității în temeiul Legii nr. 416/2001. Angajatorii au, astfel, obligația de a încredința lucrătorului sarcini care concordă capacităților acestuia, în vederea asigurării, în mod efectiv, a siguranței la locul de muncă și a respectării legislației în materie [art. 7 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 319/2006].

Or, în cauza de față, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că inculpatul A. era persoana desemnată să efectueze, la nivelul comunei Macea, instructajul, urmărirea, supravegherea și dispunerea măsurilor necesare cu privire la persoanele care prestau acțiuni și lucrări de interes local în baza Legii nr. 416/2001. Recurentului inculpat îi revenea, prin urmare, și obligația de a respecta, în raporturile cu această categorie de lucrători, și cerințele impuse de Legea nr. 319/2006 în procesul de securitate a muncii, implicit îndatorirea prevăzută de art. 7 alin. (4) lit. c), la) care s-a făcut anterior referire.

În mod asemănător, victima E. are calitatea de subiect pasiv secundar al infracțiunii analizate, de vreme ce ea a acționat în calitate de persoană care prestează activități în folosul comunității, încadrându-se în categoria "altor participanți la procesul de muncă", în înțelesul art. 5 lit. c) din Legea nr. 319/2006 și, prin aceasta, în categoria "lucrătorilor", în sensul art. 5 lit. a) din același act normativ, beneficiar al tuturor măsurilor legale de protecție privind sănătatea și securitatea în muncă.

Drept urmare, inculpatul A., desemnat să asigure instructajul acestei categorii de lucrători, are calitatea de subiect activ calificat al infracțiunii prev. de art. 349 alin. (2) C. pen., iar activitatea imputată acestuia - de neluare a măsurilor de securitate și sănătate în muncă specifice activității prestate de victima E., se circumscrie elementului material al aceleiași infracțiuni, în conținutul său tipic.

Împrejurarea invocată în recurs în casație, și anume măsura în care activitatea prestată de victimă se încadra sau nu în lucrările de interes public pe care cea din urmă era obligată să le desfășoare conform Legii nr. 416/2001 și, drept urmare, măsura în care o atare activitate era legală, este irelevantă sub aspectul elementelor de tipicitate analizate.

Prin decizia recurată s-a reținut, în mod definitiv, că victima a acționat la cererea expresă a inculpatului, în baza și în virtutea raportului de prepușenie existent între aceasta și Comuna Macea, raport decurgând din calitatea victimei de beneficiară a ajutorului social.

În acest context, fiind definitiv stabilit că activitatea din data de 19.07.2017 a fost prestată în calitate de lucrător și în considerarea obligațiilor impuse de Legea nr. 416/2001, iar nu în baza unor eventuale raporturi private, erau incidente toate exigențele impuse de Legea nr. 319/2006 în vederea asigurării securității muncii, inclusiv obligațiile angajatorului astfel reglementate.

Concordanța dintre activitățile concret prestate de victimă și planul de acțiuni sau de lucrări de interes local aprobat la nivelul comunei ridică o problemă distinctă, referitoare la baza legală a solicitării angajatorului. O atare chestiune este, însă, lipsită de relevanță sub aspectul acuzației reținute în sarcina inculpatului, în condițiile în care, independent de o atare bază legală, s-a stabilit că, la data evenimentului, victima se afla în procesul de muncă, acționând la solicitarea expresă a inculpatului ca reprezentant al angajatorului.

În consecință, criticile recurentului cu privire la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii analizate sunt neîntemeiate, acestea fiind formulate plecând de la premisa greșită a aplicabilității exclusive, în speță, a dispozițiilor Legii nr. 416/2001.

O astfel de abordare impune constatarea că, recunoscând, în condițiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen., autoritatea de lucru judecat ce poartă asupra statuărilor instanței de contencios administrativ cu privire la caracterul de accident de muncă mortal al incidentului, conform art. 31 lit. c) din Legea nr. 319/2006, respectiv, a împrejurării că victima E. se încadra în categoria persoanelor participante la procesul de muncă, prevăzută de art. 5 lit. c) din Legea nr. 319/2006, instanțele penale, în urma propriei evaluări, au stabilit, cu titlu definitiv, că prin activitatea obiectivă ce îi este imputată, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 7 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 319/2006, actualizată.

Or, în condițiile acestor statuări definitive, fundamentarea criticilor de nelegalitate circumscrise cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., pe aspectul incidenței exclusive în cauză a dispozițiilor Legii nr. 416/2001, conferă demersului judiciar al recurentului inculpat A. un caracter nepertinent și justifică aprecierea acestuia ca lipsit de temei.

II. În sfera cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că pedepsele complementară și accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. au fost aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege întrucât, ca efect al mențiunii existente la pagina 11 a deciziei recurate, în sensul că acestea se referă la "interdicția de a ocupa funcția de ales local", instanța de apel a extins, în mod nepermis, limitele lor stabilite prin hotărârea nereformată a primei instanțe.

Practic, astfel i s-a impus interdicția de a fi ales în toate funcțiile menționate în art. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019, care se subsumează dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen., iar nu pedepsele complementară și accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. ce i-au fost aplicate în primă instanță, menținute în apel, care vizează doar interdicția de a ocupa funcția de viceprimar.

Susținerile recurentului sunt nepertinente întrucât se fundamentează pe o greșită apreciere a considerentelor deciziei atacate și a efectelor lor directe în planul limitelor pedepselor efectiv aplicate și puse în executare.

În acest sens, Înalta Curte constată, prioritar, că prin hotărârea primei instanțe, inculpatului A. i s-au aplicat, în condițiile art. 67 și art. 65 alin. (1) C. pen., alături de pedeapsa principală stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., dar și în condițiile art. 45 alin. (1) și art. 45 alin. (5) C. pen., pe lângă pedeapsa rezultantă, pedepsele complementară și accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa funcția publică de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii - viceprimar.

Respingând (în majoritate) apelurile formulate în cauză, instanța de apel a menținut în integralitate hotărârea primei instanțe, reținând, la fila x a deciziei recurate că, raportat la urmarea extrem de gravă a faptei inculpatului, care a dus la moartea unei persoane, se impune menținerea pedepselor complementară și accesorie prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. aplicate acestuia în primă instanță, "respectiv dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii; adică interdicția de a ocupa funcția de ales local."

În acest context, se constată că recurentul critică, în realitate, tehnica judiciară a instanței de apel, de redactare a considerentelor care au stat la baza menținerii pedepselor secundare aplicate inculpatului în fond, iar nu chestiunea distinctă a aplicării acestora în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, deși, într-adevăr, la finalul frazei criticate de recurent, instanța de apel a menționat "interdicția de a ocupa funcția de ales local", din conținutul întregii argumentații rezultă în mod neechivoc ca obiectul pedepselor complementară și accesorie menținute față de inculpat îl constituie interdicția de a ocupa funcția de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de viceprimar.

În consecință, considerentele instanței de apel nu ridică, în mod real, problema unei eventuale extinderi a limitelor pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpatului în primă instanță și nici nu pot avea un astfel de efect, examenul de legalitate permis de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizând pedepsele în limitele stabilite prin dispozitivul hotărârii definitive, iar nu considerentele avute în vedere sub acest aspect.

Altfel spus, raportat la efectele juridice pe care le produce în concret și în absența unei dispoziții de aplicare propriu-zisă, tehnica instanței de apel, de argumentare teoretică a soluției de menținere a pedepselor, nu poate fi cenzurată eo ipso prin prisma cazului de recurs în casație invocat, destinat exclusiv cenzurării aspectelor de nelegală aplicare a pedepselor, și nici prin prisma vreunui alt caz limitativ prevăzut de art. 438 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate în prezentul demers judiciar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1058/A din data de 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, respectiv, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă C., în cuantum de 470 RON, să fie plătite din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1058/A din data de 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă C., în cuantum de 470 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2021.

GGC - GV