ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 33/S din 15.02.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 195 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., recidivist la pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme), pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

S-a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen.

În baza art. 96 alin. (4), (5) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 90/2019 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2019 și a dispus executarea acesteia.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen., a fost cumulată aritmetic această pedeapsă la pedeapsa actuală, în baza art. 43 alin. (1), (4), (5) alin. (3) lit. b) C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen..

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus perioada reținerii din 11.07.2018 și a reținerii și arestării preventive de la 14.07.2020 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A., deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. x/15.07.2020 dispusă prin încheierea x/15.07.2020 a Tribunalului Brașov, dispoziția fiind executorie.

Prima instanță a reținut, în drept, că fapta inculpatului A. care, în ziua de 08.10.2019, în timp ce se afla la nivelul al doilea al turnului de apă situat în proximitatea Gării C.F.R. Brașov, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o cu pumnul în față pe victima B., producându-i dezechilibrarea și căderea accidentală la sol de la înălțimea de aproximativ 12 metri, cu consecința producerii decesului la scurt timp, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpatul A., partea civilă B. și persoana vătămată C..

Prin Decizia penală nr. 262/AP din data de 14.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de partea civilă B. și persoana vătămată C. împotriva sentinței penale nr. 33/S/15.02.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. x/2020, pe care a desființat-o sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului A., al cuantumului daunelor morale acordate părții civile B..

Rejudecând în aceste limite:

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen., de la 7 ani și 6 luni închisoare, la 10 ani închisoare.

S-au menținut pedepsele accesorii și complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., aplicate de prima instanță.

În baza art. 96 alin. (4) și (5) raportat la art. 43 alin. (1), art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 90/2019 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2019 și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei stabilite prin prezenta, inculpatul urmând a executa în final 11 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen.

S-a majorat cuantumul daunelor morale acordate părții civile B., de la suma de 15.000 EURO, la suma de 30.000 EURO sau contravaloarea în RON la data plății la cursul BNR.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 422 C. proc. pen., s-a adăugat la durata prevenției inculpatului A., perioada scursă de la data de 16.02.2021 la zi.

În esență, pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat că starea de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, în urma unei analize judicioase a mijloacelor de probă administrate în cauză, stabilindu-se în mod corect vinovăția inculpatului la săvârșirea faptei reproșate și încadrarea juridică a acesteia. De asemenea, s-a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența provocării, probele administrate în cauză nedovedind că victima ar fi desfășurat vreo acțiune care să cauzeze inculpatului o puternică tulburare sau emoție.

În concret, instanța de apel a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond, este prea blândă, raportat la rezultatul produs - decesul victimei B.; la modalitatea de comitere - inculpatul a optat cu mare ușurință pentru rezolvarea unui conflict de importanță relativ redusă prin violență, aplicându-i victimei o lovitură care a determinat căderea sa în gol de la aproximativ 12 m; la conduita inculpatului ulterioară comiterii faptei - inculpatul a părăsit imediat locul comiterii faptei, fără a chema ambulanța, fără a anunța o altă persoană care ar fi putut să ia vreo măsură pentru salvarea victimei; la atitudinea procesuală a acestuia - inculpatul a încercat constant să inducă în eroare organele judiciare, prezentând diverse versiuni ale incidentului din noaptea de 08.10.2019, ceea ce denotă că nu a înțeles să își asume responsabilitatea pentru conduita sa violentă. În plus, Curtea de apel a reținut circumstanțele personale ale inculpatului, complet nefavorabile acestuia - nu este integrat social, nu are un loc de muncă stabil, are o personalitate orientată antisocial, fiind condamnat în trecut pentru comiterea unor infracțiuni care presupun violență, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar. Față de toate aceste aspecte, instanța de apel a apreciat că se impune o reacție mai fermă din partea organelor judiciare, fiind necesară privarea de libertate a inculpatului pe o perioadă mai îndelungată pentru a se asigura atingerea scopului pedepsei - prevenirea comiterii de noi infracțiuni și corijarea comportamentului inculpatului.

Prin urmare, în apel, a fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 7 ani și 6 luni închisoare, la 10 ani închisoare.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 262/AP din data de 14.04.2021, la data de 20 aprilie 2021, a formulat recurs în casație inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este exagerată având în vedere că a recunoscut săvârșirea faptei și a participat la aflarea adevărului pentru soluționarea cauzei. De asemenea, a mai arătat că și în timpul judecării cauzei în apel a expus motivele pentru care a considerat că pedeapsa aplicată este prea mare însă nu s-a luat în considerare acest aspect.

În concluzie, prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul inculpat A. a solicitat să se analizeze că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 195 C. pen., ar fi trebuit să fie reduse cu o treime, conform art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., astfel că limitele de pedeapsă în cauză ar fi trebuit să fie de la 4 ani și 6 luni la 8 ani și nu de la 6 ani la 12 ani.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar. La dosarul cauzei nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 14.07.2021, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 21.09.2021, dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 21 septembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 19 octombrie 2021, când, față de cererea de amânare a cauzei formulată de intimații C. și B. în cauză s-a stabilit termen la data 02 noiembrie 2021, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate efectuată de instanța de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că toate criticile recurentului inculpat A. invocate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de către instanța de apel, inculpatul criticând prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare stabilită prin decizia atacată, pronunțată de instanța de apel pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen., în condițiile în care, în opinia inculpatului, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 195 C. pen., ar fi trebuit să fie reduse cu o treime, întrucât a recunoscut fapta, precum și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Înalta Curte subliniază că prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Evaluând legalitatea pedepsei aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În speță, recurentul inculpat A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen.

Fapta prevăzută de art. 195 C. pen. reținută în sarcina inculpatului, prevede că: dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 și art. 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.

Totodată, în cauză s-a reținut că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind avute în vedere dispozițiile art. 96 alin. (4) și (5) C. pen. care prevăd următoarele:

(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.

(5) Pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.

Astfel, prin raportare la dispozițiile art. 43 alin. (1) C. pen. privind pedeapsa în caz de recidivă, potrivit cărora: Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta și art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., Curtea de Apel Brașov, prin decizia atacată, a dispus executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 90/2019 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2019, fiind revocată suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse conform dispozițiilor legale anterior menționate și astfel s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa stabilită în cauză (de 10 ani închisoare), în final dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 11 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen., dar și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege.

Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei penale recurate, în cauză nu au fost reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (11) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut fapt că inculpatul A. nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Totodată, se constată că instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuate, respectiv circumstanța atenuantă a provocării prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. așa cum a solicitat inculpatul. În consecință, solicitarea recurentului inculpat A. formulată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac de a se constata că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare, solicitându-se să se analizeze că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 195 C. pen., ar fi trebuit să fie reduse cu o treime, conform art. 76 alin. (1) C. pen., este neîntemeiată.

Așa cum s-a arătat, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În concluzie, pedeapsa aplicată inculpatului, de 10 ani închisoare, este legală, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege în conținutul art. 195 C. pen. care sancționează săvârșirea faptei cu închisoarea de la 6 la 12 ani, motiv pentru care, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentul inculpat în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., având în vedere că în realitatea ceea ce se critică vizează majorarea cuantumului pedepsei aplicate de instanța de apel și nu aplicarea unei pedepse cu depășirea limitelor speciale prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 262/AP din data de 14 aprilie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 262/AP din data de 14 aprilie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2021.

GGC - MM