ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3167/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 105

din 7 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.M.G. împotriva

sentinței penale nr. 35 din 24 mai 2004 a Curții de Apel Craiova și a fost

obligat recurentul la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a se pronunța astfel,

Înalta Curte a reținut că, prin rezoluția nr. 14/P/2004 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

numiților C.C. și I.T., pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art.

289 C. pen. și împotriva numitului D.E.G., pentru infracțiunea de uz de fals,

prevăzută de art. 291 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții

a formulat plângere petentul, solicitând infirmarea acesteia și pe fond

reluarea cercetărilor, cu consecința trimiterii în judecată a celor 3 persoane

reclamate pentru infracțiunea de fals intelectual și uz de fals.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, prin sentința civilă nr. 1648

din 23 martie 1994 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, pronunțată în dosarul nr. 542/1994,

s-a respins acțiunea în constatare formulată de reclamantul D.M.G. împotriva

pârâtei D.E., prin care solicita să se constate că este proprietarul casei de

locuit situată pe un teren din vatra satului Turburea de Sus.

Prin decizia civilă nr. 1186

din 8 septembrie 1994 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantul D.M.G. și ulterior prin decizia civilă nr. 3948 din 01 decembrie 1994

a Curții de Apel Craiova a fost respins și recursul acestuia.

În baza acestor hotărâri

definitive și irevocabile, bunurile în litigiu, respectiv casa și terenul au

fost incluse de notar, avându-se în vedere și sesizarea Consiliului local al

com. Turburea, în masa succesorală.

Ca urmare, s-a eliberat de

către notarul C.C., certificatul de naștere nr. 43 din 01 martie 2001, pe baza

actelor autentice și a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, în

beneficiul intimatului D.E.G., în calitatea sa de unic moștenitor al defunctei

sale mame D.E.

Așa fiind, în mod corect

prin rezoluția din 11 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C. și I.T., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și față de D.E.G., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., atâta timp cât în urma efectuării

actelor premergătoare s-a stabilit că la întocmirea certificatului de

moștenitor pentru D.E.G., notarul public C.C. a avut în vedere actul nr. 572

din 27 februarie 2001 al Consiliului Local al com. Turburea în care erau

incluse în masa succesorală terenul și casa (în discuție), iar I.G. a precizat

că a făcut mențiunile din actul respectiv în baza unei hotărâri judecătorești

definitive și a mențiunilor din registrul agricol.

Ulterior, Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova ținând seama de actele

existente la dosar, prin rezoluția nr. 1095/II/2/2004 din 05 martie 2004, în

mod corect, a respins plângerea petiționarului, astfel că hotărârea primei

instanțe prin care au fost menținute rezoluțiile atacate apare și ea ca fiind

justificată.

În raport de aceste

concluzii, Înalta Curte, prin decizia nr. 105 din 7 ianuarie 2005, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.M.G. concluzionând că în

condiții de legalitate imobilul în litigiu reclamat de petiționarul recurent nu

i-a putut fi atribuit acestuia, atâta timp cât imobilul respectiv a fost inclus

în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei D.E. al cărei unic moștenitor a

fost recunoscut ca fiind fiul său D.E.G.

Petiționarul D.M.G. a

formulat contestație în anulare împotriva deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție, reiterând susținerile făcute cu ocazia judecării plângerii împotriva

rezoluției date de parchet și a solicitat cu ocazia acordării cuvântului în

ședința publică din 19 mai 2005 să se revină asupra dispoziției instanțelor de

a-l obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Contestația în anulare nu

este întemeiată.

Cazurile de contestație în

anulare sunt strict și limitativ arătate în art. 386 C. proc. pen. și printre

ele nu se regăsesc susținerile invocate de contestator și care se referă la

aspecte care au fost analizate cu ocazia judecării cauzei în fond și în recurs.

Așa fiind, contestația în

anulare formulată de contestator apare ca nefondată, nici unul dintre cazurile

prevăzute de legiuitor în art. 386 C. proc. pen., nefiind aplicabil, astfel că

Înalta Curte o va respinge ca atare.

Este de arătat însă că în

speță calea extraordinară de atac este de plano admisibilă atâta timp cât

decizia atacată cu contestație în anulare este o hotărâre definitivă, însă

pentru considerentele arătate ea urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea

de contestație în anulare formulată de contestatorul D.M.G. împotriva deciziei

penale nr. 105 din 7 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 mai 2005.