ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3167/2005

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 105 din 7 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.M.G. împotriva sentinței penale nr. 35 din 24 mai 2004 a Curții de Apel Craiova și a fost obligat recurentul la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că, prin rezoluția nr. 14/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiților C.C. și I.T., pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

și împotriva numitului D.E.G., pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, solicitând infirmarea acesteia și pe fond reluarea cercetărilor, cu consecința trimiterii în judecată a celor 3 persoane reclamate pentru infracțiunea de fals intelectual și uz de fals. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, prin sentința civilă nr. 1648 din 23 martie 1994 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, pronunțată în dosarul nr. 542/1994, s-a respins acțiunea în constatare formulată de reclamantul D.M.G. împotriva pârâtei D.E., prin care solicita să se constate că este proprietarul casei de locuit situată pe un teren din vatra satului Turburea de Sus.

Prin decizia civilă nr. 1186 din 8 septembrie 1994 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul D.M.G. și ulterior prin decizia civilă nr. 3948 din 01 decembrie 1994 a Curții de Apel Craiova a fost respins și recursul acestuia. În baza acestor hotărâri definitive și irevocabile, bunurile în litigiu, respectiv casa și terenul au fost incluse de notar, avându-se în vedere și sesizarea Consiliului local al com. Turburea, în masa succesorală. Ca urmare, s-a eliberat de către notarul C.C., certificatul de naștere nr. 43 din 01 martie 2001, pe baza actelor autentice și a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, în beneficiul intimatului D.E.G., în calitatea sa de unic moștenitor al defunctei sale mame D.E.

Așa fiind, în mod corect prin rezoluția din 11 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C. și I.T., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și față de D.E.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., atâta timp cât în urma efectuării actelor premergătoare s-a stabilit că la întocmirea certificatului de moștenitor pentru D.E.G., notarul public C.C. a avut în vedere actul nr. 572 din 27 februarie 2001 al Consiliului Local al com. Turburea în care erau incluse în masa succesorală terenul și casa (în discuție), iar I.G. a precizat că a făcut mențiunile din actul respectiv în baza unei hotărâri judecătorești definitive și a mențiunilor din registrul agricol.

Ulterior, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova ținând seama de actele existente la dosar, prin rezoluția nr. 1095/II/2/2004 din 05 martie 2004, în mod corect, a respins plângerea petiționarului, astfel că hotărârea primei instanțe prin care au fost menținute rezoluțiile atacate apare și ea ca fiind justificată. În raport de aceste concluzii, Înalta Curte, prin decizia nr. 105 din 7 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.M.G. concluzionând că în condiții de legalitate imobilul în litigiu reclamat de petiționarul recurent nu i-a putut fi atribuit acestuia, atâta timp cât imobilul respectiv a fost inclus în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei D.E.

al cărei unic moștenitor a fost recunoscut ca fiind fiul său D.E.G. Petiționarul D.M.G. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, reiterând susținerile făcute cu ocazia judecării plângerii împotriva rezoluției date de parchet și a solicitat cu ocazia acordării cuvântului în ședința publică din 19 mai 2005 să se revină asupra dispoziției instanțelor de a-l obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat. Contestația în anulare nu este întemeiată. Cazurile de contestație în anulare sunt strict și limitativ arătate în art. 386 C. proc. pen. și printre ele nu se regăsesc susținerile invocate de contestator și care se referă la aspecte care au fost analizate cu ocazia judecării cauzei în fond și în recurs.

Așa fiind, contestația în anulare formulată de contestator apare ca nefondată, nici unul dintre cazurile prevăzute de legiuitor în art. 386 C. proc. pen., nefiind aplicabil, astfel că Înalta Curte o va respinge ca atare. Este de arătat însă că în speță calea extraordinară de atac este de plano admisibilă atâta timp cât decizia atacată cu contestație în anulare este o hotărâre definitivă, însă pentru considerentele arătate ea urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul D.M.G. împotriva deciziei penale nr. 105 din 7 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2005.