ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5326/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul C.I. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 10507 din 7 martie

2005, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor

prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în perioada 12 ianuarie 1959 - 30 decembrie 1960 a efectuat stagiul

militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului

Muncii, situație ce se dovedește cu livretul militar și că greșit, comisia nu a

constatat că perioada respectivă îndeplinește cerințele Legii nr. 309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 240 din 26 mai 2005, a admis

acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 10507 din 3

martie 2005 și pe cale de consecință, constatând că acesta beneficiază de

drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 12 ianuarie 1959 - 30

decembrie 1960. Totodată, a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care

să acorde reclamantului, aceste drepturi, începând cu data de 1 martie 2005.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că „precaritatea evidențelor nu poate constitui cauză de

pierdere a drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002, care se constituie în

regim reparator pentru cei care, din diferite motive, au fost supuse în

perioada tinereții, la muncă, care avea caracter forțat”.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând sentința, pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

„nu există precaritate a detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale

a Serviciului Muncii, ci doar o altă interpretare a Legii nr. 309/2002,

lărgindu-se caracterul de muncă forțată, și asupra altor activități de muncă

prestate în cadrul sistemului armatei române”.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis, pentru considerentele următoare:

Conform art. 1 și 6 din Legea nr.

309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi: persoana, cetățean român,

care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor

urmând a se face de Casele teritoriale de Pensii și a municipiului București,

la cerere pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele

eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 0245 Pitești.

Deci, prin această reglementare,

legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de

către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi

efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, și nu în cadrul

unor unități militare, iar a doua condiție este aceea ca acele detașamente să

fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

În cauză, din adresa nr. A/452 din 4

martie 2003, emisă de Serviciul Arhive și Documentare Militară din cadrul

Statului Major General al Ministerului Apărării Naționale rezultă că în perioada

1950 - 1961, Direcția Generală a Serviciului Muncii a funcționat ca instituție

civilă în afara armatei, fiind inițial subordonată Ministerului Construcțiilor

și că militarii care au menționat în livret că au satisfăcut stagiul militar în

unități militare, nu au făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului

Muncii, ci au prestat activități de muncă în cadrul armatei române.

Astfel, din livretul militar al

reclamantului C.I., rezultă că a satisfăcut stagiul militar în U.M. 01659

unități căi ferate, și nu în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale

a Serviciului Muncii.

Așa fiind, în mod corect Comisia de

aplicare a Legii nr. 309/2002 a respins solicitarea petentului, de acordare a

drepturilor prevăzute de acest act normativ, pe perioada 12 ianuarie 1959 - 30

decembrie 1960.

Față de considerentele sus menționate, recursul se

privește ca fondat, urmând a fi admis și a se modifica sentința atacată, în

sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul C.I., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 240 din 26 mai 2005 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.