ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 mai 2005, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 10598 din 15 aprilie 2005 și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 15 ianuarie 1953 - 15 decembrie 1955 a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și, în mod eronat, pârâta i-a respins cererea întemeiată pe prevederile Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 338 din 2 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 15 ianuarie 1953 - 15 decembrie 1955, începând cu data de 1 mai 2005. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din actele prezentate de reclamant a rezultat că acesta a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, susținând că hotărârea instanței de fond este greșită, întrucât reclamantul nu a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci la U.M.
03730. Recursul este întemeiat. Potrivit art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești. În speță, din livretul militar și fișa de evidență depuse la dosar, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar la U.M. 03730 Basarabi din cadrul fostului Minister al Forțelor Armate, și nu la un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, care în perioada 1950 - 1961 a funcționat ca instituție civilă în afara armatei.
Cum Legea nr. 309/2002 recunoaște și acordă drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, se constată că reclamantul nu se încadrează în prevederile acestei legi. Față de cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa sentința atacată și, în fond, se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 338 din 2 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de C.C. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.