ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3495/2006

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 55 din 9

ianuarie 2006 (dosar nr. 5169/2005), secția penală a Înaltei Curți de Casație

și Justiție s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P.M.N. împotriva

deciziei penale nr. 228 din 9 august 2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva deciziei pronunțate în

recurs, în temeiul art. 386 alin. (1)lit. a) și d) C. proc. pen., condamnatul a

formulat contestație în anulare, susținând că partea responsabilă civilmente SC

E. SRL nu a fost citată pentru termenul din 9 ianuarie 2006 când a avut loc

judecata recursului.

Mai arată că, la același termen, a

figurat și în calitate de reprezentant legal al unei alte părți responsabile

civilmente, SC C.R.C. SRL, deși a învederat instanței că nu mai are această

calitate din anul 2005, când a fost desemnat un administrator judiciar; pe de

altă parte, fiind citată la vechiul sediu social, unde nu mai figura, în loc de

adresa administratorului judiciar, procedura cu partea responsabilă civilmente

SC C.R.C. SRL a fost viciată.

În altă ordine de idei, contestatorul

invocă incidența art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că s-au

pronunțat două hotărâri pentru aceeași faptă, respectiv că a fost condamnat

atât ca persoană fizică (la închisoare și despăgubiri civile) cât și ca

reprezentant legal al unei persoane juridice inexistente.

Examinând contestația în anulare în

raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că

aceasta este inadmisibilă în principiu, urmând a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În speță, susținerea contestatorului

în sensul că partea responsabilă civilmente SC E. SRL nu a fost citată pentru

termenul din 9 ianuarie 2006, când a avut loc judecata recursului, este nereală

întrucât, deși nu apare în conceptul de citare pentru termenul din 9 ianuarie

2006, respectiva parte responsabilă civilmente a fost citată pentru acest

termen, dovada în acest sens fiind procesul verbal de îndeplinire a procedurii

de citare aflat la fila 58 din dosarul de recurs.

Pe de altă parte, susținerile în

sensul că procedura de citare cu partea responsabilă civilmente SC C.R.C. SRL

nu a fost îndeplinită la judecarea recursului întrucât, pe de o parte, a fost

considerat reprezentant legal al acesteia deși a învederat instanței că nu mai

are această calitate din anul 2005, când a fost desemnat un administrator

judiciar și că, pe de altă parte, aceasta a fost citată la vechiul sediu

social, unde nu mai figura sunt, de asemenea, nefondate. Examinând practicaua

deciziei contestate, Înalta Curte constată că recurentul – contestator a

susținut, la data judecății recursului, că partea responsabilă civilmente SC E.

SRL este în procedura de lichidare judiciară, iar nu SC C.R.C. SRL cum afirmă

în prezenta contestație, însă nu a putut face dovezi în acest sens, în mod

corect instanța de recurs considerându-l pe recurentul - inculpat reprezentant

legal al părții responsabile civilmente.

Oricum, sub aspectul lipsei de

procedură cu părțile responsabile civilmente, Înalta Curte constată că acest

caz de contestație în anulare nu a fost invocat de respectivele părți, prin

reprezentantul lor legal, administrator judiciar sau inculpatul, în calitate de

asociat sau administrator, ci de către contestatorul C.P.M.N., în calitate de

condamnat. Cum potrivit art. 387 alin. (1) C. proc. pen., contestația în

anulare poate fi făcută de partea care a suferit vreo vătămare procesuală,

Înalta Curte constată că prezenta contestație, formulată de condamnatul

contestator, este inadmisibilă, deoarece acesta nu se poate prevala de lipsa de

procedură pe motiv că nu mai avea calitatea de reprezentant legal pentru ca

acum să critice decizia ca și cum ar acționa tocmai în această calitate, despre

care susține că nu o mai are încă din 2005.

În ceea ce privește cazul prevăzut

de art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., constând în aceea că s-au

pronunțat două hotărâri pentru aceeași faptă, respectiv că a fost condamnat

atât ca persoană fizică (la închisoare și despăgubiri civile), cât și ca

reprezentant legal al unei persoane juridice inexistente, Înalta Curte constată

că nici acest caz de contestație în anulare nu este incident, textul de lege

menționat făcând referire la două hotărâri definitive, pentru aceeași faptă,

pronunțate împotriva aceleași persoane, pe când în speță s-a pronunțat o

singură hotărâre, ce are o latură penală și una civilă.

Pentru aceste motive, văzând și

dispozițiile art. 391 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge contestația în anulare formulată de condamnatul C.P.M.N. și îl va

obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul C.P.M.N. împotriva deciziei

penale nr. 55 din 9 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obligă pe contestator să plătească

statului suma de 120 lei RON cheltuieli judiciare din care suma de 40 lei RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 mai 2006.