ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3495/2006

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 55 din 9 ianuarie 2006 (dosar nr. 5169/2005), secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P.M.N. împotriva deciziei penale nr. 228 din 9 august 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Împotriva deciziei pronunțate în recurs, în temeiul art. 386 alin. (1)lit. a) și d) C. proc. pen., condamnatul a formulat contestație în anulare, susținând că partea responsabilă civilmente SC E. SRL nu a fost citată pentru termenul din 9 ianuarie 2006 când a avut loc judecata recursului. Mai arată că, la același termen, a figurat și în calitate de reprezentant legal al unei alte părți responsabile civilmente, SC C.R.C.

SRL, deși a învederat instanței că nu mai are această calitate din anul 2005, când a fost desemnat un administrator judiciar; pe de altă parte, fiind citată la vechiul sediu social, unde nu mai figura, în loc de adresa administratorului judiciar, procedura cu partea responsabilă civilmente SC C.R.C. SRL a fost viciată. În altă ordine de idei, contestatorul invocă incidența art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că s-au pronunțat două hotărâri pentru aceeași faptă, respectiv că a fost condamnat atât ca persoană fizică (la închisoare și despăgubiri civile) cât și ca reprezentant legal al unei persoane juridice inexistente. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă în principiu, urmând a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În speță, susținerea contestatorului în sensul că partea responsabilă civilmente SC E. SRL nu a fost citată pentru termenul din 9 ianuarie 2006, când a avut loc judecata recursului, este nereală întrucât, deși nu apare în conceptul de citare pentru termenul din 9 ianuarie 2006, respectiva parte responsabilă civilmente a fost citată pentru acest termen, dovada în acest sens fiind procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare aflat la fila 58 din dosarul de recurs. Pe de altă parte, susținerile în sensul că procedura de citare cu partea responsabilă civilmente SC C.R.C. SRL nu a fost îndeplinită la judecarea recursului întrucât, pe de o parte, a fost considerat reprezentant legal al acesteia deși a învederat instanței că nu mai are această calitate din anul 2005, când a fost desemnat un administrator judiciar și că, pe de altă parte, aceasta a fost citată la vechiul sediu social, unde nu mai figura sunt, de asemenea, nefondate.

Examinând practicaua deciziei contestate, Înalta Curte constată că recurentul – contestator a susținut, la data judecății recursului, că partea responsabilă civilmente SC E. SRL este în procedura de lichidare judiciară, iar nu SC C.R.C. SRL cum afirmă în prezenta contestație, însă nu a putut face dovezi în acest sens, în mod corect instanța de recurs considerându-l pe recurentul - inculpat reprezentant legal al părții responsabile civilmente. Oricum, sub aspectul lipsei de procedură cu părțile responsabile civilmente, Înalta Curte constată că acest caz de contestație în anulare nu a fost invocat de respectivele părți, prin reprezentantul lor legal, administrator judiciar sau inculpatul, în calitate de asociat sau administrator, ci de către contestatorul C.P.M.N., în calitate de condamnat.

Cum potrivit art. 387 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi făcută de partea care a suferit vreo vătămare procesuală, Înalta Curte constată că prezenta contestație, formulată de condamnatul contestator, este inadmisibilă, deoarece acesta nu se poate prevala de lipsa de procedură pe motiv că nu mai avea calitatea de reprezentant legal pentru ca acum să critice decizia ca și cum ar acționa tocmai în această calitate, despre care susține că nu o mai are încă din 2005. În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., constând în aceea că s-au pronunțat două hotărâri pentru aceeași faptă, respectiv că a fost condamnat atât ca persoană fizică (la închisoare și despăgubiri civile), cât și ca reprezentant legal al unei persoane juridice inexistente, Înalta Curte constată că nici acest caz de contestație în anulare nu este incident, textul de lege menționat făcând referire la două hotărâri definitive, pentru aceeași faptă, pronunțate împotriva aceleași persoane, pe când în speță s-a pronunțat o singură hotărâre, ce are o latură penală și una civilă. Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile art. 391 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de condamnatul C.P.M.N.

și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.P.M.N. împotriva deciziei penale nr. 55 din 9 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Obligă pe contestator să plătească statului suma de 120 lei RON cheltuieli judiciare din care suma de 40 lei RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 mai 2006.