ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 702/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 173/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 3519/2006, a fost condamnat inculpatul H.C.S, la: - 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de închiriere de mărfuri pirat prevăzută de art. 139 6 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 74 și 76 alin. (1) lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de punere la dispoziția publicului inclusiv prin I. sau alte rețele de calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi a operelor ori produselor purtătoare de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis ale fabricanților de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales individual, prevăzută de art. 139/8 din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 13 C. pen.

- 3 luni închisoare, pentru infracțiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator în oricare din următoarele modalități: instalare, stocare, preluare sau executare ori transmitere în rețeaua internă prevăzută de art. 139/9 din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 și 76 alin. (1) lit. d) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe durata acesteia, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), și c) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și 84 C. pen. În baza art. 13, 346 C. proc. pen. și art. 139 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 a fost obligat inculpatul la următoarele despăgubiri civile: - 3575 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data executării către partea civilă M.C. reprezentată de cabine de avocat P.M.D. - 856 euro sau echivalentul în lei la data executării către partea civilă E.A. reprezentată de Casa de Avocatură B.A.; - 896 euro sau echivalentul în lei la data executării către partea civilă V.U.G.

și B.E. reprezentată de casa de Avocatură B.A. A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 28 februarie 2006, organele de poliție din cadrul I.P.J. Hunedoara s-au sesizat din oficiu despre faptul că în incinta Clubului I., administrată de inculpatul H.C.S. funcționau 11 calculatoare (un server și 10 stații) pe care era instalat programul Windows XP Professional fără licență, iar pe 10 din aceste calculatoare erau instalate 9 jocuri diverse, fără licențele prevăzute de lege. Pe baza probelor administrate în cauză s-a stabilit că SC I.V. SRL Deva a fost înființată în anul 2003, administrator unic al societății fiind inculpatul H.C.S.

Începând cu luna octombrie 2005, pe calculatoarele aparținând firmei respective, care funcționau în incinta clubului I., a fost instalat programul Windows XP Professional, fără a fi obținută în prealabil licența, iar cu aproximativ trei săptămâni înaintea datei de 28 februarie 2006, când s-a efectuat controlul de către organele de poliție, pe calculatoarele respective au fost instalate nou jocuri diverse, de asemenea, fără a exista licențele prevăzute de lege. Ulterior instalării programului, iar mai apoi și a jocurilor, a fost permis accesul publicului, care le-a utilizat, programul de funcționare al clubului I. fiind zilnic între orele 11,00 – 21,00, exclusiv duminica, iar încasările au fost de 8-10 milioane lei lunar.

Împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat în principal achitarea fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, în măsura în care se consideră dovedită vinovăția sa, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., raportat la art. 18 1 C. pen. și art. 91 lit. c) C. pen. Curtea de Apel, Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt și a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptelor deduse judecății, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie reiterând, în esență, criticile din apel și invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 și 18 C. proc. pen., a solicitat în principal achitarea, susținând că hotărârile de condamnare se bazează pe probe obținute nelegal, cu încălcarea normelor prevăzute de legislația specială în materie, astfel că, în opinia sa, probele respective trebuie înlăturate și față de împrejurarea că în cauză nu există alte dovezi care să-l incrimineze, se impune achitarea sa. A mai susținut recurentul, prin apărătorul său, că în cauză nu există o plângere a părților vătămate, că acestea nu s-au constituit părți civile în mod legal, astfel că hotărârile de condamnare și obligarea la despăgubiri civile sunt nelegale.

Recursul nu este întemeiat. Verificând hotărârile atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar, în raport cu motivele de recurs invocate cât și din oficiu, în limitele impuse de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că instanțele de fond și de apel au reținut o corectă stare de fapt, întemeiată pe probele administrate în cauză, din coroborarea cărora rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Apărările recurentului în sensul că în cauză nu există dovezi certe ale vinovăției sale și că singurele probe existente sunt nelegale, fiind obținute prin încălcarea normelor speciale în materie, nu pot fi primite.

În cauză vinovăția inculpatului este dovedită cu procesele-verbale întocmite de organele de cercetare penală la 28 februarie 2006 și, respectiv, 01 martie 2006, coroborate cu certificatul constatator și adresa de furnizare de informații, acte comunicate de O.R.C., precum și cu declarațiile inculpatului care a relatat constant atât la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească că nu deținea licențele prevăzute de lege pentru programul de calculator Windows XP Profesional instalat pe calculatoarele care îi aparțineau, aflate la Clubul I. care era în administrarea sa și nici pentru jocurile care erau de asemenea instalate pe calculatoarele respective, tot fără a exista o licență care să permită utilizarea lor în mod legal.

Din cuprinsul procesului verbal de constatare, întocmit la 28 februarie 2006, în prezența operatorului de calculatoare H.P.A., angajat la acea dată la firma inculpatului, rezultă că atât sistemul de operare cât și jocurile instalate pe calculatoare au fost accesate, fiecare în parte și s-a constatat că acestea funcționau, organele de cercetare stabilind termenul de 01 martie 2006 pentru ca administratorul societății respective să prezinte licențele pentru sistemul de operare și jocurile instalate pe calculatoare, față de împrejurare că acesta din urmă nu se afla la sediul firmei la momentul efectuării controlului, iar operatorul nu a fost în măsură să prezinte actele respective.

Ulterior, la 01 martie 2006 inculpatul în calitate de administrator unic al societății comerciale care deține clubul I. și calculatoarele respective a declarat că nu deținea licențe sau alte documente din care să rezulte acordul titularilor de drepturi pentru utilizarea programelor, consemnându-se susținerile sale. Rezultă așadar că susținerile recurentului referitoare la nevinovăția sa sunt infirmate de probele administrate în cauză, care dovedesc contrariul. Din chiar declarațiile recurentului rezultă că instalarea programului Windows XP Professional și a jocurilor pe calculatoarele respective, puse la dispoziția publicului, s-a făcut fără ca licențele impuse de lege să fi fost achiziționate de inculpat, care la acel moment nu dispunea de resursele financiare necesare.

Așa fiind, cererea recurentului inculpat de a se dispune achitarea sa nu poate fi primită. Cât privește critica referitoare la greșita condamnare a inculpatului, în condițiile în care în cauză lipsesc plângerile părților vătămate, este de observat că art. 144 din Legea nr. 8/1996 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 285/2004 și care prevedea că „în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 139 9 , 140 și 141 din legea specială, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în sensul legii respective”, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 190/2005, astfel încât și această critică apare ca neîntemeiată.

Referitor la susținerea recursului în sensul că părțile civile nu s-ar fi constituit în mod legal, Înalta Curte constată că, încă din faza de urmărire penală părțile vătămate, prin reprezentanții lor legali, împuterniciți prin mandat special, potrivit legii, s-au constituit părți civile în cauză, indicând cuantumul despăgubirilor pe care le-au solicitat și modul în care au fost calculate acestea, menținându-și pretențiile și în fața instanței, iar inculpatul a fost de acord cu achitarea despăgubirilor solicitate, în măsura în care va fi găsit vinovat. Cum vinovăția inculpatului a fost cert dovedită, în mod corect instanțele au dispus obligarea sa la plata daunelor. În fine, nici motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen., nu este fondat, instanța referindu-se pe larg în considerentele deciziei la motivele pe care și-a întemeiat soluția de respingere a apelului declarat de inculpat, astfel că o casare a hotărârii atacate nu se justifică. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este neîntemeiat, astfel că îl va respinge ca atare potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.C.S. împotriva deciziei penale nr. 153/ A din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2008.