ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 702/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 173/2007

pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 3519/2006, a fost condamnat

inculpatul H.C.S, la:

- 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea de închiriere de mărfuri pirat prevăzută de art. 139

6

alin.

(4) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 74 și 76 alin. (1) lit. c) C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice a faptei conform dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen., din infracțiunea de punere la dispoziția publicului inclusiv prin I.

sau alte rețele de calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi a

operelor ori produselor purtătoare de drepturi conexe sau de drepturi

sui-generis ale fabricanților de date ori a copiilor acestora, indiferent de

suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice

moment ales individual, prevăzută de art. 139/8 din Legea nr. 8/1996, cu

aplicarea art. 13 C. pen.

- 3 luni închisoare, pentru

infracțiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de

calculator în oricare din următoarele modalități: instalare, stocare, preluare

sau executare ori transmitere în rețeaua internă prevăzută de art. 139/9 din

Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 și 76 alin. (1) lit.

d) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate și s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 și 82 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni

închisoare pe durata acesteia, la care s-a adăugat un interval de timp de 2

ani.

A fost privat inculpatul de

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), și c) C. pen., în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C.

pen., s-a suspendat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-au pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 83 și 84 C. pen.

În baza art. 13, 346 C.

proc. pen. și art. 139 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 a fost obligat

inculpatul la următoarele despăgubiri civile:

- 3575 dolari S.U.A. sau

echivalentul în lei la data executării către partea civilă M.C. reprezentată de

cabine de avocat P.M.D.

- 856 euro sau echivalentul

în lei la data executării către partea civilă E.A. reprezentată de Casa de

Avocatură B.A.;

- 896 euro sau echivalentul

în lei la data executării către partea civilă V.U.G. și B.E. reprezentată de

casa de Avocatură B.A.

A mai fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 28 februarie 2006, organele

de poliție din cadrul I.P.J. Hunedoara s-au sesizat din oficiu despre faptul că

în incinta Clubului I., administrată de inculpatul H.C.S. funcționau 11

calculatoare (un server și 10 stații) pe care era instalat programul Windows XP

Professional fără licență, iar pe 10 din aceste calculatoare erau instalate 9

jocuri diverse, fără licențele prevăzute de lege.

Pe baza probelor administrate

în cauză s-a stabilit că SC I.V. SRL Deva a fost înființată în anul 2003,

administrator unic al societății fiind inculpatul H.C.S.

Începând cu luna octombrie

2005, pe calculatoarele aparținând firmei respective, care funcționau în

incinta clubului I., a fost instalat programul Windows XP Professional, fără a

fi obținută în prealabil licența, iar cu aproximativ trei săptămâni înaintea

datei de 28 februarie 2006, când s-a efectuat controlul de către organele de

poliție, pe calculatoarele respective au fost instalate nou jocuri diverse, de

asemenea, fără a exista licențele prevăzute de lege.

Ulterior instalării

programului, iar mai apoi și a jocurilor, a fost permis accesul publicului,

care le-a utilizat, programul de funcționare al clubului I. fiind zilnic între

orele 11,00 – 21,00, exclusiv duminica, iar încasările au fost de 8-10 milioane

lei lunar.

Împotriva sentinței penale

pronunțate de prima instanță a declarat apel inculpatul, care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat în principal achitarea fie

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fie

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar

în subsidiar, în măsura în care se consideră dovedită vinovăția sa, a solicitat

achitarea în baza art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., raportat la art. 18

1

C. pen. și art. 91 lit. c) C. pen.

Curtea de Apel, Alba Iulia a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că instanța de

fond a reținut o corectă stare de fapt și a dat o încadrare juridică

corespunzătoare faptelor deduse judecății, vinovăția inculpatului fiind pe

deplin dovedită.

Decizia instanței de apel a

fost atacată cu recurs de inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie reiterând, în esență, criticile din apel și invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 18 C. proc. pen., a

solicitat în principal achitarea, susținând că hotărârile de condamnare se

bazează pe probe obținute nelegal, cu încălcarea normelor prevăzute de legislația

specială în materie, astfel că, în opinia sa, probele respective trebuie

înlăturate și față de împrejurarea că în cauză nu există alte dovezi care să-l

incrimineze, se impune achitarea sa.

A mai susținut recurentul,

prin apărătorul său, că în cauză nu există o plângere a părților vătămate, că

acestea nu s-au constituit părți civile în mod legal, astfel că hotărârile de

condamnare și obligarea la despăgubiri civile sunt nelegale.

Recursul nu este întemeiat.

Verificând hotărârile

atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar, în raport cu motivele de

recurs invocate cât și din oficiu, în limitele impuse de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că instanțele de fond și de

apel au reținut o corectă stare de fapt, întemeiată pe probele administrate în

cauză, din coroborarea cărora rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului în

săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Apărările recurentului în

sensul că în cauză nu există dovezi certe ale vinovăției sale și că singurele

probe existente sunt nelegale, fiind obținute prin încălcarea normelor speciale

în materie, nu pot fi primite.

În cauză vinovăția

inculpatului este dovedită cu procesele-verbale întocmite de organele de

cercetare penală la 28 februarie 2006 și, respectiv, 01 martie 2006, coroborate

cu certificatul constatator și adresa de furnizare de informații, acte

comunicate de O.R.C., precum și cu declarațiile inculpatului care a relatat

constant atât la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească că nu

deținea licențele prevăzute de lege pentru programul de calculator Windows XP

Profesional instalat pe calculatoarele care îi aparțineau, aflate la Clubul I.

care era în administrarea sa și nici pentru jocurile care erau de asemenea

instalate pe calculatoarele respective, tot fără a exista o licență care să

permită utilizarea lor în mod legal.

Din cuprinsul procesului

verbal de constatare, întocmit la 28 februarie 2006, în prezența operatorului

de calculatoare H.P.A., angajat la acea dată la firma inculpatului, rezultă că

atât sistemul de operare cât și jocurile instalate pe calculatoare au fost

accesate, fiecare în parte și s-a constatat că acestea funcționau, organele de

cercetare stabilind termenul de 01 martie 2006 pentru ca administratorul

societății respective să prezinte licențele pentru sistemul de operare și

jocurile instalate pe calculatoare, față de împrejurare că acesta din urmă nu

se afla la sediul firmei la momentul efectuării controlului, iar operatorul nu

a fost în măsură să prezinte actele respective.

Ulterior, la 01 martie 2006

inculpatul în calitate de administrator unic al societății comerciale care

deține clubul I. și calculatoarele respective a declarat că nu deținea licențe

sau alte documente din care să rezulte acordul titularilor de drepturi pentru

utilizarea programelor, consemnându-se susținerile sale.

Rezultă așadar că

susținerile recurentului referitoare la nevinovăția sa sunt infirmate de

probele administrate în cauză, care dovedesc contrariul.

Din chiar declarațiile

recurentului rezultă că instalarea programului Windows XP Professional și a

jocurilor pe calculatoarele respective, puse la dispoziția publicului, s-a

făcut fără ca licențele impuse de lege să fi fost achiziționate de inculpat,

care la acel moment nu dispunea de resursele financiare necesare.

Așa fiind, cererea

recurentului inculpat de a se dispune achitarea sa nu poate fi primită.

Cât privește critica

referitoare la greșita condamnare a inculpatului, în condițiile în care în

cauză lipsesc plângerile părților vătămate, este de observat că art. 144 din

Legea nr. 8/1996 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 285/2004 și care

prevedea că „în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 139

9

, 140 și

141 din legea specială, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate, în sensul legii respective”, a fost abrogat

prin O.U.G. nr. 190/2005, astfel încât și această critică apare ca

neîntemeiată.

Referitor la susținerea

recursului în sensul că părțile civile nu s-ar fi constituit în mod legal,

Înalta Curte constată că, încă din faza de urmărire penală părțile vătămate,

prin reprezentanții lor legali, împuterniciți prin mandat special, potrivit

legii, s-au constituit părți civile în cauză, indicând cuantumul despăgubirilor

pe care le-au solicitat și modul în care au fost calculate acestea,

menținându-și pretențiile și în fața instanței, iar inculpatul a fost de acord

cu achitarea despăgubirilor solicitate, în măsura în care va fi găsit vinovat.

Cum vinovăția inculpatului a

fost cert dovedită, în mod corect instanțele au dispus obligarea sa la plata

daunelor.

În fine, nici motivul de

casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., nu

este fondat, instanța referindu-se pe larg în considerentele deciziei la

motivele pe care și-a întemeiat soluția de respingere a apelului declarat de

inculpat, astfel că o casare a hotărârii atacate nu se justifică.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este

neîntemeiat, astfel că îl va respinge ca atare potrivit art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul H.C.S. împotriva deciziei penale nr. 153/ A din

23 octombrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 27 februarie 2008.