ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2008

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 203 din 6 iunie

2007, Tribunalul

Hunedoara, secția penală, a

dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., achitarea inculpatului Z.

M.l.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 139

9

din

O.U.G. nr. 123/2005 (modificată prin Legea nr. 329/2006) și art. 139

8

din O.U.G. nr. 123/2005 (modificată prin Legea

nr. 329/2006), pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost respinsă cererea de despăgubiri civile

formulată de partea civilă Societatea Civilă de Avocați B.A. București.

În esență, s-au reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Hunedoara, a fost trimis în judecată inculpatul Z.M.l. pentru săvârșirea

infracțiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor

pentru calculator și punerea la dispoziția publicului, fără consimțământul

titularilor de drepturi a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi

conexe sau de drepturi sui generis ale fabricanților de bază, de date ori a

copiilor acestora.

În sarcina inculpatului, s-a reținut, urmare

unui control

efectuat de organele de

poliție din orașul Petrila la 27 aprilie 2006, că a

reprodus pe 6

calculatoare programele WINDOWS XP Professional

și WINDOWS 98, fără autorizarea prealabilă a titularilor dreptului de

autor

și a pus la dispoziția publicului cele 6 calculatoare în vederea accesării

jocurilor pe internet fără consimțământul titularilor drepturilor de autor.

Pentru a pronunța

achitarea, instanța de fond a reținut că nu

s-a făcut dovada că inculpatul a deținut soft-uri

pirate și că ar fi multiplicat sau executat copii în scopul comercializării.

Curtea de Apel Alba-lulia, secția penală,

prin decizia penală nr. 62/ A din 24 iunie 2008, admițând apelul parchetului, a

desființat sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din

infracțiunile prevăzute de art. 139

9

din O.U.G. nr. 123/2005

(modificată prin Legea nr. 329/2006) și art. 139

8

din O.U.G. nr. 123/2005

(modificată prin Legea nr. 329/2006), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., în infracțiunile prevăzute de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996

și art. 139

6

alin. (4) din aceeași lege, pentru ambele cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora a condamnat pe inculpat la pedepsele

de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din

Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 3 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 139

6

alin. (4) din

aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru ambele

reținându-se dispozițiile art. 74 lit. a) – art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C.

pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea,

dispunându-se ca inculpatul să execute 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81

C. pen., pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

A fost interzisă inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71

C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 998 C. civ., art. 14 raportat la

art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile

și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.U.

SA Petroșani, să plătească despăgubiri civile către părțile civile V.G.B.E., S.E.

din S.U.A. și E.A.I. S.U.A., așa cum rezultă din dispozitivul deciziei.

S-a reținut că instanța de fond a făcut o apreciere

eronată a materialului probator administrat în cauză, ceea ce a condus la

greșita achitare a inculpatului.

Prin recursul declarat, inculpatul a

solicitat casarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond,

în temeiul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Recursul inculpatului este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă

că instanța de apel a evaluat în mod greșit probele administrate în cauză și,

drept urmare, a pronunțat o hotărâre de condamnare nelegală și

netemeinică.

Din coroborarea și analiza probelor strânse

în cursul urmăririi

penale și administrate

în cursul cercetării judecătorești, rezultă că în

cauză nu s-a dovedit în mod cert că inculpatul a

deținut programe și

jocuri pentru

calculator și că Ie-a reprodus neautorizat pe sisteme de

calcul, astfel

că nu se poate reține ca fiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor imputate.

Astfel, din analiza actelor existente, a

contractului de comodat, care se coroborează cu declarațiile inculpatului date

în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, rezultă că pentru

programele WINDOWS inculpatul avea licență, pentru aceasta emițându-se un număr

unic, care corespunde cu serialul de licență indicat în contractul de comodat.

De altfel, perioada în care s-a efectuat controlul la unitatea administrată de

inculpat (27 aprilie 2006), este ulterioară datei obținerii licențelor și

încheierii contractului de comodat, la 1 martie 2006.

Pe de altă parte, în virtutea principiilor

rolului activ al organelor judiciare, aflării adevărului și prezumției de

nevinovăție, organele judiciare aveau obligația să strângă probele necesare

aflării adevărului, atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului.

Sub acest aspect, nu s-au verificat în cursul

urmăririi penale și al cercetării judecătorești, condițiile de rulare a

programelor și

jocurilor respective, în

sensul dacă acestea se aflau încă în perioada de încercare ("demo"),

care presupunea gratuitate pe o durată de 60

de zile, respectiv 90 de

zile oferită de M. pentru descărcarea lor. Numai după înlăturarea, prin probe

certe, a acestor apărări formulate de inculpat, instanța putea reține vinovăția

sa.

Or, neprocedând în acest mod, iar, pe de altă

parte nefiind dovedite prin probe elementele constitutive ale infracțiunilor

imputate, instanța de apel ar fi trebuit să constate că se impune achitarea

inculpatului pentru infracțiunile săvârșite.

Așa fiind, Înalta Curte constată că nu sunt

cert dovedite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina

inculpatului, iar, drept urmare, în virtutea principiului in dubio pro reo, se

impune achitarea acestuia pentru cele două infracțiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru aceste motive,

soluția instanței de apel este nelegală

și netemeinică, urmând ca recursul inculpatului să

fie admis și să fie

casată

decizia instanței de apel cu privire la condamnarea inculpatului și să fie

menținută sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul

inculpat Z.M.l. împotriva deciziei penale nr. 62/ A din 24 iunie 2008 a Curții

de Apel Alba-lulia, secția penală.

Casează decizia atacată

și menține, ca legală și temeinică, sentința

penală nr. 203 din 6 iunie 2007 a Tribunalului

Hunedoara.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

noiembrie 2008.