ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2008

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 203 din 6 iunie 2007, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului Z. M.l. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 139 9 din O.U.G. nr. 123/2005 (modificată prin Legea nr. 329/2006) și art. 139 8 din O.U.G. nr. 123/2005 (modificată prin Legea nr. 329/2006), pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Societatea Civilă de Avocați B.A. București. În esență, s-au reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a fost trimis în judecată inculpatul Z.M.l.

pentru săvârșirea infracțiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator și punerea la dispoziția publicului, fără consimțământul titularilor de drepturi a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe sau de drepturi sui generis ale fabricanților de bază, de date ori a copiilor acestora. În sarcina inculpatului, s-a reținut, urmare unui control efectuat de organele de poliție din orașul Petrila la 27 aprilie 2006, că a reprodus pe 6 calculatoare programele WINDOWS XP Professional și WINDOWS 98, fără autorizarea prealabilă a titularilor dreptului de autor și a pus la dispoziția publicului cele 6 calculatoare în vederea accesării jocurilor pe internet fără consimțământul titularilor drepturilor de autor.

Pentru a pronunța achitarea, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că inculpatul a deținut soft-uri pirate și că ar fi multiplicat sau executat copii în scopul comercializării. Curtea de Apel Alba-lulia, secția penală, prin decizia penală nr. 62/ A din 24 iunie 2008, admițând apelul parchetului, a desființat sentința penală atacată și, rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunile prevăzute de art. 139 9 din O.U.G. nr. 123/2005 (modificată prin Legea nr. 329/2006) și art. 139 8 din O.U.G.

nr. 123/2005 (modificată prin Legea nr. 329/2006), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996 și art. 139 6 alin. (4) din aceeași lege, pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora a condamnat pe inculpat la pedepsele de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 139 6 alin. (4) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru ambele reținându-se dispozițiile art. 74 lit. a) – art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, dispunându-se ca inculpatul să execute 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 998 C. civ., art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.U. SA Petroșani, să plătească despăgubiri civile către părțile civile V.G.B.E., S.E. din S.U.A. și E.A.I. S.U.A., așa cum rezultă din dispozitivul deciziei.

S-a reținut că instanța de fond a făcut o apreciere eronată a materialului probator administrat în cauză, ceea ce a condus la greșita achitare a inculpatului. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond, în temeiul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Recursul inculpatului este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a evaluat în mod greșit probele administrate în cauză și, drept urmare, a pronunțat o hotărâre de condamnare nelegală și netemeinică. Din coroborarea și analiza probelor strânse în cursul urmăririi penale și administrate în cursul cercetării judecătorești, rezultă că în cauză nu s-a dovedit în mod cert că inculpatul a deținut programe și jocuri pentru calculator și că Ie-a reprodus neautorizat pe sisteme de calcul, astfel că nu se poate reține ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor imputate.

Astfel, din analiza actelor existente, a contractului de comodat, care se coroborează cu declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, rezultă că pentru programele WINDOWS inculpatul avea licență, pentru aceasta emițându-se un număr unic, care corespunde cu serialul de licență indicat în contractul de comodat. De altfel, perioada în care s-a efectuat controlul la unitatea administrată de inculpat (27 aprilie 2006), este ulterioară datei obținerii licențelor și încheierii contractului de comodat, la 1 martie 2006. Pe de altă parte, în virtutea principiilor rolului activ al organelor judiciare, aflării adevărului și prezumției de nevinovăție, organele judiciare aveau obligația să strângă probele necesare aflării adevărului, atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului.

Sub acest aspect, nu s-au verificat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, condițiile de rulare a programelor și jocurilor respective, în sensul dacă acestea se aflau încă în perioada de încercare ("demo"), care presupunea gratuitate pe o durată de 60 de zile, respectiv 90 de zile oferită de M. pentru descărcarea lor. Numai după înlăturarea, prin probe certe, a acestor apărări formulate de inculpat, instanța putea reține vinovăția sa. Or, neprocedând în acest mod, iar, pe de altă parte nefiind dovedite prin probe elementele constitutive ale infracțiunilor imputate, instanța de apel ar fi trebuit să constate că se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunile săvârșite.

Așa fiind, Înalta Curte constată că nu sunt cert dovedite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, iar, drept urmare, în virtutea principiului in dubio pro reo, se impune achitarea acestuia pentru cele două infracțiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Pentru aceste motive, soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică, urmând ca recursul inculpatului să fie admis și să fie casată decizia instanței de apel cu privire la condamnarea inculpatului și să fie menținută sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat Z.M.l. împotriva deciziei penale nr. 62/ A din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală. Casează decizia atacată și menține, ca legală și temeinică, sentința penală nr. 203 din 6 iunie 2007 a Tribunalului Hunedoara. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2008.