ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 99/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă introdusă la Judecătoria Vatra Dornei la 20 aprilie 2004, reclamanta SC L.S.D. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R.T. SRL, solicitând să fie obligată pârâta să permită accesul reclamantei pentru demontarea halei gater și a instalațiilor de prelucrare a lemnului amplasate pe terenul pârâtei, să-și ridice utilajele montate ilegal în hala respectivă, în vederea demolării halei de producție. Judecătoria Vatra Dornei prin sentința nr. 654 din 15 iunie 2004 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială reținând că procesele și cererile în materie comercială, a căror obiect este neevaluabil în bani sunt de competența tribunalului potrivit art. 2 lit. a) C. proc.

civ. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Suceava la nr. 1833/COM/CA/2004 din 7 iulie 2004. Prin sentința nr. 2103 din 24 noiembrie 2004, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea cu obiect „obligația de a face” formulată de reclamanta SC L.S.D. SRL Vatra Dornei, prin administrator G.I. în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SRL, prin administrator T.A., a obligat pârâta să permită accesul reprezentanților reclamantei pentru demontarea halei și instalațiilor de prelucrare a lemnului proprietatea reclamantei situate pe terenul proprietatea pârâtei și, să-și ridice din incinta respectivei hale utilajele ce-i aparțin. Pentru a soluționa astfel, tribunalul a reținut că hala gater producție și gaterul sunt proprietatea exclusivă a reclamantei (conform certificatului constatator emis de O.R.C.

Suceava și a facturii a SC S. SA) fiind situate pe terenul proprietatea pârâtei, teren cu care aceasta s-a intabulat conform sentinței nr. 1210 din 19 noiembrie 2001 a Judecătoriei Suceava, prevederile art. 1077 C. civ. fiind îndeplinite în cauză. Împotriva sentinței tribunalului pârâta SC R.T. SRL Vatra Dornei a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate. Prin motivele de apel, pârâta arată că în conformitate cu sentința nr. 1315/2004 a Tribunalului Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, hala gater în discuție nu este proprietatea reclamantei, că nici gaterul nu este proprietatea acesteia, deoarece prin contractul de colaborare încheiat de reclamantă cu SC C.I. SRL, gaterul a intrat în proprietatea acestei societăți, care i-a cedat acest drept pârâtei.

A mai arătat apelanta că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei, pe care ea le-a invocat. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 30 din 6 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul pârâtei reținând în esență că imobilele în litigiu nu sunt proprietatea pârâtei care a cumpărat numai o suprafață de teren și un atelier tâmplărie. Sunt proprietatea reclamantei hala gater așa cum rezultă din certificatul constatator al O.R.C. Suceava, și gaterul conform facturii.

În termen legal, pârâta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței pronunțată de tribunal, schimbarea în tot a acestei sentințe și respingerii acțiunii reclamantei, fie pe cale de excepție, fie ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. Printr-un prim motiv de recurs recurenta arată că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii motiv prevăzut de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. În contextul acestui motiv, recurenta arată că pentru soluționarea corectă a cauzei a depus sentința nr. 1315 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, contractul de vânzare cumpărare autentificat la 22 martie 2001 de către B.N.P.

L.D. din București, dar instanța de control judiciar nu a apreciat în nici un fel valoarea probatorie a acestora, omițând să se pronunțe asupra lor. O altă critică a hotărârii recurate care se încadrează în același motiv de drept vizează împrejurarea că ambele instanțe atât cea de fond cât și cea de apel au omis să se pronunțe asupra excepțiilor pe care le-a invocat în apărare: excepția lipsei calității procesuală activă și excepția lipsei de interes legitim. Recurenta arată că ar fi fost corect și legal ca în dispozitivul sentinței să se fi menționat mai întâi în mod expres, că se resping ca nefondate cele două excepții invocate și apoi să se dispună asupra fondului, în sensul admiterii acțiunii reclamantei.

Un al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” și recurenta arată că această critică are în vedere tocmai aspectele anterior invocate, legate de motivarea instanței de control judiciar cu privire la excepțiile invocate care trebuiau soluționate în mod expres și nu implicit cât și de interpretarea diferită a probelor și eficienței acestora în soluționarea cauzei. O altă critică a hotărârii judecătorești invocată de pârâtă se referă la împrejurarea că reclamanta trebuia să-și completeze acțiunea introductivă de instanță cu mențiunile obligatorii privind identificarea ei, cerință legală prevăzută de art. 112 C. proc.

civ., în caz contrar urmând a se dispune suspendarea judecății, conform art. 114 alin. (4) și art. 339 C. proc. civ. Recursul declarat de pârâtă nu este fondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Analizând primul motiv de recurs invocat de pârâtă și anume instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, Înalta Curte constată că nu este întemeiat, sentința nr. 1315 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Suceava se referă la radierea adresei sediului social al intimatei reclamantă deci nu are relevanță juridică în cauză. Cu privire la contractul de vânzare cumpărare din 22 martie 2001 al B.N.P. L.D. de fapt la valoarea probatorie covârșitoare a acestuia în soluționarea cauzei, cum afirmă recurenta, Înalta Curte apreciază că actul autentic face dovada dreptului de proprietate a recurentei pârâte asupra terenului și nicidecum asupra construcției denumită „gater” aflată pe același teren.

Din analiza actului anterior prezentat rezultă că recurenta pârâtă la încheierea actului de vânzare cumpărare din 22 martie 2001 a devenit și proprietarul atelierului de tâmplărie aflat pe acest teren. Critica referitoare la faptul că instanțele au omis să se pronunțe asupra excepțiilor invocate în apărare, nu este întemeiată, având în vedere că instanța de apel ca și instanța de fond corect au reținut că reclamanta este proprietara halei gater și a gaterului calitate ce i-a conferit legitimare procesuală activă și i-a justificat interesul în promovarea acțiunii. În concluzie, având în vedere că hotărârea atacată este legală, instanța de apel a interpretat corect actele depuse la dosar, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R.T. SRL Vatra Dornei, împotriva deciziei nr. 30 din 6 aprilie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.