Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2000
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2003

HOTĂRÂRE
08.11.2000
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2000)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Vatra Dornei, la data de 12 mai 1999, reclamanții C.E., C.P., T.M., Ș.D.V.P., C.Ș. și H.V., au chemat în judecată SC P.T.I. SRL Arad, solicitând următoarele: - În raport cu C.P. rezilierea contractului de locațiune încheiat la 7 iunie 1997, pentru neplata pe 3 luni a chiriei; - Obligarea pârâtei să achite suma de 6.800.000 lei, chirie neachitată pe 10 luni. În raport cu toți reclamanții, obligarea pârâtei să predea suprafața de 24 ari teren, în valoare de 2.000.000 lei, constând în 18 ari teren pășune și 4 ari ocupați fără titlu sau acordul reclamantei, obligarea pârâților să-și ridice, de pe cei 18 ari de teren, instalația gaterului și anexele acesteia, cu plata de daune-interese pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 641, pronunțată, la 9 iulie 1999, în dosarul nr. 541/1999, Judecătoria Vatra Dornei a respins acțiunea reclamanților. Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 46, pronunțată, la 22 februarie 2000, în dosarul nr. 9736/1999, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința și a reținut cauza spre judecare în primă instanță, iar prin sentința nr. 450, pronunțată, la 18 mai 2000, în dosarul nr. 2391/2000, a luat act că reclamanții C.E., C.Ș., T.M. și D.V. au renunțat la judecată. Acțiunea formulată și precizată de reclamantul C.P., în sensul că obiectul cererii îl constituie rezilierea contractului de închiriere încheiat la 7 iulie 1997 și obligarea pârâtei la plata sumei de 17.640.000 lei chirie, a fost admisă, iar pârâta a fost obligată și la plata sumei de 2.286.200 lei, cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de societatea pârâtă împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 466, pronunțată, la 8 noiembrie 2000, în dosarul nr. 6163/2000. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, societatea pârâtă a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii sale, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel, ca și instanța de fond, au pronunțat hotărâri netemeinice și nelegale, deoarece C.P. nu avea dreptul să pretindă chiria cuvenită în numele tuturor coindivizarilor, iar părțile care au renunțat la judecată, nu pot impune instanței modalitatea de soluționare a cauzei.

Recursul declarat de reclamantă nu este fondat. Instanțele de fond și apel au reținut corect că societatea pârâtă nu și-a respectat obligațiile contractuale. Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile contractului încheiat între recurenta-pârâtă, prin administratorul său, C.P. și reclamantul C.P., în calitate de proprietar al terenului, părțile convenind ca, „în cazul neachitării contravalorii chiriei pe trei luni consecutiv, să rezilieze, din oficiu, acest contract”. Atât în calitatea sa, de parte contractantă, precum și în calitate de reclamant, în cauză, C.P. a efectuat acte de administrare a terenului, proprietate comună, iar recurenta-pârâtă, în calitatea sa de locatar, are obligațiile prevăzute de art. 1429 și 1430 C. civ.

față de locator, indiferent de raporturile dintre acesta și ceilalți coproprietari ai fondului închiriat. În speță, instanța de fond a luat act, conform dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., de renunțarea la judecată a celorlalți reclamanți, fără a avea în vedere alte cereri ale acestora legate de soluționarea cauzei.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P.T.I. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 466 din 8 decembrie 2000 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5045/2013
1997 al Judecătoriei Arad, respinsă prin Sentința civilă nr. 5813 din 4 noiembrie 1999, menținută prin respingerea apelului conform Deciziei civile nr. 337 din 29 februarie 2000 a Tribunalului Arad, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2152
ÎCCJ 2004-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 507/2004
firmei, alături de aceasta, întrucât natura contractului de locație de gestiune este civilă și nu comercială, nefăcându-se aplicarea în cauză a prevederilor art. 42 C. com. Ultima critică, cea formulată potrivit pct. 10 al aceluiași articol
ÎCCJ 2003-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2539/2003
Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 6262/1998, SC D.C. SA Vatra Dornei a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC L.D. SRL Vatra Dornei, să dispun
ÎCCJ 2005-05-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3971/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1412 din 21 februarie 2002 pronunțată de Judecătoria Arad, definitivă prin neapelare, s-a admis acțiunea formulată de reclamant S
ÎCCJ 2005-10-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8224/2005
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2588 din 26 aprilie 2000, Judecătoria Arad a respins acțiunea formulată de reclamantul A.T., în contradictoriu cu Cons
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă