ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3019/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3019/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Examinând recursul de față constată:

Prin sentința penală nr. 238 din 16

iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Vrancea, inculpatul B.G. a fost condamnat,

la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus arestarea preventivă de la 23 ianuarie 2004 la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

Inculpatul a fost obligat la

8.026.000 lei despăgubiri către Serviciul de Ambulanță Vrancea, la 2.743.800

lei către Spitalul Clinic de Urgență Profesor Dr. Bagdasar Arseni București, și

la 50.940.000 lei daune materiale, 30.000.000 lei daune morale și 6.000.000 lei

cheltuieli judiciare către partea civilă B.N., precum și la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 482/ A din 7

septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați au fost admise apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, de inculpat și de partea

civilă, a fost desființată sentința în totalitate și s-a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

S-a menținut starea de arest.

S-a reținut că prima instanță nu s-a

pronunțat cu privire la cererea părții civile B.N. de obligare a inculpatului

la plata unei prestații periodice având în vedere gradul III de invaliditate și

nici nu a analizat probele care au fost avute în vedere la respingerea cererii

de a se reține scuza provocării.

S-a reținut, de asemenea, că

instanța trebuie să analizeze cererea inculpatului de a se audia doi martori

pentru a dovedi starea de provocare și să se administreze probe pentru a se

stabili cuantumul prestație periodice.

Prin sentința penală nr. 487 din 27 decembrie

2004, Tribunalul Vrancea rejudecând cauza, în primă instanță, a condamnat pe

inculpatul B.G., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de

tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., la 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

scăzut din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la zi.

Inculpatul a fost obligat la

30.000.000 lei daune morale; 56.980.000 lei daune materiale; 700.000 lei lunar

începând cu 1 martie 2004 până la încetarea stării de invaliditate a părții

civile și la 9.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă B.N.

Inculpatul a fost, de asemenea,

obligat la 2.743.800 lei către Spitalul Clinic de Urgență Profesor Dr. Bagdasar

Arseni și la 8.026.000 lei către Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea și la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de rejudecare a reținut

următoarea situație de fapt:

Părțile locuiesc în satul Spinești,

comuna Vrâncioaia jud. Vrancea și, deși poartă același nume, nu sunt rude.

Inculpatul B.G. posedă o suprafață

de teren situată lângă gospodăria părții vătămate B.N.

De obicei, partea vătămată

transportă iarna gunoiul de grajd care se adună în timpul anului în grădina din

spatele casei iar pentru a ajunge la drumul de acces, trece pe terenul

numitului L.T. și, pe o mică porțiune și pe terenul inculpatului.

S-a reținut că din acest motiv

relațiile dintre părți deveniseră tensionate.

La data de 14 ianuarie 2004, partea

vătămată a început să transporte gunoiul folosind traseul menționat,

împrejurare care l-a supărat pe inculpat.

Când partea vătămată pleca cu căruța

pentru a face un al doilea transport, a fost întâmpinată de inculpat care avea

asupra sa mai multe scule, printre care și un topor.

Înainte ca partea vătămată să ajungă

pe drumul de acces, între cei doi a avut loc o altercație, împrejurare în care

inculpatul a aplicat părții vătămate o lovitură cu toporul în cap și, după ce

aceasta a căzut, a mai lovit-o odată în spate, după care a plecat spre casă

însoțit de soția sa.

Partea vătămată a primit ajutor de

la soția sa, B.I., care se afla la fața locului și apoi de la fiica lor B.M.,

fiind apoi transportată cu ambulanța la Spitalul Vidra, apoi la Spitalul

Județean Vrancea din Focșani și în cele din urmă la Spitalul de Urgență

Profesor Dr. Bagdasar Arseni din București, unde a fost supusă unei intervenții

chirurgicale.

Din raportul de expertiză medico –

legală nr. 46 din 3 februarie 2004, întocmit de S.M.L. Vrancea, s-a reținut că

partea vătămată B.N. a suferit o fractură fronto – orbito – sinusală

multieschiloasă cu denivelare operată; focar de hemoragie subrahnoidiană

dreaptă echimoză palpebrală dreaptă.

Actul medico –legal a concluzionat

că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent cu suprafață

relativ mică (muchie topor); au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de

îngrijiri medicale și au fost de natură să pună în pericol viața părții

vătămate.

S-a mai concluzionat că lipsa de

substanță osoasă frontală constatată la partea vătămată constituie infirmitate

fizică permanentă.

Raportul de expertiză – medico -

legală nr. 111 din 13 mai 2004 întocmit de S.J.M.L. Vrancea menține aceleași

concluzii, cu precizarea că afecțiunile de care suferă partea vătămată în urma

leziunilor, o încadrează în gradul III de invaliditate.

Sentința a fost atacată cu apel de

inculpat și de partea vătămată.

Prin decizia penală nr. 93/ A din 8

martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați au fost respinse ambele apeluri

ca nefondate.

S-a reținut că starea de fapt,

vinovăția inculpatului și încadrarea juridică au fost corect stabilite astfel

încât este nefondată susținerea inculpatului că nu se face vinovat de comiterea

faptei și că se impune achitarea sa întrucât în cursul conflictului partea

vătămată ar fi căzut și s-ar fi lovit în topor accidentându-se.

S-a mai reținut și că latura civilă

a cauzei a fost corect soluționată pe baza probelor administrate din care

rezultă că partea vătămată a cheltuit 1.911.000 lei pe medicamente; 3.216.000

lei cu transportul în vederea efectuării tratamentului; 4.753.667 lei pentru

plata consultațiilor și alte servicii medicale.

De asemenea, corect s-a reținut că,

raportat la venitul minim pe economie, de 2.400.000 lei, pe perioada de 45 de

zile cât a fost în incapacitatea totală de muncă, partea vătămată a suferit un

prejudiciu de 3.600.000 lei.

Tot astfel s-a reținut că, în raport

cu pierderea parțială a capacității de muncă corespunzătoare gradului III de

invaliditate, corect s-a stabilit o prestație periodică lunară.

S-a apreciat, de asemenea, că

justificat inculpatul a fost obligat la plata daunelor morale.

Inculpatul a declarat recurs

susținând că nu a comis fapta, partea vătămată accidentându-se, când a căzut

între atelaj și cai.

A mai susținut inculpatul că

declarația martorei B.I. nu corespunde realității.

Inculpatul a susținut, de asemenea,

că se impune reducerea despăgubirilor la care a fost obligat către B.N.

întrucât acesta se afla pe terenul său și că nejustificat a fost obligat la

plata unei prestații periodice deoarece partea vătămată este aptă de muncă,

impunându-se efectuarea unei expertize medico – legale.

În subsidiar inculpatul a solicitat

reducerea pedepsei.

Recursul își găsește temeiul în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 17

1

și

respectiv 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.

Susținerea inculpatului că nu a

comis fapta și că leziunile suferite de partea vătămată s-au produs prin

căderea acesteia și lovirea de toporul pe care partea vătămată îl avea, este

infirmată de actele medico – legale, de declarațiile părții vătămate și ale

martorilor B.I., M.L.H.I., G.M. și B.M.

Cele două expertize medico – legale

efectuate în cauză concluzionează fără dubiu că leziunile suferite de partea

vătămată s-au produs prin lovire cu un corp contondent, posibil muchie de

topor, și nu de corp contondent sau prin cădere.

Aceste concluzii susțin afirmațiile

părții vătămate și ale martorei B.I., prezentă la locul faptei, cu privire la

faptul că partea vătămată a fost lovită în cap cu toporul.

Ceilalți martori l-au văzut pe

inculpat cu un topor asupra sa.

Mai mult de cât atât susținerile

inculpatului din faza de cercetare judecătorească nu se coroborează cu alte

probe așa încât justificat nu au fost avute în vedere.

Se impune precizarea că declarația

inculpatului este în contradicție chiar și cu cele susținute de soția sa;

martora B.A., care a pretins că între parte s-a produs o busculadă cu ocazia

căreia partea vătămată s-a autoaccidentat infirmând astfel susținerile

inculpatului că partea vătămată a căzut și s-a lovit în topor.

De altfel, declarația acestei

martore este evident infirmată în raport cu toate celelalte probe din care

rezultă cu certitudine că, la data de 14 ianuarie 2004 inculpatul, a lovit

partea vătămată cu muchia toporului în cap, provocându-i leziuni care au

necesitat pentru vindecare 40–45 de zile îngrijiri medicale, au fost de natură

să-i pună viața în primejdie și în urma cărora partea vătămată a rămas cu o

infirmitate permanentă prin lipsa de substanță osoasă în regiunea frontală.

Reținând că existența faptei este pe

deplin dovedită, că aceasta constituie infracțiunea de tentativă de omor prevăzută

de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., și că a fost comisă de inculpat,

Curtea constată că soluția de condamnare este legală și temeinică.

În cauză nu se poate reține că

inculpatul a acționat în stare de provocare deoarece din declarațiile

martorilor rezultă că: de obicei partea vătămată, pentru a ajunge iarna cu

gunoiul la drumul de acces, trecea pe o porțiune din terenul inculpatului;

între părți nu a existat neînțelegeri din acest motiv, inculpatul

neexprimându-și niciodată nemulțumirea față de partea vătămată.

Martorii L.T. și C.I., audiați la

cererea inculpatului de prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei care nu au

fost prezenți la locul faptei, nu au relevat împrejurări din care să rezulte că

fapta a fost comisă în stare de provocare.

Atâta timp cât în mod obișnuit,

pentru a ajunge la drumul de acces partea vătămată trecea pe o porțiune teren

aparținând inculpatului, care nu i-a solicitat niciodată să nu mai urmeze acest

traseu, este evident că nu se poate reține că modul în care a procedat partea

vătămată a fost în măsură să producă inculpatului o puternică stare de

tulburare sau emoție sub imperiul căreia a agresat pe B.N.

Nefiind întrunite condițiile

prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., nu se poate proceda la reducerea

despăgubirilor acordate unităților sanitare și părții civile B.N.

Se constată, de asemenea, că este

legală obligarea inculpatului la plata prestației periodice fiind dovedit că

partea civilă are o infirmitate permanentă datorită căreia, la data

soluționării cauzei, avea capacitate de muncă redusă încadrându-se în gradul

III de invaliditate.

Este de reținut că, inculpatul nu a

contestat, până în recurs concluziile expertizei privind capacitatea de muncă a

părții vătămate și că nu există nici un motiv care să impună efectuarea unei

noi expertize care să concluzioneze cu privire la acest aspect.

Nici ultimul motiv de recurs nu este

fondat întrucât s-a aplicat inculpatului pedeapsa minimă prevăzută de lege și

nu există împrejurări care, în raport și cu gravitatea faptei, comise, să

justifice reținerea unor circumstanțe atenuante cu consecința reducerii

pedepsei sub acest minim.

În consecință, recursul va fi

respins, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Se va deduce la zi durata arestării

preventive.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 93/ A din 8 martie

2005 a Curții de Apel Galați.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la 13 mai 2005.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 mai 2005.