ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3019/2005

Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 238 din 16 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Vrancea, inculpatul B.G. a fost condamnat, la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus arestarea preventivă de la 23 ianuarie 2004 la zi. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Inculpatul a fost obligat la 8.026.000 lei despăgubiri către Serviciul de Ambulanță Vrancea, la 2.743.800 lei către Spitalul Clinic de Urgență Profesor Dr.

Bagdasar Arseni București, și la 50.940.000 lei daune materiale, 30.000.000 lei daune morale și 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă B.N., precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin decizia penală nr. 482/ A din 7 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, de inculpat și de partea civilă, a fost desființată sentința în totalitate și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a menținut starea de arest. S-a reținut că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea părții civile B.N. de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice având în vedere gradul III de invaliditate și nici nu a analizat probele care au fost avute în vedere la respingerea cererii de a se reține scuza provocării.

S-a reținut, de asemenea, că instanța trebuie să analizeze cererea inculpatului de a se audia doi martori pentru a dovedi starea de provocare și să se administreze probe pentru a se stabili cuantumul prestație periodice. Prin sentința penală nr. 487 din 27 decembrie 2004, Tribunalul Vrancea rejudecând cauza, în primă instanță, a condamnat pe inculpatul B.G., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a scăzut din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la zi. Inculpatul a fost obligat la 30.000.000 lei daune morale; 56.980.000 lei daune materiale; 700.000 lei lunar începând cu 1 martie 2004 până la încetarea stării de invaliditate a părții civile și la 9.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă B.N. Inculpatul a fost, de asemenea, obligat la 2.743.800 lei către Spitalul Clinic de Urgență Profesor Dr. Bagdasar Arseni și la 8.026.000 lei către Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea și la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța de rejudecare a reținut următoarea situație de fapt: Părțile locuiesc în satul Spinești, comuna Vrâncioaia jud. Vrancea și, deși poartă același nume, nu sunt rude.

Inculpatul B.G. posedă o suprafață de teren situată lângă gospodăria părții vătămate B.N. De obicei, partea vătămată transportă iarna gunoiul de grajd care se adună în timpul anului în grădina din spatele casei iar pentru a ajunge la drumul de acces, trece pe terenul numitului L.T. și, pe o mică porțiune și pe terenul inculpatului. S-a reținut că din acest motiv relațiile dintre părți deveniseră tensionate. La data de 14 ianuarie 2004, partea vătămată a început să transporte gunoiul folosind traseul menționat, împrejurare care l-a supărat pe inculpat. Când partea vătămată pleca cu căruța pentru a face un al doilea transport, a fost întâmpinată de inculpat care avea asupra sa mai multe scule, printre care și un topor.

Înainte ca partea vătămată să ajungă pe drumul de acces, între cei doi a avut loc o altercație, împrejurare în care inculpatul a aplicat părții vătămate o lovitură cu toporul în cap și, după ce aceasta a căzut, a mai lovit-o odată în spate, după care a plecat spre casă însoțit de soția sa. Partea vătămată a primit ajutor de la soția sa, B.I., care se afla la fața locului și apoi de la fiica lor B.M., fiind apoi transportată cu ambulanța la Spitalul Vidra, apoi la Spitalul Județean Vrancea din Focșani și în cele din urmă la Spitalul de Urgență Profesor Dr. Bagdasar Arseni din București, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Din raportul de expertiză medico – legală nr. 46 din 3 februarie 2004, întocmit de S.M.L.

Vrancea, s-a reținut că partea vătămată B.N. a suferit o fractură fronto – orbito – sinusală multieschiloasă cu denivelare operată; focar de hemoragie subrahnoidiană dreaptă echimoză palpebrală dreaptă. Actul medico –legal a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent cu suprafață relativ mică (muchie topor); au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale și au fost de natură să pună în pericol viața părții vătămate. S-a mai concluzionat că lipsa de substanță osoasă frontală constatată la partea vătămată constituie infirmitate fizică permanentă. Raportul de expertiză – medico - legală nr. 111 din 13 mai 2004 întocmit de S.J.M.L. Vrancea menține aceleași concluzii, cu precizarea că afecțiunile de care suferă partea vătămată în urma leziunilor, o încadrează în gradul III de invaliditate.

Sentința a fost atacată cu apel de inculpat și de partea vătămată. Prin decizia penală nr. 93/ A din 8 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați au fost respinse ambele apeluri ca nefondate. S-a reținut că starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică au fost corect stabilite astfel încât este nefondată susținerea inculpatului că nu se face vinovat de comiterea faptei și că se impune achitarea sa întrucât în cursul conflictului partea vătămată ar fi căzut și s-ar fi lovit în topor accidentându-se. S-a mai reținut și că latura civilă a cauzei a fost corect soluționată pe baza probelor administrate din care rezultă că partea vătămată a cheltuit 1.911.000 lei pe medicamente; 3.216.000 lei cu transportul în vederea efectuării tratamentului; 4.753.667 lei pentru plata consultațiilor și alte servicii medicale.

De asemenea, corect s-a reținut că, raportat la venitul minim pe economie, de 2.400.000 lei, pe perioada de 45 de zile cât a fost în incapacitatea totală de muncă, partea vătămată a suferit un prejudiciu de 3.600.000 lei. Tot astfel s-a reținut că, în raport cu pierderea parțială a capacității de muncă corespunzătoare gradului III de invaliditate, corect s-a stabilit o prestație periodică lunară. S-a apreciat, de asemenea, că justificat inculpatul a fost obligat la plata daunelor morale. Inculpatul a declarat recurs susținând că nu a comis fapta, partea vătămată accidentându-se, când a căzut între atelaj și cai. A mai susținut inculpatul că declarația martorei B.I. nu corespunde realității. Inculpatul a susținut, de asemenea, că se impune reducerea despăgubirilor la care a fost obligat către B.N.

întrucât acesta se afla pe terenul său și că nejustificat a fost obligat la plata unei prestații periodice deoarece partea vătămată este aptă de muncă, impunându-se efectuarea unei expertize medico – legale. În subsidiar inculpatul a solicitat reducerea pedepsei. Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 1 și respectiv 14 C. proc. pen., dar nu este fondat. Susținerea inculpatului că nu a comis fapta și că leziunile suferite de partea vătămată s-au produs prin căderea acesteia și lovirea de toporul pe care partea vătămată îl avea, este infirmată de actele medico – legale, de declarațiile părții vătămate și ale martorilor B.I., M.L.H.I., G.M. și B.M. Cele două expertize medico – legale efectuate în cauză concluzionează fără dubiu că leziunile suferite de partea vătămată s-au produs prin lovire cu un corp contondent, posibil muchie de topor, și nu de corp contondent sau prin cădere.

Aceste concluzii susțin afirmațiile părții vătămate și ale martorei B.I., prezentă la locul faptei, cu privire la faptul că partea vătămată a fost lovită în cap cu toporul. Ceilalți martori l-au văzut pe inculpat cu un topor asupra sa. Mai mult de cât atât susținerile inculpatului din faza de cercetare judecătorească nu se coroborează cu alte probe așa încât justificat nu au fost avute în vedere. Se impune precizarea că declarația inculpatului este în contradicție chiar și cu cele susținute de soția sa; martora B.A., care a pretins că între parte s-a produs o busculadă cu ocazia căreia partea vătămată s-a autoaccidentat infirmând astfel susținerile inculpatului că partea vătămată a căzut și s-a lovit în topor.

De altfel, declarația acestei martore este evident infirmată în raport cu toate celelalte probe din care rezultă cu certitudine că, la data de 14 ianuarie 2004 inculpatul, a lovit partea vătămată cu muchia toporului în cap, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40–45 de zile îngrijiri medicale, au fost de natură să-i pună viața în primejdie și în urma cărora partea vătămată a rămas cu o infirmitate permanentă prin lipsa de substanță osoasă în regiunea frontală. Reținând că existența faptei este pe deplin dovedită, că aceasta constituie infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., și că a fost comisă de inculpat, Curtea constată că soluția de condamnare este legală și temeinică.

În cauză nu se poate reține că inculpatul a acționat în stare de provocare deoarece din declarațiile martorilor rezultă că: de obicei partea vătămată, pentru a ajunge iarna cu gunoiul la drumul de acces, trecea pe o porțiune din terenul inculpatului; între părți nu a existat neînțelegeri din acest motiv, inculpatul neexprimându-și niciodată nemulțumirea față de partea vătămată. Martorii L.T. și C.I., audiați la cererea inculpatului de prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei care nu au fost prezenți la locul faptei, nu au relevat împrejurări din care să rezulte că fapta a fost comisă în stare de provocare.

Atâta timp cât în mod obișnuit, pentru a ajunge la drumul de acces partea vătămată trecea pe o porțiune teren aparținând inculpatului, care nu i-a solicitat niciodată să nu mai urmeze acest traseu, este evident că nu se poate reține că modul în care a procedat partea vătămată a fost în măsură să producă inculpatului o puternică stare de tulburare sau emoție sub imperiul căreia a agresat pe B.N. Nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., nu se poate proceda la reducerea despăgubirilor acordate unităților sanitare și părții civile B.N. Se constată, de asemenea, că este legală obligarea inculpatului la plata prestației periodice fiind dovedit că partea civilă are o infirmitate permanentă datorită căreia, la data soluționării cauzei, avea capacitate de muncă redusă încadrându-se în gradul III de invaliditate.

Este de reținut că, inculpatul nu a contestat, până în recurs concluziile expertizei privind capacitatea de muncă a părții vătămate și că nu există nici un motiv care să impună efectuarea unei noi expertize care să concluzioneze cu privire la acest aspect. Nici ultimul motiv de recurs nu este fondat întrucât s-a aplicat inculpatului pedeapsa minimă prevăzută de lege și nu există împrejurări care, în raport și cu gravitatea faptei, comise, să justifice reținerea unor circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub acest minim. În consecință, recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce la zi durata arestării preventive. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 93/ A din 8 martie 2005 a Curții de Apel Galați. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la 13 mai 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2005.