ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față.
În baza lucrărilor
din dosarul cauzei, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a II-a
penală, prin Sentința penală nr. 36/F din 24 ianuarie 2011, a admis sesizarea
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București formulată în temeiul art. 89
alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificat prin art. I pct. 44 din Legea nr.
2222/2008 pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, emis
la 21 decembrie 2010 de autoritățile judiciare din Spania față de cetățeanul
român G.L.M. A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării către
autoritățile spaniole, pe o perioadă de 29 zile de la 25 ianuarie 2011 și până
la 22 februarie 2011.
A dispus predarea persoanei solicitate către
autoritățile judiciare din Spania, cu condiția respectării regulii
specialității, precum și cu condiția ca în cazul în care se va pronunța o
hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată
să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei.
Curtea a motivat că
pe numele persoanei solicitate G.L.M. a fost emis un mandat european de
arestare de către Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 2 din Merida
la data de 21 decembrie 2010 pentru săvârșirea infracțiunii de furt organizat
sau armat prevăzută de art. 241 C. pen. spaniol, pentru care pedeapsa este de 5
ani închisoare.
Referitor la situația
de fapt, s-a reținut că la data de 27 august 2010 între orele 14,00 și 18,30
prin folosirea de chei false, împreună cu cel puțin alte trei persoane,
persoana solicitată G.L.M. a sustras din locuința situată în str. J.R.M. oraș
Merida (Provincia Badajoz) suma de 75.700 euro, 28,79 gr aur, verighetă aur,
monede de aur din timpul domniei lui Alfonso XII și Isabel II, diverse seturi
de cercei cu perle cultivate, diverse lănțișoare de aur, pandantive de aur,
argint, fildeș și pietre prețioase ș.a.
Împotriva sentinței a
declarat recurs persoana solicitată.
Prin apărător și
personal a criticat sentința ca nelegală și netemeinică solicitând respingerea
sesizării și revocarea mandatului de arestare deoarece, nu a comis fapta
descrisă în mandatul european de arestare iar la data la care se susține că a
pătruns în imobilul situat în orașul Merida din Spania, ea se afla în România.
Recursul este
nefondat
Instanța de judecată
a fost sesizată conform art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu propunerea
de luare a măsurii arestării persoanei solicitate, de către Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București, a procedat conform art. 90 din Legea nr.
302/2004, asigurându-se că o copie de pe mandatul european de arestare a fost
comunicată numitei G.L.M., a informat-o asupra regulii specialității precum și
a posibilității de a consimți la predarea către autoritățile spaniole. Fiind
audiată, persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea
deoarece la data la care se susține că a participat la infracțiunea de furt
pentru care a fost emis mandatul de arestare ea se afla în România și muncea la
SC C. SA din comuna Poroschia județul Teleorman.
Din examinarea
actelor aflate la dosar instanța a constatat că mandatul conține informațiile
cerute în art. 79 din Legea nr. 302/2004, că în cauză nu este incidență niciuna
din situațiile arătate în art. 88 alin. (1) și (2) din aceeași lege care
constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării
mandatului.
Persoana solicitată a
criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică deoarece nu s-a avut în vedere că
la data la care i se impută participarea alături de alte persoane la furtul
unor valori importante (bani și bijuterii) în Spania, ea se afla în România.
Or, așa cum corect a
motivat prima instanță, instanța solicitată nu poate pune în discuție și nici
nu poate supune analizei oportunitatea arestării persoanei solicitate,
existența faptei sau circumstanțele comiterii infracțiunii, astfel încât
susținerile persoanei solicitate în sensul că nu a comis fapta nu pot forma
obiectul unei analize în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004.
Înalta Curte constată că hotărârea recurată este
legală și temeinică luată cu respectarea dispozițiilor art. 79 și art. 88 din
Legea nr. 302/2004, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat, în
temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana
solicitată G.L.M. împotriva Sentinței penale nr. 36/F din 24 ianuarie 2011 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de
familie.
Obligă recurenta
persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 4 februarie 2011.