ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2064/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 49 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll -a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11667/2/2009 (2881/2009), s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut sentința penală din data de 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella, definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală. S-a dispus transferarea condamnatului F.V.

(cetățean român, fiul lui T. și I.) din Principatul Andorei într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală din data de 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella, definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală. S-a dedus durata arestării preventive și perioada executată începând cu data de 20 aprilie 2008 la zi. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: 1. Prin rezoluția nr. 2568/II/5/2009 din data de 11 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella rămasă definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Principatul Andora cu privire la transferarea condamnatului F.V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.

2. Prin sentința penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella, rămasă definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatului F.V. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru delictul major de a fi membru, împreună cu l.B., al unei asociații ilegale în scopul de a comite delicte și la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru delictul major de punere în circulație de monede false și pedeapsa complementară a expulzării pe o perioadă de 15 ani din Principatul Andorei, fapte prevăzute de art. 431.3 a) și b), art. 431.1 a) și c), art. 359 și 360 din C. pen. spaniol. În fapt, s-a reținut, în esență, că, în data de 20 aprilie 2008, în urma unui control de rutină, agenții Serviciului de Poliție din Andora la Vella au descoperit asupra lui F.V.

și l.B. un număr de 61 cârduri albe, ce aveau banda magnetică donată după cârduri originale și de care cei doi au făcut uz la diferite bancomate de pe teritoriul Principatului Andora. La data de 19 aprilie 2008, inculpați au reușit să scoată sumele de 150 și 200 euro de la bancomatul entității B. de la hotelul P. din Soldeu. Hotărârea a rămas definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală. Astfel cum rezultă din informațiile comunicate de autoritățile Principatului Andora, condamnatul F.V.

a fost arestat preventiv la data de 20 aprilie 2008, încarcerat în Centrul Penitenciar în arest preventiv la 23 aprilie 2008 iar pedeapsa aplicată va fi considerată executată la data de 29 martie 2012. 3. În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983. Astfel, faptele pentru care inculpatul F.V.

a fost condamnat prin sentința penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella rămasă definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală, au corespondent în legislația penală română, acestea constituind infracțiunile de asociere pentru comiterea de infracțiuni și falsificarea instrumentelor de plată electronică, prevăzute de art. 323 C. pen. și art. 24 din Legea nr. 65/2002 privind comerțul electronic, pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 de ani și, respectiv, cu închisoare de la 3 la 12 ani. Totodată, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite și celelalte condiții privind transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, în sensul că hotărârea de condamnare pronunțată de instanțele Principatului Andora este definitivă, condamnatul F.V.

este cetățean român, astfel cum rezultă din adresa din 29 octombrie 2009 a M.A.I., iar statul de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării. De asemenea, condamnatul care, în prezent, se află încarcerat în Penitenciarul La Cornelia din Andora Vella - Principatul Andora, prin declarația din data de 28 octombrie 2009, și-a exprimat consimțământul scris la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare în țara de origine. Aceeași poziție a fost exprimată de condamnat și la data de 29 octombrie 2009, cu ocazia întocmirii referatului asupra situației sale sociale și familiale, din care rezultă că acesta dorește transferul într-un penitenciar din România pentru a fi alături de familie.

Cu privire la cerința reglementată de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a constatat, pe baza datelor comunicate de statul de condamnare că, din pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită prin sentința penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella rămasă definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală, condamnatul a executat perioada scursă din data de 20 aprilie 2008 la zi, aflându-se în continuare în executarea acesteia, care urmează a expira la data de 29 martie 2012. În ceea ce privește solicitarea apărătorului persoanei condamnate de schimbare a condamnării persoanei transferabile și înlocuirea pedepsei aplicate de autoritățile Principatului Andora cu o pedeapsă corespunzătoarea legii penale române, respectiv, pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea în formă continuată a infracțiunii prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vederea interpretarea dată dispozițiilor legale incidente prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, legea română privind cooperarea judiciară internațională în materia penală permite adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România, prin hotărâre judecătorească, ori de câte ori instanța constată că felul pedepsei privative de libertate aplicate în statul de condamnare sau durata pedepsei este incompatibilă cu legislația română. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se prevede că "Dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, statul român poate, prin hotărârea judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea.

Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce privește felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare și, în nici un caz, nu poate să agraveze situația condamnatului. Aplicarea dispozițiilor enunțate mai sus este limitată la două situații: când felul pedepsei aplicate este incompatibil cu legislația română și când durata pedepsei aplicate este incompatibilă cu legislația română. În speță, însă nici una dintre situațiile limitativ prevăzute de lege nu se regăsesc în prezenta cauză, faptele pentru care F.V. a fost cercetat și condamnat în Principatul Andora au corespondent în legislația penală română în ceea ce privește felul pedepsei (închisoarea) și durata acestora (pedepsele aplicate condamnatului F.V.

de 1 an și, respectiv, 3 ani nu depășesc limitele maxime ale pedepselor reglementate de legea penală română pentru același gen de fapte, respectiv pentru infracțiunea prev. de art. 323 C. pen., închisoarea de la 3 la 15 ani și pentru infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi). Neîntemeiată a fost apreciată și solicitarea apărătorului persoanei condamnate de schimbare a încadrării juridice a uneia din faptele reținute în sarcina condamnatului F.V., din falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 în infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, în formă continuată.

Din împrejurările concrete ale comiterii faptelor reținute de autoritățile spaniole în hotărârea de condamnare a rezultat că cei doi inculpați F.V. și l.B. aveau asupra lor un număr de 61 cârduri donate pe care urmau să le folosească, reușind să obțină sumele de 150 și 200 de euro în data de 19 aprilie 2008 de la un bancomat al entității B. Fapta reținută de autoritățile spaniole a fost cea de delict major de punere în circulație de monedă falsă care în legislația penală română are corespondent în infracțiunea de falsificare și punere în circulație a instrumentelor de plată prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și nu în infracțiunea prev. de art. 27 din același act normativ.

Pentru motivele arătate, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului F.V., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Principatul Andora pedeapsa de 4 ani închisoare, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, a consimțit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanțele judecătorești spaniole constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Constatând, totodată, că sunt îndeplinite în cauză și condițiile speciale de admisibilitate a cererii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești penale străine, prevăzute de art. 116 alin. (1) lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella, rămasă definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală, prin care persoana transferabilă F.V. a fost condamnat la 4 ani închisoare.

B. Împotriva acestei decizii, a formulat recurs persoana transferabilă F.V., prin avocatul ales I.O., fără a-l motiva în scris. Ulterior, prin intermediul M.J. - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală, persoana transferabilă a transmis renunțarea sa la cererea de transfer, din motive personale. Examinând recursul declarat de persoana solicitată sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Astfel, fără a relua considerentele pe baza cărora prima instanță a reținut în mod justificat că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare, Înalta Curte reține, în esență, că hotărârea prin care a fost aplicată pedeapsa, în executarea căreia se află condamnatul, este definitivă, a fost aplicată pentru fapte care constituie infracțiuni și potrivit legii din România, există consimțământul statului de condamnare cât și consimțământul persoanei condamnate. Cât privește acest din urmă consimțământ, se constată că a fost luat condamnatului F.V.

în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004, respectiv de reprezentantul Consulatului general al României din Marsilia cu ocazia întocmirii referatului asupra situației sociale și familiale, fiind exprimat și în fața Tribunalului Curții din Andora la Vella la data de 6 august 2009. Acest consimțământ, în condițiile în care, potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004, este „exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România", este de natură, dacă sunt întrunite și celelalte cerințe legale, să declanșeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaționale în materia penală, de recunoaștere a hotărârii penale și de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei și este irevocabil.

Nici dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, nici cele de drept procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii declarației de consimțământ. Pe de altă parte, Curtea constată că prin sentința penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella rămasă definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție s-a dispus și expulzarea pe o perioadă de 15 ani din Principatul Andorei, măsură în raport de care, potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional al Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, nu este necesar acordul persoanei condamnate la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în străinătate, într-un penitenciar din România.

Totodată, Curtea constată că nu sunt întemeiate nici criticile legate de respingerea solicitării de schimbare a condamnării persoanei transferabile și înlocuire a pedepsei aplicate de autoritățile Principatului Andora cu o pedeapsă corespunzătoare legii penale române, precum și a solicitării de schimbare a încadrării juridice dată uneia din faptele reținute în sarcina condamnatului F.V., din falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 în infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, în formă continuată.

Pentru a respinge aceste solicitări, instanța de fond a reținut în mod pertinent că legea română privind cooperarea judiciară internațională în materia penală permite adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România, prin hotărâre judecătorească, ori de câte ori instanța constată că felul pedepsei privative de libertate aplicate în statul de condamnare sau durata pedepsei este incompatibilă cu legislația română, situații care nu se regăsesc în speță, deoarece faptele pentru care F.V. a fost cercetat și condamnat în Principatul Andora au corespondent în legislația penală română în ceea ce privește felul pedepsei (închisoarea) și durata acestora (pedepsele aplicate condamnatului F.V.

de 1 an și, respectiv, 3 ani, nu depășesc limitele maxime ale pedepselor reglementate de legea penală română pentru același gen de fapte, respectiv pentru infracțiunea prev. de art. 323 din C. pen., închisoarea de la 3 la 15 ani și pentru infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi). Totodată, din împrejurările concrete ale comiterii faptelor reținute de autoritățile spaniole în hotărârea de condamnare a rezultat că cei doi inculpați F.V. și l.B.

aveau asupra lor un număr de 61 carduri donate pe care urmau să le folosească, reușind să obțină sumele de 150 și 200 de euro în data de 19 aprilie 2008 de la un bancomat al entității B., astfel că fapta reținută de autoritățile spaniole a fost cea de delict maior de punere în circulație de monedă falsă care, în legislația penală română, are corespondent în infracțiunea de falsificare și punere în circulație a instrumentelor de plată prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și nu în infracțiunea prev. de art. 27 din același act normativ. Ca atare, constatând criticile formulate de recurenta - persoană condamnată ca neîntemeiate, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b C. proc.

pen., va respinge recursul ca nefondat, urmând ca, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta - persoană condamnată să fie obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată F.V. împotriva sentinței penale nr. 49 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,pronunțată în Dosarul nr. 11667/2/2009 (2881/2009). Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2010.