ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2064/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2064/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

A.

Prin sentința penală nr. 49 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția

a

ll

-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11667/2/2009 (2881/2009), s-a

admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 149 raportat la art. 145 din

Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut sentința penală din data de 29 ianuarie 2009

pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella, definitivă și executorie

prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția

penală.

S-a dispus transferarea condamnatului F.V.

(cetățean român, fiul lui T. și I.) din Principatul Andorei într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare

aplicată prin sentința penală din data de 29 ianuarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Curții din Andora la Vella, definitivă și executorie prin sentința

nr. 11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală.

S-a dedus durata arestării preventive și

perioada executată începând cu data de 20 aprilie  2008 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de

executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei

sentințe.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a

dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

rezoluția nr. 2568/II/5/2009 din data de 11 decembrie 2009, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța de fond, în

temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea

recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale din 29 ianuarie 2009

pronunțată de Tribunalul Curții din Andora la Vella rămasă definitivă și

executorie prin sentința nr. 11-09 din 15 mai 2009

a Tribunalului Superior de

Justiție, secția penală, ca urmare a cererii

înaintate de către autoritățile judiciare din Principatul Andora cu privire la

transferarea condamnatului F.V. într-un penitenciar din România, în vederea

continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare, astfel cum a fost

stabilită în statul solicitant.

2.

Prin sentința penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții

din Andora la Vella, rămasă definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09

din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală, s-a dispus

condamnarea inculpatului F.V. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru delictul

major de a fi membru, împreună cu l.B., al unei asociații ilegale în scopul de

a comite delicte și la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru delictul major de

punere în circulație de monede false și pedeapsa complementară a expulzării pe

o perioadă de 15 ani din Principatul Andorei, fapte prevăzute de art. 431.3 a)

și b), art. 431.1 a) și c), art. 359 și 360 din C. pen. spaniol.

În fapt, s-a reținut, în esență, că, în data de

20 aprilie 2008, în urma unui control de rutină, agenții Serviciului de Poliție

din Andora la Vella au descoperit asupra lui F.V. și l.B. un număr de 61

cârduri albe, ce aveau banda magnetică donată după cârduri originale și de care

cei doi au făcut uz la diferite bancomate de pe teritoriul Principatului

Andora. La data de 19 aprilie 2008, inculpați au reușit să scoată sumele de 150

și 200 euro de la bancomatul entității B. de la hotelul P. din Soldeu.

Hotărârea

a rămas definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din

15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală.

Astfel cum rezultă din informațiile

comunicate de autoritățile Principatului Andora, condamnatul F.V. a fost

arestat preventiv la data de 20 aprilie 2008, încarcerat în Centrul Penitenciar

în arest preventiv la

23 aprilie 2008

iar pedeapsa aplicată va fi considerată executată la data de 29 martie 2012.

3.

În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare,

s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 129

lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul

1983.

Astfel, faptele pentru care inculpatul

F.V. a fost condamnat prin sentința penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Curții din Andora la Vella rămasă definitivă și executorie prin

sentința nr. 11-09 din

15 mai 2009

a Tribunalului

Superior de Justiție, secția penală, au corespondent în legislația penală

română, acestea constituind infracțiunile de asociere pentru comiterea de

infracțiuni și falsificarea instrumentelor de plată electronică, prevăzute de

art. 323 C. pen. și art. 24 din Legea nr. 65/2002 privind comerțul electronic,

pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 de ani și, respectiv, cu închisoare de la

3 la 12 ani.

Totodată, prima instanță a constatat că

sunt îndeplinite și celelalte condiții privind transferarea condamnatului

într-un penitenciar din România, prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004,

în sensul că hotărârea de condamnare pronunțată de instanțele Principatului

Andora este definitivă, condamnatul F.V. este cetățean român, astfel cum

rezultă din adresa din 29 octombrie 2009 a M.A.I., iar statul de condamnare și

statul de executare sunt de acord asupra transferării.

De asemenea, condamnatul care, în prezent, se

află încarcerat în Penitenciarul La Cornelia din Andora Vella - Principatul

Andora, prin declarația din data de 28 octombrie 2009, și-a exprimat

consimțământul scris la transferarea sa într-un penitenciar din România, în

vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare în țara de origine.

Aceeași poziție a fost exprimată de condamnat

și la data de 29 octombrie 2009, cu ocazia întocmirii referatului asupra

situației sale sociale și familiale, din care rezultă că acesta dorește

transferul într-un penitenciar din România pentru a fi alături de familie.

Cu privire la cerința reglementată de art. 129

lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a constatat, pe baza datelor

comunicate de statul de condamnare că, din pedeapsa de 4 ani închisoare,

stabilită prin sentința penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul

Curții din Andora la Vella rămasă definitivă și executorie prin sentința nr.

11-09 din 15 mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală,

condamnatul a executat perioada scursă din data de 20 aprilie 2008 la zi,

aflându-se în continuare în executarea acesteia,

care urmează a expira la

data de 29 martie 2012.

În ceea ce privește solicitarea

apărătorului persoanei condamnate

de

schimbare a condamnării persoanei transferabile și înlocuirea pedepsei

aplicate

de autoritățile Principatului Andora cu o pedeapsă corespunzătoarea legii

penale române, respectiv, pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea în

formă continuată a infracțiunii prev. de art.

27

din Legea nr. 365/2002, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată,

având

în vederea interpretarea dată dispozițiilor legale incidente prin Decizia nr.

23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, legea

română privind cooperarea judiciară internațională în materia penală permite

adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România, prin hotărâre

judecătorească, ori de câte ori instanța constată că felul pedepsei privative

de libertate aplicate în statul de condamnare sau durata pedepsei este

incompatibilă cu legislația română. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 146 din

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală se prevede că "Dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia

este incompatibilă cu legislația română, statul român poate, prin hotărârea

judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română

pentru faptele care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să

corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce privește felul pedepsei aplicate

prin hotărârea statului de condamnare și, în nici un caz, nu poate să agraveze

situația condamnatului.

Aplicarea dispozițiilor enunțate mai

sus este limitată la două situații: când felul pedepsei aplicate este

incompatibil cu legislația română și când durata pedepsei aplicate este

incompatibilă cu legislația română.

În speță, însă nici una dintre

situațiile limitativ prevăzute de lege nu se regăsesc în prezenta cauză,

faptele pentru care F.V. a fost cercetat și condamnat în Principatul Andora au

corespondent în legislația penală română în ceea ce privește felul pedepsei

(închisoarea) și durata acestora (pedepsele aplicate condamnatului F.V. de 1 an

și,

respectiv, 3 ani nu depășesc limitele

maxime ale pedepselor reglementate

de legea penală română pentru același

gen de fapte, respectiv pentru infracțiunea prev. de art. 323 C. pen.,

închisoarea de la 3 la 15 ani și pentru infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1),

(2) din Legea nr. 365/2002, închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor

drepturi).

Neîntemeiată a fost apreciată și solicitarea

apărătorului persoanei condamnate de schimbare a încadrării juridice a uneia

din faptele reținute în sarcina condamnatului F.V., din falsificarea

instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 365/2002 în infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod

fraudulos, prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, în formă continuată. Din

împrejurările concrete ale comiterii faptelor reținute de autoritățile spaniole

în hotărârea de condamnare a rezultat că cei doi inculpați F.V. și l.B. aveau

asupra lor un număr de 61 cârduri donate pe care urmau să le folosească,

reușind să obțină sumele de 150 și 200 de euro în data de 19 aprilie 2008 de la

un bancomat al entității B.

Fapta reținută de autoritățile spaniole

a fost cea de delict major de punere în circulație de monedă falsă care în

legislația penală română are corespondent în infracțiunea de falsificare și

punere în circulație a instrumentelor de plată prev. de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 365/2002 și nu în infracțiunea prev. de art. 27 din același act

normativ.

Pentru motivele arătate, prima instanță a

constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a

condamnatului F.V., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr.

302/2004, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin

care i-a fost aplicată în Principatul Andora pedeapsa de 4 ani închisoare, la

data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din

durata pedepsei respective, a consimțit în mod liber la transfer, iar faptele

care au atras condamnarea sa de către instanțele judecătorești spaniole

constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Constatând, totodată, că sunt

îndeplinite în cauză și condițiile speciale de admisibilitate a cererii de

recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești penale străine, prevăzute

de art. 116 alin. (1) lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a

admis sesizarea

formulată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București și, în temeiul

art. 149 raportat la

art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința

penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din Andora

la Vella,

rămasă definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15

mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție, secția penală, prin care persoana

transferabilă F.V. a fost condamnat la 4 ani închisoare.

B.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs persoana transferabilă

F.V., prin avocatul ales I.O., fără a-l motiva în scris. Ulterior, prin

intermediul M.J. - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul

Cooperare judiciară internațională în materie penală,

persoana transferabilă a transmis renunțarea sa la cererea de transfer,

din

motive personale.

Examinând recursul declarat de persoana

solicitată sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Astfel, fără a relua considerentele pe

baza cărora prima instanță a reținut în mod justificat că sunt întrunite

cerințele prevăzute de lege pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani

închisoare, Înalta Curte reține, în esență, că hotărârea prin care a fost

aplicată pedeapsa, în executarea căreia se află condamnatul, este definitivă, a

fost aplicată pentru fapte care constituie infracțiuni și potrivit legii din

România, există consimțământul statului de condamnare cât și consimțământul

persoanei condamnate.

Cât

privește acest din urmă consimțământ, se constată că a fost luat

condamnatului F.V. în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea

nr. 302/2004, respectiv de reprezentantul Consulatului general al României din

Marsilia cu ocazia întocmirii referatului asupra situației sociale și

familiale, fiind exprimat și în fața Tribunalului Curții din Andora la Vella la

data de 6 august 2009.

Acest

consimțământ, în condițiile în care, potrivit art. 142 din Legea

nr. 302/2004, este „exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de

cauză asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea

condamnatului în România",

este de natură, dacă sunt întrunite și celelalte

cerințe

legale, să declanșeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaționale

în materia penală, de recunoaștere a hotărârii penale și de transferare a

persoanei condamnate în vederea executării pedepsei și este irevocabil.

Nici dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală, nici cele de drept

procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii declarației de

consimțământ.

Pe de altă parte, Curtea constată că

prin sentința penală din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Curții din

Andora la Vella rămasă definitivă și executorie prin sentința nr. 11-09 din 15

mai 2009 a Tribunalului Superior de Justiție s-a dispus și expulzarea pe o

perioadă de 15 ani din Principatul Andorei, măsură în raport de care, potrivit

art. 3 pct. 1 din

Protocolul adițional al

Convenției europene asupra transferării persoanelor

condamnate,

ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, nu este necesar acordul persoanei

condamnate la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei,

aplicate în străinătate, într-un penitenciar din România.

Totodată, Curtea constată că nu sunt întemeiate

nici criticile legate de respingerea solicitării de schimbare a condamnării

persoanei transferabile și înlocuire a pedepsei aplicate de autoritățile

Principatului Andora cu o pedeapsă corespunzătoare legii penale române, precum

și a solicitării de schimbare a încadrării juridice dată uneia din faptele

reținute în sarcina condamnatului F.V., din falsificarea instrumentelor de

plată electronică, prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 în infracțiunea

de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 din

Legea nr. 365/2002, în formă continuată.

Pentru a respinge aceste solicitări, instanța de fond a

reținut în mod pertinent că legea română privind cooperarea judiciară

internațională în

materia penală permite

adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România, prin hotărâre

judecătorească, ori de câte ori instanța constată

că felul pedepsei

privative de libertate aplicate în statul de condamnare sau durata pedepsei

este incompatibilă cu legislația română, situații care nu se regăsesc în speță,

deoarece faptele pentru care F.V. a fost cercetat și condamnat în Principatul

Andora au corespondent în legislația penală română în ceea ce privește felul

pedepsei (închisoarea) și durata acestora (pedepsele aplicate condamnatului F.V.

de 1 an și, respectiv, 3 ani, nu depășesc limitele maxime ale pedepselor

reglementate de legea penală română pentru același gen de fapte, respectiv pentru

infracțiunea prev. de art. 323 din C. pen., închisoarea de la 3 la 15 ani și

pentru infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002,

închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi). Totodată, din

împrejurările concrete ale comiterii faptelor reținute de autoritățile spaniole

în hotărârea de condamnare a rezultat că cei doi inculpați F.V. și l.B. aveau

asupra lor un număr de 61 carduri donate pe care urmau să le folosească,

reușind să obțină sumele

de 150 și 200 de euro

în data de 19 aprilie 2008 de la un bancomat al entității

B., astfel că

fapta reținută de autoritățile spaniole a fost cea de delict maior de punere în

circulație de monedă falsă care, în legislația penală română, are corespondent

în infracțiunea de falsificare și punere în circulație a instrumentelor de

plată prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și nu în infracțiunea

prev. de art. 27 din același act normativ. Ca atare, constatând criticile

formulate de recurenta - persoană

condamnată

ca neîntemeiate, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385

15

pct.

1 lit. b C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat, urmând ca, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta - persoană condamnată să fie

obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana condamnată

F.V.

împotriva sentinței penale nr. 49 din 16 februarie 2010 a Curții de

Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie,pronunțată în Dosarul nr. 11667/2/2009

(2881/2009).

Obligă recurentul

persoană condamnată la plata sumei de 520 lei cu

titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 mai 2010.