ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2736/2010

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 89 din 31 martie 2010, Curtea de Apel București, secția l-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, secția a V-a penală, astfel cum a fost modificată pin Decizia Curții de Apel din Roma, secția a lll-a penală, din 17 octombrie 2007, și a dispus transferarea persoanei condamnate R.F. (fiul lui M. și S.) într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani și 3 luni închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii permanente a ocupării și exercitării funcțiilor publice.

Totodată, a fost dedusă perioada executată, începând cu 2 septembrie 2009. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin adresa, M.J.L.C. - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea formulată de M.J. din Republica Italiană, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate R.F. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate sus-numitului de o instanță de judecată din statul solicitant. În consecință, la 9 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței recunoașterea sentinței penale nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, secția a V-a penală, astfel cum a fost modificată prin decizia Curții de Apel din Roma, secția a lll-a penală, din 17 octombrie 2007, și transferarea condamnatului R.F.

într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. Prin sentința penală nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, secția a V-a penală numitul R.F. a fost condamnat la 11 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa unei amenzi de 2.500 euro precum și la pedeapsa accesorie a interzicerii permanente a ocupării și exercitării funcțiilor publice, fiind dispusă, totodată, expulzarea persoanei condamnate de pe teritoriul statului italian la terminarea executării pedepsei, iar prin Decizia Curții de Apel din Roma, secția a lll-a penală, din 17 octombrie 2007, devenită irevocabilă la 07 mai 2008 (prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiție, secția ll-a penală), au fost reduse, la 8 ani și 3 luni închisoare, pedeapsa privativă de libertate, și la 2.000 euro pedeapsa cu amenda, fiind menținute celelalte dispoziții.

S-a constatat, astfel, îndeplinirea condiției prevăzute de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, și de art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, hotărârea de condamnare fiind definitivă și irevocabilă. În fapt, s-a reținut că, la 1 septembrie 2006, R.F. împreună cu numiții V.H., D.G., M.S. și alte trei persoane rămase neidentificate, prin spargerea geamului autovehiculului în care se aflau numiții G.G. și M.R., au sustras o brățară din piele, o verighetă din aur, un ceas de mână și un portofel conținând 220 euro, 2 dolar SUA și un CEC, două telefoane mobile - aparținând părții vătămate G.G. - și o poșetă conținând diferite documente, un portofel cu 25 euro, un telefon mobil, un ceas de mână, un inel și un lănțișor din aur - bunuri aparținând părții vătămate M.R.

Sus-numiții l-au lovit pe numitul G.G. - parte vătămtă - provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7 zile de îngrijiri medicale. În aceleași împrejurări, R.F., împreună cu celelalte persoane, au săvârșit acte de violență sexuală de grup asupra părții vătămate M.R., constând în aceea că unul din coinculpati a dezbrăcat-o de fustă și slip, a târât-o afară din autovehicul și i- a penetrat vaginul cu degetele de la mână, în timp ce alți trei coinculpati l-au ținut pe numitul G.G. pentru a nu veni în ajutorul părții vătămate; în acest timp, ceilalți doi coinculpati au asistat la săvârșirea faptei, susținând infracțiunea, activități specifice complicității morale. În urma acestor acțiuni, partea vătămată M.R.

a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5 zile de îngrijiri medicale. S-a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția dublei încriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și deart. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, faptele care au atras condamnarea numitului R.F. având corespondent în legislația penală română. Astfel, faptele reținute în sarcina numitului R.F. de autoritățile italiene realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. c) și alin. (21) lit. a), b) C. pen., și viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen., și că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004, în sensul că numitul R.F.

este cetățean român și are domiciliul în România, conform adreselor din 6 iulie 2009, a M.I.R.A. - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, și din 06 iulie 2009 emisă de M.I.R.A. - Direcția Generală de Pașapoarte. Deși potrivit procesului-verbal de consemnare a declarației din 26 iunie 2009 și adresei din 8 septembrie 2009 trimisă Ambasadei României în Italia, persoana condamnată nu este de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, avându-se în vedere că prin sentința penală nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, secția a V-a penală, s-a aplicat măsura expulzării după executarea pedepsei, în cauză sunt incidente dispozițiiie art. 3, paragr.

1, lit. a) din Acordul dintre România și Italia asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea conducerii la frontieră, semnat la Roma la 13 septembrie 2003 și ratificat de România prin Legea nr. 83/2006, și dispozițiile art. 3, paragr. 1 și 2 din Protocolul Adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999. În raport cu cele ce precedă, Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 145 și art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în raport cu care cererea Parchetului a fost admisă.

Împotriva sus-arătatei sentințe au declarat recurs: 1) Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, susținând că sentința este nelegală sub următoarele aspecte: - omisiunea pronunțării asupra executării pedepsei amenzii penale aplicate de instanța italiană -2000 euro; - deducerea perioadei executate (în stare de arest preventiv) cu începere de la 2 septembrie 2009 (în loc de 2 septembrie 2006). 2) Condamnatul - persoană transferabilă R.F., care a solicitat continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Italia. Recursurile sunt fondate în sensul celor ce se arată în continuare.

1. Prima instanță a omis să se pronunțe asupra amenzii în cuantum de 2000 euro - aplicată de instanțele italiene, amendă în privința căreia, în raport cu prevederile art. 115 - 117 și art. 145 din Legea nr. 302/2004, trebuia să dispună să fie recunoscută și executată ; această omisiune reprezintă, în mod vădit, o eroare de judecată care nu poate fi remediată decât prin casarea sentinței atacate, în recursul Parchetului. 2. Cât privește durata dedusă ca executată în stare de arest preventiv - din pedeapsa privativă de libertate, Înalta Curte, constată, întemeindu-se pe actele din dosar, că, în realitate, executarea pedepsei a început la 2 septembrie 2006 (Ordinul nr. 1945/2008 R.O.E.

din 15 mai 2008 al autorităților judiciare italiene - filele 20-22 din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București) iar nu la 2 septembrie 2009, cum vădit greșit a reținut prima instanță; și sub acest aspect, luat în considerare din oficiu și în recursul condamnatului persoană transferabilă R.F., sentința atacată urmează a fi casată cu deducerea corectă s perioadei executate (cu începere de la 2 septembrie 2006). 3. Cererea formulată de condamnatul persoană transferabilă R.F., de a se dispune continuarea executării pedepsei într-un loc de deținere din Italia, nu pote fi primită deoarece, abstracție făcându-se de împrejurarea că a fost formulată pentru prima oară, în această cale de atac, se constată că nu este compatibilă cu prevederile art. 117, cu referire la art. 122 alin. (1), din Legea nr. 302/2004.

Față de cele arătate mai sus, sub pct. 1 și 2, urmează a se admite recursurile, a se casa în parte sentința și, în rejudecare, a se recunoaște și pedeapsa amenzii de 2.000 euro și a se dispune ca persoana transferabilă să execute și această pedeapsă și, totodată, a se deduce perioada executată de la 2 septembrie 2006 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana transferabilă R.F. împotriva sentinței penale nr. 89 din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, recunoaște și pedeapsa amenzii de 2000 euro, aplicată prin sentința penală nr. 6975 din 28 februarie 2007 a Tribunalului din Roma, modificată prin decizia Curții de Apel din Roma din 17 octombrie 2007 și dispune ca persoana transferabilă să execute și această pedeapsă. Deduce perioada executată de la 2 septembrie 2006 la zi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2010.