ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3656/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 202/F Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respinsă contestația la executare promovată de contestatorul M.I. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 179/F din 22 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, a recunoscut sentința penală din data de 18 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătorul pentru Anchete Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, rămasă irevocabilă la data de 13 octombrie 2007. Totodată s-a dispus transferarea condamnatului M.I.

din Republica Italiană într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare și emiterea unui mandat de executare a pedepsei. De asemenea s-a dedus perioada deja executată în detenție de condamnat începând cu data de 18 iulie 2006. S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de un stat străin în sensul că este îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele inculpatului au corespondent în legislația română, iar condamnatul și-a exprimat consimțământul scris la transferarea sa într-un penitenciar din România. Împotriva acestei sentințe a formulat condamnatul M.I. contestație la executare prin care acesta a solicitat emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei care să cuprindă toate reducerile de pedepse de care a beneficiat cât timp a fost încarcerat în Italia.

Examinând sentința penală prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, Înalta Curte constată: Prin Sentința penală nr. 179/F din 22 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, a recunoscut sentința penală din data de 18 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătorul pentru Anchete Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, rămasă irevocabilă la data de 13 octombrie 2007. Totodată s-a dispus transferarea condamnatului M.I. din Republica Italiană într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare și emiterea unui mandat de executare a pedepsei.

De asemenea s-a dedus perioada deja executată în detenție de condamnat începând cu data de 18 iulie 2006. Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare. Ca urmare a acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 245/2009 iar condamnatul M.I. a fost transferat în România în vederea executării pedepsei. La data de 14 septembrie 2010 a fost liberat condiționat din Penitenciarul Jilava.

Este adevărat că nici în dispozitivul Sentinței penale nr. 179/F și nici în conținutul mandatului de executare nr. 245/2009 nu se face vorbire despre acordarea liberării anticipate de 135 zile comunicate de către statul italian însă instanța de fond în mod corect a reținut faptul că ordonanțele de reducere a pedepsei nu sunt hotărâri de condamnare astfel că ele nu se supun procedurii instituite de Legea nr. 302/2004, însă atâta timp cât condamnatul a solicitat să fie transferat în România în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare vor fi aplicate dispozițiile legii române. Ordonanțele de reducere a pedepselor (5 la număr) anexate contestației la executare formulată nu au corespondent în legislația română.

La fel de adevărat este și faptul că la solicitarea instanțelor române, statul italian a trimis o singură ordonanță de reducere a pedepsei, respectiv cea din 08 martie 2008 referitoare la perioada de 135 zile. În absența celorlalte 4 ordonanțe ale autorităților italiene, instanțele române nu puteau face vorbire în nicio hotărâre despre celelalte 180 zile (4 x 45 zile) aspecte cu care nu au fost sesizate. Ordonanțele de reducere efectivă a pedepsei închisorii neavând corespondent în legislația română nu pot constitui incidente ivite în cursul executării pedepsei așa cum prevede art. 461 lit. d) C. proc. pen. și nici nelămuriri cu privire la executarea hotărârii sau cauză de împiedicare la executare în sensul prevederilor art. 461 lit. c) C. proc.

pen. De altfel contestația promovată de contestatorul M.I. este îndreptată împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 245/2009 și nicidecum împotriva vreunei hotărâri judecătorești. Față de motivele arătate, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul condamnat contestator la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator M.I. împotriva Sentinței penale nr. 202/F din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat contestator la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 octombrie 2010. Procesat de GGC - CT