ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5620/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din 21

iulie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul B.C. împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale

dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarele nr. 170/P/04

și 253/P/04.

Petentul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 80 lei din care 40 lei reprezintă

onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin rezoluția nr. 170/P/2004 din 28

septembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus

neînceperea urmăririi penale față de C.A., judecător la Judecătoria Deva,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Plângerea împotriva acestei

rezoluții a fost respinsă, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.,

prin rezoluția nr. 1199/II/2 din 26 noiembrie 2004 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin rezoluția nr. 253/P/2004 din 28

octombrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus

neînceperea urmăririi penale față de C.S.C., procuror în cadrul Parchetului de

pe lângă Judecătoria Deva pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C.

pen., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen.

Plângerea împotriva acestei soluții

a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., prin rezoluția nr.

1213/II/2 din 26 noiembrie 2004.

Făptuitorul C.A. a soluționat

dosarul penal nr. 2284/2003 al Judecătoriei Deva, având ca obiect săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., de către inculpatul C.C. împotriva

părții vătămate B.C., procuror de ședință la judecarea cauzei în fond fiind C.S.C.

Dosarul penal nr. 2284/2003 al

Judecătoriei deva a fost soluționat prin sentința penală nr. 1038 din 5 iulie

2004 prin care inculpatul C.C. a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art.

180 alin. (2) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Procurorul C.S.C. a pus concluzii de

încetare a procesului penal, susținând că plângerea părții vătămate a fost

tardiv formulată.

Tribunalul Hunedoara a admis

recursul părții vătămate B.C., a casat sentința atacată și rejudecând, a dispus

achitarea inculpatului pe același temei juridic (de Codul penal nr. 595/ R din

16 decembrie 2004).

Petiționarul a considerat că

judecătorul și procurorii care au participat la soluționarea cauzei penale în

care el a avut calitatea de parte vătămată au soluționat nelegal dosarul,

respectiv au pus concluzii nelegale.

Instanța de fond a apreciat că

făptuitorii și-au desfășurat atribuțiile de serviciu fără să încalce

dispozițiile legale și fără să vatăme în vreun mod interesele legale ale

petiționarului.

Împotriva acestei sentințe penale a

declarat recurs petentul B.C., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii

atacate și, pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor de

neîncepere a urmăririi penale și condamnarea intimaților.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Instanța de fond a verificat rezoluțiile

atacate pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a stabilit

în mod just că acestea sunt legale și temeinice.

Atât judecătorul cât și procurorul

care au participat la judecarea cauzei au procedat potrivit dispozițiilor

legale, propriei conștiințe și opinii cu privire la modul de soluționare a

dosarului.

Aceștia nu au adus o vătămare

intereselor legale ale petentului prin modul în care și-au desfășurat activitatea,

astfel că în mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru aceste considerente și

constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să

respingă recursul ca nefondat.

Recurentul va fi obligat la plata

despăgubirilor civile către stat, onorarul apărătorului din oficiu fiind

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul B.C. împotriva sentinței penale nr. 32 din 21 iulie

2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 20

RON (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

octombrie 2005.