ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5585/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr.16090 din 13 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța, Biroul de Carte Funciară, a fost respinsă cererea formulată de petenții F.N. și F.M., pentru intabularea dreptului de proprietate, cu notarea respingerii în cartea funciară. S-a reținut pentru aceasta că: Petenții au dobândit imobilul, prin contractul de vânzare-cumpărare autentic, din ale cărui mențiuni rezultă că vânzătoarea F.O. a dobândit imobilul în baza certificatului de moștenitor de pe urma defunctului F.I., care, la rândul său, a deținut imobilul fără acte de proprietate. Prin urmare, succesoarea defunctului nu a putut dobândi prin moștenire dreptul de proprietate asupra imobilului, drept care nu exista în masa succesorală, prescripția achizitivă putând fi aplicată de judecător numai dacă cel interesat o invocă pe cale de acțiune sau excepție.

În acest sens judecătorul de carte funciară nu are competența să constate, în cadrul unei proceduri necontencioase, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 155 din 18 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de petenți, împotriva Încheierii nr. 16090 din 13 decembrie 2003 a Judecătoriei Constanța, Biroul de Carte Funciară, în esență, pentru aceleași considerente, raportat la prevederile art. 50 din Legea nr. 7/1996. Împotriva acestei decizii au declarat recurs petenții F.N. și F.M., prin notar juridic M.S., susținând, în esență, că: - prin actul notarial întocmit în anul 1993 în mod legal este făcută dovada proprietății numiților F.N.

și F.M. conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 posesia exercitată sub nume de proprietar are efecte juridice chiar în cazul în care posesorul nu are titlu de proprietate, calitatea de proprietar fiind atestată de primarul localității și fiind dobândită prin succesiune conform certificatului de moștenitor. Ca atare, înscrierea dreptului real imobiliar, numai în scop de opozabilitate în sistemul Legii nr. 7/1996, a fost legală. Recursul nu este întemeiat. În raport de prevederile art. 50 din Legea nr. 7/1996 și art. 90 din Regulamentul de punere în aplicare a legii, corect s-a apreciat că înscrisul prin care s-a dorit a se face dovada dreptului de proprietate al autorului vânzătoarei F.O.

nu întrunește condițiile de validitate în acest sens, el consfințind numai un fapt juridic, posesia exercitată asupra terenului, fără a se deține acte de proprietate. Cum potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996 dreptul de proprietate se înscrie în cartea funciară în baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil și cum dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune conform art. 1841 C. civ. se poate stabili numai pe cale de judecată, rezultă că în speță nu s-a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul vânzătoarei, astfel încât hotărârea atacată este legală. Așa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de petenții F.N. și F.M. împotriva deciziei nr. 155/c din 18 februarie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2005.