ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5585/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr.16090 din 13

decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța, Biroul de Carte Funciară, a

fost respinsă cererea formulată de petenții F.N. și F.M., pentru intabularea

dreptului de proprietate, cu notarea respingerii în cartea funciară.

S-a reținut pentru aceasta că:

Petenții au dobândit imobilul, prin

contractul de vânzare-cumpărare autentic, din ale cărui mențiuni rezultă că

vânzătoarea F.O. a dobândit imobilul în baza certificatului de moștenitor de pe

urma defunctului F.I., care, la rândul său, a deținut imobilul fără acte de

proprietate.

Prin urmare, succesoarea defunctului

nu a putut dobândi prin moștenire dreptul de proprietate asupra imobilului,

drept care nu exista în masa succesorală, prescripția achizitivă putând fi aplicată

de judecător numai dacă cel interesat o invocă pe cale de acțiune sau excepție.

În acest sens judecătorul de carte

funciară nu are competența să constate, în cadrul unei proceduri

necontencioase, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 155 din 18 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul

declarat de petenți, împotriva Încheierii nr. 16090 din 13 decembrie 2003 a

Judecătoriei Constanța, Biroul de Carte Funciară, în esență, pentru aceleași considerente,

raportat la prevederile art. 50 din Legea nr. 7/1996.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs petenții F.N. și F.M., prin notar juridic M.S., susținând, în

esență, că:

- prin actul notarial întocmit în

anul 1993 în mod legal este făcută dovada proprietății numiților F.N. și F.M.

conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 posesia exercitată sub nume de

proprietar are efecte juridice chiar în cazul în care posesorul nu are titlu de

proprietate, calitatea de proprietar fiind atestată de primarul localității și

fiind dobândită prin succesiune conform certificatului de moștenitor.

Ca atare, înscrierea dreptului real

imobiliar, numai în scop de opozabilitate în sistemul Legii nr. 7/1996, a fost

legală.

Recursul nu este întemeiat.

În raport de prevederile art. 50 din

Legea nr. 7/1996 și art. 90 din Regulamentul de punere în aplicare a legii,

corect s-a apreciat că înscrisul prin care s-a dorit a se face dovada dreptului

de proprietate al autorului vânzătoarei F.O. nu întrunește condițiile de

validitate în acest sens, el consfințind numai un fapt juridic, posesia

exercitată asupra terenului, fără a se deține acte de proprietate.

Cum potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996

dreptul de proprietate se înscrie în cartea funciară în baza actului prin care

s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil și cum dobândirea dreptului de

proprietate prin uzucapiune conform art. 1841 C. civ. se poate stabili numai pe

cale de judecată, rezultă că în speță nu s-a făcut dovada existenței dreptului

de proprietate asupra imobilului în patrimoniul vânzătoarei, astfel încât

hotărârea atacată este legală.

Așa fiind, în baza art. 312 C. proc.

civ. recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de petenții F.N. și F.M. împotriva deciziei nr. 155/c din 18 februarie

2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2005.