ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5181/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1563 din 17 decembrie 2004, Tribunalul Constanța a respins acțiunea formulată de reclamanții D.N., P.E. și D.R.C., în contradictoriu cu Comuna Limanu și Primarul comunei Limanu. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că cererea reclamanților privește restituirea unui imobil care a aparținut numitului D.N.C., situat în comuna Limanu, sat Vama Veche, dobândit conform actului de proprietate nr. 6334 din 3 octombrie 1936. Imobilul nu a fost preluat de stat sau de alte persoane juridice din cele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 10/2001 și, pentru că numitul A.V. a fost înscris în registrul agricol cu mai multe suprafețe de teren, acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Martorii audiați în cauză au declarat că imobilul a fost ocupat abuziv de A.V., însă reclamanții au formulat acțiune pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul acestuia și revendicarea bunului, în contradictoriu cu moștenitorii defunctului A.V. În acel proces s-a hotărât în mod definitiv și irevocabil că pârâții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune. De aceea, problema valabilității titlului de proprietate nr. 18507/44 din 29 decembrie 1992 este dezlegată într-un alt proces, fiind intrată în puterea lucrului judecat. Deși puterea lucrului judecat nu operează, pentru că în materia Legii nr. 10/2001 acțiunea are alt temei juridic, soluția pronunțată în acel dosar are relevanță, deoarece actul de intrare în posesie exercitat de A.V.

fiind supus controlului judecătoresc, instanța a constatat că titlul este valabil. Este irelevant și modul de preluare a bunului de către A.V., pentru că imobilul nefiind preluat de stat sau alte instituții prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile prevederile acestei legi. Prin decizia civilă nr. 553/C din 25 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului. Instanța de apel a reținut că pentru a intra sub incidența Legii nr. 10/2001 este necesar ca imobilul să fi fost preluat abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste și obștești sau de alte persoane juridice. Notificarea se adresează unității deținătoare, iar în sensul Legii nr. 10/2001 unitate deținătoare este entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate cu privire la imobil ori entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său imobilul respectiv.

În prezenta cauză, „rezultă în mod indubitabil că suntem în fața unei preluări abuzive”, însă bunul nu se află la o unitate deținătoare din cele prevăzute de Legea nr. 10/2001. Anterior, reclamanții au formulat acțiune pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul numitului A.V. și revendicare. Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2837/1999 a Judecătoriei Constanța, iar A.V. s-a judecat în contradictoriu cu actuala pârâtă, în litigiul în care a obținut dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. De aceea, se desprinde „concluzia indubitabilă că intimata-pârâtă s-a comportat ca un proprietar care însă prin neglijență nu a exercitat posesia, pierzând dreptul de proprietate în favoarea lui A.V.”, iar susținerea intimatei că imobilul nu a intrat în posesia ei nu poate fi primită, pentru că dacă aceasta era situația reală, trebuia ca în litigiul în urma căruia A.V.

a dobândit dreptul prin uzucapiune să indice titularul dreptului. Instanța însă este ținută să soluționeze prezenta acțiune cu respectarea principiului disponibilității, iar reclamanții, care și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură. Întrucât bunul nu se mai află în posesia statului, restituirea în natură nu este posibilă. Pentru cazul în care retrocedarea nu este posibilă, Legea nr. 10/2001 consacră soluția „acordării despăgubirilor în echivalent”, însă reclamanții apelanți nu au supus analizei instanței o asemenea cerere. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., după ce prezintă împrejurările în care titularul dreptului de proprietate a plecat din imobil, arată că „s-a consacrat în jurisprudență posibilitatea instanței de control judiciar de a păstra soluția atacată, corectând motivarea acesteia, așa cum s-a întâmplat în speță”, însă „această corectare trebuie făcută fără să se intre în conflict fățiș cu logica instanței inferioare și să se promoveze ipoteze juridice noi, nepuse în discuția părților”. Invocând și prevederile art. 304 pct. 5, cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenții susțin că instanța de apel nu putea corecta motivarea din sentința apelată cu aspecte de inadmisibilitate, încălcând astfel principiul non reformatio in pejus.

Construcția există, terțul nu exhibă un titlu, inclusiv prescripția achizitivă, iar preluarea este abuzivă, pentru că a operat de facto. Precedentul judiciar purtat în contradictoriu cu A.V. asupra nulității titlului său nu constituie lucru judecat, iar această teză juridică nu a fost pusă în discuția părților. Recurenții mai susțin că „deturnarea unei instituții printr-o alta inaplicabilă, pune în discuție excepția de denegare de dreptate (art. 3 C. civ..)”.

Se fac referiri la nelegalitatea titlului de proprietate emis în beneficiul numitului A.V., la faptul că greșit instanța de apel preia teza dobândirii dreptului de proprietate de către acesta prin uzucapiune, într-un proces purtat în contradictoriu cu Comuna Limanu și Consiliul local Limanu, care nu aveau un titlu valabil și neîndeplinirea condițiilor uzucapiunii, pentru faptul că a existat o posesie pasageră pentru terț, dar numai din anul 1990. Se arată, că instanțele trebuiau să examineze comparativ titlurile în procedura specială a contestației, pentru că titlul predecesorului recurenților nu a încetat să-și producă efectele legale, iar titlul terțului a intrat în circuitul civil. Recursul va fi respins, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.

Criticile formulate de recurenți fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză. Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată, iar prin respingerea apelului nu s-a agravat situația recurenților-reclamanți în propria cale de atac. Analizând apelul, în limita criticilor formulate de apelanții-reclamanți, care priveau, în principal, faptul că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că a fost preluat abuziv, instanța de apel, substituind motivarea din sentința apelată, a reținut că preluarea a fost abuzivă, că imobilul intră în categoria bunurilor prevăzute de Legea specială și că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii însă, pentru că imobilul nu este deținut de pârâți, cererea de restituire în natură nu este posibilă.

Instanța de apel nu și-a întemeiat soluția pe excepția inadmisibilității, așa cum susțin recurenții. Împrejurarea că imobilul este deținut de persoane fizice și nu de pârâți este reținută și prin sentința pronunțată de tribunal, iar prin reținerea existenței dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent nu s-a agravat situația apelanților, cărora instanța de fond nu le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Deoarece instanța de apel a reținut că preluarea a fost abuzivă datorită „atitudinii pârâtei de a nu indica titularul dreptului în procesul în care s-a recunoscut dobândirea dreptului prin uzucapiune de către A.V.”, susținerile care privesc modul de preluare a bunului nu fac posibilă încadrarea în prevederile art. 304 C. proc.

civ. De altfel, la dosar au fost depuse numai hotărârile pronunțate în procesul pornit de recurenți, în contradictoriu cu deținătorii imobilului, proces în care acțiunea având ca obiect anulare titlu și revendicare le-a fost respinsă. În prezenta cauză nu pot face obiect de control judiciar aspectele privitoare la îndeplinirea de către A.V. a condițiilor prevăzute de lege pentru a uzucapa și legalitatea hotărârilor prin care s-a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune. Dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate de către A.V. s-a hotărât prin sentința civilă nr. 2837 din 18 februarie 1999 a Judecătoriei Constanța, definitivă și irevocabilă, pronunțată în contradictoriu cu recurenții-reclamanți.

În acel proces, pârâții persoane fizice (moștenitori ai defunctului A.V.) chemați în judecată pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul autorului lor și revendicare, au invocat pe cale de excepție uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietății, iar instanțele au reținut că A.V., împuternicit de proprietarul imobilului cu procură specială să înstrăineze o parte din bun, ulterior primirii procurii a făcut acte pentru sine timp de 30 de ani. Prin urmare, instanța de apel nu a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a uzucapa.

A reținut că apelanții-reclamanți au cerut numai restituirea în natură și că restituirea nu este posibilă, pentru că imobilul nu este deținut de pârâți, iar faptul deținerii imobilului de către persoanele fizice în contradictoriu cu care recurenții s-au judecat în acțiunea în revendicare nu a fost contestat de reclamanți, care au confirmat preluarea imobilului de către A.V., argatul fostului proprietar, dar au susținut că acesta nu are titlu de proprietate. Neîntemeiată este și susținerea că instanța de apel trebuia să procedeze la compararea titlurilor. Operațiunea de comparare a titlurilor nu este posibilă în acțiunile întemeiate pe prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001. Ea este posibilă numai în procesul de revendicare purtat între proprietarul care a pierdut posesia bunului și posesorul al cărui drept îi este contestat de adevăratul proprietar.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamanți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții D.N., D.R.C. și P.E. împotriva deciziei civile nr. 553/c din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2006.