ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5181/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1563 din 17

decembrie 2004, Tribunalul Constanța a respins acțiunea formulată de

reclamanții D.N., P.E. și D.R.C., în contradictoriu cu Comuna Limanu și

Primarul comunei Limanu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că cererea reclamanților privește restituirea unui

imobil care a aparținut numitului D.N.C., situat în comuna Limanu, sat Vama

Veche, dobândit conform actului de proprietate nr. 6334 din 3 octombrie 1936.

Imobilul nu a fost preluat de stat

sau de alte persoane juridice din cele prevăzute de art. 1 din Legea nr.

10/2001 și, pentru că numitul A.V. a fost înscris în registrul agricol cu mai

multe suprafețe de teren, acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în

baza art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Martorii audiați în cauză au

declarat că imobilul a fost ocupat abuziv de A.V., însă reclamanții au formulat

acțiune pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul acestuia și

revendicarea bunului, în contradictoriu cu moștenitorii defunctului A.V. În

acel proces s-a hotărât în mod definitiv și irevocabil că pârâții au dobândit

dreptul de proprietate prin uzucapiune. De aceea, problema valabilității

titlului de proprietate nr. 18507/44 din 29 decembrie 1992 este dezlegată

într-un alt proces, fiind intrată în puterea lucrului judecat. Deși puterea

lucrului judecat nu operează, pentru că în materia Legii nr. 10/2001 acțiunea

are alt temei juridic, soluția pronunțată în acel dosar are relevanță, deoarece

actul de intrare în posesie exercitat de A.V. fiind supus controlului

judecătoresc, instanța a constatat că titlul este valabil. Este irelevant și

modul de preluare a bunului de către A.V., pentru că imobilul nefiind preluat

de stat sau alte instituții prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile

prevederile acestei legi.

Prin decizia civilă nr. 553/C din 25

aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței tribunalului.

Instanța de apel a reținut că pentru

a intra sub incidența Legii nr. 10/2001 este necesar ca imobilul să fi fost

preluat abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste și obștești sau de alte

persoane juridice. Notificarea se adresează unității deținătoare, iar în sensul

Legii nr. 10/2001 unitate deținătoare este entitatea cu personalitate juridică

care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate cu privire la imobil

ori entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său

imobilul respectiv.

În prezenta cauză, „rezultă în mod

indubitabil că suntem în fața unei preluări abuzive”, însă bunul nu se află la

o unitate deținătoare din cele prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Anterior, reclamanții au formulat

acțiune pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul numitului A.V.

și revendicare. Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2837/1999 a

Judecătoriei Constanța, iar A.V. s-a judecat în contradictoriu cu actuala

pârâtă, în litigiul în care a obținut dobândirea dreptului de proprietate prin

uzucapiune.

De aceea, se desprinde „concluzia

indubitabilă că intimata-pârâtă s-a comportat ca un proprietar care însă prin

neglijență nu a exercitat posesia, pierzând dreptul de proprietate în favoarea

lui A.V.”, iar susținerea intimatei că imobilul nu a intrat în posesia ei nu

poate fi primită, pentru că dacă aceasta era situația reală, trebuia ca în

litigiul în urma căruia A.V. a dobândit dreptul prin uzucapiune să indice

titularul dreptului.

Instanța însă este ținută să

soluționeze prezenta acțiune cu respectarea principiului disponibilității, iar

reclamanții, care și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 din Legea nr.

10/2001, au solicitat restituirea în natură. Întrucât bunul nu se mai află în

posesia statului, restituirea în natură nu este posibilă. Pentru cazul în care

retrocedarea nu este posibilă, Legea nr. 10/2001 consacră soluția „acordării

despăgubirilor în echivalent”, însă reclamanții apelanți nu au supus analizei instanței

o asemenea cerere.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., după ce prezintă împrejurările în care titularul dreptului de proprietate

a plecat din imobil, arată că „s-a consacrat în jurisprudență posibilitatea

instanței de control judiciar de a păstra soluția atacată, corectând motivarea

acesteia, așa cum s-a întâmplat în speță”, însă „această corectare trebuie

făcută fără să se intre în conflict fățiș cu logica instanței inferioare și să

se promoveze ipoteze juridice noi, nepuse în discuția părților”.

Invocând și prevederile art. 304

pct. 5, cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenții susțin că

instanța de apel nu putea corecta motivarea din sentința apelată cu aspecte de

inadmisibilitate, încălcând astfel principiul non reformatio in pejus. Construcția

există, terțul nu exhibă un titlu, inclusiv prescripția achizitivă, iar

preluarea este abuzivă, pentru că a operat de facto.

Precedentul judiciar purtat în

contradictoriu cu A.V. asupra nulității titlului său nu constituie lucru

judecat, iar această teză juridică nu a fost pusă în discuția părților.

Recurenții mai susțin că „deturnarea

unei instituții printr-o alta inaplicabilă, pune în discuție excepția de

denegare de dreptate (art. 3 C. civ..)”.

Se fac referiri la nelegalitatea

titlului de proprietate emis în beneficiul numitului A.V., la faptul că greșit

instanța de apel preia teza dobândirii dreptului de proprietate de către acesta

prin uzucapiune, într-un proces purtat în contradictoriu cu Comuna Limanu și

Consiliul local Limanu, care nu aveau un titlu valabil și neîndeplinirea

condițiilor uzucapiunii, pentru faptul că a existat o posesie pasageră pentru

terț, dar numai din anul 1990. Se arată, că instanțele trebuiau să examineze

comparativ titlurile în procedura specială a contestației, pentru că titlul

predecesorului recurenților nu a încetat să-și producă efectele legale, iar

titlul terțului a intrat în circuitul civil.

Recursul va fi respins, pentru

considerentele la care ne vom referi în continuare.

Criticile formulate de recurenți fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., însă dispozițiile

acestui text nu sunt incidente în cauză.

Hotărârea atacată cuprinde motivele

pe care se sprijină soluția pronunțată, iar prin respingerea apelului nu s-a

agravat situația recurenților-reclamanți în propria cale de atac.

Analizând apelul, în limita

criticilor formulate de apelanții-reclamanți, care priveau, în principal, faptul

că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că a fost preluat abuziv,

instanța de apel, substituind motivarea din sentința apelată, a reținut că

preluarea a fost abuzivă, că imobilul intră în categoria bunurilor prevăzute de

Legea specială și că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii însă,

pentru că imobilul nu este deținut de pârâți, cererea de restituire în natură

nu este posibilă.

Instanța de apel nu și-a întemeiat

soluția pe excepția inadmisibilității, așa cum susțin recurenții. Împrejurarea

că imobilul este deținut de persoane fizice și nu de pârâți este reținută și

prin sentința pronunțată de tribunal, iar prin reținerea existenței dreptului

la măsuri reparatorii prin echivalent nu s-a agravat situația apelanților,

cărora instanța de fond nu le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în

baza Legii nr. 10/2001.

Deoarece instanța de apel a reținut

că preluarea a fost abuzivă datorită „atitudinii pârâtei de a nu indica

titularul dreptului în procesul în care s-a recunoscut dobândirea dreptului

prin uzucapiune de către A.V.”, susținerile care privesc modul de preluare a

bunului nu fac posibilă încadrarea în prevederile art. 304 C. proc. civ. De

altfel, la dosar au fost depuse numai hotărârile pronunțate în procesul pornit

de recurenți, în contradictoriu cu deținătorii imobilului, proces în care

acțiunea având ca obiect anulare titlu și revendicare le-a fost respinsă.

În prezenta cauză nu pot face obiect

de control judiciar aspectele privitoare la îndeplinirea de către A.V. a

condițiilor prevăzute de lege pentru a uzucapa și legalitatea hotărârilor prin

care s-a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.

Dobândirea prin uzucapiune a

dreptului de proprietate de către A.V. s-a hotărât prin sentința civilă nr.

2837 din 18 februarie 1999 a Judecătoriei Constanța, definitivă și irevocabilă,

pronunțată în contradictoriu cu recurenții-reclamanți.

În acel proces, pârâții persoane

fizice (moștenitori ai defunctului A.V.) chemați în judecată pentru anularea

titlului de proprietate emis în beneficiul autorului lor și revendicare, au

invocat pe cale de excepție uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietății, iar

instanțele au reținut că A.V., împuternicit de proprietarul imobilului cu

procură specială să înstrăineze o parte din bun, ulterior primirii procurii a făcut

acte pentru sine timp de 30 de ani.

Prin urmare, instanța de apel nu a

analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a uzucapa. A reținut

că apelanții-reclamanți au cerut numai restituirea în natură și că restituirea

nu este posibilă, pentru că imobilul nu este deținut de pârâți, iar faptul

deținerii imobilului de către persoanele fizice în contradictoriu cu care

recurenții s-au judecat în acțiunea în revendicare nu a fost contestat de

reclamanți, care au confirmat preluarea imobilului de către A.V., argatul

fostului proprietar, dar au susținut că acesta nu are titlu de proprietate.

Neîntemeiată este și susținerea că

instanța de apel trebuia să procedeze la compararea titlurilor.

Operațiunea de comparare a

titlurilor nu este posibilă în acțiunile întemeiate pe prevederile art. 24 din

Legea nr. 10/2001. Ea este posibilă numai în procesul de revendicare purtat

între proprietarul care a pierdut posesia bunului și posesorul al cărui drept

îi este contestat de adevăratul proprietar.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamanți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții D.N., D.R.C. și P.E. împotriva deciziei civile nr. 553/c din 25

aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 mai

2006.