ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9823/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9823/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 6
ianuarie 2003 și înregistrează la Tribunalul Timiș, reclamanta R.(K.)A.M., prin
avocat P.A.G. din Baroul Timiș a solicitat obligarea Municipiului Timișoara,
prin primar, să-i retrocedeze, conform art. 480 C. civ., imobilul teren în
suprafață de 285 mp situat în Timișoara și rectificarea C.F. Timișoara, top
6629, în sensul dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate prin
moștenire de la sora ei K.E., decedată la 21 februarie 1993.
S-a susținut în motivarea acțiunii
că în baza Decretului nr. 354/1986 imobilul a fost expropriat de la defuncta ei
soră, casa fiind demolată iar terenul fiind și în prezent liber neîngrijit.
S-a depus în copie certificatul nr.
381 prin care notarul public D.N.A, a atestat la 12 noiembrie 2002 că
reclamanta, domiciliată în Germania, a acceptat tacit succesiunea defunctei K.E.,
decedată la 20 februarie 1993 în Timișoara, fiind singura ei moștenitoare în
calitate de soră.
După administrarea probei cu
înscrisuri și expertiză, Tribunalul Timiș a pronunțat sentința civilă nr. 1040
din 16 octombrie 2003, prin care a respins acțiunea.
S-a reținut în motivarea acestei
sentințe că din analiza probelor administrate rezultă că scopul în care s-a
dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a fost atins, suprafața
de teren solicitată de reclamantă fiind afectat de rețele de apă și
electricitate care alimentează blocurile de locuințe construite în urma
exproprierilor.
Ca atare, s-a considerat că nu sunt
îndeplinite cerințele art. 35 din legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
utilitate publică.
S-a apreciat de asemenea că
declarația notarială depusă, dată la 10 octombrie 2003 de reclamanta născută în
anul 1919, de a nu construi pe teren fără obținerea avizelor de la societățile
de apă și telefonie, nu poate conduce la admiterea acțiunii.
Apelul declarat de reclamantă prin
același avocat a fost admis de Curtea de apel Timișoara, secția civilă, prin
decizia nr. 742 din 23 aprilie 2004.
S-a admis în parte acțiunea, s-a
dispus dezmembrarea C.F. Timișoara, creându-se top 30652/2 cu suprafața de 200 mp
teren construcții, dispunându-se înscrierea dreptului de proprietate al
reclamantei ca moștenitoare a fostei proprietare.
S-a apreciat în motivare, în urma
efectuării unui supliment la raportul de expertiză, că sunt îndeplinite
condițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, pentru a fi retrocedată reclamantei
suprafața de 200 mp teren, care a rămas neutilizat în urma exproprierii dispuse
în anul 1986 pentru utilitate publică.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal Consiliul local Timișoara și primarul au declarat recurs, prin care au
invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs
se susține că în mod greșit a fost interpretat actul dedus judecății ca fiind o
cerere în retrocedare potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, o astfel de
acțiune fiind inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În plus, este necontestat că scopul
exproprierii a fost atins, fiind construite blocurile de locuințe și spațiile
comerciale, lucrările de utilitate publică pentru acre terenul surorii
reclamantei s-a expropriat în anul 1986.
Prin întâmpinarea formulată de
avocat P.A.G. în numele reclamantei s-a solicitat respingerea recursului. S-a
depus în copie conformă Decretul nr. 354/1986 și, anexa acestuia, de unde
rezultă că de la patru persoane, H.E., G.R., F.I. și K.E., s-a expropriat
suprafața de 285 mp teren.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, cu
consecința modificării deciziei recurate, a respingerii apelului reclamantei
împotriva sentinței de fond, a cărei soluție de respingere a acțiunii este
corectă, dar cu următoarea motivarea.
Imobilul în litigiu a fost
expropriat pentru utilitate publică în anul 1986, scopul exproprierii fiind
atins prin construirea unui ansamblu de blocuri de locuințe și spații
comerciale.
Reclamanta este sora uneia dintre
cele patru persoane care au fost expropriate.
Calitatea de moștenitoare i-a fost
atestată după aproape 10 ani de la decesul fostei coproprietare a imobilului.
Indicând drept temei în drept al
acțiunii art. 480 C. civ., revendicarea de drept comun, reclamanta prin avocat
a solicitat în 6 ianuarie 2003 retrocedarea întregii suprafețe de teren de 285 mp
ce fusese expropriată de la cei patru coproprietari.
Încă prin întâmpinarea depusă la
fond, pârâtul a învederat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,
cererile de natura celei din speță trebuie să urmeze procedura notificării,
prevăzute de acest act normativ.
Atât instanța de fond, cât și cea de
apel au considerat însă că acțiunea trebuie soluționată prin prisma art. 35 din
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, soluțiile lor
diferite rezultând din interpretarea diferită a probei cu expertiza tehnică
efectuată în cauză: dacă porțiunea de teren rămasă între blocuri este sau nu
afectată de rețele de utilitate publică (apă, electricitate, cabluri
telefonice).
Acest mod de interpretare este
greșit, fiind ca atare incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.
proc. civ.
Într-adevăr, deși art. 35 din legea
nr. 33/1994 potrivit cu care dacă bunurile imobile expropriate nu au fost
utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de
la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot
să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate
publică, nu a fost în mod formal abrogat, el poate fi considerat ca o măsură
reparatorie incipientă a legiuitorului de la 1994 de restituire a unor bunuri
imobile care fuseseră expropriate anterior intrării lui în vigoare. Scopul
principal al actului normativ în ansamblu este însă, evident, acela de a
reglementa pentru viitor procedura de urmat în cazul exproprierilor, dovadă
fiind titlul, Lege privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Reglementarea de ansamblu a
problemei retrocedărilor imobiliare pentru bunurile preluate de stat în
perioada anterioară anului 1990 a fost realizată prin Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945–22 decembrie 1989.
În această lege specială, în vigoare
de la 14 februarie 2001, la capitolul II.
„Restituirea în natură sau măsuri
reparatorii prin echivalent”, un amplu articol, art. 11 din Legea nr. 10/2001,
republicată, este dedicat problemei restituirii imobilelor expropriate.
Cum la data formulării acțiunii,
anul 2003, legea specială de reparație era, și este, în vigoare, cauza nu mai
putea fi analizată prin prisma dreptului comun al acțiunii în revendicare.
În acest sens sunt și dispozițiile
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul
juridic al acesteia, care acordă dreptul de revendicare a bunurilor preluate de
stat dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Cum în speță, terenul revendicat a
intrat în proprietatea statului, retrocedarea potrivit principiului
specialia
generalis derogant
, poate fi solicitată, în natură sau prin echivalent,
conform art. 11 din Legea nr. 10/2001.
În consecință, fiind încălcate
dispozițiile legale anterior enunțate, decizia este nelegală, motiv de
modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întrucât soluția respingerii pronunțată
de instanța de fond este corectă, sentința va fi menținută, dar cu substituirea
motivării, în sensul considerațiilor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al
Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 742 din 23 aprilie 2004 a Curții
de Apel Timișoara, secția civilă, modifică decizia recurată în sensul că respinge
ca nefondat apelul declarat de reclamanta R.A.M. împotriva sentinței nr. 1040 P
din 16 octombrie 2003. Tribunalului Timiș, secția civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2005.