ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6214/2005

Asupra cauzei penale de față, deliberând, a constatat următoarele: C.P.B. a solicitat, la 29 august 2005, în baza art. 455 – art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 11 din 7 martie 2003 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 1489 din 17 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În motivarea cererii, condamnatul C.P.B. a invocat faptul că fiind despărțit de soție, doi dintre cei trei copii minori ai săi, aflați în îngrijirea mamei sale, ar rămâne lipsiți de supraveghere și întreținere, ca urmare a internării mamei sale în spital pentru o intervenție chirurgicală. În sprijinul cererii formulate, condamnatul a depus la dosar, în copii, acte medicale și un referat de anchetă socială.

Din copiile actelor medicale prezentate a rezultat că numita C.D., mama petentului condamnat, are vârsta de 65 de ani, prezintă discopatie lombară veche, neglijată și o hipertensiune arterială neglijată, precum și gușă polinodulară, cu tratament medicamentos, indicații în sensul evitării efortului fizic și repaus la pat 10 zile, fără recomandare de intervenție chirurgicală. Din referatul de anchetă socială a rezultat că doi dintre copii minori ai condamnatului se află în îngrijirea mamei sale și locuiesc într-un apartament cu 3 camere având condiții igienico-sanitare adecvate, iar al treilea copil se află în întreținerea soției, de care este despărțit în fapt. În consecință, s-a reținut că petentul condamnat C.P.B.

nu a făcut dovada existenței unor împrejurări speciale, în raport de care continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru el sau familia sa. Așa încât, prin sentința penală nr. 99 din 16 august 2005, în baza art. 456 C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului de întrerupere a executării pedepsei și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul C.P.B., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, întreruperea executării pedepsei întrucât are trei copii minori și este arestat de 4 ani.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, cei trei copii ai condamnatului se află în îngrijirea mamei sale (2 dintre ei) și a soției (1 copil). Pe de altă parte, aspectul invocat de petentul condamnat, în sensul că este arestat de 4 ani, nu are relevanță în raport de cererea de întrerupere a executării pedepsei. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea condamnatului de întrerupere a executării pedepsei, ca nefondată, întrucât aspectele invocate de acesta nu reprezintă împrejurări speciale în raport de care continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru el sau pentru familia sa.

În consecință, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de condamnat, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.P.B. împotriva sentinței penale nr. 99 din 16 august 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 noiembrie 2005.