ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6214/2005

Asupra cauzei penale de față,

deliberând, a constatat următoarele:

C.P.B. a solicitat, la 29 august 2005,

în baza art. 455 – art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării

pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 11 din 7

martie 2003 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 1489

din 17 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În motivarea cererii, condamnatul C.P.B.

a invocat faptul că fiind despărțit de soție, doi dintre cei trei copii minori

ai săi, aflați în îngrijirea mamei sale, ar rămâne lipsiți de supraveghere și

întreținere, ca urmare a internării mamei sale în spital pentru o intervenție

chirurgicală.

În sprijinul cererii formulate,

condamnatul a depus la dosar, în copii, acte medicale și un referat de anchetă

socială.

Din copiile actelor medicale

prezentate a rezultat că numita C.D., mama petentului condamnat, are vârsta de

65 de ani, prezintă discopatie lombară veche, neglijată și o hipertensiune

arterială neglijată, precum și gușă polinodulară, cu tratament medicamentos,

indicații în sensul evitării efortului fizic și repaus la pat 10 zile, fără

recomandare de intervenție chirurgicală.

Din referatul de anchetă socială a

rezultat că doi dintre copii minori ai condamnatului se află în îngrijirea

mamei sale și locuiesc într-un apartament cu 3 camere având condiții

igienico-sanitare adecvate, iar al treilea copil se află în întreținerea

soției, de care este despărțit în fapt.

În consecință, s-a reținut că

petentul condamnat C.P.B. nu a făcut dovada existenței unor împrejurări

speciale, în raport de care continuarea executării pedepsei ar avea consecințe

grave pentru el sau familia sa.

Așa încât, prin sentința penală nr. 99

din 16 august 2005, în baza art. 456 C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată,

cererea condamnatului de întrerupere a executării pedepsei și în baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs condamnatul C.P.B., solicitând admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și, pe fond, întreruperea executării pedepsei întrucât are

trei copii minori și este arestat de 4 ani.

Examinând hotărârea atacată, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, așa cum rezultă din actele

dosarului, cei trei copii ai condamnatului se află în îngrijirea mamei sale (2

dintre ei) și a soției (1 copil).

Pe de altă parte, aspectul invocat

de petentul condamnat, în sensul că este arestat de 4 ani, nu are relevanță în

raport de cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea

condamnatului de întrerupere a executării pedepsei, ca nefondată, întrucât

aspectele invocate de acesta nu reprezintă împrejurări speciale în raport de

care continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru el sau

pentru familia sa.

În consecință, urmează ca, în baza

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

fie respins recursul declarat de condamnat, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul C.P.B. împotriva sentinței penale nr. 99 din 16 august 2005

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul condamnat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

noiembrie 2005.