ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 670/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin sentința penală nr. 840

din 17 septembrie 2002, în baza art. 455 C. proc.

pen., raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) din același cod, a respins ca

neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul R.V. privind

întreruperea executării pedepsei de

7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 101/2000 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală (rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 211 din 16 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală).

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut, în fapt, că inculpatul a învederat faptul că, are în

întreținere patru copii minori, aflați în îngrijirea mamei sale, care are o

situație materială precară, deoarece soția lui se află în executarea unei

pedepse privative de libertate, la care a fost condamnată tot pentru comiterea

infracțiunii de tâlhărie, ca și el.

Din conținutul referatului de

anchetă socială, tribunalul a reținut că, venitul lunar al familiei

condamnatului este de 2.600.000 lei, din căsătoria sa cu R.V., au rezultat

patru copii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, aflați în prezent în

întreținerea mamei condamnatului, împreună cu care ei locuiesc într-un imobil

compus din 3 camere, modest mobilate și necorespunzător întreținute. Din

același referat, mai rezultă că inculpatul nu a lucrat niciodată cu carte de

muncă.

Având în vedere această situație,

instanța a constatat că nu este de natură să producă consecințe grave pentru

condamnat sau familia sa dacă ar continua executarea pedepsei, astfel cum

prevăd dispozițiile legale invocate.

Împotriva sentinței, condamnatul a

declarat apel, în termen legal, considerând-o netemeinică și nelegală,

solicitând ca, prin admiterea apelului și desființarea hotărârii, să se admită

cererea sa de întrerupere a executării pedepsei.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia nr. 689 din 22 octombrie 2002, a respins ca

nefondat, apelul apreciind că motivele invocate de acesta nu se încadrează în

prevederile art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În termen legal, prin

memoriul trimis din penitenciar, condamnatul R.V. a declarat recurs împotriva

deciziei prin care solicită întreruperea executării pedepsei,

pentru a-și putea ajuta mama și

copii aflați în îngrijirea ei.

Examinând hotărârea atacată în

raport cu motivele invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

dispozițiilor cuprinse în art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., la care fac

trimitere cele ale art. 455 din același cod, executarea pedepsei închisorii

poate fi întreruptă, când din cauza unor împrejurări speciale executarea

imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat și familie,

situație în care executarea poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o

singură dată.

rezultă din ancheta socială efectuată la domiciliul inculpatului, că, starea

materială a familiei sale este deosebit de grea, veniturile acesteia se

realizează din alocațiile de stat pentru copii, precum și din sumele declarate

de mama condamnatului și concubinul acesteia, în total 2.160.000 lei lunar,

însă aceste împrejurări nu sunt speciale, deosebite, numai pentru familia sa,

iar prezența lui în familie nu ar aduce o îmbunătățire majoră a condițiilor

materiale, având în vedere că nici înainte de condamnare el nu avea un loc de

muncă stabil și un venit material sigur, cert.

În consecință, secția penală, a

Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge recursul condamnatului R.V., ca nefondat, și îl

va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 689/A din 22 octombrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 februarie 2003.