BORTNIKOVA v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
BORTNIKOVA v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2006)
Decizia nr. 28846/04 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Galina BORTNIKOVA împotriva Țărilor de Jos, ședința la 15 iunie 2006 ca secțiune compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Bîrsan Zagrebelsky, dna Gyulumyan Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și dl Berger Grefier Având în vedere cererea depusă la 3 august 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile părților, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Galina Bortnikova, este un cetățean al Kazahstanului născut în 1954 și trăiește în prezent în Țările de Jos. Guvernul Țărilor de Jos („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe din Olanda. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 februarie 2002, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos și a afirmat că, la 1 februarie 2002, în calitate de oficial vamal de la aeroportul Almaty, a descoperit în spațiul de mărfuri al unui avion care urmează să plece în Emiratele Arabe Unite trei cutii nedeclarate. Omul, care a adus aceste cutii la bord și care trebuia să le însoțească, a deținut o carte de identitate a Comitetului pentru Securitate Națională (KNB; agenția de securitate și informații din Kazakhstan). Acest om a declarat că acționează în conformitate cu instrucțiunile domnului Rakhat Aliev, ginerul președintelui Kazahstanului. Împreună cu un coleg, dl A.G., reclamantul a deschis cutiile care s-au dovedit să conțină armele și părțile de arme. Întrucât, spre deosebire de reglementările vamale, nu existau documente de autorizare vamală care însoțesc această expediție, reclamantul și colegul ei au scos cutiile din avion și le-au dus în zona vamală, împreună cu omul care a adus cutiile la bord. Reclamantul a întocmit ulterior înregistrările oficiale, după cum se impune în caz de constatare a mărfurilor contrabandă, inclusiv o declarație dată de dl K.O. pe care a predat ulterior șefului departamentului vamal care se ocupă de contraband. La 2 februarie 2002, reclamantul a aflat că dl A.G. a fost ucis și că soția sa a fost luată grav rănit la spital. Ea a mai auzit de la secretarul superiorului ei în acea zi că ea și domnul A.G. au fost căutate; oficialii KNB și poliția de transport au venit și a întrebat dacă reclamantul are alte documente în legătură cu bunurile contrabandă. La 3 februarie 2002, reclamantul a aflat de la un vecin că cele două uși care dau acces la apartamentul reclamantului au fost forțate să fie deschise. Reclamantul a decis apoi să fugă din Kazahstan. La 19 august 2002, ministrul imigrației și integrării (ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integratie ) a respins cererea de azil a reclamantului; recursul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins la 17 noiembrie 2003 de către Curtea Regională ( arrondissementsrechtbank ) din Haga. Apelul ulterior al reclamantului la Divizia de Competență Administrativă ( Afdeling Bestuursrechtspraak ) al Consiliului de Stat ( Raad van State ) a fost respins la 10 februarie 2004. La 17 mai 2004, dl H., un cetățen Țările de Jos pe care reclamantul s-a căsătorit în Țările de Jos, între timp, solicită ministrului imigrației și integrării să acorde reclamantului un permis de azil sau un permis de reședință regulat. În scrisoarea din 1 februarie 2006, după notificarea cererii și invitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei, Guvernul contestat a informat Curtea că reclamantul a primit un permis de ședere la 21 octombrie 2004 și a solicitat Curtea să scoată cererea din lista cazurilor pe care le-a petrecut în fața Curții. La 12 aprilie 2006, reprezentantul reclamantului, care a fost solicitat să prezinte observații cu privire la cererea Guvernului, a informat Curtea că nu mai a acționat în numele reclamantului. Prin scrisoarea din 20 aprilie 2006, trimisă reclamantului prin corespondență înregistrată, Curtea a solicitat reclamantului să prezinte observații cu privire la cererea Guvernului. La 12 mai 2006, reclamantul a informat Curtea că nu a vrut să continue cererea. Reclamantul se plânge inițial că expulziarea ei din Țările de Jos în Kazahstan va fi încălcarea articolului 3 din Convenție și că, în ceea ce privește această plângere, ea nu a avut un efect în sensul articolului 13 din Convenție. Reclamantul s-a plâns în principal de refuzul de a-i permite să rezidă în Țările de Jos și de lipsa unui remediu eficace. Curtea constată că reclamantul a primit un permis de ședere și că nu dorește să continue cererea. În aceste circumstanțe și având în vedere art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din convenție, Curtea este de părere că nu mai este justificat să continue examinarea cazului. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. În consecință, Curtea consideră că aplicarea la cazul articolului 29 § 3 din Convenția ar trebui întreruptă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Vincent Berger Boštjan Zupančič Președintele grefierului