Bortnikova împotriva Țărilor de Jos

Decizia nr. 28846/04 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Galina BORTNIKOVA împotriva Țărilor de Jos, ședința la 15 iunie 2006 ca secțiune compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Bîrsan Zagrebelsky, dna Gyulumyan Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și dl Berger Grefier Având în vedere cererea depusă la 3 august 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile părților, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Galina Bortnikova, este un cetățean al Kazahstanului născut în 1954 și trăiește în prezent în Țările de Jos. Guvernul Țărilor de Jos („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A.

Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe din Olanda. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 februarie 2002, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos și a afirmat că, la 1 februarie 2002, în calitate de oficial vamal de la aeroportul Almaty, a descoperit în spațiul de mărfuri al unui avion care urmează să plece în Emiratele Arabe Unite trei cutii nedeclarate. Omul, care a adus aceste cutii la bord și care trebuia să le însoțească, a deținut o carte de identitate a Comitetului pentru Securitate Națională (KNB; agenția de securitate și informații din Kazakhstan). Acest om a declarat că acționează în conformitate cu instrucțiunile domnului Rakhat Aliev, ginerul președintelui Kazahstanului.

Împreună cu un coleg, dl A.G., reclamantul a deschis cutiile care s-au dovedit să conțină armele și părțile de arme. Întrucât, spre deosebire de reglementările vamale, nu existau documente de autorizare vamală care însoțesc această expediție, reclamantul și colegul ei au scos cutiile din avion și le-au dus în zona vamală, împreună cu omul care a adus cutiile la bord. Reclamantul a întocmit ulterior înregistrările oficiale, după cum se impune în caz de constatare a mărfurilor contrabandă, inclusiv o declarație dată de dl K.O. pe care a predat ulterior șefului departamentului vamal care se ocupă de contraband. La 2 februarie 2002, reclamantul a aflat că dl A.G. a fost ucis și că soția sa a fost luată grav rănit la spital.

Ea a mai auzit de la secretarul superiorului ei în acea zi că ea și domnul A.G. au fost căutate; oficialii KNB și poliția de transport au venit și a întrebat dacă reclamantul are alte documente în legătură cu bunurile contrabandă. La 3 februarie 2002, reclamantul a aflat de la un vecin că cele două uși care dau acces la apartamentul reclamantului au fost forțate să fie deschise. Reclamantul a decis apoi să fugă din Kazahstan. La 19 august 2002, ministrul imigrației și integrării (ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integratie ) a respins cererea de azil a reclamantului; recursul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins la 17 noiembrie 2003 de către Curtea Regională ( arrondissementsrechtbank ) din Haga.

Apelul ulterior al reclamantului la Divizia de Competență Administrativă ( Afdeling Bestuursrechtspraak ) al Consiliului de Stat ( Raad van State ) a fost respins la 10 februarie 2004. La 17 mai 2004, dl H., un cetățen Țările de Jos pe care reclamantul s-a căsătorit în Țările de Jos, între timp, solicită ministrului imigrației și integrării să acorde reclamantului un permis de azil sau un permis de reședință regulat. În scrisoarea din 1 februarie 2006, după notificarea cererii și invitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei, Guvernul contestat a informat Curtea că reclamantul a primit un permis de ședere la 21 octombrie 2004 și a solicitat Curtea să scoată cererea din lista cazurilor pe care le-a petrecut în fața Curții.

La 12 aprilie 2006, reprezentantul reclamantului, care a fost solicitat să prezinte observații cu privire la cererea Guvernului, a informat Curtea că nu mai a acționat în numele reclamantului. Prin scrisoarea din 20 aprilie 2006, trimisă reclamantului prin corespondență înregistrată, Curtea a solicitat reclamantului să prezinte observații cu privire la cererea Guvernului. La 12 mai 2006, reclamantul a informat Curtea că nu a vrut să continue cererea. Reclamantul se plânge inițial că expulziarea ei din Țările de Jos în Kazahstan va fi încălcarea articolului 3 din Convenție și că, în ceea ce privește această plângere, ea nu a avut un efect în sensul articolului 13 din Convenție. Reclamantul s-a plâns în principal de refuzul de a-i permite să rezidă în Țările de Jos și de lipsa unui remediu eficace.

Curtea constată că reclamantul a primit un permis de ședere și că nu dorește să continue cererea. În aceste circumstanțe și având în vedere art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din convenție, Curtea este de părere că nu mai este justificat să continue examinarea cazului. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. În consecință, Curtea consideră că aplicarea la cazul articolului 29 § 3 din Convenția ar trebui întreruptă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri.

Vincent Berger Boštjan Zupančič Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 28846/04 by Galina BORTNIKOVA against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 15 June 2006 as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič , President , Mr J. Hedigan , Mr C. Bîrsan , Mr V. Zagrebelsky, Mrs A. Gyulumyan , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 3 August 2004, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the parties’ submissions, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Galina Bortnikova, is a citizen of Kazakhstan who was born in 1954 and currently lives in the Netherlands.

The Netherlands Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Netherlands Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 11 February 2002, the applicant applied for asylum in the Netherlands. She claimed that, on 1 February 2002 and in her capacity as a customs official at Almaty airport, she had discovered in the cargo space of an airplane scheduled to leave for the United Arab Emirates three undeclared boxes. The man, who had brought these boxes on board and who was to accompany them, held an identity card of the Committee for National Security (KNB; the Kazakhstan security and intelligence agency).

This man stated that he was acting on instructions of Mr Rakhat Aliev, the son-in-law of the President of Kazakhstan. Together with a colleague Mr A.G., the applicant opened the boxes which turned out to contain weapons and parts of weapons. As, contrary to customs regulations, there were no customs clearance documents accompanying this shipment, the applicant and her colleague removed the boxes from the airplane and took them to the customs area, together with the man who had brought the boxes on board. The applicant subsequently drew up official records, as required in case of a finding of smuggled goods, including a statement given by Mr K.O. whom she had subsequently handed over to the head of the customs department dealing with smuggle.

On 2 February 2002, the applicant found out that Mr A.G. had been killed and that his wife had been taken seriously injured to hospital. She further heard from her superior’s secretary on that day that she and Mr A.G. were being searched for; officials of the KNB and the transport police had come by and asked whether the applicant had any other documents in connection with the smuggled goods. On 3 February 2002, the applicant learned from a neighbour that the two doors giving access to the applicant’s apartment had been forced open. The applicant then decided to flee Kazakhstan. On 19 August 2002, the Minister for Immigration and Integration ( Minister voor Vreemdelingenzaken en Integratie ) rejected the applicant’s asylum request.

The applicant’s appeal against this decision was rejected on 17 November 2003 by the Regional Court ( arrondissementsrechtbank ) of The Hague. The applicant’s subsequent appeal to the Administrative Jurisdiction Division ( Afdeling Bestuursrechtspraak ) of the Council of State ( Raad van State ) was dismissed on 10 February 2004. On 17 May 2004, Mr H., a Netherlands national whom the applicant had married in the Netherlands in the meantime, requested the Minister for Immigration and Integration to grant the applicant either asylum or a regular residence permit. In their letter of 1 February 2006, after having been given notice of the application and invited to submit written observations on the admissibility and merits of the case, the respondent Government informed the Court that the applicant had been granted a residence permit on 21 October 2004 and requested the Court to strike the application out of the list of cases pending before the Court.

On 12 April 2006, the applicant’s representative, who had been requested to submit comments on the Government’s request, informed the Court that she no longer acted on behalf of the applicant. By letter of 20 April 2006, sent to the applicant by registered mail, the Court requested the applicant to submit comments on the Government’s request. On 12 May 2006, the applicant informed the Court that she did not wish to pursue the application. COMPLAINTS The applicant originally complained that her expulsion from the Netherlands to Kazakhstan would be in violation of Article 3 of the Convention and that, as regards this complaint, she did not have an effective within the meaning of Article 13 of the Convention.

THE LAW The applicant complained principally of the refusal to allow her to reside in the Netherlands and of a lack of an effective remedy. The Court notes that the applicant has been granted a residence permit and that she does not wish to pursue the application. In these circumstances, and having regard to Article 37 § 1 (a) and (b) of the Convention, the Court is of the opinion that it is no longer justified to continue the examination of the case. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued.

Accordingly, the Court considers that the application to the case of Article 29 § 3 of the Convention should be discontinued. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Registrar President