ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin denunțul adresat P.N.A., la data de 24 mai 2004, petiționarul C.D. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva ofițerilor M.G. și N.I., ambii polițiști în cadrul I.P.J. Constanța, față de F.M. și F.A., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și împotriva numitului N.D., pentru comiterea infracțiunii de dare de mită. S-a susținut, în esență că, în cursul lunii aprilie 2002, N.D., dat în urmărire generală, a fost reținut și condus la sediul I.P.J.

Constanța și că dosarul în care era cercetat ca autor al unor infracțiuni economice a fost transformat în dosar cu autor necunoscut și a fost scos de sub urmărire penală, contra sumei de 20.000 dolari S.U.A., lăsând să se subînțeleagă că intimatul a oferit mită această sumă de bani, polițiștilor și procurorilor care au instrumentat această cauză, P.N.A., secția de combatere a corupției, nr. 152/P/2004 din 13 septembrie 2004, a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.D. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și față de M.G., N.I. ambii polițiști în cadrul I.P.J. Constanța și față de F.M.

și F.A., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, toți cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Din ansamblul actelor premergătoare efectuate în cauză, se arată în rezoluție, rezultă în mod indubitabil că, atât comisarul de poliție M.G., comisarul șef de poliție N.I., ambii din cadrul I.P.J. Constanța cât și procurorii F.M. și F.A., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, care au instrumentat dosarul nr. 71/P/2001 privind pe N.D., nu au pretins și nici nu au primit vreo sumă de bani de la acesta în scopul de a da o soluție favorabilă în cauza respectivă.

S-a mai constatat că măsura privind respingerea propunerii organului de poliție de arestare preventivă a lui N.D., dispusă de procuror F.M., la data de 11 aprilie 2002, este temeinică și legală întrucât propunerea făcută de comisarul M.G. nu avea suport probator. Prin sentința penală nr. 19 din 25 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul C.D. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, emisă la data de 13 septembrie 2004. În motivarea hotărârii s-a arătat că petiționarul nu a respectat dispozițiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, cel nemulțumit poate formula plângere la primul procuror sau la procurorul general, după caz.

Abia după respingerea plângerii formulate în condițiile menționate, cel în cauză are la dispoziție posibilitatea de a se adresa, conform art. 278 1 C. proc. pen., cu plângere instanței de judecată. S-a reținut că petiționarul a omis etapa obligatorie a formulării plângerii la procurorul ierarhic superior și s-a adresat direct instanței ceea ce face ca plângerea să fie inadmisibilă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4605 din 3 august 2005, a admis recursul declarat de petiționar împotriva sentinței primei instanțe, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București cu motivarea că P.N.A. a înaintat instanței de recurs, rezoluția din 29 noiembrie 2004 emisă de procurorul șef de secție, prin care s-a respins plângerea formulată de C.D.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Așa fiind, s-a constatat că, înainte de a se adresa instanței cu plângere conform art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul a urmat procedura prevăzută de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., iar prima instanță greșit a respins plângerea ca inadmisibilă. Prin sentința penală nr. 136 din 7 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției dată de P.N.A. în dosarul nr. 152/P/2004, considerând că soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă întrucât din cercetările efectuate nu rezultă comiterea faptelor sesizate de C.D., iar acesta nu a indicat mijloacele de probă pe care își întemeiază denunțul.

Instanța a constatat că actele depuse de petiționar la dosar constituie probe în dosarul în care el a fost cercetat și condamnat la pedeapsa închisorii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul C.D., care invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen., a susținut că nu au fost respectate dispozițiile privind competența după calitatea persoanei deoarece la data de 11 aprilie 2020, când cei doi ofițeri de poliție M.G. și N.I. au comis faptele erau militari, și nu ofițeri ai poliției judiciare, astfel că Tribunalul Militar Teritorial era instanța competentă să îi judece conform art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., și motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 din același cod, arătând că procurorii P.N.A.

au fost interesați în a da soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimați întrucât pe N.D. l-au folosit ca denunțător în alte cauze, deși existau suficiente probe de vinovăție a acestora. Petiționarul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la D.N.A., secția militară pentru continuarea urmăririi penale, sau trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial București. Recursul declarat este nefondat. 1. Față de modificarea art. 201 C. proc. pen., a art. 27 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și a Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, prin abrogarea art. 64 precum și față de calitatea intimaților M.G.

de comisar de poliție și N.I. de comisar șef de poliție, ambii din cadrul I.P.J. Constanța avută în vedere după întrarea în vigoare a legii procesual penale, funcțiile deținute au atras, în mod corect competența curții de apel ca primă instanță. Deoarece rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost dată după intrarea în vigoare a legii procesuale noi, curtea de apel este competentă, indiferent dacă fapta a fost comisă anterior deoarece legea procesuală nouă este de imediată aplicare. Totodată este de reținut că prin rezoluția din 13 septembrie 2004 a P.N.A., secția de combatere a corupției, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de F.M. și F.A., procurori în cadrul Parchetului Tribunalului Constanța, iar petiționarul a formulat plângere conform art. 278 1 C. proc.

pen., și împotriva acestora, astfel că, și pentru acest motiv, competența în primă instanță aparține curții de apel, conform art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. 2. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că N.D. ar fi oferit comisarului de poliție M.G., comisarului șef de poliție N.I. din cadrul I.P.J. Constanța și procurorilor F.M. și F.A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, suma de 20.000 dolari S.U.A. în vederea respingerii propunerii de arestare preventivă și a obținerii unei soluții favorabile în dosarul nr. 71P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Fiind audiat atât N.D. cât și ceilalți intimați au negat faptul că au remis și primit vreo sumă de bani sau alte bunuri pentru a se emite soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă față de N.D.

sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. De altfel, prin rezoluția nr. 71/P/2001 din 5 martie 2004, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de N.D. și alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 C. pen., și art. 291 C. pen., fapte pentru care acesta a fost ulterior condamnat. În consecință, soluția curții de apel de respingere a plângerii petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale este corectă. Totodată se constată că în cauză petiționarul denunțător nu este parte vătămată, în sensul art. 24 C. proc.

pen., și nu a dovedit că prin soluția de neîncepere a urmăririi penale față de ofițerii de poliție și procurorii menționați i-ar fi fost vătămat vreun interes legitim în sensul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând nefondate criticile formulate, urmează, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul petiționarului C.D. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.D. împotriva sentinței penale nr. 136 din 7 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2006.