ÎCCJ, Decizia nr. 250/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 250/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1392 din 10

septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.I. împotriva

ordonanței nr. 269/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, a

fost menținută ordonanța atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că la data de 7 aprilie 2010 s-a

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

plângerea formulată de petentul S.I. împotriva ordonanței nr. 269/P/2009 din 4

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție, solicitând trimiterea cauzei în vederea începerii

urmăririi penale față de toți făptuitorii din dosar.

În urma analizării actelor depuse

la dosar prima instanță a reținut că, la data de 14 octombrie 2009, la Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției a fost înregistrat denunțul

formulat de S.I. împotriva procurorului M.C. prin care s-a arătat că aceasta a

comis mai multe abuzuri și fapte grave de corupție.

Astfel, petentul S.I. aflat în

arest preventiv în Penitenciarul Timișoara, a susținut că a aflat de la P.M.C.,

deținut în același penitenciar, că în schimbul sumei de 10.000 Euro pe care

acesta a dat-o ca mită, procurorul M.C. a emis o adeverință din care a reieșit

că P.M.C. beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Acesta a

precizat că banii au fost dați procurorului de către C.D.D. prin intermediul

polițistului „M.”.

Petentul a mai susținut că

procurorul M.C. a procedat în același mod și în cazul numiților J.M.D., P.M., C.J.S.,

C.I. și, de asemenea, că îl ține „abuziv în arest” și i-a „fabricat” și un dosar

de corupție.

Petentul a arătat că aspectele

privind pe numiții J.M.D. și C.I. le-a auzit în penitenciar, susținând de

asemenea că numitul V.E. a beneficiat de art. 16 în schimbul unei sume de bani

dată procurorului M.C., aspect ce poate fi confirmat de numiții P.C.F. și B.L.

În urma cercetărilor

efectuate a rezultat că prin rechizitoriul nr. 141/D/P/2008 din 30 ianuarie

2009, al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Timișoara, s-a dispus trimiterea în

judecată a numitului P.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de

droguri de mare risc în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și deținere de

droguri de mare risc în vederea consumului, prevăzute de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 588/30 din 2 februarie 2009. La

data de 26 iunie 2009, la solicitarea Tribunalului Timiș, s-a emis de către

D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara adresa cu nr. 141/D/P/2008 prin

care s-a comunicat că inculpatul P.M.C. „poate beneficia de dispozițiile art. 16

din Legea nr. 143/2000, întrucât în timpul urmăririi penale acesta a

identificat și demascat activitatea infracțională săvârșită de persoane față de

care s-a început urmărirea penală și față de care s-au emis mandate de arestare

provizorie pentru aceleași infracțiuni”. Adresa mai sus menționată a fost

semnată de procurorul M.C. și pentru procuror șef serviciu de A.M.I.

Din ansamblul actelor

premergătoare efectuate în cauză nu s-au prefigurat elemente care să conducă

însă la concluzia existenței indiciilor cu privire la săvârșirea infracțiunii

de luare de mită de către procurorul M.C.

Astfel, așa cum

reiese din declarația dată de P.M.C., acesta a beneficiat de aplicarea

prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000 urmare a faptului că a formulat un

denunț cu privire la comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri, în urma

căruia au fost identificate și trase la răspundere penală persoanele implicate.

De asemenea, a precizat că pentru a beneficia de prevederile art. 16 din Legea

nr. 143/2000 nu i s-a pretins și nu a oferit nicio sumă de bani.

Totodată și C.D.D. a

confirmat cele relatate de P.M.C., în sensul că nu a dat nicio sumă de bani

pentru ca acesta din urmă să beneficieze de prevederile art. 16 din Legea nr.

143/2000.

În cauză au fost

audiați P.C.F. și B.L. care au declarat faptul că, din discuțiile purtate cu P.M.C.,

au aflat că acesta a beneficiat de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000

ca urmare a faptului că „prietena lui pe nume D.” a dat 10.000 Euro

„polițistului M.”, aspect însă neconfirmat de cercetările efectuate în cauză.

Din cuprinsul actelor

premergătoare a reieșit faptul că și numiții V.E., J.M.D., C.J.S. și F.F. au

beneficiat de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar P.M. a beneficiat

de prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Petentul a mai

susținut că numitul C.I., cercetat „pentru sechestrare de persoane” nu a fost

arestat întrucât a dat o sumă mare de bani procurorului M.C., aspect nedovedit

de cercetările efectuate, numitul C.I. nefiind cercetat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul

Teritorial Timișoara.

La data de 13 noiembrie

2009 s-a procedat la prezentarea pentru recunoaștere după fotografie, ocazie cu

care P.M.C. l-a recunoscut pe C.M. ca fiind polițistul la care s-a referit în

denunț, acesta având gradul de sub-inspector, în cadrul D.G.C.C.O. - Brigada

Timișoara –Antidrog.

În urma actelor

premergătoare efectuate s-a reținut că presupusele fapte de corupție reclamate

de petent, ca fiind comise de procurorul M.C. și sub-inspectorul C.M. nu

există, astfel încât prin ordonanța nr. 269/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a

dispus:

- neînceperea

urmăririi penale față de M.C., pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de luare

de mită, prevăzute de art.254 C. pen. raportat la art. 6 și alin. (1) din Legea

nr.78/2000;

- neînceperea urmăririi penale

față de C.M. pentru complicitate la săvârșirea de luare de mită și complicitate

la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 254 C. pen. raportat la art. 6 și alin. (1) din Legea nr. 78/2000

și art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000;

- neînceperea

urmăririi penale față de C.D.D., J.M.D., P.M., C.J.S., C.I., B.(V.)E. și F.F.

pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.

raportat la art. 6 și alin. (2) din Legea nr. 78/2000;

- disjungerea cauzei

și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se efectua cercetări față de

procurorul M.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei

ordonanțe a formulat plângere petentul S.I. conform art. 278 C. proc. pen., la

procurorul ierarhic superior, solicitând continuarea cercetărilor și audierea

tuturor persoanelor menționate în ordonanță.

Prin rezoluția nr. 75/II-2/2010

din 5 martie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției a respins, ca

neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva ordonanței emise la

data de 4 februarie 2010 în dosarul nr. 269/P/2009 a Direcției Naționale

Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției.

Împotriva acestei

rezoluții, în termen legal, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., a formulat plângere petentul S.I. criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea

cercetărilor față de intimata M.C.

Prima instanță a

apreciat că soluția dispusă de procuror prin ordonanța nr. 269/P/2009 din 4 februarie

2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Combatere a Corupției de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul M.C.

este legală și temeinică.

S-a reținut totodată,

că, în fața Înaltei Curți, petentul a menționat că plângerea sa adresată Înaltei

Curți de Casație și Justiție se referea doar la procurorul M.C.

S-a constatat că

actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat aspecte de natură

penală în activitatea desfășurată de către procurorul M.C., faptele de corupție

reclamate de petiționar, respectiv luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 neexistând, așa

cum corect s-a reținut și în ordonanța de neîncepere a urmăririi penale,

pretinsa lor comitere nefiind dovedită, materialul probator administrat

neevidențiind indicii cu privire la săvârșirea unor fapte de corupție.

Petiționarul a

relatat că a aflat de la P.M.C. că ar fi dat o sumă de bani intimatei pentru a

i se reține dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, însă acesta, fiind

audiat, a declarat că a făcut denunț cu privire la comiterea unor infracțiuni

de trafic de droguri în urma cărora au fost identificate și trase la răspundere

penală persoanele implicate și nu a dat nicio sumă de bani.

Această situație a

fost confirmată de martora C.D.D. (aceasta declarând că nu a dat nicio sumă de

bani polițistului „M.” pentru a o înmâna intimatei în scopul reținerii art. 16

din Legea nr. 143/2000), de numitul C.J.S. (care a arătat că a beneficiat de

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 urmare denunțului pe care l-a făcut

fără însă a da vreo sumă de bani) și de numiții F.F. și N.A.C.

Astfel, s-a

concluzionat că, actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat faptele

de corupție reclamate de petiționar, acuzele aduse fiind simple supoziții fără

niciun suport probator, iar întrucât petiționarul a arătat că este ținut în

stare de arest în mod abuziv, iar procurorul M.C. i-a confecționat un dosar de

corupție, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus disjungerea cauzei și

trimiterea acestuia la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., plângerea petentului fiind nefondată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, solicitând, astfel după

cum rezultă din concluziile orale ale acestuia, expuse în partea introductivă a

prezentei decizii, admiterea recursului și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea

urmăririi penale față de intimată.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive a

existenței de date privind comiterea unei infracțiuni și a unei condiții

negative, privind inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., cu distincțiile reglementate de norma precitată.

În cauza de față

procurorul, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen. a efectuat

actele premergătoare apreciate ca utile cauzei și, motivat, a dispus soluția de

neîncepere a urmăririi penale, faptele reclamate neexistând în materialitatea

lor.

Într-adevăr, astfel

după cum rezultă din actele dosarului, verificările legal efectuate în etapa

actelor premergătoare, nu au condus la concluzia comiterii de către intimata

procuror (ca de altfel nici de către celelalte persoane inițial reclamate) a

vreunei fapte din sfera ilicitului penal, spre a fi angajată răspunderea penală.

Intimata s-a limitat

la exercitarea legală a atribuțiilor de serviciu și, în acest cadru, și-a

îndeplinit corespunzător prerogativele funcției, astfel că nemulțumirea

petentului referitoare la măsurile dispuse în privința sa nu pot reprezenta

temeiuri pentru tragerea la răspunderea penală a unei persoane, aserțiunile

sale fiind subiective și nedovedite, fiind, de altfel, infirmate prin

declarațiile persoanelor audiate în cursul cercetării efectuate, verificările

realizate fiind complete și suficiente fundamentării soluției de netrimitere în

judecată dispusă.

Totodată, analizând

hotărârea primei instanțe, se constată că aceasta a dat o evaluare proprie

justă materialului dosarului, ordonanței atacate și plângerii petentului,

hotărârea atacată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Față de aspectele

arătate, se constată că solicitarea formulată în recurs de trimitere a cauzei

la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de intimata procuror,

este nefondată, actele premergătoare nerelevând indicii de comitere a vreunei

infracțiuni de corupție.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul S.I. împotriva sentinței nr. 1392 din

10 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 2921/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.