ÎCCJ, Decizia nr. 250/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1392 din 10 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.I. împotriva ordonanței nr. 269/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, a fost menținută ordonanța atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 7 aprilie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petentul S.I.

împotriva ordonanței nr. 269/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, solicitând trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale față de toți făptuitorii din dosar. În urma analizării actelor depuse la dosar prima instanță a reținut că, la data de 14 octombrie 2009, la Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției a fost înregistrat denunțul formulat de S.I. împotriva procurorului M.C. prin care s-a arătat că aceasta a comis mai multe abuzuri și fapte grave de corupție. Astfel, petentul S.I. aflat în arest preventiv în Penitenciarul Timișoara, a susținut că a aflat de la P.M.C., deținut în același penitenciar, că în schimbul sumei de 10.000 Euro pe care acesta a dat-o ca mită, procurorul M.C.

a emis o adeverință din care a reieșit că P.M.C. beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Acesta a precizat că banii au fost dați procurorului de către C.D.D. prin intermediul polițistului „M.”. Petentul a mai susținut că procurorul M.C. a procedat în același mod și în cazul numiților J.M.D., P.M., C.J.S., C.I. și, de asemenea, că îl ține „abuziv în arest” și i-a „fabricat” și un dosar de corupție. Petentul a arătat că aspectele privind pe numiții J.M.D. și C.I. le-a auzit în penitenciar, susținând de asemenea că numitul V.E. a beneficiat de art. 16 în schimbul unei sume de bani dată procurorului M.C., aspect ce poate fi confirmat de numiții P.C.F. și B.L. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că prin rechizitoriul nr. 141/D/P/2008 din 30 ianuarie 2009, al D.I.I.C.O.T.

– Biroul Teritorial Timișoara, s-a dispus trimiterea în judecată a numitului P.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 588/30 din 2 februarie 2009. La data de 26 iunie 2009, la solicitarea Tribunalului Timiș, s-a emis de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara adresa cu nr. 141/D/P/2008 prin care s-a comunicat că inculpatul P.M.C.

„poate beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât în timpul urmăririi penale acesta a identificat și demascat activitatea infracțională săvârșită de persoane față de care s-a început urmărirea penală și față de care s-au emis mandate de arestare provizorie pentru aceleași infracțiuni”. Adresa mai sus menționată a fost semnată de procurorul M.C. și pentru procuror șef serviciu de A.M.I. Din ansamblul actelor premergătoare efectuate în cauză nu s-au prefigurat elemente care să conducă însă la concluzia existenței indiciilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către procurorul M.C. Astfel, așa cum reiese din declarația dată de P.M.C., acesta a beneficiat de aplicarea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000 urmare a faptului că a formulat un denunț cu privire la comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri, în urma căruia au fost identificate și trase la răspundere penală persoanele implicate.

De asemenea, a precizat că pentru a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu i s-a pretins și nu a oferit nicio sumă de bani. Totodată și C.D.D. a confirmat cele relatate de P.M.C., în sensul că nu a dat nicio sumă de bani pentru ca acesta din urmă să beneficieze de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000. În cauză au fost audiați P.C.F. și B.L. care au declarat faptul că, din discuțiile purtate cu P.M.C., au aflat că acesta a beneficiat de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 ca urmare a faptului că „prietena lui pe nume D.” a dat 10.000 Euro „polițistului M.”, aspect însă neconfirmat de cercetările efectuate în cauză. Din cuprinsul actelor premergătoare a reieșit faptul că și numiții V.E., J.M.D., C.J.S.

și F.F. au beneficiat de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar P.M. a beneficiat de prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001. Petentul a mai susținut că numitul C.I., cercetat „pentru sechestrare de persoane” nu a fost arestat întrucât a dat o sumă mare de bani procurorului M.C., aspect nedovedit de cercetările efectuate, numitul C.I. nefiind cercetat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara. La data de 13 noiembrie 2009 s-a procedat la prezentarea pentru recunoaștere după fotografie, ocazie cu care P.M.C. l-a recunoscut pe C.M. ca fiind polițistul la care s-a referit în denunț, acesta având gradul de sub-inspector, în cadrul D.G.C.C.O. - Brigada Timișoara –Antidrog.

În urma actelor premergătoare efectuate s-a reținut că presupusele fapte de corupție reclamate de petent, ca fiind comise de procurorul M.C. și sub-inspectorul C.M. nu există, astfel încât prin ordonanța nr. 269/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de M.C., pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art.254 C. pen. raportat la art. 6 și alin. (1) din Legea nr.78/2000; - neînceperea urmăririi penale față de C.M. pentru complicitate la săvârșirea de luare de mită și complicitate la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 254 C. pen. raportat la art. 6 și alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; - neînceperea urmăririi penale față de C.D.D., J.M.D., P.M., C.J.S., C.I., B.(V.)E. și F.F. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și alin. (2) din Legea nr. 78/2000; - disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se efectua cercetări față de procurorul M.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul S.I. conform art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, solicitând continuarea cercetărilor și audierea tuturor persoanelor menționate în ordonanță. Prin rezoluția nr. 75/II-2/2010 din 5 martie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva ordonanței emise la data de 4 februarie 2010 în dosarul nr. 269/P/2009 a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției. Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere petentul S.I.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor față de intimata M.C. Prima instanță a apreciat că soluția dispusă de procuror prin ordonanța nr. 269/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Combatere a Corupției de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul M.C. este legală și temeinică. S-a reținut totodată, că, în fața Înaltei Curți, petentul a menționat că plângerea sa adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție se referea doar la procurorul M.C. S-a constatat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat aspecte de natură penală în activitatea desfășurată de către procurorul M.C., faptele de corupție reclamate de petiționar, respectiv luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 neexistând, așa cum corect s-a reținut și în ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, pretinsa lor comitere nefiind dovedită, materialul probator administrat neevidențiind indicii cu privire la săvârșirea unor fapte de corupție. Petiționarul a relatat că a aflat de la P.M.C. că ar fi dat o sumă de bani intimatei pentru a i se reține dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, însă acesta, fiind audiat, a declarat că a făcut denunț cu privire la comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri în urma cărora au fost identificate și trase la răspundere penală persoanele implicate și nu a dat nicio sumă de bani. Această situație a fost confirmată de martora C.D.D.

(aceasta declarând că nu a dat nicio sumă de bani polițistului „M.” pentru a o înmâna intimatei în scopul reținerii art. 16 din Legea nr. 143/2000), de numitul C.J.S. (care a arătat că a beneficiat de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 urmare denunțului pe care l-a făcut fără însă a da vreo sumă de bani) și de numiții F.F. și N.A.C. Astfel, s-a concluzionat că, actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat faptele de corupție reclamate de petiționar, acuzele aduse fiind simple supoziții fără niciun suport probator, iar întrucât petiționarul a arătat că este ținut în stare de arest în mod abuziv, iar procurorul M.C. i-a confecționat un dosar de corupție, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea acestuia la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., plângerea petentului fiind nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, solicitând, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale acestuia, expuse în partea introductivă a prezentei decizii, admiterea recursului și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale față de intimată. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive a existenței de date privind comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, privind inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., cu distincțiile reglementate de norma precitată. În cauza de față procurorul, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen. a efectuat actele premergătoare apreciate ca utile cauzei și, motivat, a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor. Într-adevăr, astfel după cum rezultă din actele dosarului, verificările legal efectuate în etapa actelor premergătoare, nu au condus la concluzia comiterii de către intimata procuror (ca de altfel nici de către celelalte persoane inițial reclamate) a vreunei fapte din sfera ilicitului penal, spre a fi angajată răspunderea penală.

Intimata s-a limitat la exercitarea legală a atribuțiilor de serviciu și, în acest cadru, și-a îndeplinit corespunzător prerogativele funcției, astfel că nemulțumirea petentului referitoare la măsurile dispuse în privința sa nu pot reprezenta temeiuri pentru tragerea la răspunderea penală a unei persoane, aserțiunile sale fiind subiective și nedovedite, fiind, de altfel, infirmate prin declarațiile persoanelor audiate în cursul cercetării efectuate, verificările realizate fiind complete și suficiente fundamentării soluției de netrimitere în judecată dispusă. Totodată, analizând hotărârea primei instanțe, se constată că aceasta a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, ordonanței atacate și plângerii petentului, hotărârea atacată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Față de aspectele arătate, se constată că solicitarea formulată în recurs de trimitere a cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de intimata procuror, este nefondată, actele premergătoare nerelevând indicii de comitere a vreunei infracțiuni de corupție. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.I. împotriva sentinței nr. 1392 din 10 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2921/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.