ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 643 din 15

noiembrie 2005, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul V.I.R., la pedeapsa

de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat,

prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen., iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă

de la 3 iulie 2005.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul

a reținut că, la data de 3 iulie 2005, inculpatul a sustras un radiocasetofon

aparținând părții vătămate F.A., bun ce ulterior a fost restituit părții

vătămate.

Fapta s-a comis în condițiile în

care, la acea dată, F.A. avea asupra sa mai multe aparate electronice pe care

încerca să le vândă.

S-a întâlnit întâmplător cu

inculpatul V.I.R., pe care nu îl cunoștea și care s-a arătat interesat de

cumpărarea unui radiocasetofon, pentru care partea vătămată i-a cerut 1.500.000

lei, iar inculpatul s-a oferit să îi dea în schimb un telefon mobil și

diferența de 200.000 lei.

Pentru realizarea schimbului, i-a

propus părții vătămate să meargă la domiciliul său, fără a indica adresa,

intenționând de fapt să sustragă radiocasetofonul.

Împreună cu cei doi a mers și

martorul L.S.M. iar pe drum inculpatul i-a propus părții vătămate să pună

radiocasetofonul în punga sa pentru a nu fi udat de ploaie, lucru ce s-a și

întâmplat.

I-a condus apoi pe cei doi în

cimitir, pretinzând că este o „scurtătură” spre casa sa, iar într-un moment

prielnic, a lovit partea vătămată cu pumnul și a fugit cu radiocasetofonul, pe

care l-a dus la locuința sa, spunând concubinei sale M.A. că l-a cumpărat.

Inițial, inculpatul V.I.R. a fost

trimis în judecată pentru infracțiunea de tâlhărie, dar, în urma probelor

administrate de tribunal, s-a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de

furt.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj criticând sentința sub aspectul greșitei

condamnări a inculpatului pentru infracțiunea de furt, deși fapta sa constituie

infracțiunea de lovituri, cât și inculpatul, care a criticat sentința în sensul

că fapta sa nu constituie infracțiunea de furt calificat, ci de abuz de

încredere.

Prin decizia penală nr. 265/ A din

13 decembrie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins ambele apeluri ca nefondate.

Împotriva deciziei, a declarat apel

inculpatul V.I.R., invocând ca temei dispozițiile art. 385

9

pct. 17

și 14 C. proc. pen., solicitând în principal schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea de abuz de încredere și, în subsidiar, reducerea pedepsei de 3 ani

la care a fost condamnat.

Recursul inculpatului este nefondat.

În accepțiunea art. 213 C. pen.,

infracțiunea de abuz de încredere presupune sub aspectul laturii obiective, ca

inculpatul să aibă detenția bunului mobil ce constituie obiectul material al

infracțiunii, în baza unui titlu preexistent, a unui raport juridic patrimonial

concret (depozit, mandat, gaj, împrumut), ori, în speță, bunul în cauză a fost

încredințat inculpatului în scopul de a se efectua o tranzacție de vânzare –

cumpărare, care nu se realiza, inculpatul neavând nici un titlu,

radiocasetofonul rămânând în posesia juridică a părții vătămate până în

momentul vânzării lui efective.

Infracțiunea se consumă în momentul

când, se refuză restituirea bunului încredințat cu unul din titlurile juridice

enumerate.

În speță, inculpatul nu avea un

astfel de raport juridic, nu se cunoștea cu partea vătămată, cumpărarea radiocasetofonului

fiind doar un pretext de a intra în posesia bunului, având deci intenția

directă de a și-l însuși pe nedrept.

Încadrarea juridică dată faptei

comisă de inculpat este astfel corectă, fiind întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de furt, luarea unui bun mobil din posesia sau detenția

altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.

Cu privire la pedeapsa de 3 ani

aplicată, se constată că aceasta corespunde criteriilor de individualizare

cuprinse în art. 52 C. pen., ca reflectând gravitatea faptei comisă și datele

personale ale inculpatului recidivist postcondamnatoriu.

Față de aceste motive, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat,

neconstatându-se motive care, analizate din oficiu, să conducă la casarea

hotărârii.

Se va deduce detenția de la 3 iulie

2005 la 6 februarie 2006, inculpatul urmând a fi obligat la cheltuieli

judiciare conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.I.R. împotriva deciziei penale nr. 265/ A din 13

decembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 iulie 2005 la 6 februarie

2006.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

februarie 2006.