ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 643 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul V.I.R., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 3 iulie 2005. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, la data de 3 iulie 2005, inculpatul a sustras un radiocasetofon aparținând părții vătămate F.A., bun ce ulterior a fost restituit părții vătămate.

Fapta s-a comis în condițiile în care, la acea dată, F.A. avea asupra sa mai multe aparate electronice pe care încerca să le vândă. S-a întâlnit întâmplător cu inculpatul V.I.R., pe care nu îl cunoștea și care s-a arătat interesat de cumpărarea unui radiocasetofon, pentru care partea vătămată i-a cerut 1.500.000 lei, iar inculpatul s-a oferit să îi dea în schimb un telefon mobil și diferența de 200.000 lei. Pentru realizarea schimbului, i-a propus părții vătămate să meargă la domiciliul său, fără a indica adresa, intenționând de fapt să sustragă radiocasetofonul. Împreună cu cei doi a mers și martorul L.S.M. iar pe drum inculpatul i-a propus părții vătămate să pună radiocasetofonul în punga sa pentru a nu fi udat de ploaie, lucru ce s-a și întâmplat.

I-a condus apoi pe cei doi în cimitir, pretinzând că este o „scurtătură” spre casa sa, iar într-un moment prielnic, a lovit partea vătămată cu pumnul și a fugit cu radiocasetofonul, pe care l-a dus la locuința sa, spunând concubinei sale M.A. că l-a cumpărat. Inițial, inculpatul V.I.R. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tâlhărie, dar, în urma probelor administrate de tribunal, s-a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de furt. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj criticând sentința sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului pentru infracțiunea de furt, deși fapta sa constituie infracțiunea de lovituri, cât și inculpatul, care a criticat sentința în sensul că fapta sa nu constituie infracțiunea de furt calificat, ci de abuz de încredere.

Prin decizia penală nr. 265/ A din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins ambele apeluri ca nefondate. Împotriva deciziei, a declarat apel inculpatul V.I.R., invocând ca temei dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând în principal schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de abuz de încredere și, în subsidiar, reducerea pedepsei de 3 ani la care a fost condamnat. Recursul inculpatului este nefondat.

În accepțiunea art. 213 C. pen., infracțiunea de abuz de încredere presupune sub aspectul laturii obiective, ca inculpatul să aibă detenția bunului mobil ce constituie obiectul material al infracțiunii, în baza unui titlu preexistent, a unui raport juridic patrimonial concret (depozit, mandat, gaj, împrumut), ori, în speță, bunul în cauză a fost încredințat inculpatului în scopul de a se efectua o tranzacție de vânzare – cumpărare, care nu se realiza, inculpatul neavând nici un titlu, radiocasetofonul rămânând în posesia juridică a părții vătămate până în momentul vânzării lui efective. Infracțiunea se consumă în momentul când, se refuză restituirea bunului încredințat cu unul din titlurile juridice enumerate.

În speță, inculpatul nu avea un astfel de raport juridic, nu se cunoștea cu partea vătămată, cumpărarea radiocasetofonului fiind doar un pretext de a intra în posesia bunului, având deci intenția directă de a și-l însuși pe nedrept. Încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat este astfel corectă, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt, luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept. Cu privire la pedeapsa de 3 ani aplicată, se constată că aceasta corespunde criteriilor de individualizare cuprinse în art. 52 C. pen., ca reflectând gravitatea faptei comisă și datele personale ale inculpatului recidivist postcondamnatoriu.

Față de aceste motive, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, neconstatându-se motive care, analizate din oficiu, să conducă la casarea hotărârii. Se va deduce detenția de la 3 iulie 2005 la 6 februarie 2006, inculpatul urmând a fi obligat la cheltuieli judiciare conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.R. împotriva deciziei penale nr. 265/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 iulie 2005 la 6 februarie 2006. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2006.