ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5320/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 septembrie

2005, pronunțată în dosarul nr. 8509/2005, Curtea de Apel Galați, pe rol

aflându-se apelurile declarate de P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara și de

inculpații P.K., W.P. și C.V., cauza nefiind în stare de judecată, a luat în

discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților.

Constatând că în cauză

subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menținut

măsura arestării preventive a acestora.

În termen legal, inculpata P.I.

a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând prin apărător,

casarea încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate, arătând că la

judecata în fond a cauzei a fost achitată pentru una din faptele pentru care a

fost trimisă în judecată, iar pedeapsa la care a fost condamnată este de 4 ani,

motiv pentru care consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Totodată, apărătorul inculpatei a mai arătat că măsura arestării preventive s-a

dispus pe o perioadă de 30 zile.

Recursul declarat de

inculpată nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C.

proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea inculpatei de la judecată, se poate lua față de acesta

una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea

preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura

arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 143 și inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivul de

recurs invocat, se reține că instanța de apel, la 2 septembrie 2005, a

constatat că, față de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., având în vedere că,

printre alții inculpata P.K.I. a fost condamnată prin sentința penală nr. 507

din 8 iulie 2005 a Tribunalului Timiș la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută

și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei nu s-au

schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acesteia, apreciind că

lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de

natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura,

gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și

conduita inculpatei, care în realizarea rezoluției infracționale s-a folosit de

funcția și poziția sa socială, vătămând grav relațiile sociale dintre membrii

comunității.

Cât privește susținerea

apărătorului inculpatei, în sensul că menținerea măsurii arestării preventive

s-a dispus de către instanță prin încheierea atacată pe o durată de 30 zile, se

constată că acesta nu este un motiv de nelegalitate, textul de lege indicat

arătând că „în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu

de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. (..) Când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării

preventive”.

Față de cele arătate,

rezultă că legiuitorul a fixat un termen ce nu poate fi depășit în verificarea

măsurii, acela de 60 zile, fără a face nici o distincție cu privire la

verificarea măsurii înlăuntrul unei perioade de timp mai mică de 60 zile. Deci,

dacă legea nu distinge, nici noi nu distingem cu privire la verificarea și

menținerea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 2 septembrie 2005 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpată nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc.

pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata P.K.I. împotriva încheierii din 2 septembrie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 8509/2005.

Obligă pe recurentă la plata

sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 septembrie 2005.