ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5320/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 8509/2005, Curtea de Apel Galați, pe rol aflându-se apelurile declarate de P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpații P.K., W.P. și C.V., cauza nefiind în stare de judecată, a luat în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menținut măsura arestării preventive a acestora. În termen legal, inculpata P.I.

a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând prin apărător, casarea încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate, arătând că la judecata în fond a cauzei a fost achitată pentru una din faptele pentru care a fost trimisă în judecată, iar pedeapsa la care a fost condamnată este de 4 ani, motiv pentru care consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Totodată, apărătorul inculpatei a mai arătat că măsura arestării preventive s-a dispus pe o perioadă de 30 zile. Recursul declarat de inculpată nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatei de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Cu referire la motivul de recurs invocat, se reține că instanța de apel, la 2 septembrie 2005, a constatat că, față de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., având în vedere că, printre alții inculpata P.K.I.

a fost condamnată prin sentința penală nr. 507 din 8 iulie 2005 a Tribunalului Timiș la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acesteia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatei, care în realizarea rezoluției infracționale s-a folosit de funcția și poziția sa socială, vătămând grav relațiile sociale dintre membrii comunității.

Cât privește susținerea apărătorului inculpatei, în sensul că menținerea măsurii arestării preventive s-a dispus de către instanță prin încheierea atacată pe o durată de 30 zile, se constată că acesta nu este un motiv de nelegalitate, textul de lege indicat arătând că „în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. (..) Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive”. Față de cele arătate, rezultă că legiuitorul a fixat un termen ce nu poate fi depășit în verificarea măsurii, acela de 60 zile, fără a face nici o distincție cu privire la verificarea măsurii înlăuntrul unei perioade de timp mai mică de 60 zile.

Deci, dacă legea nu distinge, nici noi nu distingem cu privire la verificarea și menținerea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile. Ca atare, încheierea pronunțată la 2 septembrie 2005 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpată nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.K.I. împotriva încheierii din 2 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 8509/2005. Obligă pe recurentă la plata sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 septembrie 2005.